Răspundere civilă delictuală. despăgubiri. Jurisprudență Răspundere civilă delictuală
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Sentinţă civilă nr. 228/A din data de 24.03.2016
În speță nu s-a dovedit că se justifică acordarea de despăgubiri în mod diferențiat pentru părinții victimelor, instanța de apel apreciind că se impune ca părinților victimelor să li se acorde despăgubiri în același cuantum, de câte 150.000 lei pentru tați și câte 150.000 lei pentru mame.
Având în vedere prevederile art. 49 pct. 2 lit. a din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul CSA nr. 14/2011, la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere în caz de deces cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum și cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative.
Ordinul C.S.A. nr. 14/2011: art. 49 pct. 2 lit. a.
Prin sentința civilă nr. xxx, pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. xxx, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții F. D., F.H., F.E.H., F.S., prin tata F. D., M.J., F.E., M.J. și M.E., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Național Carte Verde din Ungaria - prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.), și în consecință:
- a fost obligat pârâtul la plata sumei de 150.000 lei, reprezentând daune morale și 6171,74 lei, reprezentând daune materiale pe seama reclamantului F. D.;
- a fost obligat pârâtul la plata sumei de 150.000 lei, reprezentând daune morale și 5731,70 lei, reprezentând daune materiale pe seama reclamantului M.J.;
- a fost obligat pârâtul la plata sumei de câte 70.0000 lei, reprezentând daune morale pe seama reclamanților F.H., F.E.H., F.S. prin F. D., F.E., M.J., M.E.;
- a fost obligat pârâtul la plata sumei de 12.1570 lei, reprezentând cheltuieli de deplasare, diurnă și taxe poștale (2.237,00 lei) și onorariu avocat (9.920,00 lei).
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarele:
În fapt, la data de 09.01.2014, numitul F.A., în timp ce conducea autoturismul marca Opel Zafira, cu nr. de înmatriculare XXX, înmatriculat în Ungaria, pe DN 13/A pe raza comunei Corund, pe direcția Corund-Praid, la km 50+500, într-o curbă pe partea dreaptă a direcției de deplasare, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a trecut peste marcajul de separare a sensurilor de circulație format dintr-o linie continuă simplă, a pătruns pe banda de circulație din sens opus, apoi a părăsit partea carosabilă unde a intrat în coliziune laterală cu un copac. În autoturism în calitate de pasageri se mai aflau numiții M.J. și B. D..
În urma accidentului, conducătorul auto F.A. și pasagerii din același autoturism, M.J. și B. D. au decedat, rămânând încarcerați în autoturism.
Prin Ordonanța de clasare după începerea urmăririi penale din data de 26 mai 2014 s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracțiunile de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 1, 3 Cod Penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod Penal, cu privire la suspectul F.A., pe motivul decesului acestuia.
În drept, instanța a constatat că în cauză sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, astfel că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri și sub acest aspect s-a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 54 și 55 din Legea nr. 136/1995, privind asigurările si reasigurările în România, precum și a prevederilor art. 1349, art. 1357 și art. 253 din Noul Cod Civil.
Având în vedere prevederile art. 54 alin. 2 coroborat cu art. 48 alin. 2 din Legea 136/1995 și art. 3.2. din Regulamentele Interne ale Sistemului Internațional de Carte verde, Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România (în continuare BAAR), a desemnat SC asigurare Reasigurare A. SA pentru a reprezenta România în calitate de corespondent interesele societății de asigurare din Ungaria.
La data de 26 August 2015, s-a publicat pe site-ul Autorității de supraveghere financiară hotărârea privind constatarea stării de insolvență a Societății A., astfel că la termenul de judecată din data de 14 Octombrie 2014, s-a prezentat reprezentantul BAAR în calitate de mandatar al BAA din Ungaria.
În ceea ce privește prejudiciul material solicitat de reclamanți, instanța de fond a reținut că din înscrisurile depuse în cauză rezultă că aceste cheltuieli constau în cele legate de pregătirea și efectuarea înmormântării, conform actelor depuse la dosar.
De asemenea, cu referire la daunele morale pretinse de reclamanți, Tribunalul a constatat că sunt întrunite condițiile acordării acestora, în parte.
