Conflict de competenţă. contract de muncă sau contract civil
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Sentinţă civilă nr. 12/CF din data de 13.04.2016
Elementul esențial care distinge contractul de muncă de orice alt tip de contract civil este subordonarea salariatului față de angajatorul său, el prestând muncă la dispoziția angajatorului.
Din convențiile încheiate de reclamanți nu rezultă existența unui raport de subordonare față de beneficiar, reclamanții asumându-și obligația de a participa la activitățile necesare pentru finalizarea proiectului, menționate în contracte, fără a fi subordonați beneficiarului și fără a se afla sub autoritatea acestuia cu privire la activitățile respective. Dimpotrivă convențiile încheiate de părți pot fi încadrate în categoria contractelor de prestări servicii.
Prin urmare, în lipsa raportului de subordonare dintre reclamanți și beneficiarul convențiilor, nu se poate reține că relațiile contractuale stabilite între părți se obiectivează într-un raport de muncă, ci ele rămân în sfera dreptului civil și ca atare, în contextul în care pretențiile reclamanților nu se fundamentează pe un contract de muncă, competența de soluționare revine instanței civile și nu instanței specializate în soluționarea conflictelor de muncă.
Cod pr. civ. : art. 94 lit. k, art. 192 al.2 pct.2, art. 130 al. 2, art. 131, art. 132;
Prin sentința civilă nr. xxx, pronunțată de Judecătoria Târgu-Mureș în dosarul nr. xxx s-a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Târgu-Mureș, invocată de instanță din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cererilor care formează obiectul dosarului nr. xxx, având ca reclamanți pe XZY și ca pârâtă pe RA XX Târgu-Mureș, în favoarea Tribunalului Mureș - Secția Civilă.
Pentru a pronunța această sentință Judecătoria a reținut că prin cererea înregistrată la data de 08.06.2015, reclamanții XZY au solicitat în contradictoriu cu pârâta RA XX Târgu-Mureș, obligarea pârâtei la achitarea sumei nete de câte 17.196,67 euro fiecărui reclamant, (echivalent lei net 76.374 fiecărui reclamant), reprezentând suma datorată acestora în baza art. III pct. 1, liniuța 1 din Convențiile civile de prestări servicii nr. 01 din iulie 2009, nr. 03 din iulie 2009 și respectiv nr. 04 din iulie 2009, respectiv un total de 51.590,01 euro (229.112 lei), obligarea pârâtei la plata către bugetul de stat a impozitului prevăzut de lege pentru venitul realizat de prestator, în conformitate cu prevederile art. III. pct. 1 liniuța 3 din Convențiile civile de prestări servicii nr. 01 din iulie 2009, nr. 03 din iulie 2009 si respectiv nr. 04 din iulie 2009 și obligarea pârâtei la achitarea dobânzii legale aferente debitului de la data scadenței, 07.06.2012 și până la data plății integrale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanții au arătat că în cursul anului 2009, XX Târgu-Mureș a fost cooptat în calitate de membru al unui Consorțiu European, în proiectul de cercetare "ATOM— Airport detection and Tracking of Dangerous Materials by Passive and Active Sensors Arrays";, prin numitul XX, director general al RA XX Târgu-Mureș la acea dată, care era reprezentantul legal, dar și coordonatorul proiectului din partea pârâtei. Proiectul a fost condus de un concern italian, SESM s.c.a.r.l, cu sediul în Via E. Gianturco, 31/C, 80146, Napoli, Italia, ca manager de proiect, alături de 11 alți participanți, dintre care două aeroporturi: pârâta XX Târgu-Mureș și X Schipoll Amsterdam.
Reclamanții au arătat că, contribuția Xui Targu-Mureș la acest proiect era reprezentată de experiența reclamanților, materializată în special prin exprimarea opiniei profesionale asupra datelor tehnice privind forma, mărimea, structura, etc. asupra a ceea ce urma să fie prototipul de radar în cadrul construirii unui sistem de detecție, precum și verificarea implementării rezultatului final al acestui proiect la XX Târgu-Mureș și Amsterdam.
