Reducerea onorariului de avocat. Nerespectarea criteriilor de apreciere a cuantumului cheltuielilor de judecată.

Comentarii

0

Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 5954 din data de 12.06.2014

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă la data de 05.02.2010 sub nr. 6664/3/2010, reclamantele SC F. L. SA și SC L. R. SA, în temeiul art. 274 alin. 1 C.prc.civ. și art. 998-999 C.civ. au chemat în judecată pârâtul A. A. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 56.641,02 EURO, reprezentând cheltuieli de judecată suportate de L. în dosarul nr. 20436/3/2004, în fazele procesuale de fond, apel și recurs, după cum urmează: suma de 18409,93 EURO pentru reprezentarea L. R. în cadrul acțiunii de fond, în fața Tribunalului București; suma de 16851,93 EURO pentru reprezentarea L. F. în cadrul acțiunii de fond, în fața Tribunalului București; suma de 4216,55 EURO pentru redactarea întâmpinării și reprezentarea L. R. împotriva apelului formulat de A. A. împotriva sentinței Tribunalului București; suma de 4216,55 EURO pentru redactarea întâmpinării și reprezentarea L. F. împotriva apelului formulat de A. A. împotriva sentinței Tribunalului București și suma de 12946,06 EURO pentru redactarea întâmpinării și reprezentarea ambelor societăți împotriva recursului formulat de A. A. împotriva deciziei Curții de Apel București, cu dobânda legală pentru perioada scursă de la momentul plății fiecărei sume de către fiecare din societățile L. și până la data restituirii efective de către A. A., precum și plata cheltuielilor ocazionate de prezentul litigiu.

În motivarea cererii, reclamantele au arătat, în esență, că prin acțiunea înregistrată sub nr. 4843 din 8 aprilie 2004 la Tribunalul București, secția a Vl-a Comercială, A. A. a chemat în judecată societățile L., solicitând obligarea acestora la plata de despăgubiri; că, au invocat excepțiile inadmisibilității, tardivității și lipsei de interes a acțiunii, iar prin Sentința comercială nr. 1088 din 24 martie 2006, Tribunalul București a respins atât excepțiile invocate, cât și acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată; că, părțile au formulat apel, iar Curtea de Apel București, prin Decizia Comercială nr. 169 din 2 aprilie 2007, a respins apelurile ambelor părți și, în consecință, acestea s-au adresat cu recurs Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, prin Decizia nr. 951 din 6 martie 2008, a respins ambele recursuri, astfel că sentința Tribunalului București, de respingere a acțiunii formulate de A. A. a devenit irevocabilă; că, în decursul tuturor fazelor procesuale ale litigiului, și-au rezervat dreptul de a solicita plata cheltuielilor de judecată pe cale separată; că, deși natura civilă a cauzei nu impune obligația concilierii directe, l-au convocat pe A. A. la data de 30 noiembrie 2009, ora 16:00, în scopul încercării de soluționare a litigiului privind restituirea sumelor plătite de L. cu titlu de cheltuieli de judecată în litigiul promovat de acesta, însă în cadrul concilierii, pretențiile pârâtelor nu au fost acceptate de către A. A., motiv pentru care au promovat prezenta acțiune, în vederea recuperării integrale a cheltuielilor de judecată ocazionate de apărarea făcută în dosarul nr. 4843/2004; că, potrivit doctrinei, acordarea cheltuielilor de judecată are la bază două principii: culpa procesuală și acoperirea integrală a prejudiciului.

Cu privire la culpa procesuală, reclamantele au arătat că, în conformitate cu art. 274 C.pr.civ., partea care cade în pretenții este obligată să plătească cheltuielile de judecată efectuate de către cealaltă parte, în mod justificat precizându-se în literatura de specialitate că partea care a căzut în pretenții trebuie să plătească cheltuielile efectuate de partea care a câștigat procesul deoarece prima este în culpă procesuală, prin atitudinea sa în proces determinând aceste cheltuieli. Fundamentul acordării cheltuielilor de judecată nu îl constituie convenția părților, ci culpa părții care, "prin atitudinea sa în proces, determinând aceste cheltuieli", este responsabilă de repararea prejudiciului cauzat. Obligarea părții căzute în pretenții la plata cheltuielilor de judecată reprezintă o sancțiune procesuală care are drept scop sancționarea părții căzute în pretenții pentru prejudiciile cauzate celeilalte părți, prin intermediul procesului. Obligația de plată a cheltuielilor de judecată are ca fundament ideea de răspundere civilă delictuală pentru fapta ilicită de a formula o acțiune în justiție fie neîntemeiată, fie în scop străin de scopul în vederea căruia acel drept a fost recunoscut de lege.

Reclamantele au mai arătat că răspunderea pentru plata cheltuielilor de judecată este o răspundere delictuală pentru faptă proprie, întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C.Civil, potrivit căruia, "orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara."

Potrivit art. 274 alin 1, partea care a căzut în pretenții, a ocazionat, prin exercitarea procesului, celeilalte părți un prejudiciu, care se impune a fi reparat, prejudiciu evaluat de legiuitor la un cuantum egal cu valoarea taxelor judiciare, a taxelor de timbru, taxelor de procedură, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea va dovedi că le-a făcut. Textul menționat instituie regula reparării integrale a prejudiciului suferit de partea care a câștigat procesul.

Referitor la acoperirea integrală a prejudiciului, reclamantele au arătat că potrivit opiniei exprimate constant în doctrină, pentru stabilirea cheltuielilor de judecată, instanța trebuie să țină seama de o serie de reguli, printre care și aceea a admiterii în întregime a cheltuielilor.

Partea ale cărei pretenții sau apărări au fost admise în întregime, are dreptul la restituirea integrală a cheltuielilor făcute, afară de cazul în care, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 275 C.pr.civ., conform cărora pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului, nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.

În speță, pretențiile reclamantului A. A. au fost respinse în întregime la fond, soluție irevocabilă prin respingerea apelului și recursului, impunându-se acordarea cheltuielilor ocazionate de litigiul promovat de A. A.

În ceea ce privește cheltuielile efectuate de L. în dosarul nr. 20436/3/2004 s-a arătat că acestea reprezintă onorarii avocațiale și se ridică la suma de 56.641,02 EURO, astfel cum rezultă din documentele justificative anexate la cererea de chemare în judecată și că, până la momentul introducerii prezentei cereri, nu au fost rambursate către cele două societăți.

