Recurs-drept de creanta. Jurisprudență Contracte
| Comentarii |
|
Tribunalul BUCUREŞTI Decizie nr. 2112 din data de 20.05.2014
Dosar nr. 34747/4/2012
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Decizia civilă nr.2112
Ședința publică de la 20.05.2014
Tribunalul constituit din :
PREȘEDINTE: V M A
JUDECĂTOR: P R
JUDECĂTOR: B I
GREFIER: I G
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta-pârâtă E E M S.A. împotriva sentinței civile nr.12891/03.12.2013 pronunțată de Judecătoria Storului 4 București în dosarul nr. 34747/4/2012, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B - M I, având ca obiect acțiune în constatare și pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordinea listei de ședință, au răspuns recurenta-pârâtă, prin consilier juridic T O, care depune delegație la dosar, și intimatul-reclamant, prin avocat C C N, care depune împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Recurenta-pârâtă, prin consilier juridic, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum total de 313,89 lei, respectiv ordinele de plată nr. XKT103/30.04.2014 și nr. XKT104/30.04.2014 emise de C E PLC și timbre judiciare în valoare de 6 lei.
Tribunalul constată că cererea de recurs este legal timbrată, conform dispozițiilor din rezoluția din 14.03.2014 și cu respectarea prevederilor art.19 din Legea nr. 146/1997.
În temeiul art.316 coroborat cu art.295 alin. 1 teza I din codul de procedură civilă din anul 1865, aplicabil în caauză potrivit art.3 alin.1 din Legea nr.76/2012, tribunalul constată că față de limitele învestirii nu are calitatate de parte în recurs E D M S.A. și dispune rectificarea în acest sens a datelor din aplicația Ecris.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat și probe noi de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta-pârâtă, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate și respingerea cererii de chemare în judecată în ceea ce o privește, ca neîntemeiată. De asemenea, solicită obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată din recurs, constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Intimatul-reclamant, prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat, menținerea sentinței atacate, ca temeinică și legală, și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată din recurs, reprezentând onorariu de avocat în sumă de 1200 lei, pentru dovada căruia depune la dosar chitanța nr. 02/14.05.2014 eliberată de Cab. Av. N C C. Totodată, depune la dosar note de ședință.
Tribunalul în temeiul art.150 din Codul de procedură civilă din anul 1865, aplicabil în cauză potrivit art.3 alin.1 din Legea nr.76/2012, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
T R I B U N A L U L,
Prin cererea formulată la data de 19.10.2012, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr.34747/4/2012, reclamantul B-M I a chemat în judecată pe pârâta E M S.A. solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate că pârâta nu are un drept de creanță asupra sumei de 5096,60 lei din factura fiscală nr.22920133/19.03.2012.
În drept, s-au invocat prevederile art.111 din Codul de procedură civilă din anul 1865.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 25.03.2013 pârâta E M S.A. a invoact excepția insuficientei timbrări și excepția inadmisibilității, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În drept, s-au invocat prevederile art.115-118 din Codul de procedură civilă din anul 1865 și HG nr. 1007/2004.
Prin cererea modificatoare depusă la dosar la data de 02.04.2013 reclamantul a solicitat în temeiul art.1349 și urm. din noul cod civil obligarea pârâtei la plata sumei de 2500 lei, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul suferit din cauza actelor și faptelor pârâtei săvârșite cu rea-credință; în temeiul art. 1349 și urm. din noul Cod civil obligarea pârâtei la plata sumei de 500 lei, cu titlu de daune-interese, constând în onorariul avocatului pentru demersurile extra-procesuale cauzate de faptele abuzive săvârșite de către pârâtă și în temeiul art. 2274 din Codul de procedură civilă din anul 1865 obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, s-au invocat prevederile art. 132 alin.1 din Codul de procedură civilă din anul 1865.
La termenul de judecată din 02.04.22013 reclamantul a arătat că înțelege să se judece și în contradictoriu cu E D M S.A., solicitând introducerea acesteia în cauză, în calitate de pârâtă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 16.04.2013 pârâta E D Muntenia S.A. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii în ceea ce-o privește, ca neîntemeiată.
