Invenţie. Drepturi băneşti cuvenite inventatorului. Exploatarea brevetului. înţeles
| Comentarii |
|
Legea nr. 64/19911 )s art. 7, art. 37 (actualul art. 36)
Articolul 7 din Legea nr. 64/1991 prevede condiţiile de breve-tabilitate pe care trebuie să la îndeplinească o invenţie, una dintre aceste condiţii fiind aceea ca produsul sau procedeul a cărui brevetare se solicită să fie susceptibil de aplicare industrială.
A fi susceptibil de aplicare industrială nu este însă totuna cu a fi aplicat industrial în mod efectiv.
în speţă, prin acordarea brevetelor de invenţie, O.S.I.M. a atestat că cele două procedee inventate de reclamanţi sunt susceptibile de aplicabilitate industrială.
Dacă însă cele două brevete au fost sau nu exploatate prezintă interes în ipoteza incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 37 din lege
n Legea nr. 64/1991 a fost republicată în M. Of. nr. 541 din 8 august 2007.
(actualul art. 36), pentru a se stabili dacă şi în ce cuantum inventatorul este îndreptăţit la plata de drepturi băneşti.
Tot în acest context, trebuie să se ţină seama de faptul că exploatarea brevetului nu presupune exclusiv aplicarea invenţiei de către titular, ci orice activitate prin care acesta obţine efectele economice şi/sau sociale la care se referă legea.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 1388 din 29 februarie 2008, www.scj.ro
Prin acţiunea înregistrată la 12 martie 2004, reclamanţii C.A. şi C.I. au chemat în judecată pe pârâta SC B.U. SA Ocna-Mureş -actualmente SC G.U.R. SA solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 25 182 dolari SUA, în lei la data plăţii, reprezentând drepturi băneşti datorate ca urmare a realizării invenţiilor „Procedeu de obţinere a silicatului de sodiu lichid purificat” şi „Procedeu pentru obţinerea silicatului de sodiu lichid cu caracteristici tehnice speciale”; să o oblige pe pârâtă la plata de daune morale în valoare de 20 000 dolari SUA, în lei la data plăţii; să o oblige pe pârâtă la plata dobânzii legale aferente suinelor de mai înainte, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt autori ai celor două invenţii, brevetate de O.S.I.M. sub numerele 114587 din 3 decembrie 1996, rcspectiv 114588 din 11 noiembrie 1996, titulară a brevetelor fiind pârâta, societate comercială la care reclamanţii erau
salariaţi în momentul realizării invenţiilor.
Potrivit art. 39 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, titularul brevetului este obligat să comunice inventatorului intenţia de renunţare la brevet, iar la cererca inventatorului titularul este obligat să-i transmită acestuia dreptul asupra brevetului.
In speţă, pârâta cu rca-crcdinţă nu a comunicat reclamanţilor intenţia de renunţare la brevete şi a încetat plata taxelor de menţinere în vigoare a acestora, ceea ce a atras decăderea din drepturi a pârâtei de către O.S.I.M.
Cum data de depozit a brevetelor s-a situat în anul 1996, iar durata de protecţie este, potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, de 20 de ani, reclamanţii consideră că producţia totală de silicat de sodiu cosmetic rezultată din aplicarea procedeelor inventate de ei este pentru perioada 2000-2015, pentru care brevetele erau protejate prin lege, de 2880 tone, cu o valoare de 604.800 dolari SUA.
Reclamanţii, în lipsa unui contract încheiat între ei şi pârâtă, solicită aplicarea unui procent de 10% din valoarea producţiei marfa ca fiind procentul minim practicat în astfel de cazuri, ceea ce reprezintă 25.182 dolari SUA, adică suma solicitată prin acţiune.
Prin lipsirea de posibilitatea de a deveni titulari de brevet, reclamanţilor li s-a creat şi un prejudiciu moral major, pentru repararea căruia solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 20.000 dolari SUA.
Prin sentinţa nr. 327/CA din 17 iunie 2004, Tribunalul Alba, Secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamanţilor astfel cum a fost formulată şi a obligat-o pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 10.000.000 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 34, art. 40 şi art. 47 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, republicată, pârâta a fost decăzută din dreptul de titular al brevetelor de invenţie înregistrate la O.S.I.M. sub nr. 114587 din 3 decembrie 1996 şi nr. 114588 din 11 noiembrie 1996, ca urmare a ne-achitării taxelor de menţinere în vigoare a celor două brevete.
