Răspunderea pentru prejudicii din accidente a IPJ şi a administratorului drumurilor

Tribunalul BACĂU Decizie nr. 113 din data de 01.02.2013

Prin sentința civilă nr. 823 din 12.03.2012 Judecătoria Onești a respins cererea formulată de reclamantul L.V. împotriva pârâților: I.P.J. Bacău - P. Stațiunii Tg.Ocna, Ministerul Transporturilor - C.N.A.D.N.R. - și D.R.D.P..

În motivarea sentinței s-a arătat că:

Reclamantul a solicitat prin cererea introductivă ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâții să îi acorde ca despăgubire materială suma de 5445 euro (echivalent cu 23.295 lei la un curs BNR de 4,2784 lei/euro) reprezentând contravaloarea autoturismului M. distrus în accidentul suferit de reclamant în data de 15.08.2008.

În motivarea în fapt a cererii reclamantul arată că în data de 15.08.2008 se deplasa cu autoturismul M. din direcția Onești către Dărmănești, la ieșirea din Tg. Ocna, într-o curbă, a fost orbit de farurile unei mașini care venea din față pe același sens de mers, a încercat să o evite, a tras de volan dreapta, dar din cauza carosabilului înalt a căzut în șanț în apropierea căii ferate, mașina fiind distrusă în proporție de 50%. Reclamantul consideră că vinovați de producerea acestui incident rutier și de distrugerea mașinii sale sunt pârâții deoarece P. trebuia să identifice proprietarul camionului care staționa nesemnalizat pe celălalt sens de mers pe partea carosabilă, iar administratorul drumului nu trebuia să lase platforma carosabilului atât de înaltă.

În drept cererea este motivată pe dispoziții din O.G. 43/1997, O.G. 195/2002, art. 998, 999 Cod civil.

Reclamantul și-a completat cererea în ședința din 5.12.2011 (fila 51) în sensul argumentelor de drept pentru angajarea răspunderii pârâtului IPJ Bacău, și anume art. 26 din Legea 218/2002.

La termenul din 23.01.2012 instanța a pus în discuția părților excepțiile invocate de pârâți prin întâmpinările depuse la dosar și a respins toate excepțiile, considerentele fiind consemnate în încheierea de ședință.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Prin procesul verbal seria CC nr. 1397049 întocmit de I.P.J. Bacău - P. Stațiunii Tg. Ocna la data de 15.08.2008 reclamantul a fost sancționat contravențional cu "avertisment"; pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 114 alin. 2 din HG 1391/2006 care prevede: "(2) Pe timpul nopții, la apropierea a două vehicule care circulă din sensuri opuse, conducătorii acestora sunt obligați ca de la o distanță de cel puțin 200 m să folosească luminile de întâlnire concomitent cu reducerea vitezei. Când conducătorul de autovehicul se apropie de un autovehicul care circulă în fața sa, acesta este obligat să folosească luminile de întâlnire de la o distanță de cel puțin 100 m.";, și art. 123 lit. b ("Conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități sau 50 km/h în afara localităților, în următoarele situații: … b) în curbe deosebit de periculoase semnalizate ca atare sau în care vizibilitatea este mai mică de 50 m";), având în vedere că în data de 15.08.2008, ora 3,45, circulând pe DN 12A în cartierul P. pe raza stațiunii Tg. Ocna cu autoturismul M., nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, a tras de volan dreapta pentru a evita un camion staționat și s-a răsturnat în șanțul din partea dreaptă a carosabilului.

Reclamantul a formulat plângere împotriva acestui proces verbal, ce a făcut obiectul dosarului nr. 4024/270/2008 soluționat prin sentința civilă nr. 3308/26.11.2008 în sensul respingerii plângerii.

Prin decizia civilă nr. 95/19.01.2010 Tribunalul Bacău a casat sentința civilă menționată și a trimis cauza la rejudecare considerând că se impune efectuarea unei expertize.