Reclamanții au arătat că în luna iulie 2009, au fost încheiate între pârâta RA XX Târgu-Mureș și fiecare dintre reclamanți, Convenții civile de prestări servicii, cu conținut identic, având ca obiect: "participarea în cadrul echipei de lucru, aprobată de către Consiliul de Administrație a XX Târgu-Mureș, reprezentat de către numitul XX, la proiectul european ATOM — Airport detection and Tracking of Dangerous Materials by Passive and Active Sensors Arrays, elaborarea de documente specifice, studii, cerințe, solicitate de către coordonatorul proiectului, în realizarea obiectivului propus, sondaje de piață și chestionare în domeniul specific, către potențiali beneficiari ai rezultatului proiectului, participarea efectivă la ședințele tehnice ale consorțiului proiectului".
Remunerația brută a fost stabilită, similar celei practicate la nivel European al celorlalți membri din proiect, prin hotărâre a Consiliului de Administrație al pârâtei, ținând cont de bugetul aprobat de consorțiu, la suma de 35 euro/oră (plătibili în lei, la cursul oficial BNR din ziua plății).
Proiectul s-a derulat conform clauzelor convențiilor, cu îndeplinirea sarcinilor contractate de către beneficiar și persoanele reprezentative, fiind finalizat la data de 07.06.2012 la testele și prezentările de la X Târgu-Mureș, urmat de o ședință de închidere, ce s-a desfășurat la Hotel Platza Târgu-Mureș, la care au participat și reclamanții alături de ceilalți membrii din Cțiu, dar și de către invitați pe care i-au consultat de-a lungul realizării proiectului provenind din SRI și Direcția de radiologie a Spitalului Județean Mureș, etc. Proiectul ATOM s-a desfășurat aferent cererii de finanțare pe durata a 36 de luni, începând la 30.06.2009 și încheindu-se la 30.06.2012.
În continuare, reclamanții au menționat faptul că pentru încasarea sumelor de bani aferente proiectului, în baza Contractului nr. xxx, s-a deschis la Romextera Bank SA Târgu-Mureș (actualmente Nextebank SA), de către persoana reprezentativă semnatară a Contractului, dl XX X, contul bancar nr. xxxx, cont cu destinația specială, numai pentru derularea "fondurilor europene"; proiectul ATOM. Pentru derularea plăților aferente proiectului de finanțare ATOM, doar două persoane aveau drept de semnătură în bancă, respectiv dl XX X și numita XX.
Sumele de bani intrate în contul bancar pentru activitatea prestată aferente proiectului au fost virate către XX Târgu-Mureș, în trei tranșe: prima tranșă s-a virat la data de 13.11.2009, iar, informativ ce-a de-a doua tranșă s-a plătit la data de 29.08.2012, respectiv la data de 19.12.2012.
Au mai precizat reclamanții că din prima tranșă, în cursul anului 2010, au primit remunerația cuvenită, aferentă prestării de servicii, în cotele părți stabilite.
În ceea ce privește a doua și a treia tranșă, acestea au fost virate în contul special al pârâtei deschis la Nexte Bank, în a doua jumătate a anului 2012.
Au mai subliniat reclamanții faptul că în luna august 2012 au fost suspendați din funcție, în baza unor dispoziții ale pârâtei RA XX Târgu-Mureș, care au fost ulterior anulate de către instanța de judecată.
În continuare, reclamanții au adăugat că plata transelor doi și trei s-a făcut în contul cu destinație specială nr. xxxx, deschis la Romexterra Bank SA (actualmente Nextebank SA), iar ulterior sumele au fost revirate abuziv în conturile curente ale pârâtei, dispuse de către Peti Andrei.
