răspundere civilă delictuală. Culpă medicală. Jurisprudență Răspundere civilă delictuală
Comentarii |
|
Judecătoria CRAIOVA Hotărâre nr. 11163 din data de 15.10.2013
Titlu: răspundere civilă delictuală. Culpă medicală.
Tip speță: sentință civilă
Număr speță: 11163
Data speță: 15.10.2013
Domeniu asociat: răspundere civilă delictuală. Neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale. Lipsa vinovăție.
Conținut speță: răspundere civilă delictuală. Culpă medicală
Medicul nu este culpabil în situația în care acesta a acționat în conformitate cu practicile comune, acceptate ca și potrivite de către un corp de doctori respectabili , rezonabili și responsabili.
Astfel, dacă actul medical efectuat de un doctor este aprobat de un astfel de corp de medici, în specialitatea, acest practician nu poate fi considerat neglijent. Prin urmare, acest lucru implică și faptul că dacă există o divergență de opinii în legătură cu un anume tratament sau act medical între specialiști, faptul că medicul acuzat de malpraxis a aplicat o metodă adoptată de către un corp și nu cea adoptată de un alt corp, chiar dacă există posibilitatea ca în cazul concret cealaltă metodă să fi dus la evitarea rezultatului negativ, acest fapt nu poate constitui temei pentru răspunderea medicului în cauză.
Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova reclamanții M. M. G. și M. D.,, au chemat în judecată pe pârâții B. L. E., V. M., S.C. A. R. - A. S.A., S.C. A.-R. A. S.A. și S. C. M. F.,, solicitând instanței ca prin hotărârea pronunțată să se dispună obligarea pârâților la plata daunelor materiale in valoare de 10.000 lei și 200.000 lei daune morale, ce reprezintă prejudiciul suferit de fiica reclamanților, M. A.-Ș., ca urmare a neglijenței pârâtei B. L. E., în efectuarea actului medical, la plata unei sume cu titlu de prestație periodică lunară, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt părinții fiicei lor M. A. Ș., născută la la S. C. M. F..
Reclamanții au mai arătat că fetița nu a avut probleme la naștere, postnatal a avut o evoluție favorabilă însă ulterior asistenta de serviciu din ziua a treia a nașterii, potrivit adeverinței eliberată de S C. M. F., pârâta B. L. E. a administrat fetiței fenobarbital 0,2 ml IM, ulterior locul de puncție a prezentat echimoză și tumefacții..
Cu toate eforturile depuse de medici datorită evoluției nefavorabile a sănătății, fetiței i-a fost amputată o treime medie a coapsei stângi; intraoperator s-a evidențiat artera femurală trombozată.
Reclamanții au mai arătat că S. C. M. F. este chemat în judecată în calitate de pârât, calitatea sa procesual pasivă fiind întemeiată în baza 1000 alin 3 C.Civ., deoarece între cei doi pârâți există un raport juridic, respectiv un contract de muncă, mai mult decât atât B. L. E. îndeplinit necorespunzător îndatorirea ce-i revenea în funcția de asistentă medicală.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 998, 999, art. 1000 alin 3 Cciv.
La data de 19.11.2010 reclamanții au depus la dosar precizare la acțiune, în sensul că solicită judecata în contradictoriu și cu V. M., medic neonatolog în cadrul S. C. M. F
La data de 15.02.2011 reclamanții au depus la dosar precizare la acțiune, în sensul că înțeleg să cheme în judecată și pe d-na dr. V. M. pe S.C. A. R. A. S.A., în calitate de asigurător, solicitând obligarea pârâtei V. M., în solidar cu a pârâților B. L. E., S. C. M. F și a S.C. A. R. A. S.A. la plata daunelor materiale în valoare de 10.000 lei și a daunelor morale în cuantum de 200.000 lei; plata unei prestații periodice lunare, în solidar cu pârâta B. L. E. și S.C. A. R. A. S.A. și de asemenea, ori de câte ori este necesar plata contravalorii protezei pentru picior.
În ședința publică din data de 26.04.2011 reclamanții au depus la dosar precizare la acțiune, în sensul că înțeleg să cheme în judecată și S.C. A.R.A. S.A., în calitate de asigurător pentru pârâta V. M. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor V. M. și B. L. E., a S. C. M. F și a celor două societăți la piața daunelor materiale în valoare de 10.000 lei și a daunelor morale în cuantum de 200.000 lei; obligarea pârâtelor V. M. și B. L. E. a S. C. M. F și a celor două societăți la plata unei prestații periodice lunare și de asemenea, ori de câte ori este necesar plata contravalorii protezei pentru picior.
