Recurs. Nemotivarea hotărârii de către instanţa de apel echivalează cu nesoluţionarea fondului cauzei. Casare cu trimitere spre rejudecare.
| Comentarii |
|
Motivarea hotărârii presupune indicarea cu suficientă claritate a motivelor pe care se întemeiază hotărârea, cu examinarea probelor administrate. Simpla afirmare a unor concluzii fără indicarea datelor concrete, a problemelor de fapt şi de drept, şi analiza probelor pe care se întemeiază, nu înseamnă o motivare iar lipsa de motivare a hotărârii echivalează cu nesoluţionarea fondului cauzei şi justifică casarea deciziei astfel pronunţate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa care a pronunţat-o.
Secţia I civilă, Decizia nr. 241 din 23 aprilie 2012
Prin cererea înregistrată sub nr. 6302/233/2008 la Judecătoria Galați, reclamantele C.L. și P.G. au solicitat in contradictoriu cu pârâta M.C. obligarea acesteia la plata sumei de 200.000 lei reprezentând contravaloarea întreținerii prestate din 25 martie 1999 și până la data introducerii acțiunii, precum si recunoașterea unui drept de retenție asupra imobilului situat in G, str. O., nr. 7.
în motivarea cererii s-au arătat următoarele:
- datorita relațiilor apropiate dintre reclamante si familia pârâtei, acestea au ajutat-o material de bunăvoie o perioada îndelungata, iar in anul 1999, parata a testat in favoarea lor apartamentul său cu obligarea sa-i asigure întreținere;
- reclamantele si-au îndeplinit obligațiile prestând întreținere paratei pana in 5 iunie 2008, când parata le-a înștiințat prin avocat ca înțelege sa nu mai primească întreținere si dorește sa revoce testamentul.
S-a mai arătat ca pe parcursul celor 9 ani, lunar, reclamantele i-au cumpărat paratei medicamente, i-au achitat cheltuieli cu apartamentul, întreținere, curent electric, telefon, impozit, alimente, produse pentru curățenie.
S-a arătat, totodată, ca reclamantele i-au montat paratei o ușă metalica, apometre si s-au preocupat ca aceasta sa simtă ca face parte dintr-o familie.
De asemenea, s-a învederat faptul ca in mai 2008, parata a suferit un accident si de la aceasta data aceasta a fost izolata de către rudele sale care i-au impus sa refuze orice întreținere.
în ce privește recunoașterea unui drept de retenție, reclamantele au arătat ca se impune admiterea acestei cereri pentru a se împiedica o înstrăinare fictiva a apartamentului.
Prin sentința civila nr. 10798/9.11.2010, Judecătoria Galați a admis in parte cererea si a obligat pe parata sa achite reclamantelor suma de 83.176,47 lei reprezentând contravaloarea întreținerii acordate.
A fost respins capătul de cerere privind recunoașterea unui drept de retenție asupra imobilului în litigiu.
Prin aceeași sentința, parata a fost obligata sa achite reclamantelor suma de 1333,98 lei cu titlul de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre, prima instanța a avut in vedere declarațiile martorilor audiați în cauză precum si actele depuse la dosar si recunoașterea parțiala a pretențiilor de către parata.
S-a reținut ca reclamantele au acordat întreținere paratei constând in cumpărarea de medicamente, vizite la doctor, asigurarea hranei zilnice.
Referitor la recunoașterea dreptului de retenție asupra imobilului, proprietatea paratei, s-a reținut ca aceasta cerere nu este fondata deoarece reclamantele nu se afla in posesia bunului respectiv, iar sumele pe care le-au cheltuit acestea au vizat, in principal, întreținerea paratei si intr-o mai mica măsura întreținerea imobilului.
împotriva sentinței au declarat apel reclamantele si parata.
în apelul lor, reclamantele au arătat ca hotărârea este legala si parțial temeinica sub aspectul cuantumului pretențiilor admise de prima instanța.
S-a arătat ca prima instanța a reținut in parte sumele solicitate de reclamante cu titlul de contravaloare a medicamentelor din ultimii 3 ani, fără sa retina ca fisa medicala de la București cuprindea medicația completa încă de la începutul perioadei de prestare a obligației de întreținere.