În rejudecare cauza a fost înregistrată sub nr. 2924/270/2010, a fost efectuată o expertiză auto, iar prin sentința civilă nr. 3098/03.11.2010 instanța a admis plângerea și a anulat procesul verbal, sentință care a rămas irevocabilă.

Având în vedere că procesul verbal de contravenție a fost anulat, reclamantul susține că răspunderea pentru prejudiciul suferit prin avarierea autoturismului său aparține pârâților, în temeiul dispozițiilor art. 998-999 din Codul civil din 1864, aplicabil în speță față de momentul producerii incidentului rutier.

Condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților în condițiile art. 998-999 cod civil sunt: fapta ilicită, vinovăția, prejudiciul și legătura de cauzalitate.

Instanța a respins proba cu expertiză judiciară având în vedere data producerii incidentului rutier (15.08.2008) și susținerile reclamantului care implică cercetări la fața locului imediat după incident. Din aceleași considerente, instanța a avut în vedere, ca probe extrajudiciare, înscrisuri și concluziile expertizei auto efectuate în dosarul atașat, precum și considerentele sentinței civile nr. 3098/3.11.2010 care intră în puterea lucrului judecat prin rămânerea irevocabilă a sentinței.

Astfel, instanța a reținut în considerentele acestei sentințe irevocabile, că "date fiind împrejurările producerii accidentului, se poate reține fără echivoc faptul că petentul s-a aflat în fața unui caz fortuit";, iar cazul fortuit este o împrejurare care înlătură vinovăția în materia răspunderii civile delictuale. În consecință, nefiind îndeplinită condiția vinovăției pârâților în producerea prejudiciului în patrimoniul reclamantului, nu poate fi angajată răspunderea acestora în temeiul art. 998-999 Cod civil.

Având în vedere aceste considerente, instanța a respins cererea reclamantului.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul L.V. Aceasta a criticat soluția dată de prima instanță sub următoarele aspecte:

În mod greșit prin sentința recurată s-a considerat că efectul reținerii cazului fortuit în favoarea recurentului reclamant se răsfrânge și asupra vinovăției pârâților. Instanța nu a motivat în drept soluția dată și s-a pronunțat asupra unei apărări care nu a fost invocată de pârâți. De asemenea, instanța a încălcat dreptul la apărare al reclamantului respingând cererea de amânare formulată de acesta. În plus, instanța nu s-a pronunțat asupra probei cu interogatoriul pârâtelor, deși această probă a fost solicitată. A mai arătat recurentul că prima instanță nu a interpretat corect probatoriul administrat în cauză. Din expertiza efectuată în dosarul privind anularea procesului verbal de contravenție rezultă că singurele cauze care au condus la producerea accidentului au fost prezența camionului pe partea carosabilă și înălțimea exagerată a drumului public. În acest context s-a apreciat că manevra de evitare a autoturismului intrat pe contrasens a fost fortuită. Faptele imputabile IPJ constau în nesupravegherea drumului public sub aspectul staționării ilegale a camionului și sub aspectul faptului că pe sectorul de drum respectiv nu era asigurată exploatarea drumului în condiții de siguranță, partea carosabilă fiind nejustificat de înaltă. Fapta imputabilă administratorului drumului public constă în starea tehnică necorespunzătoare a drumului și nesemnalizarea corespunzătoare a stării carosabilului. De asemenea, recurentul a arătat că și celelalte condiții ale declanșării răspunderii delictuale a pârâților (raportul de cauzalitate, vinovăția și prejudiciul) au fost dovedite în speță.

În concluzie, recurentul a solicitat modificarea sentinței și admiterea acțiunii.

În drept, recurentul a invocat art. 309 pct. 7, 8 și 9 CPC 1865, art. 26 din Legea 218/2002, art. 5 al. 6 din O.U.G. 195/2002, art. 40 al. 1 din O.G. 43/1997.

În recurs intimații nu au depus întâmpinare și nu s-au administrat probe noi.

Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate, instanța constată următoarele:

Astfel cum s-a arătat și în cererea de recurs, în mod greșit prima instanță a reținut în favoarea intimaților pârâți intervenirea cazului fortuit reținut în mod irevocabil prin sentința civilă nr. 3098/03.11.2010 a Judecătoriei Onești în favoarea recurentului reclamant. În considerentele sentinței menționate s-a reținut cazul fortuit ca element care înlătură caracterul contravențional al faptei săvârșite de recurentul reclamant, iar acest efect nu se poate extinde și în favoarea intimaților pârâți ca element care înlătură vinovăția acestora în materia răspunderii delictuale.

Față de aceste considerente, Tribunalul urmează să analizeze în cele ce urmează dacă în speță sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.

Astfel, în ceea ce privește prejudiciul, acesta constă în deteriorarea totală a autoturismului M., proprietatea recurentului reclamant, din certificatul de radiere aflat în copie la fila 37 dosar fond rezultând că acesta a fost radiat ulterior accidentului. Cuantumul prejudiciului, de 5445 Euro (raportat la prețul plătit de către recurent cu un an înainte de accident, de 6050 Euro), nu a fost contestat de către intimații pârâți.

În ceea ce privește fapta ilicită, vinovăția și legătura de cauzalitate, instanța constată:

În considerentele sentinței civile nr. 3098/03.11.2010 pronunțată de Judecătoria Onești s-a constatat cu putere de lucru judecat faptul că evenimentul rutier în urma căruia a fost avariat autoturismul recurentului a avut drept cauze staționarea unui camion pe șosea, în curbă (greu de identificat datorită faptului că era noapte și era mascat de curbă), precum și diferența de nivel dintre acostament și partea carosabilă. De asemenea, s-a constatat faptul că intimata de atunci, care aceeași calitate și litigiul de față, respectiv I.J.P. Bacău, nu a efectuat cercetări în ceea ce privește condițiile în care a avut loc incidentul, limitându-se să completeze procesul verbal la rubrica declarațiile contravenientului.

Pe cale de consecință, în litigiul de față instanța este ținută de principiul puterii lucrului judecat la reținerea în sarcina I.J.P. Bacău a nerespectării dispozițiilor legale referitoare la constatarea și soluționarea accidentelor de circulație rutieră din care au rezultat numai pagube materiale. Conform Metodologiei privind constatarea și soluționarea acestui tip de accidente, dacă în urma analizării situației rezultate în urma cercetărilor efectuate la sediul formațiunilor de poliție rutieră nu se poate desprinde o concluzie clară privind împrejurările în care a avut loc evenimentul, lucrătorul de poliție trebuie să se deplaseze la fața locului pentru a efectua o cercetare amănunțită, inclusiv fotografii judiciare.

Prin încălcarea acestor norme legale, recurentul a fost pus în imposibilitate de a se îndrepta împotriva proprietarului camionului care staționa neregulamentar pe carosabil.

De asemenea, instanța constată că același intimat a concurat la producerea prejudiciului și prin nerespectarea dispozițiilor art. 2 din O.U.G. 195/2002 astfel cum era în vigoare la data producerii accidentului, potrivit cărora "îndrumarea, supravegherea și controlul respectării normelor de circulație pe drumurile publice se fac de către P. rutieră din cadrul I.G.P. Române, care are obligația să ia măsurile legale în cazul în care constată încălcări ale acestora";. Astfel, la data și locul producerii accidentului, starea tehnică a drumului public era necorespunzătoare iar acest lucru nu era semnalizat prin indicatoare, dispozitive speciale sau marcaje conform art. 5 al. 1 din O.U.G. 195/2002.