Deoarece cele două pârâte V. M. și B. E. E. au fost asigurate în anul 2008 pentru malpraxis medical, la societăți de asigurare diferite, se impune introducerea acestora în cauză în calitate de asigurător.
În cauză a fost administrată proba cu interogatoriul reclamanților M. M. și M. D., al pârâtei V. M., al pârâtei B. L. E., proba testimonială, fiind audiați martorii Ș. I., P. A. M., B. C., M. V. și P. M. C. și proba cu expertiză medico-legală, raportul de expertiză fiind efectuat de către I. de M. L. C. și depus la dosar la data de 10.05.2013.
De asemenea, raportul de expertiză efectuat în cauză a primit avizarea de la Comisia de Control și Avizare, avizul fiind depus la dosar la data de 12.07.2013 .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:
Prin cererea de chemare in judecata precizata, reclamanții M. M. G. și M. D., au chemat în judecată pe pârâții B. L. E.- asistenta medicala, V. M. - medic neonatolog, S. C. M. F., S.C. A. R. A. S.A. si SC A. R. A. SA, solicitând obligarea pârâtei V. M., în solidar cu a pârâților B. L. E., S. C. M. F., a SC A. R. A. SA și a S.C. A. R. - A. S.A. la plata daunelor materiale în valoare de 10.000 lei și a daunelor morale în cuantum de 200.000 lei, sume ce reprezintă prejudiciul suferit de fiica reclamanților, M. A. Ș., născută la 30.07.2008, ca urmare a neglijenței pârâtelor V. M. si B. L. E., în efectuarea actului medical, obligarea paratei V. M. la plata unei prestații periodice lunare, în solidar cu pârâta B. L. E., S.C. A. -R. A. S.A. și S.C. A. R. - A. S.A. si ori de câte ori este necesar la plata contravalorii protezei pentru picior, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 10.01.2011 pârâtul S. C. M. "F. " a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive raportat la faptul ca S. C. M. "F. " nu este responsabil de fapta persoanei medicale chemate în calitate de pârât în prezentul dosar, nefiindu-i aplicabile prevederile art. 1000, alin. 3 C.civ.
Analizand exceptia lipsei calității procesuale pasive a S. C. M. "F. ", instanta retine ca spitalele raspund solidar cu medicii angajati in cadrul lor pentru calitatea actului medical precum si pentru culpa medicala.
Astfel, din interpretarea dispozitiilor Legii nr. 3/1978 (art. 30, 58, 71, 77) rezulta ca "medicul raspunde de calitatea asistentei medicale acordate si are obligatia sa asigure asistenta medicala permanenta a bolnavilor pe care ii are in ingrijire, iar spitalul aplica tratamentul medical complet - curativ, preventiv si de recuperare - individualizat si diferentiat in raport de starea bolnavului, natura si stadiul evolutiv al bolii, neexistand practic o delimitare intre atributiile medicului si cele ale spitalului ca entitate juridica.
Din succesiunea de dispozitii legale privind organizarea si functionarea spitalelor rezulta ca atat la data comiterii faptei cat si in prezent unitatile spitalicesti raspund pentru calitatea actului medical precum si pentru culpa medicala.
In acest sens, dispozitiile art. 4 din Legea 146/1999 privind organizarea, functionarea si finantarea spitalelor nu pot suferi interpretare: "Spitalul raspunde, potrivit legii, pentru prejudicii cauzate pacientilor, inclusiv din culpa medicala, stabilite de catre organele competente";.
De asemenea, potrivit art. 168 al. 2 din Legea 95/2006, ulterioare Legii 270/2003, "Spitalul raspunde, in conditiile legii, pentru calitatea actului medical, pentru respectarea conditiilor de cazare, igiena, alimentatie si de prevenire a infectiilor nozocomiale, precum si pentru acoperirea prejudiciilor cauzate pacientilor";.