Sub acest aspect s-a reținut că din actele de stare civilă și arborele genealogic depuse la dosar rezultă că M.J. (în vârstă de 15 ani la data decesului) a fost fiul reclamanților M.J. și F.E., respectiv fratele reclamanților M.J. și M.E.. Totodată B. D. (în vârstă de 20 de ani la data decesului) a fost fiul lui F. D. și F.H., respectiv fratele lui F.E. și F.S..
Instanța de fond a apreciat că daunele morale pretinse, în cuantum de 1.000.000 euro, respectiv de 300.000 euro, sunt exagerate față de împrejurările cauzei.
Pretențiile formulate cu titlu de daune morale, suferința psihică provocată prin pierderea unuia dintre copii în accident rutier, nu poate fi decât aproximativă, iar despăgubirile trebuie să aibă un caracter reparator și nu represiv.
Suferința de ordin afectiv cauzată reclamanților de pierderea copilului/fratelui lor este indiscutabilă, nefiind susceptibil de administrarea de probe pentru dovedirea existenței sale și nici pentru dovedirea dimensiunii sale pecuniare. Totuși, în stabilirea despăgubirilor acordate, va trebui să se permită celui prejudiciat să beneficieze de o reparație de natura a atenua suferințele morale suferite, fără a se ajunge însă la situația îmbogățirii fără just temei.
Spre deosebire de despăgubirile materiale, care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecată. Dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, sănătatea și integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare. Chiar dacă este adevărat că, stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.
În speță M.J. se afla încă în continuarea studiilor, iar B. D. la începutul vieții de adult. Astfel, suferințele psihice resimțite de părinții celor două victime, în circumstanțele arătate, au relevat suficiente considerente, având temeiuri obiective, care au condus la constatarea suferințelor psihice încercate de reclamanți, ca urmare a pierderii vieții ființelor dragi.
Prin urmare reclamanților Ie-a fost cauzat un prejudiciu moral deosebit, reprezentat de lipsirea acestora pentru totdeauna de afecțiunea si sprijin moral de care ar fi beneficiat din partea fiilor, lor.
În familie au existat raporturilor strânse de afecțiune si sprijin reciproc, de participare activa, reciprocă la modul lor de viață, în familie si în particular, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor audiați. Dispariția intempestivă, pierderea celor doi fii, și încetarea pentru totdeauna a acestor raporturi, a afectat negativ, iremediabil și incomensurabil modul de viață armonios, cadrul obișnuit al vieții persoanelor supraviețuitoare din cele două familii, fie acestea părinți sau frați.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reamintește că o hotărâre prin care se a constatat o încălcare a drepturilor unei părți, determină statul de a pune capăt acelei încălcări și de a elimina consecințele păgubitoare pentru acea persoană. Dacă dreptul intern pertinent nu permite decât o eliminare imperfectă a consecințelor acestei încălcări, art. 41 din Convenția Europeană conferă Curții competența de a acorda o reparație în favoarea părții vătămate.
Conform jurisprudenței Curții Europene, partea civilă poate obține rambursarea prejudiciului material și moral în măsura în care s-a stabilit realitatea acestuia, precum și caracterul rezonabil al cuantumului.
Față de cele arătate, Tribunalul a apreciat că, în contextul circumstanțelor cauzei, fără a minimaliza în vreun fel suferințele reale ale părinților și fraților victimelor, suma de 220.000 lei, reprezentând daune morale și suma de 6171,74 lei, reprezentând daune materiale pe seama reclamanților F. D. și F.H., precum și suma de 220.000 lei, reprezentând daune morale și suma de 5731,70 lei, reprezentând daune materiale pe seama reclamanților M.J. și F.E., constituie o satisfacție echitabilă.
În raport de criteriile expuse, au fost stabilit daunele morale și pe seama reclamanților F.E.H., F.S. prin F. D., M.J., M.E., apreciindu-se că suma de câte 70.000 lei, cu titlu de daune morale, constituie o satisfacție echitabilă.
Totodată, pârâtul a fost obligat și la plata sumei de 12.157 lei, reprezentând cheltuieli de deplasare, diurnă și taxe poștale (2.237,00 lei) și onorariu avocat (9.920,00 lei).
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel atât reclamanții, cât și pârâtul.