Au mai menționat reclamanții că la data de 17.04.2014, s-au adresat Romexterra Bank SA (actualmente Nextebank SA) cu o cerere în vederea comunicării extraselor de cont pentru perioada 2010-2012, ale contului nr. xxxx, aparținând RA XX Târgu-Mureș, pentru derularea proiectului ATOM cu fonduri europene. Cererea le-a fost refuzată motivat de faptul că nu mai dețineau calitatea de reprezentant legal și împuternicit al pârâtei, cu toate că banca avea obligația de a le elibera extrasul de cont, cel puțin pentru perioada în care aceștia aveau dreptul de a efectua operațiuni bancare asupra contului.
S-a mai invocat faptul că în luna decembrie 2012, în baza unui înscris denumit "RAPORT privind activitatea în cadrul proiectului UE ATOM și decontarea activităților efectuate în perioada 01.01.2012-30.06.2012";, întocmit de către XX, pârâta a dispus de suma de 76.374 lei net (echivalentul a 17.196,67 Euro), în mod arbitrar, fără bază legală și fără aprobarea în prealabil a coordonatorului proiectului ATOM, XX X.
Chiar prin acest raport se confirmă faptul că proiectul a fost finalizat si finanțat în totalitate, însă doar numitului XX, angajat al pârâtei, și-a primit partea drepturilor din proiect, omițând să arate faptul că la acest proiect au avut și reclamanții contribuția lor, în raport cu convențiile încheiate, reclamanții participând în mod efectiv și decisiv la finalizarea proiectului ATOM.
Dat fiind raportul numitului XX care a fost aprobat și în baza căruia i s-a achitat suma de 17.196,67 Euro, reclamanții au solicitat, în repetate rânduri, să li se achite sumele echivalente ce li se cuveneau, însă reprezentanții actuali ai pârâtei au refuzat în mod constant acest lucru.
În concluzie, reclamanții au arătat că au convenit împreună cu pârâta, în calitate de angajator-beneficiar, încheierea unor contracte, denumite Convenții civile de prestări servicii nr. 01 din iulie 2009 (dl XX X în calitate de prestator), nr. 03 din iulie 2009 (dna XX, în calitate de presator) și respectiv nr. 04 din iulie 2009 (dl XXX în calitate de prestator), prin care au fost stabilite drepturile si obligațiile corelative ale părților semnatare.
Pârâta RA XX Târgu Mureș, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
La termenul de judecată din data de 04.11.2015 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Târgu-Mureș.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției invocate, Judecătoria a apreciat că analiza aspectelor legate de determinarea instanței competente sub aspect material să soluționeze prezenta cauză se impune a se face atât din prisma valorii obiectului cererii, cât și a naturii litigiului de față.
Determinarea competenței materiale după valoarea obiectului cererii de chemare în judecată se face potrivit dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. k din Codul de procedură civilă, în coroborare cu dispozițiile art. 95 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
În raport de aceste dispoziții legale s-a reținut că deși totalul cumulat al pretențiilor formulate prin cererea de față depășește pragul valoric prevăzut de dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k din Codul de procedură civilă, fiind de 229.122 lei, în cauză devin aplicabile dispozițiile art. 100 alin.1 Cod procedură civilă, care reglementează determinarea competenței materiale a instanțelor de judecată în situația cererilor formulate de mai muți reclamanți, stabilind că determinarea instanței competente se face cu observarea valorii obiectului fiecărei pretenții în parte.
Raportat la aceste dispoziții legale, instanța a constatat că valoarea pretențiilor fiecărui reclamant din prezenta cauză este în cuantum de 76.374 lei, fiind competentă să soluționeze cauza de față sub aspectul valorii obiectului acesteia.