Apărarea pârâtei, potrivit căreia brevetele nu au fost aplicate în activitatea sa, este irelevantă, cât timp prin definiţie şi conform prevederilor Legii nr. 64/1991 invenţia presupune aplicabilitate industrială şi, deci, obţinerea unor beneficii prin aplicarea acesteia.
Din înscrisurile depuse la dosar tribunalul a reţinut că SC U.R. SRL şi SC C.P. SRL au folosit şi comercializat produsul ai cărui autori sunt reclamanţii, însuşi O.S.I.M. referindu-se în adresa din data de 14 ianuarie 2003 la aplicarea celor două brevete de invenţie de către SC U.R. SRL.
După manifestarea intenţiei de renunţare la calitatea de titular de brevet, pârâta i-a informat pe reclamanţi despre această intenţie, încălcând dispoziţiile art. 39 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, republicată, şi privându-i pe reclamanţi de posibilitatea de a deveni titulari ai brevetelor.
Formularea unor cereri pentru revalidarea celor două brevete de invenţie, înregistrată la 19 martie 2004 la O.S.I.M., este irelevantă, deoarece acţiunea a fost introdusă de aceştia anterior la data de 12 martie 2004.
Cum pârâta nu a contestat valorile despăgubirilor solicitate de reclamanţi şi modul de calcul al acestora, tribunalul a obligat-o la plata sumelor de bani astfel cum au fost solicitate.
Prin decizia civilă nr. 274 din 5 noiembrie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis apelul declarat de pârâtă, a constatat nulă sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Alba, Secţia civilă, reţinând că în mod nelegal pricina a fost soluţionată de Secţia comercială a acestui tribunal.
Prin decizia nr. 3297 din 1 iunie 2005, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia comercială, a admis recursurile declarate de reclamant şi de pârâtă, a casat decizia curţii de apel şi a trimis cauza spre reju-decarea pe fond a apelului la aceeaşi instanţă.
înalta Curte a reţinut că nu există nicio normă legală care să prevadă o modalitate de stabilire a competenţei pe secţii a tribunalelor şi curţilor de apel, repartizarea cauzelor către secţia civilă sau comercială constituind o problemă de administrare a activităţii jurisdicţionale.
Prin decizia civilă nr. 8/A din 26 ianuarie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a stabilit drepturile băneşti datorate de pârâtă la suma de 22.278 dolari SUA, convertibili în monedă naţională la data efectuării plăţii, cu dobânda legală aferentă acestei sume de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data efectuării plăţii, a respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale în sumă de 20.000 dolari SUA şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente:
In concluziile scrise depuse de reclamanţi, aceştia au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 22.278 dolari SUA, recompense băneşti cuvenite ca urmare a invenţiilor brevetate, dar, cu toate acestea, prima instanţă a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 25.182 dolari SUA, acordând astfel un plus petita.
In ceea ce priveşte solicitarea pârâtei de respingere în totalitate a acţiunii, cu motivarea că cele două brevete de invenţie nu au fost aplicate, aceasta este nefondată, deoarece din cuprinsul interogatoriului luat pârâtei rezultă că brevetele de invenţie au fost aplicate la staţia-pilot, care desfăşură activitate de microproducţie, această secţie fiind închiriată ulterior către SC U.R. SRL.
Cu toate că pârâta neagă faptul că a exploatat brevetele, acest lucru nu are relevanţă faţă de prevederile art. 33 din Legea nr. 64/1991, potrivit cărora este irelevant dacă titularul de brevet aplică efectiv
invenţia sau nu ori dacă cesionează acest drept sub aspectul drepturilor patrimoniale ale inventatorilor.
Daunele morale solicitate de reclamanţi nu pot fi acordate, deoarece prin hotărârea nr. 10 din 31 martie 2004 O.S.I.M. a revalidat brevetul de invenţie nr. 114588, iar brevetul nr. 114587 este în curs de revalidare, astfel încât autorii invenţiilor pot să intre în posesia acestor brevete.
In ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale active a reclamantului pentru drepturile defunctei C.A., aceasta a fost respinsă ca nefondată, deoarece nu este vorba de o schimbare a titularului brevetului de invenţie, cum greşit susţine pârâta.
Reclamantul C.I. este unicul succesor al soţiei sale, reclamanta C.A., coautoare a brevetului de invenţie.