În drept, s-au invocat prrevederile art.115-118 din Codul de procedură civilă din anul 1865, Legii nr. 137/2007, H.G. nr. 1007/2007 și deciziei A.N.R.E. nr. 57/1999.
La data de 16.04.2013 pârâta E E M S.A. a depus la dosar completare la întâmpinare, având în vedere cererea modificatoare depusă la dosar la data de 02.04.2013, solicitând respingerea capetelor de cerere privind plata daunelor morale și a daunelor-interese, întrucât nu s-a dovedit că ar fi îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii civile a pârâtei E E M S.A..
La termenul de judecată din 02.04.2013 instanța a constatat că cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată, iar prin încheierea de ședință din data de 22.10.2013 a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității și a fost unită cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei E D M S.A..
Prin sentința civilă nr.12891/03.12.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr. 34747/4/2012, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei E D M S.A., a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu E D M S.A., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul B-M I în contradictoriu cu pârâta E E M S.A., s-a constatat ca reclamantul nu datorează pârâtei E E M S.A. suma de 5.096,60 lei reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. 2 MF 2920133/19.03.2012 emisă de către pârâtă și a fost obligată pârâta E E M S.A. la plata către reclamant a sumei de 2.500 lei cu titlu de daune morale și la plata către reclamant a sumei de 920 lei, reprezentând cheltuieli judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că între reclamantul B-M I, în calitate de consumator, și pârâta E E S.A., în calitate de vânzător, s-a încheiat contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr. 1005-1650986-2 din 16.09.2002, privind locul de consum situat în București, str. Cornelia nr. 21, ap. 1, sector 4, iar la data de 19.03.2012 a fost emisă factura nr.2 MF 2920133, în valoare de 5.096,60 lei, reprezentând regularizare consum pentru perioada 12.10.2011-12.03.2012.
Ca urmare a sesizării făcute de către reclamant către reprezentanții ENEL cu privire la suma cuprinsă în factura nr.2 MF 2920133, reprezentanții E D M S.A. s-au prezentat la domiciliul reclamantului, iar în baza bonului de mișcare contor electric nr. 268773/02.04.2012, a fost ridicat în vederea expertizării contorul seria 8182615 montat în imobilul reclamantului de către reprezentanții pârâtei E D M S.A.
Contorul a fost expertizat de către L de M al AEM S.A. Timișoara, în baza ordinului de lucru nr. 54931411 emis de pârâta E D Muntenia S.A., (fila 81), rezultatul verificării metrologice fiind de admitere a contorului, astfel cum reiese din buletinul de verificare metrologică nr. 325277/08.05.2012.
Potrivit art. 111 din HG nr. 1007/2004 operatorul de rețea are obligația să înlocuiască, în termen de cel mult 10 zile de la data înregistrării sesizării scrise, grupul de măsurare reclamat ca fiind defect sau suspect de înregistrări eronate. Grupul de măsurare reclamat în scris de consumator ca fiind defect sau suspect de înregistrări eronate poate fi verificat și la locul funcționării de către operatorul de rețea, cu acceptul și în prezența consumatorului respectiv, iar constatările se vor înscrie într-un document semnat de părți. Grupul de măsurare demontat se verifică de către un laborator metrologic autorizat.
Instanța de fond a constatat că reprezentanții pârâtelor au respectat dispozițiile prevăzute de art.111 din H.G. nr. 1007/2004, contorul fiind ridicat în prezența reclamantului, care a semnat bonul de mișcare a contorului electric seria nr. 268773/02.04.2012 (fila 8), iar contorul a fost trimis de către pârâta E D M S.A. la un laborator metrologic autorizat, astfel cum reiese din buletinul de verificare metrologică nr.325277/08.05.2012.
S-a mai reținut de prima instanță că la termenul de judecată din data de 11.06.2013, s-a dispus efectuarea unei adrese către pârâta E D M S.A., în vederea comunicării dacă grupul de măsurare a energiei electrice a fost remontat sau nu la locul de consum aparținând reclamantului, în caz negativ urmând a se preciza motivul pentru care nu s-a procedat în acest sens și unde se află în prezent contorul respectiv.