Reclamanții apelanți F. D., F.H., F.E.H., F.S., M.J., F.E., M.J. și M.E. au solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul majorării cuantumului despăgubirilor morale acordate de instanța de fond până la sumele solicitate prin cererea de chemare în judecată și acordării despăgubirilor materiale în cuantumul total solicitat și justificat cu documente. De asemenea, s-a solicitat și obligarea pârâtului la plata integrală a cheltuielilor de judecată solicitate în ambele instanțe.
În motivarea apelului reclamanții au arătat că înțeleg să critice hotărârea instanței de fond sub aspectul daunelor morale acordate, invocând faptul că acestea nu sunt pe măsura prejudiciului moral suferit de părinții, respectiv de frații victimelor.
Astfel s-a susținut că instanța de fond nu a apreciat în mod corect durerea și consecințele negative pe care accidentul și urmările acestuia le-au avut asupra familiei rămase în viață, care s-au văzut nevoite să își înmormânteze copiii, care se aflau la început de drum și care aveau întreaga viață înainte. Cele două familii trăiau și munceau în Ungaria, încercând ca prin munca depusă să le ofere o viață și un viitor mai bun copiilor lor și aceste familii vor rămâne mereu cu gândul la cei doi băieți, care au dispărut prematur.
S-a mai invocat faptul că instanța de fond nu a dat relevanță juridică depoziției martorilor audiați în cauză, care au explicat suferințele psihice prin care au trecut cele două familii și relațiile deosebit de apropiate care existau între cei doi băieți care au decedat și rudele rămase în viață.
Reclamanții au precizat că înțeleg să critice soluția instanței de fond și sub aspectul acordării de daune morale în mod diferențiat către tații decedaților (câte 150.000 lei) și mamele decedaților (câte 70.000 lei), reclamanții apreciind că părinților trebuie să li se acorde daune morale în același cuantum, care s-a solicitat a fi majorat pentru ambii părinți.
Reclamanții au mai relevat că deși stabilirea cuantumului daunelor morale este atributul exclusiv al instanței, aprecierea asupra cuantumului acestora trebuie să se facă având în vedere trauma suferită de ei, motiv pentru care au solicitat instanței de apel să majoreze substanțial sumele acordate drept daune morale până la nivelul celor solicitate prin cererea de chemare în judecată.
S-a mai arătat că deși este adevărat că banii nu pot compensa pierderea unui copil sau frate, trebuie să se țină seama, așa cum s-a arătat în doctrină, că prin acordarea despăgubirilor morale și materiale se are în vedere o reparație nu atât în sensul tradițional al repunerii în situația anterioară, care nu este cu putință, ci în sensul unei compensații printr-o sumă de bani ce poate permite părții prejudiciate să uite, eventual, să realizeze un transfer de afectivitate ori să găsească o alinare în condiții de viață mai confortabilă. Determinarea întinderii despăgubirii echivalente unui prejudiciu nepatrimonial presupune, desigur, o doză apreciabilă de arbitrar, însă așa cum se întâmplă în cazul celui patrimonial, ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea ce vine să compenseze prejudiciul, și nu prejudiciul ca atare.
Reclamanții au precizat că înțeleg să critice soluția instanței de fond și sub aspectul neacordării daunelor materiale pentru familia Mate, în valoare totală de 19.731,70 lei, care au fost dovedite integral cu documente justificative și, prin urmare, au solicitat acordarea acestora în totalitate.
Sub acest aspect s-a invocat faptul că instanța de fond nu a motivat cuantumul sumei acordate cu titlu de daune materiale pentru reclamantul M.J., în cuprinsul sentinței nefiind specificat ce reprezintă daunele materiale acordate și care sunt daunele materiale solicitate și neacordate.
Reclamanții au susținut că sentința civilă atacată este criticabilă și sub aspectul neacordării în totalitate a cheltuielilor de judecată efectuate atât în cursul urmăririi penale, cât și pe parcursul desfășurării procesului civil, care au fost dovedite în întregime cu documente justificative.
Pârâtul Biroul Național Carte Verde din Ungaria, prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, prin apelul declarat a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate, iar în rejudecare, admiterea în parte a cererii de daune morale și obligarea pârâtului la plata daunelor morale în sumă de câte 80.000 lei pentru reclamanții F. D. și M.J. senior, respectiv câte 40.000 lei pentru reclamanții F.E.H., F.S., M.J. junior și M.E..