Au mai susținut reclamantele că, delegațiile avocațiale emise în baza fiecărui contract de asistență juridică semnat pentru reprezentarea în instanță a celor două societăți, facturile emise pentru prestarea serviciilor juridice și dovada achitării acestora reprezintă probe suficiente pentru dovedirea cheltuielilor efectuate de acestea, cauzate de culpa procesuală a reclamantului A. A; că, pentru reprezentarea F. L. în dosarul nr. 4843/2004 aflat pe rolul Tribunalului București, între F. L. și SC A N. N. D. K.P. s-a semnat contractul de asistență juridică nr. 35728/30.08.2004, iar facturile emise pentru serviciile prestate în temeiul acestui contract au fost achitate integral de F. L., cuantumul total al acestora ridicându-se la 16.851,93 Euro, potrivit Notei cuprinzând onorariile și cheltuielile aferente contractului de asistență juridică nr. 35728/30.08.2004; că, pentru reprezentarea L. R. în același dosar, între L. R. și SCA N. N. D.K. P.s-a semnat contractul de asistență juridică nr. 35727/30.08.2004, în temeiul căruia L. R. a achitat suma de 18409,93 Euro; că, pentru reprezentarea în apel a celor două societăți, fiecare societate a încheiat cu SCA N. N. D. K. P. câte un contract de asistență juridică, stabilind că valoarea serviciilor prestate va fi distribuită în mod egal celor două societăți, astfel încât identitatea dintre sumele facturate și achitate de L. R. și F. L. nu este întâmplătoare și nu reprezintă o dublare a serviciilor, valoarea totală a serviciilor fiind distribuită în mod egal între cele două societăți (4216,55 Euro fiecare); că, pentru recurs, s-a semnat un singur contract de asistență juridică pentru reprezentarea ambelor societăți, cuantumul total al serviciilor prestate fiind de 12.946,06 Euro și că, suma totală achitată de L. R. și F. L. pentru reprezentarea în dosarul nr. 4843/2004 în fond, apel și recurs este de 56.641,02 Euro.

Au apreciat reclamantele că respingerea irevocabilă a acțiunii promovate de A. A. le îndreptățește la recuperarea integrală a cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.

La termenul de judecată din data de 19.04.2010, Tribunalul București a invocat din oficiu și a pus în discuția contradictorie a părților prezente excepția de necompetență materială a instanței, iar prin sentința civilă nr. 527/19.04.2010 a admis excepția și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Suceava, unde cererea a fost înregistrată la data de 21.07.2010, sub numărul de dosar 6664/3/2010.

La data de 25.11.2010, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantelor, iar la data de 20.01.2011, reclamantele au depus precizări la acțiune.

Prin sentința civilă nr.4503 din 14.10.2011, Judecătoria Suceava a admis în parte, acțiunea în răspundere delictuală formulată de reclamantele SC F. L. SA și SC L. R. SA și a obligat pârâtul A. A. la plata sumei de 56641,02 euro, plătibili în lei la cursul de schimb BNR de la data plății efective, cu titlul de cheltuieli de judecată suportate de reclamante în dosarul nr. 20436/3/2004 în fazele procesuale de fond, apel și recurs, precum și la plata dobânzii legale civile pentru debitul principal, începând cu momentul introducerii acțiunii, 05.02.2010 și până la data plății efective a debitului și a sumei de 9243,17 lei și 427,13 euro, plătibili în lei la cursul de schimb BNR de la data plății efective, reprezentând cheltuieli de judecată în prezenta cauză.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin sentința comercială nr. 1088 din 24.03.2006 a Tribunalului București Secția a 6-a comercială, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A. A. în contradictoriu cu pârâtele SC F. L.S.A. și SC L. R. S.A., soluția fiind menținută și în căile de atac, prin Decizia comercială nr. 169 din 02.04.2007 a Curții de Apel București, secția a 6-a comercială și prin Decizia nr. 951 din 06.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială; că, potrivit art. 274 alin. 1 C.p.c. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată fiind atitudinea procesuală culpabilă a părții care a căzut în pretenții, fapta acesteia declanșând o răspundere civilă delictuală al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat, de restituire a sumelor pe care partea care a câștigat procesul a fost nevoită să le cheltuiască; că, în cadrul dosarului 20436/3/2004 al Tribunalului București, reclamantul A.A a căzut în pretenții, acțiunea formulată fiind respinsă ca neîntemeiată printr-o sentință rămasă irevocabilă, faptul juridic ilicit constituindu-l conduita procesuală culpabilă a părții care a pierdut procesul, în sensul că datorită atitudinii sale a avut loc procesul; că, natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părții care a câștigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții, prejudiciu material, care trebuie dovedit, iar reclamantele au arătat că prejudiciul suferit îl constituie sumele cheltuite cu titlu de onorariu avocat în dosarul menționat anterior, atât la judecata în fond, cât și în apel și recurs; că, din înscrisurile aflate la dosar, precum și din dosarul nr. 20436/3/2004 al Tribunalului București, atașat, reiese că în acea cauză, SC F. L. S.A. și SC L. R. S.A., au fost reprezentate în instanță de Societatea civilă de avocați N. N. D. K. P., care le-a formulat apărările și susținut interesele până la finalizarea procesului, într-un mod favorabil acestora; că, la data de 30.08.2004, a fost încheiat între societatea civilă de avocați menționată și reclamanta SC L. F. contractul de asistență juridică nr. 35728 (filele 52-53), având ca obiect asistența juridică acordată clientului privind redactarea, semnarea întâmpinării în dosarul nr. 4843/2004 (ce a dobândit număr unic nr. 20436/3/2004) al Tribunalului Mun. București, secția a 6-a comercială și reprezentarea/apărarea clientului în fața Tribunalului în dosarul menționat, precum și redactarea, semnarea, înregistrarea și susținerea oricăror cereri incidente și/sau conexe acestei cauze. În baza acestui contract, astfel cum se menționează de altfel în aceste înscrisuri, s-au emis periodic facturi pentru serviciile prestate, indicându-se sumele ce reprezintă onorariu avocat, atât în lei, cât și în euro, sume ce au fost achitate prin virament bancar, conform extraselor de cont de la ABN AMRO BANK ROMÂNIA S.A. depuse la dosar și la data de 30.08.2004 a fost încheiat între societatea civilă de avocați menționată și reclamanta SC L R. contractul de asistență juridică nr. 35727, având ca obiect asistența juridică acordată clientului privind redactarea, semnarea întâmpinării în dosarul nr. 4843/2004 (ce a dobândit număr unic nr. 20436/3/2004) al Tribunalului București - secția a 6-a comercială și reprezentarea/apărarea clientului în fața tribunalului în dosarul menționat, precum și redactarea, semnarea, înregistrarea și susținerea oricăror cereri incidente și/sau conexe acestei cauze. De asemenea, și în baza acestui contract s-au emis facturi, sumele datorate de reclamantă fiind achitate prin virament bancar.