Stabilirea naturii litigiului de față prezintă de asemenea relevanță din perspectiva determinării instanței competente material să soluționeze cauza dedusă judecății. În acest context, instanța trebuie să verifice dacă obiectul litigiului se află printre materiile date în mod expres de dispozițiile art. 94 Cod procedură civilă în competența judecătoriilor sau dacă, dimpotrivă, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 95 Cod procedură civilă, care stabilesc în sarcina tribunalelor, ca instanță de drept comun, competența de soluționare a unor astfel de cereri.
Cu privire la acest aspect, Judecătoria a reținut că deși contractele care stau la baza pretențiilor solicitate de către reclamanți sunt intitulate convenții civile de prestări servicii, acestea pot fi analizate din perspectiva îndeplinirii condițiilor impuse de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 53/2003, potrivit cărora "contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu.";
Raportul de muncă presupune așadar raportul de subordonare, de dependență față de angajator, salariatul fiind remunerat după cantitatea și calitatea muncii depuse, pe când în cazul raporturilor rezultând din contractele de prestări servicii, se plătește rezultatul muncii finale a prestatorului, predat beneficiarului, între părți fiind exclus raportul de prepușenie. Prestatorul se bucură de independență juridică în ceea ce privește modul realizării a obiectului convenției, în raport cu comanda primită de la beneficiar.
Prin urmare, pentru a determina dacă în speță activitatea derulată de cei trei reclamanți în favoarea societății pârâte este una de muncă sau este guvernată de dispozițiile Codului civil, s-a apreciat că trebuie avută în vedere sfera de aplicabilitate a art. 1470 și următoarele din vechiul Codul civil, aplicabile în cauză în raport de data încheierii convențiilor și să se verifice dacă între părțile contractante a existat elementul de subordonare specific relațiilor de muncă și implicit poziția determinantă a angajatorului în raport cu angajatul său.
În conformitate cu dispozițiile art. 1470 din vechiul Codul civil, unul dintre modurile în care se poate realiza locațiunea lucrărilor este acela prin care persoanele se obligă a pune lucrările lor în serviciul altora, locațiune care în conformitate cu art. 1471 cod civil nu poate avea loc decât pentru o întreprindere determinată sau pe un timp mărginit.
Analizând textele menționate anterior, instanța a apreciat că în vederea încheierii unor contracte de locațiune a lucrărilor trebuie îndeplinite anumite cerințe specifice, respectiv existența unei întreprinderi determinate adică a unei lucrări bine individualizate și specificate chiar de la momentul încheierii contractului și prestabilirea unui termen pentru executarea lucrării și finalizarea acesteia.
Din contractele de prestări servicii care fac în cauză obiectul analizei rezultă că aceste condiții nu sunt îndeplinite, întrucât cele 3 persoane s-au obligat în temeiul clauzelor contractuale la efectuarea unor prestații succesive, pe o durată de 3 ani, timpul de lucru și volumul lucrărilor fiind stabilit de către beneficiar, în funcție de solicitările coordonatorului de proiect.
Faptul că activitatea celor trei reclamanți urma a se desfășura pentru și sub autoritatea pârâtei rezultă și din împrejurarea potrivit căreia una dintre obligațiile asumate de către reclamanți, a fost aceea de a respecta secretul lucrărilor și regulile disciplinare stabilite de beneficiar pentru propriii săi salariați, ceea ce presupune faptul că nu este vorba de o singură prestație necesară pentru a duce la bun sfârșit serviciul la care s-au obligat, ci dimpotrivă, activitatea desfășurată de prestatori este una succesivă și regulată.
În ceea ce privește prețul lucrărilor, părțile au convenit ca pentru prestațiile efectuate reclamanții să beneficieze de o remunerație de 35 euro/oră, urmând ca orele efectiv realizate să fie aprobate prin pontaj lunar de către beneficiar.