În motivarea apelului pârâtul a arătat că în opinia sa sentința instanței de fond este netemeinică, deoarece daunele morale acordate reclamanților F. D., M.J. Senior, F.E.H.. F.S., M.J. junior și M.E. sunt mari raportat la împrejurările cauzei și practica judiciară în cauze similare.
Pârâtul a invocat faptul că în conformitate cu regulile esențiale ale răspunderii civile delictuale, reparațiunea consecințelor dăunătoare ale faptului delictual (accidentul de circulație) trebuie să vizeze prejudiciul real și cert încercat de persoanele păgubite, iar finalitatea acesteia este acoperirea pagubei si nu repunerea persoanei prejudiciate în starea sa materială anterioară accidentului, pentru că acest lucru nu se mai poate, însă cu excluderea în mod obligatoriu a oricărei tendințe de îmbogățire fără justă cauză.
Pârâtul a făcut referire la o serie de decizii pronunțate în practică, relevând că deși cuantificarea prejudiciului moral nu are criterii legale de determinare, totuși este necesar ca acesta să fie apreciat rezonabil, pe o bază echitabilă, raportat la consecințele negative suferite de cei în cauză, astfel încât să nu se transforme în venituri nejustificate. Pentru realizarea acestui echilibru, la stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie avut în vedere principiul proporționalității între echitate și nevoia socială, repere la care doctrina Curții Europene a Drepturilor Omului mai adaugă încă un principiu, cel al raportării nivelului daunelor morale la nivelul salariului mediu net pe economie din țara de origine a persoanelor vătămate.
Pârâtul a mai arătat că în sensul celor de mai sus s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a ll-a Civilă, care prin Decizia nr. 2129/2013, a arătat că instanța de apel avea obligația, ca în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale să procedeze la examinarea jurisprudenței curții sus-menționate, pentru ca, pe de o parte, părțile vătămate să fie just despăgubite, dar pe de altă parte, această despăgubire să nu constituie o îmbogățire fără just temei. Cuantumul daunelor morale trebuie să asigure doar repararea prejudiciului moral, nu și a celui material, ținându-se cont și de contextul economico-social în care părțile vătămate se află, stabilirea cuantumului despăgubirilor morale fiind, într-adevăr, atributul instanței de judecată, însă nu pe criterii subiective.
În consecință s-a solicitat a se avea în vedere faptul că în situația în care autorul accidentului ar fi supraviețuit evenimentului rutier, acesta urma să fie trimis in judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă și nu pentru omor din intenție și că în toate cazurile suferința pentru pierderea celui apropiat nu diferă. De asemenea, nu există criterii legale și obiective cu privire la determinarea cuantumului acestora, chestiunea fiind lăsată la "lumina si înțelepciunea"; magistratului - judecător și urmând a fi soluționată astfel încât sumele acordate să reprezinte o despăgubire echitabilă, fără să devină o sursă de îmbogățire fără justă cauză.
În raport de jurisprudența existentă cu privire la cauze similare, pârâtul a apreciat că acordarea daunelor morale in sumă de câte 80.000 lei, pentru F. D. si M.J. senior (părinții victimelor) și de câte 40.000 lei, pentru reclamanții F.E.H., F.S., M.J. junior și M.E. (frații si surorile victimelor), ar reprezenta o compensație adecvată prejudiciului moral încercat de aceștia în urma accidentului de circulație soldat cu decesul rudelor lor.
Reclamanții au formulat întâmpinare față de apelul declarat de pârât și au solicitat respingerea acestuia ca nefondat, invocând faptul că memoriul de apel nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au stat la baza formulării acestuia. Astfel s-a arătat că din cuprinsul motivelor de apel nu reiese care ar fi motivul de netemeinicie a sentinței atacate, iar simpla împrejurare că instanța de fond după cercetarea fondului cauzei și aprecierea în concret a probațiunii a acordat daune morale într-un anumit cuantum reclamanților nu constituie motive de netemeinicie a hotărârii.
S-a mai arătat că pârâtul a invocat în motivarea apelului hotărâri ale altor instanțe în spețe total diferite de speța dedusă judecății și care nu au legătură cu aceasta. Mai mult, pârâtul a apreciat că la stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie avut în vedere principiul proporționalității între echitate și nevoia socială și cel al raportării nivelului daunelor morale la nivelul salariului mediu net pe economie din țara de origine a persoanelor vătămate, fără însă a arăta în ce text de lege este statuat acest principiu.