Instanta retine si art. 642 alin. 2 si 3 din Legea 95/2006 in care se arata ca personalul medical raspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ si neglijenta, imprudenta sau cunostinte medicale insuficiente in exercitarea profesiunii, prin acte individuale in cadrul procedurilor de preventie, diagnostic sau tratament. Personalul medical raspunde civil si pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementarilor prezentului titlu privind confidentialitatea, consintamantul informat si obligativitatea acordarii asistentei medicale "nu exclude raspunderea spitalului ca parte responsabila civilmente, ci instituie independenta prescriptiilor medicale ale personalului medical (de altfel, existenta si la momentul comiterii faptei) si raspunderea pentru prejudiciile pe care acesta le cauzeaza, fara a exclude in mod expres raspunderea spitalului ca si comitent si fara a exclude in mod expres calitatea de prepus a medicului."; (…) "Medicul actioneaza ca prepus, in acele situatii in care este pusa in discutie indeplinirea ori neindeplinirea unor indatoriri de serviciu care, chiar daca nu sunt straine de asistenta medicala, sunt stabilite prin regulamente savarsite independent de natura tratamentului prescris.
In aceste conditii in care se pune problema daca paratele B. L. E.- asistenta medicala si V. M. - medic neonatolog în cadrul S. C. M. "F. ", au actionat corect sau incorect din punct de vedere al tratamentului aplicat si al modului in care s-a efectuat injectia cu fenobarbital prescrisa de medic, instanta retine ca, in situatia in care se invoca nerespectarea regulilor de acordare a asistentei medicale unui pacient internat in spital, personalul medical si Spitalul raspund, in calitate de angajat si respectiv prepus al acestuia,in cazul provocarii unui prejudiciu partii civile, situatie in care sunt incidente dispozitiile art. 1000 al. 3 Cod civil, iar potrivit dispozitiilor legale in vigoare atat la data comiterii faptei cat si in prezent, expuse anterior, spitalul raspunde pentru prejudiciile cauzate pacientilor de catre medici si asistenti.
Pentru aceste considerente instanta urmeaza sa respinga, ca neantemeiata, excepția lipsei calității procesuale pasive a S. C. M. "F. " din Craiova, excepție invocată de acesta în întâmpinarea formulată.
Pe fondul cauzei instanta retine ca s-a invocat de reclamanti incidenta in cauza a dispozitiilor art. 998, 999 C.civ care reglementeaza condițiile răspunderii civile delictuale, aratandu-se ca există un prejudiciu, există o faptă ilicită, un raport de cauzalitate intre fapta, prejudiciu și vinovăția pârâtelor: V. M. - medic neonatolog si B. L. E.- asistenta medicala, în cadrul S. C. M. "F.", constând în faptul ca medicul nu a adoptat conduita medicală corectă, în sensul că ,,a existat o întârziere în luarea deciziilor de diagnostic și tratament de urgență a complicației apărute"; si in neglijența cu care asistenta medicala a acționat în efectuarea actului medical.
Din dispozițiile art. 998, 999 C.civ se reține că pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtelor este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiții, respectiv: a) fapta ilicită; b) cauzarea unui prejudiciu; c) raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul cauzat; d) vinovăția pârâtelor; e) inexistența unei cauze care să înlăture caracterul ilicit al faptei sau vinovăția făptuitorului.
În materie delictuală, fapta ilicită atribuită unei persoane trebuie să constea în încălcarea unei obligații legale generale, și anume a aceleia de neminem laedere, obligație care se consideră încălcată în momentul dovedirii faptului pozitiv prejudiciabil contrar, respectiv lezarea unuia dintre subiecții pasivi nedeterminați.
In speta de fata din declaratiile martorilor audiati: Ș. I., B. C. si M. V., precum si din raportul de expertiză efectuat de către Institutul de Medicină Legală și depus la dosar la data de 10.05.2013 rezulta ca parata-doctor V. M. a urmarit cu atentie evolutia clinica a copilului si a observat cu promptitudine evolutia locala neforabila, motiv pentru care a solicitat consult de chirurgie pediatrica in dinamica,a avut o atitudine corecta din punct de vedere medical in ceea ce priveste pacienta nou-nascuta, fara a crea prejudicii medicale prin omisiune .
Instanta retine ca raportul de expertiză medico-legala efectuat de către Institutul de Medicină Legală și depus la dosar la data de 10.05.2013 a primit avizul Comisiei de Control si Avizare a actelor medico-legale de pe langa Institutul de Medicină Legală.