Prin răspunsul la adresa efectuată de instanță, depus la dosarul cauzei la data de 26.07.2013, E D M S.A. a arătat faptul că în luna martie 2013 contorul a fost casat.
Din declarația martorului S R F audiat în cauză, a reținut prima instanță că reclamantul are în locuință consumatori casnici obișnuiți, respectiv două televizoare, calculator, laptop, mașină de spălat, centrală termică pe gaze, frigider, aspirator, becuri economice, aparat de aer condiționat, iar în perioada la care se referă factura în litigiu, respectiv octombrie 2011-februarie 2012, reclamantul nu a făcut nicio reparație la imobil care să justifice un consum de energie atât de mare.
Față de declarația martorului audiat în cauză, care a arătat că în perioada octombrie 2011-februarie 2012, reclamantul nu a avut în locuința consumatori casnici care să justifice valoarea facturii în litigiu, istoricul consumului de energie electrică depus la dosarul cauzei de către pârâta E E M S.A. pentru perioada 16.10.2011-19.03.2012 (fila 56), din care rezultă faptul ca reclamantul a consumat in medie, lunar, un număr de 70,2 kw (net inferior celui rezultat din factura în litigiu, în cuantum mediu de 2360,2 kw lunar), coroborat și cu imposibilitatea verificării metrologice a aparatului de măsura în cauza de față, imposibilitate care se datorează în exclusivitate culpei pârâtei E D M S.A. care, deși prin bonul de mișcare contor electric nr. 268773/02.04.2012 (fila 8) a dispus sigilarea contorului în pungă pentru laborator, a procedat la casarea aparatului de măsură în luna martie 2013, deci ulterior introducerii cererii de chemare în judecată (19.10.2012), instanța de fond a constatat faptul că reclamantul nu datorează pârâtei E E M S.A. suma de 5.096,60 lei, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr.2920133/19.03.2012 emisă de către pârâtă.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata sumei de 2.500 lei cu titlu de daune morale, prima instanță a reținut că potrivit art. 1349 Cod civil, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile sau inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
În cauza de față, a apreciat instanța de fond că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru angajarea răspunderii pârâtei, având în vedere faptul că reclamantul a fost supus unui stres continuu în perioada martie 2012 (data emiterii facturii în litigiu) și până în prezent, ca urmare a acțiunilor întreprinse de pârâtă, respectiv somații de sistare a furnizării electrice, sistarea chiar a furnizării energiei electrice pentru neplata facturii în litigiu (în condițiile în care reclamantul contestase valoarea facturii în litigiu) și emiterea unor facturi estimate de o valoare foarte mare, existând legătura de cauzalitate între fapta ilicită (acțiunile pârâtei) și prejudiciul produs reclamantului (stresul la care a fost supus); de asemenea, este îndeplinită și condiția vinovăției, în cazul răspunderii civile delictuale pârâta răspunzând și pentru cea mai ușoară culpă.
Pe cale de consecință, instanța de fond a admis acest capăt de cerere și a obligat pârâta E E M S.A. la plata către reclamant a sumei de 2.500 lei cu titlu de daune morale.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata sumei de 500 lei, având ca temei de drept invocat art.1349 și următoarele Cod civil, reprezentând cheltuielile efectuate de către reclamant, prin avocat, privind demersurile efectuate în corespondența cu E, anterior introducerii prezentei acțiuni, instanța de fond l-a considerat neîntemeiat, aceste cheltuieli urmând a fi incluse în cheltuielile de judecată.
În temeiul art. 274 alin.1 din Codul de procedură civilă din anul 1865, instanța de fond a obligat pârâta E E M S.A. la plata către reclamant a sumei de 920 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, din care suma de 417 lei reprezintă taxa judiciară de timbru, 3 lei reprezintă timbru judiciar și 500 lei reprezintă onorariu avocat potrivit chitanței nr. 2010/27.03.2013.
Împotriva sentinței civile nr.12891/03.12.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr.34747/4/2012, a declarat recurs pârâta E E M S.A., la data de 03.03.2014, cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a Civilă la data de 12.03.2014, sub nr. 34747/4/2012.