Reclamanții au mai solicitat a se observa că pârâtul nu a menționat în cadrul motivelor de apel care sunt elementele pe care le-a avut în vedere instanța de fond la cuantificarea prejudiciului și cărora această instanță le-ar fi dat o interpretare greșită.
Pârâtul, la rândul său, a formulat întâmpinare la apelul declarat de reclamanți și a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
Cu privire la primul motiv de apel prin intermediul căruia reclamanții au solicitat majorarea daunelor morale s-a arătat că pentru repararea prejudiciilor morale care intervin în urma producerii unui accident de circulație trebuie avute în vedere anumite criterii si principii, care potrivit doctrinei și jurisprudenței se referă la gravitatea prejudiciului nepatrimonial, la importanța valorii lezate, durata în timp a consecințelor vătămătoare sau perpetuarea acestora, natura suferințelor și intensitatea acestora, ecoul social si influența asupra vieții personale și sociale, importanța și interiorizarea efectelor vătămătoare cu elemente subiective de percepție care pot duce la alterarea personalității persoanei prejudiciate, aspecte și corelații legate de vârsta, sexul, poziția socială a persoanei prejudiciate. Mai mult, aceste elemente sunt valorizate prin faptul că despăgubirea acordată trebuie să fie corespunzătoare, adecvată prejudiciului specific prin care trece victima.
S-a mai arătat că în lipsa unor criterii stabilite de lege revine magistratului-judecătorului sarcina de stabilire a cuantumului daunelor morale pe care persoana vătămată este îndreptățită să le primească, însă, în baza principiului egalității de tratament și regim juridic aplicabil părților raporturilor juridice procesuale se impune, în mod evident, promovarea unor soluții asemănătoare în cauzele similare. Cuantumul daunelor morale se stabilește de către Instanțele de judecată, luându-se în considerare gravitatea pe care o prezintă fapta ilicită pentru persoana lezată, profilul moral al autorului faptei ilicite si frecvența unei asemenea conduite, precum și orice elemente care asigură o dezdăunare echitabilă si rațională.
Față de cele invocate s-a solicitat să se constate că în privința cererii de majorare a daunelor morale acordate la fond, apelul reclamanților este nefondat.
Cu privire la cel de-al doilea motiv apel prin intermediul căruia reclamantul M.J. senior a solicitat majorarea daunelor materiale s-a solicitat a se avea în vedere faptul că prin intermediul concluziilor scrise depuse la 28.10.2015, reclamantul a menționat că cea mai mare parte din suma pretinsă cu titlu de daune materiale nu o poate dovedi cu acte.
În acest context pârâtul a invocat faptul că pentru dovedirea prejudiciului material și, implicit, a reparației pretinse, reclamantul M.J. avea obligația sa depună la dosar înscrisuri din care să rezulte indubitabil existența și întinderea prejudiciului pretins și a legăturii de cauzalitate dintre prejudiciu si fapta ilicită, probat cu documente justificative, textul de lege neadmițând o altă modalitate de stabilire a acestor categorii de despăgubiri, respectiv proba cu martori.
În atare situație s-a invocat faptul că motivul de apel formulat de reclamantul M.J. senior este nefondat și s-a solicitat respingerea acestuia.
Referitor la al treilea motiv de apel prin care reclamanții au solicitat majorarea cheltuielilor de judecată s-a arătat că din considerentele sentinței apelate rezultă că instanța de fond, în privința cheltuielilor de judecată, a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 12.157 lei, compusă din cheltuieli de deplasare, diurnă, taxe poștale și onorariu avocațial și în aceste condiții, în raport de înscrisurile de la dosar în privința cheltuielilor de judecată și implicit de prevederile art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, s-a invocat faptul că și acest motiv de apel este nefondat.
Examinând apelurile deduse judecății, prin raportare la motivele invocate și în limitele efectului devolutiv al căii de atac a apelului, reglementat de art. 476 - 478 din Codul de procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:
Prin sentința atacată s-a dispus obligarea pârâtului Biroul Național Carte Verde din Ungaria - prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata de daune materiale și morale în favoarea reclamanților F. D., F.H., F.E.H., F.S., prin tata F. D., M.J., F.E., M.J. și M.E. pentru repararea prejudiciilor morale și materiale suferite de reclamanți în urma accidentului de circulație din 09.01.2014, produs pe raza localității Corund, județul Harghita, în care și-au pierdut viața numiții M.J. și B. D., care au fost copiii reclamanților M.J. și F.E., respectiv a reclamanților F. D. și F.H. și frații reclamanților M.J. și M.E., respectiv a reclamanților F.E.H. și F.S..