In legătură cu excepţia de neconstituţionalitate a art. II alin. (2) din Legea nr. 203/2003 invocată de pârâtă în faţa primei instanţe, curtea de apel a arătat că aceasta a fost corect respinsă prin încheierea din 15 aprilie 2005 ca inadmisibilă, câtă vreme pârâta a beneficiat, la rândul său, de scutirea de plata taxei judiciare de timbru, fiind astfel lipsită de interes în susţinerea acestei excepţii.
împotriva deciziei au declarat recurs atât reclamantul C.I., cât şi pârâta.
1. Reclamantul invocă în motivarea recursului dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
In dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurentul-reclamant susţine următoarele:
1.1. Curtea de apel a redus în mod greşit cuantumul pretenţiilor băneşti, deoarece menţionarea sumei de 22.278 dolari SUA în cuprinsul concluziilor scrise este consecinţa unei erori materiale şi nu constituie o precizare de acţiune în sensul micşorării pretenţiilor solicitate iniţial.
In atare situaţie, au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât o astfel de micşorare a câtimii pretenţiilor nu a fot motivată în niciun mod.
1.2. Capătul de cerere privind daunele morale a fost greşit respins, deoarece acţiunea a fost promovată înainte de introducerea cererilor pentru revalidarea celor două brevete.
Numai unul din brevete a fost revalidat, dar cele două procedee brevetate nu pot fi utilizate decât împreună în vederea obţinerii produsului final.
După cum corect a reţinut tribunalul, chiar dacă cererea de reva-lidare a brevetelor ar fi admisă, aceasta nu poate avea niciun efect asupra conduitei culpabile a pârâtei, care a încălcat prevederile imperative cuprinse în art. 39 din Legea nr. 64/1991.
Recurentul mai susţine că a fost grav prejudiciat prin imposibilitatea de a deveni titular al brevetelor de invenţie, chiar şi pentru căderea în domeniul public pentru o scurtă perioadă de timp a acestora, şi de a obţine venituri din exploatarea lor.
Recurentul solicită admiterea recursului şi modificarea deciziei, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
2. Pârâta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ.
2.1. In mod greşit instanţa de apel şi-a însuşit punctul de vedere al tribunalului, în sensul că excepţia de neconstituţionalitate invocată de pârâtă este lipsită de interes, câtă vreme pârâta a beneficiat de scutirca de plată a taxei de timbru în apel.
Pârâta susţine că, urmare a invocării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (2) din Legea nr. 203/2002, Tribunalul Alba era obligat să sesizeze Curtea Constituţională, fară a avea posibilitatea de a soluţiona el însuşi această excepţie.
Posibilitatea unei instanţe judecătoreşti de a se pronunţa numai asupra admisibilităţii sau inadmisibilităţii unei cxcepţii de neconstituţionalitate a fost instituită ulterior datei la care excepţia a fost invocată, prin Legea nr. 232/2004.
2.2. In mod greşit curtea de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului C.I., deoarece inventatorii procedeelor brevetate au fost C.A., C.I., B.I., B.F., M.I. şi G.O.
In aceste condiţii, cererea de valorificare a drepturilor băneşti ar fi trebuit să fie formulată de toţi coinventatorii, cotele fiecăruia urmând a fi stabilite fie de aceştia, fie de instanţa de judecată.
Recurenta mai precizează că s-a declanşat un alt litigiu referitor la cotele de contribuţie ale coautorilor la realizarea invenţiilor, motiv pentru care s-a şi solicitat curţii de apel suspendarea judecăţii prezentei cauze.
2.3. Pe fond, recurenta susţine că în mod eronat a considerat curtea de apel că o invenţie protejată printr-un brevet trebuie să fie în mod obligatoriu aplicată.
Chiar dacă o condiţie de fond a obţinerii protecţiei printr-un brevet de invenţie este susceptibilitatea de aplicare industrială, din diferite considerente, invenţia respectivă poate să nu fie aplicată.
De asemenea, legea nu obligă pe titularul de brevet să aplice invenţia, exploatarea acesteia având un caracter facultativ.
Instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 64/1991, adăugând pe cale jurisprudenţială condiţia aplicării obligatorii a invenţiei.
Pe de altă parte, chiar dacă ar fi aplicat invenţia - din proprie iniţiativă sau pentru că un eventual text de lege ar fi obligat-o această aplicare trebuia raportată la o perioadă de timp, în speţă la perioada de timp anterioară lunii septembrie 2001.
In continuare, referindu-se la probele avute în vedere de instanţele anterioare, recurenta arată că, în realitate, nu se poate susţine că a aplicat respectivele invenţii.