Recurenta-pârâtă E E M S.A. a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată (astfel cum a fost precizată la termenul de judecata din 02.04.2013) formulată față de E E M S.A..
În motivarea în fapt a cererii de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea criticată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, prima instanță pronunțând o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor speciale din domeniul energiei. Astfel:
I. Conform prevederilor art. 127 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr.1007/2004 "Facturarea energiei electrice este reprezentată, în principal, de ansamblul următoarelor activități: a) obținerea valorilor citite de operatorul de rețea; determinarea mărimilor de facturat; c) întocmirea și emiterea facturilor ....";.
Potrivit prevederilor art. 128(1) din același act normativ "Furnizorul emite factura unui consumator pentru energia electrică furnizată, pe baza înregistrărilor grupurilor de măsurare";, stabilindu-se astfel modalitatea de determinare a mărimii de facturat. Prin excepție, pentru situațiile în care se constată că înregistrările grupurilor de măsurare nu corespund consumului real (grup de măsurare defect sau erori mai mari decât permit reglementările în vigoare, consum fraudulos ele), facturarea se face corespunzător valorilor estimate prin aplicarea metodologiilor specifice …";.
Potrivit prevederilor art. 104 (1) din regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori "Grupurile de măsurare utilizate în decontare, indiferent de locul unde sunt montate aparțin operatorului de rețea și …"; iar potrivit alin. 2 al aceluiași art. "Operatorul de rețea asigură procurarea, verificarea și montarea grupurilor de măsurare …";.
Art.4 pct.31 din actul normativ sus menționat definește: "operator de rețea operatorul de transport și de sistem sau operatorul de distribuție", unde, potrivit pct. 30, operator de distribuție este "persoana juridica, titulara a unei licențe de distribuție, care deține, exploatează, întreține, modernizează si dezvolta o rețea electrica de distribuție"; iar operator de transport si de sistem (ots) este "persoana juridică titulară de licență pentru transportul energiei electrice și servicii de sistem";.
Art.86 lit.d din același act normativ stabilește dreptul operatorului de distribuție de a avea acces pentru verificarea instalației de alimentare și verificarea respectării prevederilor contractual.
Sintetizând cele de mai sus, reiese că, potrivit prevederilor Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, ca regulă furnizorul, în speța recurenta-pârtă, emite factura în baza înregistrărilor grupului de măsurare a energiei electrice (art. 128, teza I). Prin excepție, pentru situațiile limitative prevăzute, facturarea se face corespunzător valorilor estimate, prin aplicarea metodologiilor speciale.
Verificarea grupurilor de măsurare a energiei electrice este un drept al distribuitorului, proprietar al grupurilor de măsurare, iar constatarea unor intervenții asupra acestora sau funcționarea lor în mod defectuos se realizează de persoane abilitate, specialiști în domeniu, modul de verificare, constatările efectuate cu ocazia acestor verificări, precum și înscrisurile ce se emit sunt stabilite prin acte normative care partea cocontractanta poate să participe.
Potrivit art.111 (2), din același act normativ, aparatul de măsurare a energiei electrice poate fi verificat și ca urmare a reclamației formulată în scris de către consumator cu privire la funcționarea defectuoasă a acestuia sau pentru ca acesta este suspect de înregistrări eronate. În ceea ce privește verificarea grupurilor de măsurare, art. 111(3) din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobai prin H.G. nr. 1007/2004, stabilește "Grupul de măsurare demontat se verifică de către un laborator metrologic autorizat";.
În speță, a arătat recurenta-pârâtă că a emis în data de 19.03.2012 factura nr. 2MF 2920133 în valoare de 5096,60 lei pe numele reclamantului-intimat, potrivit cantității de energie electrică cuantificată de grupul de măsurare a energiei electrice, potrivit datelor comunicate de către E D M S.A..
Astfel, urmare citirii din data de 12.03.2012, cantitatea de energie electrică înregistrată de aparatul de măsurare a energiei electrice indică index 35042.