Instanța de fond a reținut că în speță sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, pentru ca reclamanții să beneficieze de despăgubiri și sub acest aspect sentința instanței de fond nu a fost atacată.
Prin memoriile de apel formulate de reclamanți și de pârât s-au formulat critici doar cu privire la cuantumul daunelor stabilite prin sentința pronunțată de Tribunal, reclamanții solicitând majorarea cuantumului daunelor morale și materiale acordate, iar pârâtul reducerea cuantumului daunelor morale și în atare situație doar sub acest aspect urmează a fi analizată de către instanța de apel sentința instanței de fond.
Referitor la daunele morale, astfel cum a reținut și instanța de fond, acestea constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a persoanei, sănătatea și integritatea corporală, la sentimentele de afecțiune, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare.
În doctrină și jurisprudență s-a stabilit că prejudiciul nepatrimonial sau moral constă în rezultatul dăunător direct, de natură nepatrimonială, al unei fapte ilicite și culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conținut neeconomic care definesc personalitatea umană și, deși acest rezultat nu poate fi evaluat în bani, el dă naștere totuși, dreptului și obligației de reparare. Totodată s-a apreciat că plata în bani a prejudiciilor nepatrimoniale este justificată prin scopul însuși al acestui gen de indemnizație, care nu poate repara iremediabilul, ci doar să ofere o indemnizație satisfăcătoare a victimei. Prin natura sa, care presupune acordarea unei compensații pentru prejudiciul adus asupra personalității, pretenția de plată pentru o asemenea despăgubire a fost considerată ca strict personală, ea neputând fi pretinsă decât de victimă. Cu toate acestea, în situații speciale cum este și cea din speța de față, în practica instanțelor s-a statuat că în caz de deces persoanele apropiate victimelor au dreptul la o despăgubire de ordin moral atunci când victima a decedat într-un accident de circulație.
În legătură cu natura daunelor morale, așa cum se desprinde din literatura juridică și din practica judiciară, acestea, în principiu, nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se mențin la nivelul trăirilor psihice, iar evaluarea acestora, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, astfel că întinderea lor nu poate fi determinată decât prin aprecieri, însă nu arbitrar și nu prin operare cu criterii precise, ci doar pe baza unor aprecieri subiective.
În ceea ce privește criteriile de determinare a daunelor morale, un criteriu important pentru determinarea acestora îl constituie gravitatea prejudiciului moral suferit și ca atare, cu cât valoarea lezată are o importanță mai mare pentru victimă, cu atât prejudiciul moral va fi mai grav.
De asemenea, un criteriu fundamental consacrat de doctrină și jurisprudență, în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea. Astfel instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei. Ca atare, daunele acordate pentru repararea prejudiciului moral nu trebuie să fie excesive și să aibă un cuantum nerezonabil.
În legătură cu criteriul echității, în practica judiciară s-a reținut că atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când acordă despăgubiri morale și judecă în echitate, procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare a cauzei, relativ la suferințele fizice și psihice pe care le-au suferit victimele unui accident de circulație, precum și consecințele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viața lor particulară, astfel cum acestea sunt evidențiate prin probele administrate.
În speță, astfel cum a reținut și instanța de fond, nu se poate nega faptul că reclamanții au suferit un prejudiciu moral grav, reprezentat de suferințele psihice cauzate de pierderea vieții ființelor dragi și de lipsirea acestora pentru totdeauna de afecțiunea și sprijinul moral de care ar fi beneficiat din partea fiilor lor, respectiv a fraților lor.
Astfel este de necontestat că în urma accidentului de circulație în care și-au pierdut viața cele două persoane M.J. și B. D. părinții și frații acestora au fost supuși unor reale suferințe psihice, date fiind legăturile strânse de afecțiune dintre reclamanți și persoanele decedate.