Inclusiv SC U.R. SRL a comunicat pârâtei, prin adresa nr. 2 din 17 ianuarie 2006, că cele două procedee de obţinere a silicatului de sodiu nu au fost utilizate, adică aplicate.
Recursurile au fost iniţial înregistrate pe rolul Secţiei comerciale a
înaltei Curţi, care le-a trimis spre soluţionare Secţiei civile şi de proprietate intelectuală.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs formu-
late, înalta Curte a constatat următoarele:
1. Criticile formulate de reclamant sunt în parte întemeiate.
1.1. Pentru a considera că reclamantul şi-a micşorat câtimea pretenţiilor solicitate şi a face aplicarea art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., era necesar ca instanţa să constate, înainte de a declara închise dezbaterile, că există o manifestare de voinţă neechivocă a reclamantului în acest sens.
Or, în speţă, o asemenea manifestare de voinţă nu a avut loc. Pe tot parcursul procesului, inclusiv cu ocazia dezbaterilor din şedinţa publică de la 10 iunie 2004, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 25.182 dolari SUA, despăgubiri pentru prejudiciul material suferit.
Faptul că în concluziile scrise depuse la dosar după închiderea dezbaterilor, la data de 16 iunie 2004, reclamantul a menţionat o altă sumă - 22.278,4 dolari SUA - nu putea fi luat în considerare, deoarece principiul contradictorialităţii şi oralităţii dezbaterilor obligă
instanţa să pună în discuţia părţilor orice aspect care ar putea avea o înrâurire asupra soluţiei ce se va da în cauză.
Chiar dacă mărirea sau micşorarea câtimii pretenţiilor nu se socoteşte ca fiind o modificare a cererii de chemare în judecată, acest incident procedural trebuie consemnat într-o încheiere de şedinţă, conform art. 132 alin. (2) C. proc. civ.
Cum o astfel de consemnare nu a avut loc, în mod corect tribunalul s-a pronunţat în limitele în care a fost învestit prin cererea de chemare în judecată, hotărârea curţii de apel cu privire la acest capăt de cerere fiind nelegală.
1.2. In ceea ce priveşte despăgubirile solicitate pentru prejudiciul moral, criticile recurentului-reclamant sunt nefondate.
Acesta a susţinut în mod constant că prejudiciul încercat de el a constat în pierderea de către pârâtă a protecţiei pentru cele două invenţii coroborată cu imposibilitatea în care i-a pus pe inventatori de a deveni ei înşişi titulari de brevet.
Or, curtea de apel a reţinut că împotriva acestei situaţii s-a apelat la remediul legal, acela al formulării de către reclamant a unor cereri de revalidare a brevetelor, una din ele fiind deja admisă.
Acest aspect nu este irclevant, aşa cum susţine recurentul, pentru că revalidarea brevetelor înlătură neajunsurile crcate prin decădcrea din drepturi a pârâtei.
Pe de altă parte, deşi vorbeşte despre un prejudiciu moral, imposibilitatea de a beneficia de protccţia conferită invenţiilor prin brevet şi de a obţine venituri din exploatarea invenţiilor - chiar pe o perioadă de timp limitată - este de natură să creeze un prejudiciu material, a cărui întindere trebuie determinată după criterii specifice, şi nu prin apreciere, ca în situaţia daunelor morale.
2. Recursul declarat de pârâtă este, de asemenea, fondat, în limitele ce se vor arăta:
2.1. Deşi critică modul în care a fost soluţionată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. II alin. (2) din Legea nr. 203/2002, recurenta-pârâtă nu arată care este impactul acestei soluţii asupra deciziei pe care o recurează ori asupra sentinţei tribunalului.
De asemenea, deşi cere suspendarea judecării recursului şi sesizarea Curţii Constituţionale, nici în această fază procesuală nu se arată carc este interesul, respectiv folosul practic urmărit de pârâtă prin invocarea excepţiei, câtă vreme discriminarea pretins cauzată prin
textul de lege criticat nu s-a produs, toate părţile litigante fiind considerate scutite de timbraj.
In atare situaţie, soluţia de respingere a cererii pârâtei apare ca fiind legală.
2.2. Nici în ceea ce priveşte calitatea procesuală activă, critica pârâtei nu este întemeiată.
Faptul că reclamanţii care au declanşat procesul nu sunt singurii autori ai invenţiilor nu face ca aceştia să nu aibă calitate procesuală activă.