De asemenea, din decizia pronuntata de Comisia Superioara de Medicina din cadrul Colegiului medicilor din Romania, rezulta ca medicul V. M. a avut indicatie corecta atunci cand a prescris administrarea fenobarbitalului, doza a fost cea adecvata, injectia efectuandu-se la locul de electie. Medicul a recunoscut complicatia de la aparitie, a solicitat consult de specialitate de chirurgie pediatrica, care, in mod repetat, nu a pus diagnosticul de ischemie de membru. Rezulta, de asemenea, ca tratamentul ischemiei locale, etajate la nivelul coapsei, in perioada 02.08 - 18.08. cand s-a constatat ireversibilitatea leziunilor si s-a practicat amputatia de coapsa, nu era de competenta medicului V. M., ci a chirurgilor pe care aceasta i-a solicitat in repetate randuri si care nu au recunoscut leziunile si nici nu au facut indicatia terapeutica.
In ceea ce o priveste pe parata B. L. E.- asistenta medicala, în cadrul S. C. M. "F. ", instanta retine ca aceasta a efectuat injectia cu fenobarbital in urma prescrierii acesteia de catre medicul neonatolog V. M. - indicatie stabilita ca fiind corecta in concluziile raportului de expertiza- iar in ceea ce priveste modalitatea de efectuare a acestei injectii din raportul de expertiză medico-legala efectuat de către Institutul de Medicină Legală rezultand -punctul 7- rezulta ca din documentele medicale existente nu reiese ca injectarea fenobarbitalului s-a practicat intraarterial, in protocolul operator al amputatiei de coapsa nefiind descrisa o leziune traumatica a arterei femurale superficiale (nu reiese topografia aberanta a injectiei cu fenobarbital), nefiind astfel dovedita neglijenței pârâtei B. L. E. în efectuarea actului medical.
Instanta constata ca prin probele administrate in cauza nu s-a facut dovada faptei ilicite a paratelor V. M. si B. L. E.
In ceea ce priveste celalalt element al răspunderii civile delictuale - vinovăția pârâtelor, instanta retine ca, ca si formă a vinovăției, culpa de drept comun are un caracter excepțional și subsidiar față de intenție, care reprezintă regula în această materie. Stabilirea existenței acesteia necesită reținerea încălcării unei obligații de diligență și în plus mai presupune faptul că urmarea încălcării obligației era previzibilă și evitabilă.
Obligația de diligență implică în cazul culpei o obligație de prevedere, subiectul acțiunii având această sarcină fie pe baza unui act normativ care o prevede, fie pe baza unei reguli de conduită nescrise. În ceea ce privește previzibilitatea și evitabilitatea , acestea sunt analizate in concreto , având în vedere atât împrejurările în care s-a desfășurat acțiunea, cât și caracteristicile subiective ale autorului.
Din prevederile Codului Penal deducem că în dreptul românesc există două categorii de culpă. Culpa cu prevedere, care implică ca autorul cunoscând și realizând conduita sa contrară obligației de diligență, prevede posibilitatea lezării valorii sociale ocrotite prin norma de incirminare, dar, bazându-se pe anumite împrejurări obiective, consideră că această urmare (lezarea valorii sociale) nu se va întâmpla în concret. Culpa fără prevedere, reprezintă o situație în care autorul nu a prevăzut urmarea conduitei sale, cu toate că trebuia și putea să o prevadă
Se poate reține regula potrivit căreia în măsura în care autorul nu putea să prevină producerea urmării, întrucât nu era previzibilă sau, deși previzibilă, nu putea fi evitată, este exclusă posibilitatea anagajării răspunderii sale cu titlu de culpă.
Culpa medicală este "o eroare de conduită pe care un medic prudent și diligent, aflat pe același plan profesional și în aceleași circumstanțe externe, nu ar fi comis-o"; sau "fapta săvârșită fără intenție, în timpul și în legătură cu exercitarea profesiei medicale, prin care se produce un prejudiciu pacientului, pentru care medicul este răspunzător,deoarece, în aceleași condiții, un alt medic cu aceeași pregătire profesională nu l-ar fi generat.";
Medicul nu este culpabil în situația în care acesta a acționat în conformitate cu practicile comune, acceptate ca și potrivite de către un corp de doctori respectabili , rezonabili și responsabili.