Totodată trebuie avut în vedere faptul că reclamanții sunt îndreptățiți să primească o satisfacție rezonabilă în raport cu gravitatea prejudiciului moral suferit, în contextul în care valoarea socială lezată este dreptul la viață, drept care este garantat de Constituția României și este protejat prin lege, conform Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În speță, date fiind legăturile strânse de afecțiune dintre reclamanți și persoanele decedate, precum și consecințele negative suferite de reclamanți în urma accidentului de circulație și având în vedere valoarea socială lezată și imposibilitatea restabilirii situației anterioare producerii accidentului, Curtea a apreciat că sumele de câte 150.000 lei stabilite de instanța de fond în favoarea reclamanților M.J. și F. D. sunt menite să asigure o reparație echitabilă a prejudiciului suferit de ei în calitate de părinți. De asemenea, pentru aceleași considerente, instanța de apel a apreciat că în mod justificat au fost stabilite în favoarea fraților victimelor sumele de câte 70.000 lei, cuantumul acestor sume fiind rezonabil.
Prin sentința atacată instanța de fond a stabilit și în favoarea reclamantelor F.E. și F.H., care sunt mamele persoanelor decedate în accident, sumele de câte 70.000 lei pentru repararea prejudiciului moral, fără a preciza motivul pentru care a făcut distincție între cuantumul sumelor acordate taților persoanelor decedate și cuantumul sumelor acordate mamelor.
Analizând actele și lucrările dosarului și având în vedere probele administrate în cauză, instanța de apel a reținut că în speță nu s-a dovedit că se justifică acordarea de despăgubiri în mod diferențiat pentru părinții victimelor și de altfel nici nu s-a solicitat acest lucru pe parcursul judecării cauzei în primă instanță și ca atare motivul de apel referitor la acest aspect este întemeiat, instanța de apel apreciind că se impune ca părinților victimelor să li se acorde despăgubiri în același cuantum, de câte 150.000 lei pentru tați și câte 150.000 lei pentru mame.
Având în vedere rolul despăgubirilor morale de a atenua suferințele îndurate de rudele victimelor accidentelor de circulație și totodată de a repara suferințele psihice ale acestora, Curtea a apreciat că în speță despăgubirile acordate reclamanților sunt într-un cuantum rezonabil și echitabil, instanța de fond aplicând în mod just, la stabilirea acestor despăgubiri, criteriile la care s-a făcut referire mai sus și de care trebuie să se țină seama la cuantificarea despăgubirilor ce se stabilesc pentru repararea prejudiciului moral, cu singura precizare că nu se justifică a se face diferențiere între cuantumul despăgubirilor acordate taților și cel al despăgubirilor acordate mamelor.
Ținând seama de datele concrete ale speței, care au fost expuse în considerentele sentinței pronunțate de instanța de fond și care au fost avute în vedere la determinarea despăgubirilor, instanța de apel a apreciat că acordarea sumelor de câte 150.000 lei, în favoarea fiecăruia dintre părinții persoanelor decedate și de câte 70.000 lei, în favoarea fiecăruia dintre frații acelorași persoane reprezintă o reparație echitabilă, reținând totodată faptul că acestea nu sunt într-un cuantum exagerat.
Aceste sume de bani, acordate pentru a atenuarea suferințelor îndurate de reclamanți și pentru a repara suferințele psihice, sunt menite să asigure o reparație justă și echitabilă a prejudiciului suferit de reclamanți, fiind în deplină concordanță cu dispozițiile legale aplicabile în materie și cu principiile jurisprudențiale la care atât reclamanții, cât și pârâtul au făcut trimitere prin memoriile de apel.
În consecință, în ceea ce privește cuantumul daunelor acordate pentru repararea prejudiciului moral suferit de reclamanți, instanța de apel a apreciat ca fiind întemeiate doar criticile formulate de aceștia cu privire la stabilirea diferențiată a daunelor acordate taților și mamelor victimelor, celelalte critici formulate prin memoriile de apel depuse de reclamanți și de pârât legate de majorarea, respectiv reducerea cuantumului acestor daune fiind nefondate.
Referitor la daunele materiale stabilite în favoarea reclamantului M.J., prin sentința atacată s-a dispus obligarea pârâtului la plata în favoarea acestui reclamant a sumei de 5731,70 lei, reprezentând daune materiale, acesta fiind cuantumul pe care reclamantul l-a solicitat prin acțiunea introductivă.