Pe de altă parte dispozițiile referitoare la contractele de prestări servicii sunt incidente în cazul în care acestea se efectuează de către persoane fizice autorizate sau persoane juridice. Astfel, în baza OUG nr. 44/2008 persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale pot să încheie convenții civile (contracte de prestări servicii) însă și în acest caz doar pentru o prestație unică, ocazională și de circumstanță, nu și pentru activități regulate, desfășurate pe o perioadă de timp nelimitată sau mai mare decât cea necesară pentru prestația respectivă.
În consecință, constatând că relațiile contractuale dintre părțile din prezenta cauză prezintă caracteristici specifice raporturilor de muncă, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Târgu-Mureș și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș - Secția civilă.
Prin sentința civilă nr. 297 din 02.03.2016, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. 6658/320/2016 s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mureș și s-a declinat în favoarea Judecătoriei Târgu-Mureș competența soluționării acțiunii civile formulate de reclamanții XX X, XX și XXX în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă XX Târgu-Mureș.
Prin aceeași sentință s-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalului Mureș și Judecătoria Târgu-Mureș, s-a suspendat judecarea cauzei și s-a dispus înaintarea dosarului cauzei la Curtea de Apel Târgu-Mureș - Secția I civilă în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
După înregistrarea cauzei la un complet specializat în soluționarea cauzelor privind conflicte de muncă și asigurări sociale, la termenul din data de 01.03.2016 s-a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mureș, apreciindu-se că prezentul litigiu nu este un litigiu de muncă, întrucât contractele pe care se fundamentează pretențiile reclamanților nu au fost contracte de muncă, ci contracte civile de prestări servicii.
Deliberând asupra excepției necompetenței materiale, Tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată și sub acest aspect a reținut următoarele:
Chestiunea competenței materiale de soluționare a prezentei pricini trebuie cercetată din două perspective stabilite chiar de către părți prin susținerile lor orale. Mai întâi se ridică problema valorii obiectului cererii, care de la un punct încolo ar putea atrage competența materială a tribunalului, iar în al doilea rând, se pune problema naturii litigiului din perspectiva naturii contractelor pe care se fundamentează pretențiile reclamanților. Ambele puncte de vedere au fost analizate și de Judecătoria Târgu-Mureș în hotărârea prin care ea însăși și-a declinat competența.
În ceea ce privește competența materială raportată la valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, aceasta a fost tranșată de Judecătoria Târgu-Mureș și Tribunalul a apreciat că din această perspectivă considerentele cuprinse în sentința civilă nr. 4997 din data de 04 noiembrie 2015 a acestei instanțe sunt, în esență, corecte.
Astfel s-a reținut că determinarea competenței materiale după valoarea obiectului cererii de chemare în judecată se face potrivit dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. k din Codul de procedură civilă, potrivit cărora judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, în coroborare cu dispozițiile art. 95 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora tribunalele judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.
Deși totalul cumulat al pretențiilor formulate prin cererea de față depășește pragul valoric prevăzut de dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k din Codul de procedură civilă, fiind de 229.122 lei, în cauză devin aplicabile dispozițiile art. 100 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care reglementează determinarea competenței materiale a instanțelor de judecată în situația cererilor formulate de mai mulți reclamanți, stabilind că dacă mai mulți reclamanți, prin aceeași cerere de chemare în judecată, formulează pretenții proprii împotriva aceluiași pârât, invocând raporturi juridice distincte și neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanței competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenții în parte. De altfel, s-a apreciat că în ipoteza concretă, deși reclamanții au invocat raporturi juridice distincte, fundamentate pe contracte distincte, între ele există o semnificativă legătură, iar această împrejurare ar putea atrage aplicarea chiar și a prevederilor art. 99 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.
Indiferent de criteriul pe care instanța l-ar aplica (art. 99 alin. 2 sau art. 100 alin. 1 din Codul de procedură civilă), raportat la aceste dispoziții legale, s-a constatat că valoarea pretențiilor fiecărui reclamant din prezenta cauză este în cuantum de 76.374 lei, motiv pentru care Judecătoria este competentă să soluționeze cauza de față sub aspectul valorii obiectului acesteia.