A mai reținut instanța că, în faza de apel au fost încheiate contractele de asistență juridică nr. 177695 și nr.177696 din 22.09.2006, prin care societatea civilă de avocați N. N. D. K. P. se angaja față de SC L. F. și SC L. R, să acorde asistență juridică și reprezentare acestor clienți privind redactarea și semnarea motivelor de apel în dosarul nr. 20436/3/2004, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a 6-a comercială, redactarea și semnarea întâmpinării, precum și redactarea, semnarea, înregistrarea și susținerea oricăror alte cereri incidente și/sau conexe cauzei, iar conform acestor contracte au fost emise facturi pentru serviciile prestate de societatea civilă de avocați, achitate de beneficiare prin virament bancar; că, pe data de 07.05.2007, a fost încheiat contractul de asistență juridică nr. 61767, între societatea civilă de avocați N. N. D. K. P. și SC L. F. și SC L. R., obiectul contractului fiind asistența juridică acordată clientului privind redactarea, semnarea, înregistrarea și susținerea recursului împotriva deciziei comerciale nr. 169/02.04.2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a 6-a comercială în dosarul nr. 20436/3/2004, reprezentarea în fața instanței competente, precum și redactarea, semnarea, înregistrarea și susținerea oricăror cereri incidente și/sau conexe acestei cauze, în baza acestui contract fiind emise facturi pentru sumele reprezentând onorariu avocat, sumele fiind virate în contul bancar al societății de avocați.

A concluzionat instanța că reclamantele au beneficiat de serviciile societății civile de avocați N. N.D.K.P. pe întreaga perioadă de derulare a procesului ce a făcut obiectul dosarului nr. 20436/3/2004 al Tribunalului București, că au fost încheiate contracte în acest sens, iar reclamantele, conform înscrisurilor menționate anterior, au achitat societății civile de avocați, cu titlu de onorariu, următoarele sume: 18409,93 EURO pentru reprezentarea L. R. a în cadrul acțiunii de fond, în fața Tribunalului București; 16851,93 EURO pentru reprezentarea L. F. în cadrul acțiunii de fond, în fața Tribunalului București; 4216,55 EURO pentru redactarea întâmpinării și reprezentarea L. R. în cadrul apelului formulat de A. A. împotriva sentinței Tribunalului București; 4216,55 EURO pentru redactarea întâmpinării și reprezentarea L. F. în apelul formulat de A. A. împotriva sentinței Tribunalului București; 12946,06 EURO pentru redactarea întâmpinării și reprezentarea ambelor societăți Lafarge în cadrul recursului formulat de A. A. împotriva deciziei Curții de Apel București.

De asemenea, a reținut prima instanță că pârâtul a invocat nulitatea contractelor de asistență juridică, întrucât le lipsește mențiunea de atestare a identității clientului și a reprezentantului acestuia, contravenind astfel art. 127 alin. 1 lit. e din Statutul profesiei de avocat, care arată că un contract de asistență juridică trebuie să cuprindă în mod obligatoriu anumite elemente, printre care și atestarea identității clientului sau a reprezentantului acestuia. apreciind că art. 127 alin. 2 din Statut prevede că lipsa acestei atestări atrage nevalabilitatea contractului, dacă s-a produs o vătămare ce nu poate fi altfel remediată, fiind vorba de o nulitate relativă, care poate fi invocată numai de persoana ocrotită prin norma juridică încălcată, în termenul de prescripție extinctivă, de 3 ani și poate fi confirmată, expres sau tacit de partea interesată.

Pe de o parte, a apreciat instanța că, astfel cum s-au apărat reclamantele, la data invocării nulității relative a contractelor de asistență juridică - 13.09.2011, se împlinise termenul de prescripție extinctivă, de 3 ani de la data încheierii acelor contracte, iar pe de altă parte, vătămarea a fost remediată prin declarația reprezentantului legal al L. R și F. L., prin care acesta a confirmat contractele de asistență juridică a căror nulitate relativă a fost invocată de către pârâtă și a ratificat toate actele de procedură efectuate de societatea civilă de avocați N. N. D.K. P.în calitate de reprezentant convențional al celor două societăți în cadrul dosarului nr. 4843/2004, respectiv 20436/3/2004.

În ceea ce privește cererea pârâtului de reducere a cheltuielilor de judecată în conformitate cu articolul 274 alin. 3 C.p.c., instanța a constatat că acest text legal prevede că judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Așadar instanța a apreciat asupra cuantumului cheltuielilor de judecată cu titlu de onorariu avocațial raportându-se la cele două criterii legale expres menționate, la care se adaugă și alte criterii pertinente, impuse de obiectul cauzei, natura acesteia, conduita procesuală a părților.

Instanța nu a putut majora sau micșora onorariul avocatului, ci suma pe care o va include în cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu de avocat și, prin urmare, nu este ținută, în această apreciere, de prevederile art. 132 din Statutul profesiei de avocat. De asemenea, referirea la tabloul onorariilor minimale din art. 274 alin. 3 C.p.c. se interpretează în sensul că reducerea onorariului de avocat nu poate fi dispusă sub limitele minimale stabilite referitor la onorariile suportate de stat în cadrul ajutorului public judiciar pentru asistență juridică în materie penală pentru asistența extrajudiciară, respectiv pentru asigurarea accesului internațional la justiție.

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor omului, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorarii avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

Raportat la toate criteriile menționate anterior, instanța a constatat că pretențiile reclamantelor în ce privește cheltuielile de judecată sunt justificate. Astfel, analizând primul criteriu legal, cel al valorii pricinii, instanța a constatat că suma pretinsă de pârâtul A. A. de la reclamante în cadrul dosarului nr. 4843/2004 (ce a dobândit număr unic nr. 20436/3/2004) al Tribunalului Mun. București este mare (3333168,245 lei), cauza fiind una complexă cu implicații atât pe plan patrimonial, cât și asupra capitalului de imagine al celor două societăți, pârâtul invocând în acea cauză faptul că determinarea prețului din oferta publică inițiată de reclamante s-a făcut într-o manieră prin care s-a urmărit fraudarea micilor investitori.

În acest context cele două societăți, dorind să-și mărească șansele de câștig în proces și pentru a-și asigura o apărare eficientă, au apelat la o societate civilă de avocați cu notorietate în București, asumându-și obligația de a achita onorariile practicate de aceasta.