Pe parcursul judecării cauzei în primă instanță s-a formulat o precizare de acțiune, prin care reclamantul M.J. a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 19.731,70 lei, cu titlu de daune materiale, cuantumul daunelor materiale solicitat inițial fiind majorat cu suma de 14.000 lei, reprezentând contravaloarea monumentului funerar pe care l-a făcut pentru fiul său decedat (fila 96 dosar fond). Totodată s-au depus și acte justificative (factură și chitanță) cu privire la achitarea sumei de 14.000 lei la data de 22.08.2015 (filele 111-112 dosar fond).
În considerentele sentinței atacate nu s-a arătat motivul pentru care suma de 14.000 lei, constând în contravaloarea monumentului funerar nu i-a fost acordată reclamantului.
Având în vedere prevederile art. 49 pct. 2 lit. a din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul CSA nr. 14/2011 (în vigoare la data producerii accidentului de circulație), care au fost invocate și de pârât prin întâmpinarea depusă în apel, conform cărora la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere în caz de deces cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum și cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative și ținând seama de faptul că reclamantul a dovedit cu acte justificative achitarea sumei de 14.000 lei, reprezentând contravaloarea monumentului funerar, instanța de apel a apreciat că este justificată cererea acestuia de acordare a sumei respective cu titlu de daune materiale.
În consecință, Curtea a reținut că al doilea motiv de apel invocat de prin memoriul de apel depus de reclamanți este fondat și ca atare se justifică majorarea cuantumului daunelor materiale stabilite de instanța de fond în favoarea reclamantului M.J. de la suma de 5731,70 lei la suma de 19.731,70 lei (5.731,70 lei plus 14.000 lei).
În ceea ce privește cel de-al treilea motiv de apel din memoriul reclamanților, acesta vizează cuantumul cheltuielilor de judecată, reclamanții invocând faptul că în mod nejustificat nu li s-au acordat integral cheltuielile de judecată de către instanța de fond.
Cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, Curtea a reținut că din actele dosarului reiese faptul că în primă instanță reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei totale de 14.803,63 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, iar prin sentința atacată li s-a acordat suma de 12.157 lei, cu acest titlu. Din înscrisul (tabelul) depus de reclamanți cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate (fila 287 dosar fond), rezultă că în cuantumul respectiv au fost incluse și cheltuielile constând în plata necropsiei celor două persoane decedate, însă cheltuielile respective au fost solicitate de reclamanți și cu titlu de daune materiale (filele 43, 52 dosar fond) și le-au și fost acordate cu acest titlu.
În acest context, din cuantumul total al cheltuielilor de judecată solicitate de reclamanți instanța de fond a scăzut cheltuielile constând în plata necropsiilor, acesta fiind motivul pentru care cuantumul cheltuielilor de judecată solicitat de reclamanți a fost diminuat de instanța de fond. De altfel aceste cheltuieli se încadrează în categoria daunelor materiale și nu în categoria cheltuielilor de judecată.
Prin urmare, motivul de apel referitor la neacordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea cauzei în primă instanță este nefondat, reclamanții neputând să beneficieze de două ori de aceleași sume, solicitate cu titlu diferit.
Față de cele ce preced, pentru considerentele arătate, instanța de apel a reținut că apelul declarat de pârât este nefondat și în consecință, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă urmează să fie respins.
În ceea ce privește apelul declarat de reclamanți, acesta este fondat în limitele în care s-a menționat mai sus. Prin urmare, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea a admis apelul reclamanți și va schimba în parte sentința atacată, în sensul că va obliga pârâtul la plata către reclamantele F.E. și F.H. a sumelor de câte 150.000 lei, reprezentând daune morale în loc de sumele de câte 70.000 lei, care li s-au acordat de instanța de fond. Totodată pârâtul va fi obligat la plata către reclamantul M.J. a sumei de 19.731,70 lei, reprezentând daune materiale.
Celelalte dispoziții ale sentinței atacate, fiind legale și temeinice, urmează să fie menținute.
În temeiul art. 451 și art. 453 Cod procedură civilă pârâtul va fi obligat la plata în favoarea reclamanților a sumei de 388,75 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, constând în cheltuieli de deplasare și de cazare.
| ← în analiza pretenţiilor cu a căror soluţionare a fost... | Plângere contravenţională. Jurisprudență Chemare în... → |
|---|