Prin factura 2MF 2920133/19.03.2012 s-a efectuat o regularizare a consumului de energie, respectiv între consumul/ cantitatea de energie facturata anterior - index facturat 23071 (astfel cum rezultă din factura emisă în data de 16.10.2011 aflata la fila 40 din dosarul cauzei) și cantitatea de energie electrică înregistrată de contor și citită în martie 2012- index 35042 (conform fisa citire și foto contor, anexate în probatoriu - filele 27 si 28 din dosarul cauzei), facturându-se astfel o cantitate de energie electrică de 11971kwh așa cum rezultă și din cuprinsul paginei a 3-a din factura sus menționată.
Urmare solicitării reclamantului-intimat de a fi verificat contorul seria 8182615 aflat la adresa loc consum din str. Cornelia nr.21, ap.1, sector 4, în data de 02.04.2012, operatorul de distribuție - E D M S.A. a procedat la demontarea contorului în prezenta reclamantului-intimat - în vederea verificării acestuia. Înscrisul nr. 268773/02.04 încheiat între E D M S.A. și reclamantul-intimat cu ocazia demontării (depus în probatoriu de către reclamantul-intimat), înscris însușit de către acesta prin semnare menționează "sigilat punga pentru laborator cu …";
Contorul demontat a fost verificat de către un laborator metrologic autorizat în conformitate cu prevederile art. 111(3) din Regulamentul de furnizare a energiei electrice aprobat prin H.G. nr.1007/2004, laborator care nu se află "în raporturi de subordonare"; cu recurenta-pârâtă și nici cu operatorul de distribuție E D M S.A., astfel cum rezultă și din probatoriul administrat (interogatoriile administrate).
Astfel, potrivit Buletinului de verificare metrologică nr. 325277/08.05.2012 rezultatul verificării a fost "admis"; ceea ce înseamnă că acesta a demonstrat funcționarea în mod corespunzător a contorului, respectiv că acesta înregistra în mod corect cantitatea de energie electrică consumată.
A arătat recurenta-pârâtă că susținerile sale au fost probate și prin graficul istoric facturi emise în perioada 16.10.2011 19.03.2012, aflat la fila 57 din dosarul cauzei, precum și a facturilor emise în această perioadă.
În acest sens, a arătat recurenta-pârâtă că că în perioada de referință 16.10.2011-19.03.2012 au fost emise facturi estimative așa încât a fost facturată o cantitate de energie electrică estimată de 170 kWh. Factura nr.2MF 2920133/18.03.2013 este o factură de regularizare a consumului de energie electrică pentru perioada 12.10.2012 - 19.03.2012, după citirea aparatului de măsurare a energiei electrice, cantitatea facturată estimativ în perioada de referință respectiv 170 kWh fiind scăzută din cantitatea înregistrată până la citirea aparatului de măsurare a energiei electrice, fapt ce reiese și din conținutul paginii a 2-a a facturii menționate mai sus.
De asemenea, a arătat recurenta-pârâtă că o analiză a consumului înregistrat a fost comunicată reclamantului-intimat prin adresa înregistrată la Enel Energie Muntenia S.A. sub nr. 50013E/04.10.2012, adresă depusă în probatoriu la dosarul cauzei chiar de către reclamantul-intimat.
Față de prevederile legale privind modalitatea de determinare a energiei electrice/facturare, sus menționate, a arătat recurenta-pârâtă că nu poate fi reținută motivarea instanței de fond potrivit căreia "istoricul consumului de energie electrică depus la dosarul cauzei de către pârâta-recurentă E E M S.A. pentru perioada 16.10.2011-19.03.2012 (fila 56), din care rezultă faptul că reclamantul a consumat în medie, lunar, un număr de 70,2 KW (net inferior celui rezultat din factura în litigiu, în cuantum mediu de 2360,2 kw lunar) ..."; cu atât mai mult cu cât nu cunoaște împrejurările prin care instanța a apreciat "consumul mediu, lunar";, acesta nefiind pus în discuția pârtilor, iar în istoricul de consum la care face referire instanța de fond nu este menționat consumul mediu lunar/ modul de calcul al acestuia.