Instanța a constatat că societatea de avocatură angajată de reclamante a asigurat reprezentarea în instanță a acestora pentru fiecare termen, prin prezența la ședințele de judecată a unui avocat sau, uneori, a doi avocați, a pregătit apărări ample, dovedite prin întâmpinările, notele de concluzii și cererile de probe depuse la dosar (filele 143-154, 204-207, 236-249, 257-262, 281-284, 294-303 vol. I dosar Tribunal București, 141-148, 226-230, 248-252 vol. II dosar Tribunal București, filele 23-31 vol. III dosar Tribunal București; filele 4-19, 55-64, 117-121 dosar Curtea de Apel București; filele 9-15, 30-38, 181-187 dosar ÎCCJ), însoțite de înscrisuri privind legislație, doctrină și practică judiciară relevantă (filele 263-269, 285-287 vol I dosar Tribunal București, 1-118, 149-222, 258-312 vol. II dosar Tribunal București, filele 32-41 vol. III dosar Tribunal București, filele 20-23, 72-86 dosar Curtea de Apel București, filele 46-179 dosar ÎCCJ), ceea ce atestă efortul susținut depus pentru documentare și pregătirea apărării.

Astfel, raportat la complexitatea cauzei (comercială, având drept obiect pretenții de o valoare ridicată), durata procesului atât la judecata pe fond, cât și în căile de atac: apel și recurs (din 08.04.2004 până pe data de 06.03.2008), modul în care societatea de avocați a asigurat apărarea reclamantelor și activitatea desfășurată în acest sens, ținând seama că pretențiile pârâtului din prezenta cauză au fost respinse în cadrul dosarului nr. 4843/2004 (20436/3/2004) al Tribunalului Mun. București, ca neîntemeiate, printr-o sentință rămasă irevocabilă, instanța a apreciat că nu se impune reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate de reclamante cu titlu de onorariu avocat.

Instanța nu a considerat relevant faptul că s-au făcut apărări comune pentru cele două societăți, deși s-au încheiat contracte de asistență juridică separat pentru fiecare societate (cheltuielile privind onorariul de avocat împărțindu-se între cele două societăți) la judecata în fond și în apel, întrucât, având interese comune, se impunea o astfel de apărare, care, de altfel, s-a dovedit eficientă.

De asemenea, instanța nu a putut reține faptul că, în ceea ce privește cheltuielile de judecată din apel și recurs, acestea nu pot fi solicitate pârâtului, pornind de la premisa că odată cu calea de atac promovată de acesta s-au respins și apelul și recursul formulate de reclamante, întrucât procesul a fost provocat de acesta, pârâtul uzând și de căile de atac, care i-au fost respinse. Într-adevăr, dacă, după respingerea pretențiilor pârâtului de către instanța de fond, numai reclamantele ar fi promovat căi de atac, nemulțumite de modul în care au fost soluționate excepțiile invocate în fața instanței de fond, iar aceste cereri ar fi fost respinse, atunci nu i-ar fi fost imputabile pârâtului cheltuielile de judecată ale reclamantelor din căile de atac.

În ceea ce privește dobânda legală solicitată, instanța a constatat că pârâtul din prezenta cauză trebuie sa acopere prejudiciul integral suferit de reclamante în ceea ce privește cheltuielile de judecată.

Potrivit art. 1088 alin. 1 C.civ. la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, alin. 2 stabilind că aceste daune interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă și nu sunt debite decât din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.

Plata cheltuielilor de judecată de către partea care cade în pretenții se bazează pe culpa procesuală a acestuia, iar în cazul răspunderii civile delictuale partea este în întârziere de la momentul săvârșirii faptului prejudiciabil. Față de acestea, de obicei, momentul de la care partea care a căzut în pretenții datorează dobânda legală este cel al rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a reținut atitudinea culpabilă în îndeplinirea propriilor obligații.

În cauza de față, reclamantele au solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată, la aproape doi ani după rămânerea irevocabilă a sentinței din dosarul nr. 4843/2004 (20436/3/2004) al Tribunalului Mun. București. Or, pârâtului din prezenta cauză nu îi este imputabil faptul că reclamantele au așteptat un timp îndelungat pentru a-și valorifica pretențiile privind cheltuielile de judecată, el necunoscând în acest timp nici cuantumul cheltuielilor de judecată, nici dacă reclamantele urmau să îi solicite acești bani, astfel încât a considera că în această perioadă a curs dobânda legală pentru cheltuielile de judecată efectuate de reclamante înseamnă a sancționa pârâtul pentru un comportament care nu este culpabil.

Față de acestea, instanța a obligat pârâtul la plata către reclamante a dobânzii legale civile pentru debitul principal începând cu momentul introducerii acțiunii, 05.02.2010 și până la data plății efective a debitului.

Având în vedere că pârâtul a contestat cheltuielile judiciare solicitate de reclamante, refuzând să le plătească, provocând astfel acest proces, reclamantele fiind obligate să se adreseze instanței de judecată, dată fiind culpa procesuală a pârâtului, față de soluția dată în cauză și dispozițiile art. 274 C.p.c., instanța a obligat pârâtul la plata către reclamante a sumei de 9243,17 lei și 427,13 euro, plătibili în lei la cursul de schimb BNR de la data plății efective, reprezentând cheltuieli de judecată în prezenta cauză (taxă judiciară de timbru și onorariu avocat, conform înscrisurilor de la filele 108, 41, 157-159).