În ceea ce îl privește pe intimata CNADNR, instanța constată:

Conform art. 4 al.1 lit. a) din O.U.G. 84/2003 așa cum era în vigoare la data accidentului C.N.A.D.N.R. are ca obiect principal de activitate "proiectarea, construirea, modernizarea, reabilitarea, repararea, administrarea, întreținerea și exploatarea autostrăzilor și drumurilor naționale în scopul desfășurării traficului rutier în condiții de siguranță a circulației";, iar conform art. 5 din același act normativ "potrivit obiectului său de activitate C.N.A.D.N.R. asigură condiții de siguranță a circulației pe autostrăzi și drumuri naționale deschise circulației publice, exercitând atribuțiile care îi revin conform legii";.

Conform art. 5 al. 6 din O.U.G. 195/2002 "în cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării sau a semnalizării necorespunzătoare a acestuia, precum și a obstacolelor ori lucrărilor care se execută pe acesta, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor răspunde, după caz, administrativ, contravențional, civil sau penal, în condițiile legii";.

De asemenea, conform art. 5 al. 1 din același act normativ, "administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor, conform competențelor ce îi revin, cu avizul poliției rutiere, este obligat să instaleze indicatoare ori alte dispozitive speciale, să aplice marcaje pe drumurile publice, conform standardelor în vigoare, și să le mențină în stare corespunzătoare";.

Conform art. 40 din O.G. 43/1997 "drumurile trebuie să fie semnalizate și menținute de către administratorul drumului în stare tehnică corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranță";.

Totodată, potrivit art.122 lit. a) și b) din O.U.G. 195/2002 Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului are printre atribuții luarea măsurilor

pentru menținerea permanentă în stare tehnică bună a drumurilor pe care le administrează și luarea măsurilor pentru instalarea, aplicarea și întreținerea mijloacelor de semnalizare rutieră, precum și a echipamentelor destinate siguranței circulației pe drumurile din administrarea sa, cu respectarea standardelor în vigoare.

Prin neîndeplinirea acestor obligații legale de către intimata CNADNR, partea carosabilă pe sectorul de drum unde a avut loc accidentul era mult înălțată față de acostament, iar starea necorespunzătoare a drumului public nu era semnalizată.

Este adevărat că intimata C.N.A.D.N.R. nu a fost parte în litigiul finalizat cu sentința civilă nr. 3098/3.11.2010 a Judecătoriei Onești, astfel că nu este aplicabil principiul puterii de lucru judecat. Tribunalul va reține însă existența faptei și a legăturii de cauzalitate constatate prin această hotărâre judecătorească deoarece ea are caracterul unei probe în prezentul litigiu, iar intimata nu a făcut dovada contrară.

În ceea ce privește apărarea C.N.A.D.N.R. conform căreia la data producerii accidentului sectorul de drum era predat executantului lucrărilor de reabilitare, instanța apreciază că acest lucru nu este relevant decât eventual într-o acțiune în regres a administratorului drumului împotriva executantului deoarece obligațiile legale ce incumbă acestei intimate nu sunt prevăzute doar în situația în care pe sectorul de drum nu se efectuează lucrări de către un antreprenor sau executant, ci ele subzistă în toate situațiile.

Având în vedere aceste considerente, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C.civ. din 1864 în ceea ce îi privește pe intimații pârâți I.J.P. Bacău și CNADNR, iar în temeiul art. 1003 din același act normativ răspunderea acestora este solidară.

În ceea ce o privește pe intimata pârâtă D.D.P. Iași, instanța constată că acțiunea îndreptată împotriva acesteia este neîntemeiată, obligația de menținere permanentă în stare tehnică bună a drumurilor și luarea măsurilor pentru instalarea, aplicarea și întreținerea mijloacelor de semnalizare rutieră, precum și a echipamentelor destinate siguranței circulației pe drumurile incumbând administratorului drumului.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 312 și 304 ind. 1 Cod procedură civilă 1865 Tribunalul va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată și va admite acțiunea formulată în contradictoriu cu I.J.P. Bacău și CNADNR.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă 1865, intimații I.P.J. și C.N.A.D.N.R. vor fi obligați, în solidar, la plata sumei de 2265 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Răspunderea pentru prejudicii din accidente a IPJ şi a administratorului drumurilor