Astfel, dacă actul medical efectuat de un doctor este aprobat de un astfel de corp de medici, în specialitatea, acest practician nu poate fi considerat neglijent. Prin urmare, acest lucru implică și faptul că dacă există o divergență de opinii în legătură cu un anume tratament sau act medical între specialiști, faptul că medicul acuzat de malpraxis a aplicat o metodă adoptată de către un corp și nu cea adoptată de un alt corp, chiar dacă există posibilitatea ca în cazul concret cealaltă metodă să fi dus la evitarea rezultatului negativ, acest fapt nu poate constitui temei pentru răspunderea medicului în cauză .
In cazul de fata instanta retine ca potrivit raportului de expertiză medico-legala efectuat, administrarea tratamentului- cu fenobarbital- la noul nascut ce a prezentat convulsii reprezinta o practica uzitata international si de electie pentru preventia sechelelor neurologice grave postconvulsive, parata V. M. transmitand o indicatie medicala corecta privind tratamentul, doza de injectare si locul efectuarii punctiei astfel incat nu se poate retine ca aceasta a avut vreo culpa in oricare dintre cele doua modalitati de prezentare a acesteia- culpa cu prevedere sau culpa fara prevedere.
Nici in ceea ce o priveste pe parata B. L. E. instanta retine ca nu s-a facut dovada in cauza ca aceasta ar fi avut vreo culpa, in conditiile in care din acelasi raport de expertiza intocmit rezulta ca "nu reiese topografia aberanta a injectiei cu fenobarbital";.
Nu in ultimul rand, se are in vede si faptul ca, in sistemul nostru, instanta este ținută de opiniile de specialitate, expertiza medico-legală fiind o probă cu valoare absolută care nu poate fi combătută decât cu o altă probă cu aceeași valoare. În caz de expertize contradictorii, în mod obligatoriu Comisia Superioară Medico-Legală va emite un aviz care va tranșa problema, ori in cauza reclamantii nu au depus la dosar vreun raport de expertiza medico-legala care sa ateste vreo alta stare de fapt decat cea retinuta in raportul de expertiza intocmit in cauza.
Nefiind astfel dovedite elementele raspunderii civile delictuale, care trebuie sa existe cumulativ, instanta urmeaza sa respinga actiunea precizată formulată de reclamanții M. M. G. și M. D. prin care se solicita obligarea pârâtei V. M., în solidar cu a pârâților B. L. E., S. C. M. "F. ", a SC A. R. A. SA și a S.C. A. R. - A. S.A. la plata daunelor materiale în valoare de 10.000 lei și a daunelor morale în cuantum de 200.000 lei, obligarea paratei V. M. la plata unei prestații periodice lunare, în solidar cu pârâta B. L. E., S.C. A. R. A. S.A. și S.C. A. R. - A. S.A. si ori de câte ori este necesar la plata contravalorii protezei pentru picior, precum și la plata cheltuielilor de judecată, ca neantemeiata atat in ceea ce le priveste pe paratele V. M. si B. L. E., dar si pe paratele S.C. A. R. A. S.A. si S.C. A. R. A. S.A., avand in vedere ca, in condițiile de asigurare privind asigurarea de răspundere civila profesionala a medicilor si personalului auxiliar, parte integranta a contractului de asigurare, se stipuleaza faptul ca asigurătorul acoperă doar prejudiciile pe care asiguratul le produce din culpa, in timpul si in legătură cu exercitarea activității profesionale in perioada asigurata, iar in cauza nu s-a facut dovada culpei paratelor exercitarea activității profesionale in perioada asigurata care aveau calitate de persoane asigurate la aceste societati de asigurare in exercitarea activității profesionale, in perioada asigurata.
Pe de alta parte, respingand actiunea formulata in contradictoriu cu paratele V. M. si B. L. E. ca neîntemeiata urmeaza sa respinga si actiunea formulata in contradictoriu cu paratul la S. C. M. "F. ", avand in vedere ca acesta putea fi obligat la plata despagubirilor doar prin prisma dispozitiilor art. 1000, alin. 3 C.civ., daca s-ar fi stabilit culpa paratelor V. M. si B. L. E..
Se va lua act că pârâții nu solicită obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
← plângere contravenţională. Lipsă caracteristici contract... | Autorizare intrare în încăperi. Condiţii . Jurisprudență... → |
---|