Împotriva sentinței a formulat apel pârâtul A. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare apelantul a arătat, în esență, că în conformitate cu art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu art. 261 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, instanța fondului avea obligația să își motiveze hotărârea ținând cont de apărările formulate de el; că, deși a arătat în pct. II, III, IV și V din întâmpinare și în pct. II din apărările suplimentare că nu pot fi acordate cheltuielile de judecată în cuantumul solicitat de reclamante, instanța fondului nu a examinat deloc apărările formulate. În cuprinsul hotărârii apelate nu se regăsesc nici un fel de argumente ale judecătorului care să răspundă apărărilor decisive pe care le-a formulat. Nu se menționează nimic despre facturile emise pe numele altei persoane decât cele ale reclamantelor și care nu puteau fi incluse în calculul cheltuielilor acordate. De asemenea, în sentința pronunțată nu se menționează nimic despre inexistența oricărui calcul care să ducă la suma pretinsă de reclamante prin acțiune și nimic despre pretinsa necesitate a cheltuielilor efectuate pentru redactarea și semnarea motivelor de a apel și a recursului reclamantelor; că, hotărârea judecătorească pronunțată este un act discreționar și nu rezultatul unui raționament logic, bazat pe probe, al judecătorului; că, sentința Judecătoriei Suceava este netemeinică, întrucât instanța nu a lămurit toate faptele care puteau duce la o concluzie corectă cu privire la cuantumul cheltuielilor cu onorariul de avocat; că, deși instanța fondului a reținut în pagina 5 din sentință că a depus la dosarul cauzei întâmpinare, apărări și apărări suplimentare (toate în formă scrisă), aceasta a ignorat apărările decisive incluse în aceste înscrisuri și, implicit, faptele la care apărările se refereau. Astfel, situația de fapt reținută de instanța de judecată nu include nicio referire la mențiunile facturilor prezentate de reclamante, la înștiințările de creditare a contului emise de ABN-Amro Bank (România) SA și nici la determinarea onorariilor potrivit tarifelor orare convenite de reclamante cu societatea de avocați, aceste elemente din situația de fapt fiind hotărâtoare pentru stabilirea realității, necesității și a cuantumului exact al pretinselor cheltuieli de judecată constituite din onorariile de avocat; că, sentința a fost pronunțată fără a analiza corespunzător probele din dosar, care infirmau atât cuantumul, cât și realitatea și necesitatea cheltuielilor de judecată, apreciind că, dacă instanța fondului ar fi analizat științific probele administrate în cauză, aceasta ar fi observat că la dosar nu există niciun fel de calcul, bazat pe sumele din facturile depuse de reclamante, care să indice coerent suma totală pretinsă prin acțiune, iar pe de altă parte, prima instanță nu a analizat facturile prezentate ca dovadă de către reclamante și emise pe numele altei persoane, respectiv pe numele societății-mamă a reclamantelor (respectiv facturile seria B MCD nr. 7145723, 7145871, seria BXJA nr. 1655354, 1655732, 1655869, 1655809, 1656066, 1656208, 1656456, 1656494, 1656625, 1656917, seria BXJS nr. 5448264),pe acest aspect, prima instanță neprezentând niciun raționament pentru analiza acestor probe și pentru înlăturarea apărărilor sale.

De asemenea, a arătat apelantul că alte facturi prezentate de reclamante au mențiunile alterate, respectiv facturile cu seria BXJA nr. 1655141, 1655201, 1655354, 1655141, care indică la cumpărătorul serviciilor avocațiale societatea "L."; și o adăugire cu alte caractere ("România"), iar instanța nu prezintă nici de această dată vreun raționament pentru analiza acestor probe și pentru înlăturarea apărărilor sale și pe de altă parte, înștiințările de creditare a contului emise de ABN-Amro Bank (România) SA depuse de reclamante indică transferul unei sume de bani în euro care nu corespunde cu sumele facturate în lei.

A apreciat apelantul că instanța a ignorat faptul că în probatoriul administrat nu există niciun fel de probă care să ateste numărul de ore prestat de avocați și tipul de activitate prestat pentru reclamante, deși contractele de asistență juridică depuse de acestea prevăd că onorariile se determinau pe baza unor "tarife orare", care sunt menționate în anexele la contract, la dosarul cauzei neexistând fișe de timp pentru activitățile avocațiale pretins prestate, astfel că nu se poate face verificarea nici a realității și nici a necesității cheltuielilor de judecată.

A mai susținut apelantul că sentința este netemeinică și dată cu încălcarea art. 1169 Cod civil, întrucât prima instanță a reținut că reclamantele ar fi plătit anumite sume pentru activități avocațiale determinate, deși nici o probă nu a fost făcută în acest sens.

Astfel, în pagina 7 și 8 a hotărârii apelate, instanța reține că s-ar fi achitat suma de 4216,55 euro pentru redactarea întâmpinării și reprezentarea L. R. împotriva apelului formulat de el și 4216,55 euro tot pentru redactarea întâmpinării și reprezentarea L. F. împotriva apelului formulat de el. Toate aceste susțineri ale primei instanțe sunt făcute fără nici o dovadă. La dosarul cauzei nu există nici o dovadă care să indice că strict pentru redactarea întâmpinării și reprezentarea clientului respectiv s-ar fi plătit o sumă anume, așa cum nu există o dovadă similară nici pentru celelalte sume care ar fi fost plătite pentru activități determinate. Or, potrivit art. 1169 Cod civil, reclamantele aveau sarcina probei pentru a determina activitățile avocațiale prestate și onorariul corespunzător respectivelor activități determinate. Această probă nu s-a făcut pentru nicio activitate și pentru nicio sumă, deși contractele de asistență juridică prevăd un tarif orar, care presupunea o fișă de timp cu activitățile prestate.

În conformitate cu art. 1 din contractele de asistență juridică nr. 177695/22.09.2006 și 177696/22.09.2006 depuse la dosarul cauzei, reclamantele au împuternicit societatea de avocați "N. N. D.K.P."; pentru "reprezentarea clientului, redactarea și semnarea motivelor de apel în dosarul 20436/3/2004... redactarea și semnarea întâmpinării, precum și redactarea, semnarea, înregistrarea și susținerea oricăror alte cereri incidente și/sau conexe cauzei". Așa cum rezultă din această clauză obiectul contractului îl constituie mai multe activități, inclusiv "reprezentarea clientului, redactarea și semnarea motivelor de apel în dosarul 20436/3/2004"; (în condițiile în care reclamantele au câștigat procesul în fond). În consecință, redactarea și semnarea motivelor de apel și reprezentarea pentru susținerea apelului și, ulterior, a recursului promovate de reclamante nu este o activitate care ar fi fost necesară, iar obligarea mea la achitarea cheltuielilor cu această activitate nu se putea face legal. Este de observat că Judecătoria Suceava l-a obligat nelegal la plata unor onorarii care au fost plătite pentru promovarea apelului și recursului reclamantelor, ambele respinse.

A considerat apelantul că instanța de fond era obligată se verifice activitățile prestate efectiv de către avocați și plătite în consecință de fiecare reclamantă în parte, astfel că, neprocedând în acest mod, nu a ținut cont de prevederile art. 274 alin. (3) Cod pr. civ. și nici de cele ale art. 1169 cod civil care impuneau proba realității, necesității și caracterului rezonabil al cheltuielilor solicitate care trebuiau raportate la activitățile efectiv prestate și tarifate orar. Având în vedere că reclamantele au promovat apel și recurs deși au câștigat în fond, prima instanță era obligată să analizeze onorariul de avocat achitat de fiecare reclamantă în raport cu fiecare faza procesuală (fond, apel și recurs) și să aplice criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) Cod pr. civ. în raport cu fiecare onorariu din faza respectivă, numai în acest mod putându-se determina care cheltuieli au fost necesare și rezonabile. Și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reține că partea care a câștigat procesul nu va putea obține cheltuieli de judecată decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil (a se vedea cauzele Costin împotriva României, Străin împotriva României, Stere și alții împotriva României, Raicu împotriva României).