Pentru cota de contribuţie a celor doi reclamanţi la realizarea invenţiilor, între dreptul dedus judecăţii şi titularii acestuia există concordanţă.
Cu privire la întinderea acestor cote a existat şi un litigiu separat, în care s-au pronunţat sentinţa civilă nr. 529 din 10 mai 2006 a Tribunalului Alba şi decizia nr. 293 din 19 octombrie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, depuse în copie la dosar.
Ca urmare a decesului reclamantei C.A., acţiunea pornită de aceasta a fost continuată în temeiul art. 243 pct. 1 C. proc. civ. de moştenitorul acesteia C.I.
2.3. Cu privire la fondul cauzei, critica de nelegalitate a pârâtei este întemeiată.
Reclamanţii au solicitat - printr-un prim capăt de cerere - plata de drepturi băneşti cuvenite pentru invenţiile brevetate sub nr. 114587 şi nr. 114588 din 1996.
Cele două invenţii au fost realizate în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 64/1991, adică de către inventatori salariaţi, calitatea de titulară de brevet revenind pârâtei, aceste aspecte nefiind contestate de niciuna din părţi.
Potrivit textului de lege menţionat, în condiţiile mai sus-arătate şi în lipsa unei prevederi contractuale mai avantajoase acestuia, inventatorul beneficiază de o remuneraţie suplimentară stabilită prin contract.
De asemenea, tot cu referire invenţiile realizate în condiţiile art. 5 alin. (1), de data aceasta cu clauză contrară, art. 37 prevede că inventatorul beneficiază de drepturi patrimoniale stabilite pe bază de contract încheiat cu solicitantul sau, după caz, cu titularul brevetului.
Mai departe, se arată că drepturile patrimoniale se stabilesc în funcţie de efectele economice şi/sau sociale rezultate din exploatarea brevetului sau în funcţie de aportul economic al invenţiei.
In speţă nu s-a stabilit care sunt exact raporturile dintre părţi şi s-a statuat în mod greşit că nu trebuie determinat dacă invenţiile au fost aplicate, respectiv perioada de aplicare a acestora.
Pentru a statua astfel, curtea de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 64/1991.
Textul de lege menţionat prevede condiţiile de brevetabilitate pe care trebuie să la îndeplinească o invenţie, una dintre aceste condiţii fiind aceea ca produsul sau procedeul a cărui brevetare se solicită să fie susceptibil de aplicare industrială.
A fi susceptibil de aplicare industrială nu este însă totuna cu a fi aplicat industrial în mod efectiv.
în speţă, prin acordarea brevetelor nr. 114587/1996 şi nr. 114588/1996,
O.S.I.M. atestă că cele două procedee inventate de reclamanţi sunt susceptibile de aplicabilitate industrială.
Dacă cele două brevete au fost sau nu exploatate prezintă interes în ipoteza incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 37 din lege, aşa cum s-a arătat anterior, aşa încât apărările pârâtei sub acest aspect trebuiau verificate de instanţă.
Tot în acest context, trebuie să se ţină seama de faptul că exploatarea brevetului nu presupune exclusiv aplicarea invenţiei de către titular, ci orice activitate prin care acesta obţine efectele economice şi/sau sociale la care se referă legea.
Acordând reclamantului o sumă de bani pe care acesta a calculat-o raportându-se la perioada de valabilitate a brevetelor de invenţie, respectiv până în anul 2015 inclusiv, fară a se preocupa să stabilească ce raporturi contractuale s-au stabilit între părţi - dacă s-au stabilit -cu privire la drepturile băneşti cuvenite autorilor invenţiei, dacă brevetele de invenţie au fost exploatate şi pe ce perioadă de timp şi care au fost rezultatele acestei exploatări, curtea de apel a pronunţat o hotărâre nelegală.
Cum înalta Curte nu se află în ipoteza de a putea aplica legea la o situaţie de fapt pe deplin stabilită, conform art. 314 C. proc. civ., pentru considerentele şi în limitele anterior arătate, a admis ambele recursuri, în baza art. 312 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere va analiza şi care sunt cotele de participare irevocabil stabilite în favoarea reclamantului şi a defunctei sale soţii, precum şi care este stadiul cererilor de revalidare a brevetelor, respectiv care este situaţia actuală a titularilor de brevet.
| ← Invenţie. Despăgubiri cuvenite inventatorilor pentru... | Invenţie. Drepturi băneşti solicitate pentru exploatarea... → |
|---|