În ceea ce privește declarația martorului, reținută în motivarea sentinței criticată, a arătat recurenta-pârâtă că modalitatea de măsurarea a energiei electrice este stabilită prin reglementari speciale, respectiv Legea energiei electrice și Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori, aprobat prin H.G. nr 1007/2004.
Reglementările legale incidente stabilesc în clar modul de măsurare a energiei electrice consumate precum și modalitatea, condițiile și persoanele abilitate să efectueze verificarea grupurilor de măsurare a energiei electrice.
Astfel, reglementarilor legale invocate stabilesc că energia electrică consumată se măsoară, de către operatorii de distribuție, prin grupuri de măsurare.
Ori, ținând cont de dispozițiile legale invocate, determinarea consumul real de energie electrica în baza declarației martorilor apare ca o încălcare a acestora și, pe cale de consecințaă consumul de energie electrică determinat astfel, nu poate fi considerat corespunzător realității.
Cum, prin probele administrate, respectiv Buletinul de verificare metrologică, emis urmare verificărilor efectuate de către un laborator metrologic autorizat s-a dovedit ca datele înregistrate de grupul de măsurarea a energiei electrice, date care au stat la baza emiterii facturilor contestate, sunt corecte și că reclamantul-intimat nu se află în vreuna dintre excepțiile prevăzute în teza a 2-a a art. 128 (1) pe cale de consecință, reclamantul-intimat datorează recurentei-pârâte contravaloarea facturilor sus menționate.
II. În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea recurentei-pârâte "la plata sumei de 25.000 lei cu titlu de daune morale"; a arătat recurenta-pârâtă că în mod eronat, instanța de fond a apreciat că "sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru angajarea răspunderii ...."; mărginindu-se doar la a motiva că "reclamantul a fost supus unui stres continuu"; deși aceste aspecte nu au fost probate.
În speță, reclamantul-intimat nu a dovedit că sunt îndeplinite condițiile generale privind atragerea răspunderii civile față de E E M S.A., nu a făcut dovada producerii prejudiciului și a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și a vinovăției societății recurente.
De asemenea, a arătat recurenta-pârâtă că intimatul-reclamant nu a probat suferințele fizice "efort fizic și psihic foarte mare din cauza încordării";, întinderea prejudiciilor morale la care a fost supus și nici echivalentul lor valoric.
Față de toate considerentele invocate, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta față de Enel Energie Muntenia S.A.
În drept, au fost invocate prevederile art. 3041 Cod procedură civilă.
Deși legal citat, intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare, iar la termenul de judecată din 20 mai 2014 a depus la dosar note de ședință și chitanța nr. 02/14.05.2014 eliberată de Cab. Av. N C C privind plata onorariului de avocat în cuantum de 1200 lei.
În recurs nu au fost administrate probe.
Analizând actele dosarului, tribunalul constată că recursul formulat de recurenta-pârâtă E E M S.A. împotriva sentinței civile nr.12891/03.12.2013 pronunțată de Judecătoria Storului 4 București în dosarul nr. 34747/4/2012, este nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente:
Față de motivele invocate în susținerea cererii de recurs tribunalul reține că acestea se încadrează în cele prevăzute de art.304 pct.7 și pct.9 și art.3041 din Codul de procedură civilă din anul 1865, aplicabil în cauză potrivit art.3 alin.1 din Legea nr.76/2012.
Tribunalul reține că este nefondat primul motiv de recurs prin care recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond în mod greșit a apreciat ca întemeiat capătul unu de cerere prin care s-a constatat că reclamantul-intimat nu datorează pârâtei-intimate E E M S.A. suma de 5.096,60 lei, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr.2 MF 2920133/19.03.2012 și că ar fi fost încălcate dispozițiile normelor speciale din domeniul energiei.