A mai arătat apelantul că sentința a fost dată cu încălcarea art. 274 alin. (3) Cod pr. civ., întrucât prima instanță interpretează eronat criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) Cod pr. civilă și adaugă alte așa-zise "criterii pertinente"; neprevăzute de lege.

Astfel, în pagina 8 a hotărârii atacate, instanța fondului arată în mod explicit că, în aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată cu titlu de onorariu avocațial, se raportează la "cele două criterii legale exprese menționate, la care se adaugă și alte criterii pertinente, impuse de obiectul cauzei, natura acesteia, conduita procesuală a părților";. Aceste așa-zise "criterii pertinente"; identificate de instanță, dar fără nicio bază legală, sunt: durata procesului, modul în care societatea de avocați a asigurat apărarea reclamantelor și activitatea desfășurată în acest sens. Aplicând aceste pretinse "criterii pertinente";, dar neprevăzute de lege, instanța a încălcat prevederile art. 274 alin. (3) Cod pr. civ. Deși reține apoi și efortul așa-zis "susținut"; depus pentru documentare și apărare al avocaților intimatelor, instanța nu arată raționamentul care a dus-o la această concluzie, mai ales că la dosarul cauzei nu există vreo fișă de timp care să indice timpul consumat de avocați cu fiecare activitate (de documentare sau apărare) prestată.

Mai mult decât atât, prima instanță a interpretat eronat și criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) Cod pr. civ. Astfel, în raport cu criteriul "valorii pricinii";, instanța a apreciat că suma pretinsă prin acțiunea din dosarul 20436/3/2004 format pe rolul Tribunalului București este una "mare";, deși ea este de 333.316,82 lei noi, respectiv echivalentul a 81.561,36 euro, așa cum a arătat în apărările suplimentare depuse la fond. Această valoare nu este una mare, fiind sub 100.000 de euro, ca prag de referință utilizat de Codul fiscal român în art. 103 lit. c) și art. 146 alin. (4) pentru aplicarea unor norme fiscale diferite.

De asemenea, apelantul a arătat că deși instanța a calificat apoi cauza care a făcut obiectul dosarului nr. 20436/3/2004 format pe rolul Tribunalului București ca fiind una "complexă";, nu a fost nici pe departe așa, întrucât nu a presupus nici elemente de noutate sau dificultate și nici probe (expertiză, martori) care să necesite timp pentru administrarea și aprecierea acestora,, fapt care poate fi determinat la o simplă examinare a cererii introductive de instanță în dosarul nr. 4843/2004 (20436/3/2004) aflat pe rolul Tribunalului București; că, nu s-a făcut vreo dovadă a afectării capitalului de imagine și nu există nici un text de lege care să prevadă o sancțiune pecuniară pentru afectarea capitalului de imagine prin intentarea unei acțiuni în justiție și prin urmare, raționamentul instanței nu are nicio bază legală; că, nici așa-zisa "notorietate"; a societății civile de avocați nu poate constitui un criteriu legal de apreciere, iar o astfel de notorietate nu a fost dovedită.

A considerat apelantul că sentința a fost pronunțată de Judecătoria Suceava cu încălcarea art. 127 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, întrucât lipsa atestării identității clientului duce la concluzia că activitățile avocațiale prestate de avocați nu au fost unele cunoscute și acceptate de către client la momentul prestării lor.

Astfel, așa cum rezultă din conținutul contractelor de asistență juridică cu nr. 177696/22.09.2006, nr.177695/22.09.2006, nr.61767/07.05.2007, nr. 35727/30.08.2004, nr.35728/30.08.2004, nici unul dintre acestea nu poartă mențiunea de atestare a identității clientului sau a reprezentantului acestuia, contravenind astfel art. 127 alin. (1) lit. e) din Statutul profesiei de avocat. în consecință, potrivit normei, lipsa atestării atrage nevalabilitatea contractului de asistență juridică încheiat.

Argumentul primei instanțe după care în discuție ar fi nulitatea relativă a contractului nu are nici o relevanță, întrucât textul de lege prevede nevalabilitatea contractului. Declarațiile depuse de reclamante pentru confirmarea contractelor de asistență juridică nevalabile nu au relevanță în cauză, întrucât rezultă că activitățile avocațiale au fost prestate în fapt discreționar de către societatea de avocați și nu reprezintă activități asumate de client. Așa fiind este negat încă o dată caracterul necesar și rezonabil al cheltuielilor solicitate, fapt care rezultă din coroborarea cu celelalte probe din cauză.

Mai susține apelantul că sentința a fost dată cu încălcarea art. 274 alin. (3) Cod pr. civ., întrucât cheltuielile de judecată solicitate de reclamante nu sunt reale, sunt duplicate, excesive și nu au un caracter necesar.

Este greșit argumentul instanței că apărările comune făcute de avocați nu ar avea nici o relevanță pentru duplicarea cheltuielilor, pe considerentul că interesele ar fi fost comune. Apărarea comună probează aspectul că a fost concepută o singură apărare, deși reclamantele au achitat onorarii separate în baza unor contracte de asistență juridică separate cu același obiect, respectiv cu aceeași finalitate. în baza contractului încheiat cu partea, societatea de avocați avea obligația realizării apărării (și a promovării apelului și recursului) pentru partea respectivă, astfel că, logic și legal, pentru reprezentare și apărare era datorat un singur onorariu. Prin urmare, nefiind concepute și desfășurate două apărări distincte, unul dintre onorarii nu poate fi considerat ca fiind necesar. Mai mult decât atât, nu puteam fi obligat la plata cheltuielilor care nu erau necesare și care au fost făcute de reclamante cu promovarea unor căi de atac, în condițiile în care acestea aveau o hotărâre în fond de respingere a acțiunii mele împotriva lor.

Cheltuielile de judecată acordate reclamantelor în cuantumul solicitat de acestea nu sunt rezonabile, dacă se raportează valoarea acestora la valoarea pricinii. Așa cum a arătat și la fond, cheltuielile cu onorariul de avocat reprezintă 89,36% din valoarea de 81.561,36 euro a pricinii, fiind vădit disproporționate. Reiterează astfel apărările pe care le-a făcut și la fond, subliniind caracterul nerezonabil al acestora.

