Plângere contravenţională. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri)
| Comentarii |
|
Judecătoria SĂVENI Sentinţă civilă nr. 28 din data de 17.01.2017
Dosar nr. XXXX/297/2015 plângere contravențională
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SĂVENI - JUDEȚUL BOTOȘANI
Ședința publică de la 21 ianuarie 2016
Completul constituit din:
PREȘEDINTE XXXXXXXXXX
Grefier XXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 72
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul XXXXX și pe intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională.
Procedură fără citarea părților.
Dezbaterile asupra fondului s-au desfășurat în ședința publică din data de 13.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp mai îndelungat pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 21.01.2016.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de XXX, sub nr. XXX/297/2015, petentul XX a solicitat în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, anularea procesului verbal de constatare a contravenției seria R 15 nr. 0235446 din data de 18.08.2015, prin care a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin. (32) din O.G. nr. 15/2002.
În motivare, arată petentul că la data de 29.09.2014 în urma unei înțelegeri a vândut mașina marca VW PASSAT cu nr. de înmatriculare BT 04 XXX numitului XXX, cu domiciliul în XXX jud. Botoșani, printr-un contract de comodat la notar, iar din data respectivă, acesta fiind proprietarul efectiv al autoturismului.
Arată petentul că mașina a fost radiată din evidența Primăriei XXX, jud. Botoșani și înregistrată în evidența Primăriei XXX, iar la data de 26.08.2015, a primit la domiciliu înștiințarea de plată a unei amenzi și procesul verbal de constatare a contravenției, de unde rezultă faptul că, în data de 14.04.2015, ora 12:28, vehiculul categoria A, cu nr. de înmatriculare BT 04 XXX a fost depistat circulând pe raza loc. XXX, fără a deține rovinietă valabilă.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În dovedirea cererii, petentul a depus la dosar înscrisuri.
Intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal de contravenție cu măsurile dispuse prin acesta, întrucât în ziua de 14.04.2015, pe DN 17 Km 199+200m, pe raza loc. XX, jud. XX, vehiculul cu nr. de înmatriculare BT 04 XXX, aparținând petentului, fără a deține rovinietă valabilă.
Arată intimata că potrivit dispozițiilor art. 7 și art. 1 alin. 1 lit. b) din O.G. nr. 15/2002, obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare, iar contractul de comodat încheiat între petent și numitul Țilică Florin-Constantin produce efecte doar față de părțile care l-au încheiat, orice schimbare a proprietarului/utilizatorului autoturismului în cauză devenind opozabilă terților doar după transcrierea dreptului de proprietate în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor competent.
În drept au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Ordinul M.T.I. nr. 611/2015 - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de la data de 18.08.2015, a fost sancționată prin procesul verbal de contravenție seria R15 nr. 0235446 (fila 5), cu amenda în cuantum de 250 lei, pentru că autovehiculul aparținând acestuia, cu nr. de înmatriculare BT 04 XXX, a circulat la data de 14.04.2015, ora 12:28, pe DN 17, km 199+200 m, pe raza localității XXX, fără a deține rovinietă valabilă.
Fapta contravențională a fost încadrată în dispozițiile art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 (care prevăd că "fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă";), fiind sancționată de art. 8 alin. 3 ind. 2 din OG nr. 15/2002 (care prevăd: "cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 2";).
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria R15 nr. 0235446 din data de 18.08.2015 nu a fost semnat de către petentă și nici de către un martor asistent, agentul constatator menționând că actul a fost încheiat în lipsa contravenientei și a martorilor întrucât constatarea contravenției a fost efectuată cu mijloacele tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei - SIEGMCR.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria R15 nr. 0235446 din data de 18.08.2015, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 16 și 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
De asemenea, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentului a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerințelor legale imperative.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumție relativă de veridicitate cu privire la împrejurările constatate de agentul constatator.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ";acuzație în materie penală";, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
Calificarea faptei ca ";acuzație în materie penală"; are drept consecințe incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acestuia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).
Astfel, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în orice sistem de drept există prezumții de fapt și de drept și, în principiu, convenția nu se opune acestora, însă în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag. În special, art. 6 § 2 impune statelor să încadreze aceste prezumții între niște limite rezonabile, ținând cont de gravitatea faptelor și protejând dreptul la apărare (cauza Nicoleta Gheorghe v. României, par. 30, hotărârea din 03 aprilie 2012).
