Coproprietari în indiviziune. Uzucapiune de 10 sau 20 de ani
| Comentarii |
|
C.civ., art. 1895 şi urm.
Un coproprietar indiviz poate să exercite acţiunea în revendicare ori de câte ori el a stăpânit în mod exclusiv, ca proprietar, întreg imobilul indiviz, sau o parte determinată din el, timp de 30 de ani, intervertind astfel titlul său.
Cas., secţia I, dec. din 13 februarie 1923 (P.R., 1923, p. 115)
1. în timpul indiviziunii, coproprietarii indivizi ai unui imobil, nea-vând un drept exclusiv asupra unei părţi distincte din imobilul indiviz, nu pot, în privinţa raporturilor dintre ei să exercite o acţiune în revendicare asupra acestui imobil, asemenea acţiune nefiind admisibilă decât atunci când unul din coproprietari ar fi stăpânit ca proprietar exclusiv întregul imobil indiviz, sau o parte determinată din el, timp de 30 de ani, intervertind astfel titlul sau caracterul primordial al posesiunii sale de comunist, într-o posesiune exclusivă, care l-a condus la dobândirea proprietăţii întregului imobil indiviz sau a unei părţi determinate din acest imobil.
2. Prescripţia de 10 sau 20 de ani, statornicită de art. 1895 C.civ. are menirea de a acoperi lipsa calităţii de proprietar în persoana vânzătorului; de unde rezultă că, în mod greşit instanţa de fond înlătură efectele acestei prescripţii achizitive, pe motiv că ea nu a putut opera din cauza stării de indiviziune între reclamant şi cel ce invocă această prescripţie.
Notă. Decizia Curţii de Casaţie, ce publicăm astăzi în rezumat, este în toate privinţele juridică.
Este, în adevăr, de principiu, că dacă fiecare coproprietar în indiviziune poate să revendice partea sa de la terţii detentori, spre a face să se recunoască dreptul său de coproprietar, totuşi, el nu poate să exercite o acţiune în revendicare relativă la imobilul indiviz, spre a obţine o delă
sare, deoarece niciunul din ei nefiind proprietar pe o parte distinctă a acestui imobil, cu toţii având drept asupra fiecărei molecule a imobilului indiviz, niciunul din ei nu poate să invoce un drept exclusiv ca acela pe care îl presupune acţiunea în revendicare; singura acţiune pe care o poate exercita este aceea a ieşirii din indiviziune (a se vedea Cas., I, B.C.C. 1910, p. 1178 şi Dreptul nr. 77/1910, p. 17).
Curtea noastră de Casaţie a decis însă altă dată, în termeni prea generali, că fiecare din coproprietarii indivizi având drept şi interes la conservarea imobilului, unul din ei poate revendica, în timpul indiviziunii partea din imobilul indiviz ce se află uzurpată (B.C.C. 1908, p. 640), iar Curtea de Casaţie din Franţa a decis că un moştenitor poate, înainte chiar de împărţeală şi în contra voinţei celorlalţi coproprietari să ceară de la terţii detentori delăsarea bunurilor succesiunii, spre a exercita drepturile sale asupra acestor bunuri.
Principiul cum îl pune astăzi Curtea de Casaţie este cel adevărat, înalta Curte adaugă însă că un coproprietar indiviz poate să exercite acţiunea în revendicare de câte ori el a stăpânit în mod exclusiv, ca proprietar, întregul imobil indiviz, sau o parte determinată din el, timp de 30 de ani, intervertind astfel titlul sau caracterul primitiv al posesiunii de comunist într-o posesiune achizitivă care îl conduce la dobândirea proprietăţii acelui imobil; de unde rezultă că unul din comunişti poate să prescrie contra celorlalţi.
Pentru ca unul din coproprietari să dobândească însă prin prescripţie partea celorlalţi comunişti, el trebuie să posede imobilul întreg sau o parte determinată din el nomine proprio, în mod separat şi exclusiv; căci dacă el posedă imobilul nomine communi, în baza unui mandat expres sau tacit al celorlalţi comunişti, el nu ar putea prescrie în dauna lor.
Al doilea punct din decizia Curţii este relativ la uzucapiunea de 10 sau 20 de ani, statornicită prin art. 1895 şi urm. C.civ. înalta Curte spune, cu drept cuvânt, în principiu, că această prescripţie are de efect acoperirea lipsei calităţii de proprietar în persoana vânzătorului unui imobil; aşa că instanţa de fond în mod greşit înlătură efectele acestei prescripţii, pe motiv că ea nu a putut opera din cauza stării de indiviziune între reclamant şi cel ce invocă prescripţia de mai sus.
Iată, de exemplu, o persoană care, fară a fi proprietară, vinde un anume imobil sau mai multe imobile determinate (nu însă o universalitate de imobile) unei alte persoane, existentă, în speţă, a titlului translativ de proprietate (vânzarea) unită cu posesiunea de bună-credinţă a cumpărătorului, apără lipsa calităţii de proprietar în persoana vânzătorului şi face ca
cumpărătorul să devină proprietar irevocabil. Această soluţie perfect juridică astăzi, era admisă şi sub Codul Calimach (art. 1919, 1224).
Efectul acestei prescripţii achizitive este, ca şi acela al prescripţiei de 30 de ani, de a face ca posesorul să dobândească erga omnes proprietatea imobilului la care se aplică.
Acel în folosul căruia această prescripţie s-a îndeplinit în condiţiile prescrise de lege, poate deci s-o invoce, nu numai ca mijloc de apărare pentru a respinge acţiunea în revendicare a adevăratului proprietar, contra căruia el a prescris, dar şi în acţiunea în revendicare pe care ar fi intro-dus-o el însuşi contra unui terţ posesor (D. Alexandresco, Iaşi).
| ← Proprietate. Titluri a non domino. Prescripţia achizitivă de... | Uzucapiunea de 10-20 de ani. Condiţia bunei-credinţe. Este... → |
|---|