De asemenea, a apreciat apelantul că sentința a fost pronunțată cu încălcarea art. 274 alin. (3) Cod pr. civ., întrucât se impunea ca instanța, în lipsa unor probe suficiente pentru dovedirea cuantumului onorariilor, să dispună pe baza onorariilor prevăzute în Protocolul din 2008 încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România și având în vedere că "tabloul onorariilor minimale"; prevăzut la art. 274 alin. (3) Cod pr. civ. nu mai există, instanța trebuia să dispună pe baza onorariilor prevăzute în Protocolul încheiat între Ministerul Justiției (113928/2008) și Uniunea Națională a Barourilor din România (1693/2008) privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică, încheiat la 24.11.2008 și în vigoare de la data de 01.12.2008.

În fine, a apreciat apelantul că sentința civilă nr. 4503 din 14.10.2011 pronunțată de Judecătoria Suceava a fost dată și cu încălcarea art. 1088 Cod civil, întrucât a fost obligat la plata unei dobânzi legale în raport cu debitul principal care a fost stabilit cu încălcarea art. 274 alin. (3) Cod pr. civ. și a art. 1169 Cod civil și având în vedere că debitul principal nu a fost stabilit în raport cu dispozițiile legale aplicabile, nu datorează dobânda la debitul astfel stabilit de prima instanță.

Intimatele SC F. L. SA și SC L.R. SA, au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului, menținerea în totalitate a sentinței atacate și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu, arătând în motivare, în esență, că în decursul tuturor fazelor procesuale și-au rezervat dreptul de a solicita restituirea cheltuielilor de judecată pe cale separată și că, instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, iar motivarea acesteia a respectat imperativele prevăzute de art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă.

Prin decizia nr. 258 din 25 octombrie 2012, Tribunalul Suceava - Secția civilă a respins, ca nefondat apelul pârâtului și l-a obligat pe acesta să plătească reclamantelor-intimate suma de 31.526,84 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reținând, în esență, că în mod judicios a reținut prima instanță faptul că, cheltuielile de judecată solicitate sunt reale, rezonabile și au caracter necesar, dispunând obligarea apelantului-pârât A. A. la plata acestora; că, toate activitățile juridice desfășurate de reprezentanții convenționali în cadrul Dosarului nr. 4843/2004 (20436/3/2004) au fost realizate cu respectarea strictă a mandatelor acordate în acest sens, fiind vorba de contractul de asistentă juridică nr. 35728/30.08.2004, având ca obiect Asistență juridică acordată clientului privind redactarea, semnarea întâmpinării în dosarul nr. 4843/2004 al Tribunalului București, secția a Vl-a comercială și reprezentarea/apărarea clientului în fața Tribunalului în dosarul menționat, precum și redactarea, semnarea înregistrarea și susținerea oricăror cereri (acțiuni) incidente și/sau conexe acestei cauze";; contractul de asistentă juridică nr. 177696/22.09.2006 având ca obiect "Asistenta juridică și reprezentarea clientului privind redactarea și semnarea motivelor de apel în dosarul 20436/3/2004, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI a comercială, redactarea și semnarea întâmpinării, precum și redactarea, semnarea, înregistrarea și susținerea oricăror alte cereri incidente și/sau conexe cauzei"; și de contractul de asistență juridică nr. 61767/07.05.2007 având ca obiect: "Asistență juridică acordată clientului privind redactarea, semnarea înregistrarea și susținerea recursului împotriva deciziei comerciale pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a Vl-a comercială în dosarul nr. 20436/3/2004, reprezentarea în fața instanței competente, precum și redactarea, semnarea, înregistrarea și susținerea oricăror cereri (acțiuni) incidente și/sau conexe acestei cauze.";

A apreciat tribunalul că, în mod corect a reținut prima instanță faptul că eventuala lipsă a mențiunii atestării identității clientului din contractele de asistență juridică ar putea, cel mult, să atragă nulitatea relativă a acestor contracte, iar raționamentul instanței de fond se justifică, fără putință de tăgadă, prin raportare la interesul care este protejat de o astfel de prevedere legală, respectiv interesul individual al părților care semnează contractul de asistență juridică; că, fiind o normă care protejează un interes individual, înseamnă că o eventuală nulitate a actului juridic respectiv poate fi invocată numai de către persoana ocrotită de norma juridică interesată, persoană al cărei interes a fost eventual prejudiciat și numai în interiorul termenului de prescripție de 3 ani de clientul a cărui identitate nu a fost atestată. De asemenea, eventuala nulitate relativă poate fi și ratificată de către partea interesată. Or, față de aceste contracte de asistență juridică, apelantul este un terț și nu poate invoca nulitatea relativă.

De asemenea, a reținut instanța de apel că natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de "despăgubire"; acordată părții care a câștigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a celeilalte părți așa cum rezultă din disp. art. 274 Cod procedură civilă . Așadar fapta părții "care cade în pretenții"; declanșează o răspundere civilă delictuală al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a câștigat procesul a fost nevoită să le realizeze, fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată fiind reprezentat de culpa procesuală a părții "care cade în pretenții";, care prin conduita sa neglijentă a determinat efectuarea respectivelor cheltuieli.

Articolul 274 Cod procedură civilă nu a fost conceput ca un mijloc de pedepsire abuzivă și nelimitată a părților care pierd procesele, ci o modalitate justă de reparație pentru litiganții care se văd chemați în judecată în mod nefondat. Așa cum a statuat pe acest aspect Curtea Europeana a Drepturilor Omului jurisprudența sa, se poate afirma că si in dreptul intern, partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli (in temeiul art. 274 C.pr.civ.) decât in măsura in care se constata realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil. Așadar, se poate spune ca in cheltuielile de judecata se cuprind acele sume de bani care in mod real, necesar si rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesul în timpul și în legătură cu acel litigiu.

Realitatea cheltuielilor ține de justificarea ca ele au fost concepute intr-o legatura stricta si indisolubila cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia si concepute de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil din perspectiva sa, spre a obține serviciul avocatului ca garanție a succesului său. Caracterul rezonabil al cheltuielilor semnifica faptul că, în raport cu natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de existenta litigiului sau si reputația celui care acorda asemenea servicii, ele sa nu fie exagerate.