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza Anghel v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
În acest sens, se înscrie și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Ioan Pop contra României în care Curtea a observat că, în ceea ce privește dreptul la apărare al petentului din speța respectivă, analizând exclusiv datele cuprinse în hotărârile judecătorești pronunțate, instanțele i-au dat ocazia de a-ți prezenta punctul de vedere, în special în ce privește declarația privind faptul că mașina sa este diferită de cea din poze, de a depune la dosar memorii sau de a solicita administrarea probelor pe care le aprecia pertinente. Cu toate acestea, Curtea a observat că reclamantul s-a limitat la expunerea unor motive de netemeinicie a procesului-verbal și afirmarea absenței identității dintre mașina sa și cea din planșele foto, fără a solicita administrarea vreunei probe în acest sens. Curtea a reamintit că admisibilitatea probelor constituie în primul rând o chestiune reglementată de dreptul intern și, ca regulă generală, cade în competența instanțelor naționale să se pronunțe asupra probelor pe care le administrează. Potrivit Convenției, rolul Curții nu este de a decide dacă declarațiile de martori au fost admise în mod corect ca probe, ci dacă întreaga procedură, incluzând modul în care proba a fost obținută, este echitabilă (a se vedea Doorson c. Țărilor de Jos, 26 martie 1996, par. 67; Van Mechelen și alții c. Țărilor de Jos 23 aprilie 1997, par. 50).
Ceea ce apare ca fiind esențial din punctul de vedere al instanței europene este faptul că instanțele naționale i-au oferit petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.
Prin urmare, Curtea a constat că singurele probe pe baza cărora instanțele naționale puteau pronunța o hotărâre erau cele depuse de agentul constatator, reclamantului dându-i-se pe tot parcursul procesului posibilitatea de a-și dovedi afirmațiile, în special cele referitoare la lipsa de identitate dintre mașina condusă de el și cea din planșele foto.
Astfel, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unor situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Având în vedere aceste principii, instanța reține că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, atât timp cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală, efectivă de a proba contrariul, prezumția de nevinovăție, astfel cum este conturată în jurisprudența CEDO nu este încălcată.
În prezenta cauză, instanța apreciază că sancțiunea amenzii în cuantum de 250 lei aplicată unei persoane fizice pentru o contravenție privind circulația pe drumurile publice, nu este suficient de gravă pentru a determina instanța să concluzioneze în sensul că față de petent a fost formulată o acuzație în materie penală în sensul dat acestei sintagme de jurisprudența CEDO. Pe cale de consecință, prezumția de veridicitate de care se bucură procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, ca act administrativ, se impune cu forță superioară.
În drept, potrivit art. 1 alin.1 lit.b) și art. 7 din OG 15/2002, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și deținere a rovinietei valabile revin în exclusivitate, în cazul utilizatorilor români, deținătorilor menționați în certificatul de înmatriculare, în speță petentului XX
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține că autovehiculul proprietatea petentului, marca Volkswagen, cu nr. de înmatriculare BT 04 XXX, a fost dat în folosință gratuită, prin intermediul unui contract de comodat numitului XXX, la data de 29.09.2014 (f. 7).
Față de acest aspect, instanța constată că petentul nu a făcut și dovada faptului că la momentul săvârșirii contravenției numitul XXX era înscris în certificatul de înmatriculare al autovehiculului - ca o persoană ce are un drept legal de a folosi autovehiculul.
Ca urmare, în condițiile în care la momentul săvârșirii contravenției, titularul înscris în certificatul de înmatriculare al autovehiculului era petentul, instanța constată că intimata a întocmit procesul-verbal contestat în mod legal și temeinic.
În consecință, instanța reține că nu a fost făcută nicio dovadă care să răstoarne prezumția de legalitate și veridicitate a procesului-verbal contestat, deși îi revenea această obligație petentului potrivit dispozițiilor art.249 și art.10 din Codul de procedură civilă.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că nu s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunilor aplicate petentului.
Opinia instanței se fundamentează, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar, pe de altă parte, pe dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. De asemenea, instanța are în vedere și prevederile art.7 alin.3 în care se învederează că avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
Pe de altă parte, instanța are în vedere nivelul scăzut de pericol social concret al contravenției săvârșite, precum și convingerea pe care și-a format-o în sensul că petentul nu va mai repeta această faptă chiar și fără aplicarea unei amenzi contravenționale.
Față de cele constatate, în temeiul art.34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite în parte plângerea și va dispune înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii în cuantum de 250 lei aplicată prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria R15 nr. 0235446 din data de 18.08.2015, cu sancțiunea avertismentului, atrăgând petentului atenția asupra pericolului social al faptei săvârșite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispozițiile legale
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de către petentul XX, domiciliat XXX, jud. Botoșani, XXXX, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, cu sediul în mun. București, B-dul Iuliu Maniu, nr. 401A, sector 6, București.
Dispune înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii în cuantum de 250 lei aplicată prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria R15 nr. 0235446 din data de 18.08.2015, cu sancțiunea avertismentului, atrăgând petentului atenția asupra pericolului social al faptei săvârșite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Săveni.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.01.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
| ← Răspundere civilă delictuală. despăgubiri. Jurisprudență... | Partaj judiciar –acord mediere. Jurisprudență Partaj → |
|---|