Constată tribunalul că prima instanță analizând materialul probator admistrat în cauză, a reținut în mod corect situația de fapt, respectiv că față de declarația martorului audiat în cauză, care a arătat că în perioada octombrie 2011-februarie 2012, reclamantul nu a avut în locuința consumatori casnici care să justifice valoarea facturii în litigiu, istoricul consumului de energie electrică depus la dosarul cauzei de către pârâta E E M S.A. pentru perioada 16.10.2011-19.03.2012 (fila 56), din care rezultă faptul ca reclamantul-intimat a consumat în medie, lunar, un număr de 70,2 kw (net inferior celui rezultat din factura în litigiu, în cuantum mediu de 2360,2 kw lunar), coroborat și cu imposibilitatea verificării metrologice a aparatului de măsura în cauza de față, imposibilitate care se datorează în exclusivitate culpei pârâtei E D M S.A. care, deși prin bonul de mișcare contor electric nr. 268773/02.04.2012 (fila 8) a dispus sigilarea contorului în pungă pentru laborator, a procedat la casarea aparatului de măsură în luna martie 2013, deci ulterior introducerii cererii de chemare în judecată (19.10.2012).
Sunt reale susținerile recurentei-pârâte că reglementările legale incidente stabilesc în clar modul de măsurare a energiei electrice consumate, precum și modalitatea, condițiile și persoanele abilitate să efectueze verificarea grupurilor de măsurare a energiei electrice, dar contorul demontat a fost verificat de către un laborator metrologic autorizat în conformitate cu prevederile art. 111(3) din Regulamentul de furnizare a energiei electrice aprobat prin H.G. nr.1007/2004 și dacă înregistra corect consumul de energie ar fi trebuit să fie remontat, lucru care nu s-a întâmplat. Mai mult, respectivul buletin metrologic pentru a putea fi opozabil și intimatului-reclamant ar fi fost necesar să fie întocmit și în prezența acestuia, ori acesta să aibă posibilitatea de a contesta respectul buletin. În speță, nu a mai fost posibilă verificarea contorului, întrucât acesta a fost casat fără vreo explicație și după formularea cererii de chemare în judecată.
Prin urmaare, apreciază tribunalul că în mod corect prima instanță a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză, precum și consumul mediu estimat lunar conform înscrisului aflat la fila 56 din dosarul de fond, înscris depus la dosar chiar de recurenta-pârâtă.
Consideră tribunalul că este nefondat și cel de al doilea motiv de recurs, prin care a arătat recurenta-pârâră că hotărârea criticată nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină și că nu ar fi îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea la plata dauelor morale în cuantum de 2500 lei.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului este constantă în a statua legat de buna administrare a justiției, că "deciziile judiciare trebuie să indice de o manieră suficientă motivele pe care se bazează" (cauzele Ruiz Torija c. Spania, hot. din 9 decembrie 1994, § 29; Helle c. Finlanda, hot, din 19 decembrie 1997; Suominen c. Finlanda, hot. din 1 iulie 2003, § 34 sau Dimitrellos c. Grecia, hot. din 7 aprilie 2005, §;15). Cât privește, spre exemplu, cauza Albina c. România (hot. din 28 aprilie 2005, § 30), Curtea relevă că orice hotărâre judecătorească trebuie motivată, astfel încât judecătorul să răspundă argumentelor prezentate de părți. Această obligație este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hot. Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001). Curtea Europeană a Drepturilor Omului apreciază că instanța nu este întotdeauna datoare să analizeze separat fiecare susținere a părților, putând selecta sau grupa argumentele utile în soluționarea cauzei și doar ignorarea completă a acestora echivalează cu lipsirea părții de un veritabil acces la justiție.
Astfel, tribunalul constată că hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței nefiind dată cu încălcarea prevederilor art.261 pct.5 din Codul de procedură civilă de la 1865, iar faptul că nu au fost analizată separat fiecare susținere nu înseamnă că prima instanță nu a avut în vedere argumentele pârâtei-recurente și că sentința criticată nu ar putea fi supusă controlului judiciar, fiind nemotivată.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ condițiile existenței prejudiciului, faptei ilicite, raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și prezența vinovăției, care în conformitate cu dispozițiile art. 1.357 din noul Cod civil poate îmbrăca forma celei mai ușoare culpe.