Tribunalul a reținut însă că esențială în această pricină este cea de-a doua chestiune, a naturii litigiului - litigiu de muncă sau litigiu civil de drept comun.
Sub acest aspect, Tribunalul a apreciat, din examinarea contractelor pe care să fundamentează pretențiile reclamanților, că acestea nu pot fi calificate drept contracte individuale de muncă, întrucât întrunesc caracteristicile specifice ale unor contracte civile obișnuite, de prestări servicii, așa cum sunt ele reglementate de dispozițiile art. 1470-1471 din vechiul Codul civil, iar nu pe cele ale art. 10 din Codul muncii.
Astfel s-a constatat că din convențiile în discuție rezultă că reclamanții erau desemnați pentru a participa, pe seama beneficiarului Regia Autonomă XX Târgu-Mureș, la toate lucrările și activitățile pe care le presupunea ducerea la bun sfârșit a proiectului european din care beneficiarul făcea parte, în schimbul participării lor, reclamanții urmau a fi remunerați, plata fiind stabilită în raport de orele de activitate pe care le dedicau acestui proiect. Pe de altă parte, fiecare convenție menționată era încheiată pe o perioadă determinată, de la 01.07.2009 până la 01.07.2012, fiind corespunzătoare, în linii mari, cu durata de derulare a proiectului european.
În cazul convențiilor de care se prevalează reclamanții s-a apreciat că lipsește cerința ca activitatea/munca prestată de executant/angajat să fie prestată sub autoritatea beneficiarului/angajatorului. Din întreaga convenție invocată de reclamanți nu rezultă această subordonare specifică oricărui contract de muncă.
În ceea ce privește modalitatea de plată stabilită prin convențiile invocate de reclamanți, constând într-o remunerație calculată în raport cu ora de lucru, nici aceasta nu reprezintă apanajul exclusiv al contractului individual de muncă. Părțile altor convenții, cum sunt cele de prestări servicii, sunt libere și ele să stabilească remunerația prestatorului în aceleași linii, întrucât nu rezultă din nicio altă dispoziție legală că persoana care îndeplinește o lucrare trebuie să fie plătită cu o sumă stabilită global pentru lucrarea respectivă.
Având în vedere prevederile art. 1470 și art. 1471 din Codul civil în vigoare la momentul încheierii convenției dintre părți și raportând conținutul convențiilor care reprezintă temeiul pretențiilor reclamanților la dispozițiile legale menționate, s-a apreciat de către Tribunal că ele se apropie mult mai mult de natura unor simple convenții de prestări servicii, deosebindu-se de contractul individual de muncă. Mai precis, suntem în prezența unei locațiuni a lucrărilor prin care persoanele se obligă a pune lucrările lor în serviciul altora, fiind vorba despre o întreprindere determinată și pe un timp mărginit.
Un element suplimentar, menit să completeze argumentația de mai sus este reprezentat de însăși denumirea pe care au acordat-o părțile contractului intervenit între ele - aceea de "convenție civilă de prestări servicii"; - împrejurare care ar putea reprezenta încă un indiciu că nu au intenționat să încheie un contract individual de muncă.
Totodată, tabelul cu indemnizațiile plătite pentru perioada iulie-decembrie 2009, aflat la fila 11 din dosarul judecătoriei, evidențiază că pentru indemnizația brută stabilită a fost calculat numai un impozit, fără a fi percepute celelalte contribuții specifice salariului plătit angajaților, fapt care evidențiază o dată în plus că ele au privit contractele încheiate ca pe niște convenții de prestări servicii, iar nu ca pe niște contracte de muncă.