S-a mai arătat ca instanța de fond nu a acordat contravaloarea tratamentului cu antiinflamatoare, deși la dosar a fost depusa declarația extrajudiciara a martorei C.G.
Totodată, s-a învederat faptul ca, in mod greșit, au fost respinse toate cheltuielile ocazionate de curățenia imobilului in care locuia parata, iar suma acordata pentru mâncare este prea mica fata de obligația prestata efectiv.
S-a precizat ca trebuiau admise si cheltuielile cu plata cablului TV.
S-a solicitat admiterea apelului, modificarea in parte a sentinței si, in rejudecare, admiterea in totalitate a pretențiilor reclamantelor in sensul de a se dispune obligarea paratei la plata sumei de 200.000 lei reprezentând contravaloarea întreținerii prestate de reclamante.
în apelul sau, parata a arătat ca hotărârea este netemeinica si nelegala sub următoarele aspecte:
- că prima instanța nu a analizat temeinic probele administrate reținând in totalitate declarațiile martorilor propuși de reclamante pe care parata nu-i cunoștea si nu au intrat niciodată in casa acesteia;
- că, potrivit declarațiilor martorilor care au vizitat-o pe parata si i-au acordat ajutor efectiv, nu a rezultat ca reclamantele ar fi acordat întreținere acesteia, ci i-au adus hrana doar sporadic si insuficient;
- că instanța de fond nu a dat forță probantă declarațiilor extrajudiciare depusa de părți întrucât a considerat că sunt utile doar cele date in fata instanței;
- că prima instanță nu a reținut principala cauza a rupturii relațiilor dintre părți si anume faptul ca datorita conduitei necorespunzătoare a reclamantelor, parata a rămas infirma pana la sfârșitul vieții din cauza accidentului produs la 19.05.2008.
S-a mai arătat ca parata nu este de acord cu reținerile instanței cu privire la sumele pe care aceasta le-ar datora, respectiv cheltuielile pentru transport, hrana, tratamentul medical si contravaloarea medicamentelor de întreținere.
S-a solicitat de către parata ca, în urma analizării probelor, sa se retina culpa reclamantelor privind neacordarea întreținerii si îngrijirea paratei si in ceea ce privește accidentul produs si, astfel, sa se schimbe in parte hotărârea in sensul obligării paratei la suma de 12.027,97 lei reprezentând cheltuieli aferente spațiului.
Prin decizia civilă nr. 226 din 14.10.2011 a Tribunalului Galați cele două apeluri au fost respinse ca nefondate.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, analizând declarațiile martorilor audiați in cauza, înscrisurile din dosar, precum si recunoașterea parțială a pretențiilor de către parata, prima instanță a reținut in mod corect suma ce trebuie achitata de către parata cu titlu de contravaloare întreținere prestata de reclamante. în ce privește apelul declarat de parata, s-a constatat, că aceasta nu a administrat in apel probe noi pentru a dovedi necesitatea reducerii sumei la care a fost obligata.
împotriva deciziei civile nr. 226 din 14.10.2011 a Tribunalului Galați au declarat recurs reclamantele și pârâta criticând-o pe motive de nelegalitate.
în esență, reclamantele au reluat apărările făcute și în fața instanței de apel, arătând că în mod nelegal primele instanțe au reținut doar parțial sumele solicitate cu titlu de pretenții.
Au solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârilor pronunțate în cauză în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
în drept au invocat dispozițiile art. 304 punctele 7, 8 și 9 C.proc.civ.
Pârâta a criticat decizia instanței de apel prin prisma dispozițiilor art. 304 punctele 5 și 9 C.proc.civ.
A susținut că Tribunalul nu a răspuns în nici un fel criticilor formulate în apel cu privire la nelegalitatea și netemeinicia sentinței instanței de fond ceea ce contravine dispozițiilor art. 261 punctul 5 C.proc.civ.
Pe fondul cauzei a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, sumele de bani pretinse de reclamante și acordate de instanțe fiind nejustificate.
A solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel iar în subsidiar modificarea deciziei în sensul reducerii sumei de bani la plata căreia a fost obligată către reclamante la 12.027,97 lei reprezentând cheltuieli aferente spațiului de locuit.
Reținând că recursurile declarate de părți sunt întemeiate prin prisma dispozițiilor art. 304 punctul 7 C.proc.civ., referitor la nemotivarea hotărârii atacate, prin decizia civilă nr. 241 din 23.04.2012, C.A. Galați a admis recursurile, a casat decizia atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că fundamentul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 punctul 7 C.proc.civ. rezidă în nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) punctul 5 C.proc.civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, între altele, „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.”
în accepțiunea art. 261 punctul 5 C.proc.civ., motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să nu se rezume la o înșiruire de fapte și argumente, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de părți, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv.
Numai o astfel de motivare constituie pentru părți o garanție împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare un element esențial în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac.
De altfel, rolul esențial pe care motivarea hotărârii îl are în cadrul oricărui proces rezultă și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care, în repetate rânduri, a statuat că, între garanțiile dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se înscrie și obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile.
Motivarea hotărârii presupune indicarea cu suficientă claritate a motivelor pe care se întemeiază hotărârea, cu examinarea probelor administrate. Simpla afirmare a unor concluzii fără indicarea datelor concrete, a problemelor de fapt și de drept, și analiza probelor pe care se întemeiază, nu înseamnă o motivare iar lipsa de motivare a hotărârii echivalează cu nesoluționarea fondului cauzei și justifică casarea deciziei astfel pronunțate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța care a pronunțat-o.
în speță, Curtea a constatat că în considerentele hotărârii atacate nu se face nicio analiză a cererilor formulate de părți, cereri care au vizat cuantumul și componența sumelor de bani la plata cărora pârâta a fost obligată către reclamante, și nici a probelor administrate, deși părțile au invocat în cadrul apelurilor formulate analiza trunchiată a probelor administrate în cauză sau neluarea în considerare a unor probe.
Instanța de apel s-a rezumat la a reține, într-o singură frază, că, analizând declarațiile martorilor audiați in cauza, înscrisurile din dosar, precum si recunoașterea parțială a pretențiilor de către parata, prima instanță a reținut in mod corect suma ce trebuie achitata de către parată cu titlu de contravaloare întreținere prestată de reclamante, în ce privește apelul declarat de pârâtă, constatându-se doar că aceasta nu a administrat în apel probe noi pentru a dovedi necesitatea reducerii sumei la care a fost obligată.
Instanța de apel nu a verificat pe baza probelor administrate la fond niciuna dintre criticile formulate de părți, așa încât Curtea a constatat că, practic, Tribunalul nu a făcut o judecată propriu-zisă, care să răspundă, în fapt și în drept, apărărilor părților. Simpla reținere a „corectitudinii” sumei ce trebuie achitată de pârâtă reclamantelor, fără o analiză completă a probatoriului administrat în cauză, care să justifice o asemenea concluzie, nu corespunde scopului motivării hotărârii judecătorești, desprins din dispozițiile art. 261 punctul 5 C.proc.civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea.
S-a reținut, astfel, că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor legale mai sus menționate ceea ce face operant, în speță, cazul de modificare prevăzut de art. 304 punctul 7 C.proc.civ.
Cum o astfel de hotărâre face practic imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalității soluției pe fond, nemotivarea hotărârii echivalând, în fapt, cu necercetarea fondului pricinii, Curtea a făcut aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (5) cu referire la art. 304 punctul 7 C.proc.civ., în temeiul cărora a admis atât recursul reclamantelor cât și recursul pârâtei, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, cu indicația ca, în rejudecare, să fie analizate toate apărările părților în raport de probele administrate și de probele care, dacă se va aprecia necesar, vor mai fi administrate în cauză.
| ← Calitatea de bun propriu a unui soţ; indemnizaţia de asigurare... | Recurs. Încălcarea dreptului la un proces echitabil.... → |
|---|