Fapta ilicită ca element al răspunderii delictuale reprezintă acea faptă prin care încălcându-se normele dreptului obiectiv au fost cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane sau intereselor acestuia (art. 1.357 coroborat cu art. 1.359 din noul Cod civil)
În speța dedusă judecății, fapta ilicită constă în faptul că intimatul-reclamant a fost supus unui stres continuu în perioada martie 2012 (data emiterii facturii în litigiu) și până în prezent, ca urmare a acțiunilor întreprinse de recurenta-pârâtă, respectiv somații de sistare a furnizării electrice, sistarea chiar a furnizării energiei electrice pentru neplata facturii în litigiu (în condițiile în care reclamantul contestase valoarea facturii în litigiu) și emiterea unor facturi estimate la o valoare foarte mare.
Prejudiciul constă în rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșită de o altă persoană.
Prejudiciile pot fi patrimoniale (daune materiale), care sunt acelea ce au un conținut economic, putând fi evaluate economic, și nepatrimoniale (daune morale), care reprezintă acele consecințe dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani, deci cu conținut neeconomic.
La stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie să se aibă în vedere, pe de o parte, dreptul intimatului-reclamant de a primi o compensație materială față de prejudiciul moral suferit, iar, pe de altă parte, această compensație materială să nu ducă la o îmbogățire fără justă cauză. Astfel, suma acordată cu titlu de despăgubiri pentru daune morale nu trebuie să constituie nici amendă nejustificată pentru autorul daunei, nici venituri nejustificate pentru victima daunei.
Având în vedere că nu este posibilă identificarea unor criterii științifice exacte pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru daunelor morale, aprecierea prejudiciului nepatrimonial nu se rezumă la determinarea prețului suferinței fizice și psihice care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor evenimentelor negative ale prejudiciului și implicația acestuia, pe toate planurile sociale ale intimatului-reclamant.
Mai mult, tribunalul are în vedere și perioada de peste doi ani în care recurentul-reclamant a fost supus stresului.
În aceste condiții, tribunalul apreciază că suma 2500 lei acordată de prima instanță, reprezentând despăgubiri pentru daune morale suferite de intimatul-reclamant , corespunde cerințelor unei juste și integrale despăgubiri.
Mai reține tribunalul că în mod corect prima instanță a apreciat că există legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită (acțiunile recurentei-pârâte) și prejudiciul produs reclamantului-intimat (stresul la care a fost supus) și de asemenea, că este îndeplinită și condiția vinovăției, în cazul răspunderii civile delictuale pârâta-recurentă răspunzând și pentru cea mai ușoară culpă.
Față de soluția la care a ajuns instanța de fond în urma deliberării, care a apreciat tribunalul că a fost corectă, și față de prevederile art. 274 din Codul procedură civilă din anul 1865, potrivit cu care partea care a căzut în pretenții poate fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată, constatând culpa procesuală a pârâtei-recurente E M S.A, în deschiderea acestui proces, cu luarea în considerare și a dispozițiilor art.276 din Codul de procedură civilă din anul 1865, tribunalul consideră că instanța de fond nu a greșit când obligat pârâta-recurentă la plata cheltuielile de judecată în valoare de de 920 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.
Pentru motivele arătate, în temeiul art.312 alin.3, art.3041 și art.304 pct. 7 din Codul de procedură civilă din anul 1865 tribunalul va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-pârâtă E E M S.A. împotriva sentinței civile nr.12891/03.12.2013 pronunțată de Judecătoria Storului 4 București în dosarul nr. 34747/4/2012
În baza art.274 alin.1 din Codul de procedură civilă din anul 1865, reținând culpa procesuală a recurentei-pârâte în soluționarea recursului, se va respinge, ca neîntemeiată, cererea acesteia privind obligarea intimatului-reclamant la plata ccheltuielilor de judecată din recurs și va dispune obligarea acesteia la plata către intimatul-reclamant a sumei de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, potrivit chitanței nr.02/14.05.2014 eliberată de Cab. Av. N C C.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E :
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă E E M S.A., cu sediul în București, împotriva sentinței civile nr.12891/03.12.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr.34747/4/2012, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B-M I, cu domiciliul în București, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatului-reclamant cheltuieli de judecată în sumă de 1.200 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.05 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
| ← Semnale luminoase şi acustice. Caracterul de urgenţă al... | Admisibilitatea cererii de ordonanta presedintiala → |
|---|