Nu în ultimul rând, așa cum s-a susținut de pârâtă în fața instanței, cel puțin doi dintre reclamanți (XX și XX) erau deja angajați ai pârâtei Regia Autonomă XX Târgu-Mureș, ceea ce face greu de imaginat că ar fi impus încheierea unui contract de muncă suplimentar (fiind posibilă modificarea contractelor existente) și totodată, nu există niciun indiciu din care să rezulte că aceste convenții de prestări servicii ar fi accesorii ale contractelor individuale de muncă încheiate anterior între părți.
De asemenea, un alt element specific contractelor de muncă și anume, durata obișnuită a zilei ori a săptămânii de lucru, lipsește din cuprinsul convențiilor de prestări servicii prezentate, întrucât de altfel, era și imposibil de prevăzut un asemenea aspect, nefiind cert la momentul încheierii lor ce interval de timp trebuie dedicat activității în cadrul respectivului proiect european.
Pentru toate aceste considerente, Tribunalul a apreciat că litigiul de față nu este un litigiu de muncă, întrucât nu se fundamentează pe un contract de muncă, ci pe o convenție civilă de prestări servicii. Ca atare, suntem în prezența unei acțiuni în pretenții, evaluabile în bani, al cărei obiect are o valoare de până la 200.000 lei, motiv pentru care, conform art. 94 lit. k din Codul de procedură civilă, competența de soluționare aparține Judecătoriei Târgu-Mureș.
În consecință, văzând și dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 2, art. 130 alin. 2, art. 131 alin. 1 și art. 132 din Codul de procedură civilă, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mureș și a declinat în favoarea Judecătoriei Târgu-Mureș competența soluționării acțiunii civile formulate de reclamanții XX X, XX și XXX, în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă XX Târgu-Mureș. Totodată a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalului Mureș și Judecătoria Târgu-Mureș și ca atare a dispus suspendarea judecății cauzei și înaintarea dosarului pricinii la Curtea de Apel Târgu-Mureș - Secția I civilă, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Fiind investită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între judecătoria Târgu-Mureș și Tribunalul Mureș, în urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a reținut următoarele:
Prin acțiunea introductivă, înregistrată la Judecătoria Târgu-Mureș, reclamanții XX X, XX și XXX au solicitat în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă XX Târgu-Mureș obligarea acesteia la achitarea sumei nete de câte 17.196,67 euro fiecărui reclamant, (echivalent lei net 76.374 fiecărui reclamant), reprezentând suma datorată acestora în baza art. III pct. 1, liniuța 1 din Convențiile civile de prestări servicii nr. 01 din iulie 2009, nr. 03 din iulie 2009 și respectiv nr. 04 din iulie 2009, respectiv un total de 51.590,01 euro (229.112 lei), obligarea pârâtei la plata către bugetul de stat a impozitului prevăzut de lege pentru venitul realizat de prestator, în conformitate cu prevederile art. III. pct. 1 liniuța 3 din Convențiile civile de prestări servicii nr. 01 din iulie 2009, nr. 03 din iulie 2009 și respectiv nr. 04 din iulie 2009 și obligarea pârâtei la achitarea dobânzii legale aferente debitului de la data scadenței, 07.06.2012 și până la data plății integrale.
Față de conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Târgu-Mureș și Tribunalul Mureș, în primul rând trebuie precizat că în urma analizării competenței materiale raportată la valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, ambele instanțe au apreciat că judecătoria este competentă să soluționeze cauza sub aspectul valorii obiectului acesteia. În consecință, sub acest aspect chestiunea competenței nu se mai impune a fi analizată.
În ceea ce privește problema competenței materiale raportată la natura litigiului dedus judecății, respectiv dacă acesta se încadrează în categoria litigiilor de muncă sau a litigiilor de drept comun, Curtea a reținut că prin fiecare din cele trei convenții încheiate de reclamanți și care au fost intitulate convenții civile de prestări servicii s-a stabilit că activitatea care urma să fie prestată de aceștia consta în "participarea în cadrul echipei de lucru, aprobată de către Consiliul de Administrație a XX Târgu-Mureș, reprezentat de către numitul XX X, la proiectul european ATOM — Airport detection and Tracking of Dangerous Materials by Passive and Active Sensors Arrays, elaborarea de documente specifice, studii, cerințe, solicitate de către coordonatorul proiectului, în realizarea obiectivului propus, sondaje de piață și chestionare în domeniul specific, către potențiali beneficiari ai rezultatului proiectului, participarea efectivă la ședințele tehnice ale Cțiului proiectului".
Prin urmare, în conformitate cu convențiile încheiate reclamanții aveau obligația de a participa, pe seama beneficiarului Regia Autonomă XX Târgu-Mureș, la toate lucrările și activitățile pe care le presupunea ducerea la bun sfârșit a proiectului european din care beneficiarul făcea parte.
În contextul în care, după sesizarea instanței cu o acțiune în pretenții de drept comun, în speță s-a pus problema dacă în privința convențiilor de care se prevalează reclamanții sunt incidente prevederile dreptului comun sau acestea intră sub incidența prevederilor din Codul muncii, Curtea a apreciat că se impun a fi analizate din perspectiva art. 10 din Codul muncii, care definește contractul individual de muncă, elementele caracteristice ale unui astfel de contract.
Astfel calificarea unui contract ca fiind de muncă presupune reunirea a trei elemente, respectiv prestarea muncii pentru angajator, remunerarea prestatorului și existența unui raport de subordonare.
Dintre aceste elemente, primele două se regăsesc și în cazul altor contracte și ca atare se impune a se reține că deși în cazul convențiilor invocate de reclamanți în susținerea pretențiilor lor aceștia și-au asumat obligația de a presta anumite activități în favoarea beneficiarului, pentru care s-a stabilit că vor primi o remunerație, aceste aspecte nu sunt definitorii pentru a reține că relațiile contractuale dintre părți prezintă caracteristici specifice raporturilor de muncă.
Elementul esențial care distinge contractul de muncă de orice alt tip de contract civil este subordonarea salariatului față de angajatorul său, el prestând muncă la dispoziția angajatorului.
În speță din convențiile încheiate de reclamanți nu rezultă existența unui raport de subordonare față de beneficiar, reclamanții asumându-și obligația de a participa la activitățile necesare pentru finalizarea proiectului, menționate în contracte, fără a fi subordonați beneficiarului și fără a se afla sub autoritatea acestuia cu privire la activitățile respective.
Dimpotrivă convențiile încheiate de părți pot fi încadrate în categoria contractelor de prestări servicii, activitățile care erau stabilite în sarcina reclamanților (activitățile pe care le presupune derularea proiectului european ATOM — Airport detection and tracking of dangerous materials by passive and active sensors arrays) încadrându-se în noțiunea de locațiune a lucrărilor, prevăzută de art. 1470 din vechiul Cod civil și pe de altă parte la încheierea acestora a fost stabilit și intervalul în care se vor derula contractele în discuție, durata fiind limitată în timp.
Prin urmare, în lipsa raportului de subordonare dintre reclamanți și beneficiarul convențiilor, nu se poate reține că relațiile contractuale stabilite între părți se obiectivează într-un raport de muncă, ci ele rămân în sfera dreptului civil și ca atare, în contextul în care pretențiile reclamanților nu se fundamentează pe un contract de muncă, competența de soluționare revine instanței civile (Judecătoria Târgu-Mureș, în conformitate cu prevederile art. 94 lit. k Cod procedură civilă) și nu instanței specializate în soluționarea conflictelor de muncă.
Față de cele ce preced, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 135 Cod procedură civilă, Curtea a stabilit în favoarea Judecătoriei Târgu-Mureș, competența de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamanți.
| ← Litigiu de asigurări sociale. indemnizația de șomaj.... | Obligaţiile intuitu personae din titlurile executorii → |
|---|