În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. 3 C.pr.civ., judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Tribunalul reține că, fata de obiectul pricinii, de complexitatea acestuia precum și cele două grade de jurisdicție, cheltuielile de judecată au caracter real, cuantumul acestora îndeplinește condiția rezonabilității, motiv pentru care , în mod corect instanța de fond a admis pretenția întemeiată pe acest act stabilind in sarcina apelantului obligația de rambursare către reclamant a sumei reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul A. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat, în esență, că sentința a fost dată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil și a disp. art. 129 alin. 5 Cod proc. civ., întrucât instanța nu a examinat majoritatea motivelor de apel și nu a stabilit situația de fapt existentă în cauză, soluționând procesul fără a intra în cercetarea fondului; că, hotărârea este insuficient motivată, fiind dată cu încălcarea art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod proc. civ., întrucât instanța nu a analizat majoritatea motivelor de apel și nu a indicat motivele de drept care i-au format convingerea prin raționamente juridice convingătoare; că, sentința recurată a fost dată cu încălcarea disp. art. 274 alin. 3 Cod proc. civ. și art. 1169 Cod civil, având în vedere că instanța a considerat, chiar și indirect, că în cauză, cheltuieli de judecată solicitate de reclamante pot fi acordate în baza unor criterii neprevăzute de lege și fără să fie probate, la dosar neexistând dovezi care să demonstreze caracterul indispensabil al vreunor acte îndeplinite de avocații reclamantelor sau reputația acestora și, mai mult, a ignorat protocolul încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică încheiat la data de 24.11.2008, în vigoare de la data de 1.12.2008; că, hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea disp. art. 127 alin. 2 din Statutul profesiei de avocat, întrucât lipsa atestării identității clientului duce la concluzia că activitățile prestate de avocați nu au fost unele cunoscute și acceptate de către client la momentul prestării lor, nefiind considerate indispensabile de acesta, iar în raport cu motivarea insuficientă a instanței de apel, hotărârea atacată conține și motive contradictorii; că, instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea disp. art. 1169 Cod civil, fără a analiza corespunzător probele din dosar care infirmau atât cuantumul, cât și realitatea și necesitatea cheltuielilor de judecată, nefiind analizate facturile prezentate ca dovadă de către reclamante și emise pe numele altei persoane, respectiv a societății-mamă a acestora, precum și alte facturi care au mențiunile alterate; de asemenea, instanța de apel și cea de fond au ignorat faptul că în probatoriul administrat nu există dovezi (fișe de timp) care să ateste numărul de ore prestat de avocați și tipul de activitate, deși sarcina probei revenea reclamantelor; că, deși redactarea și semnarea motivelor de apel și reprezentarea pentru susținerea apelului și, ulterior a recursului promovate de reclamante nu este o activitate necesară, Judecătoria Suceava l-a obligat nelegal la plata unor onorarii care au fost achitate pentru promovarea apelului și recursului reclamantelor, ambele respinse; că, instanța de fond era obligată să verifice activitățile prestate efectiv de către avocați și plătite în consecință de fiecare reclamantă în parte și, având în vedere că reclamantele au promovat apel și recurs deși au câștigat în fond, prima instanță era obligată să analizeze onorariul de avocat achitat de fiecare reclamantă în raport cu fiecare fază procesuală și să aplice criteriile prev. de art. 274 alin. 3 Cod proc. civ. în raport cu fiecare onorariu din faza respectivă; că, hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 1088 Cod civil, întrucât a fost obligat la plata unei dobânzi legale în raport cu debitul principal care a fost stabilit cu încălcarea art. 274 alin. 3 Cod proc. civ. și art. 1169 Cod civil și având în vedere că debitul principal nu a fost stabilit în raport cu dispozițiile legale aplicabile, nu datorează dobânda aferentă.

Curtea de Apel Suceava prin decizia civilă nr. 8944 din 31 octombrie 2013 a admis recursul și casând decizia civilă nr. 258 din 25 octombrie 2012 a Tribunalului Suceava a trimis cauza pentru rejudecarea apelului, reținând în esență că tribunalul nu a analizat o serie de motive de apel, situație care echivalează cu necercetarea fondului.

În rejudecare dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Suceava la data de 25 noiembrie 2013, sub nr. 6664/3/2010*.

Prin decizia nr. 56 din 29 ianuarie 2014, Tribunalul Suceava - secția civilă, a admis apelul formulat de pârâtul A. A. împotriva sentinței civile nr. 4503 din 14 octombrie 2011 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul civil nr. 6664/3/2010 - reclamante intimate fiind SC F. L. SA Paris și SC L R.SA, a modificat sentința și admițând în parte acțiunea, a obligat pârâtul să achite reclamantelor suma de 18.409,93 euro cheltuieli de judecată.

Totodată, a respins cererea privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată din prezenta cauză și a obligat intimatele să achite apelantului suma de 6300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că obligația unei instanțe de a motiva hotărârea judecătorească, în sensul dispozițiilor art. 261 pct. 5 C.proc.civ. nu trebuie interpretată în termeni absoluți în sensul că instanța învestită ar fi ținută să ofere o argumentație corespunzătoare pentru fiecare dintre argumentele/contraargumentele invocate de părțile în litigiu; o hotărâre judecătorească este considerată a fi suficient motivată atunci când, grupând argumentele/contraargumentele părților, se constată că judecătorul a examinat și a oferit o motivare îndestulătoare pentru fiecare dintre chestiunile puse în discuție.

Transpunând principul anterior enunțat asupra pricinii de față, a constatat tribunalul că, deși a analizat majoritatea criticilor pârâtului, totuși judecătorul fondului a omis a expune în considerentele hotărârii contestate care au fost motivele pentru care a apreciat că nu sunt fondate apărările pârâtului privind următoarele aspecte:

- emiterea facturilor seria B MCD nr. 7145723, 7145871, seria BXJA nr. 1655354, 1655732, 1655869, 1655809, 1656066, 1656208, 1656456, 1656494, 1656625, 1656917, seria BXJS nr. 5448264 pe numele altei societăți decât reclamantele, anume societatea-mamă, inexistența oricărui calcul care să conducă la suma pretinsă prin acțiune,

- înștiințările de creditare a contului emise de ABN-Amro Bank Romania depuse de reclamante indică transferul unor sume de bani în euro ce nu corespunde cu sumele facturate în lei,

- caracterul nenecesar al cheltuielilor efectuate în fața instanței de fond, având în vedere că s-au recunoscut cheltuieli de judecată fiecăreia dintre reclamante deși au beneficiat de o apărare comună,

- caracterul nenecesar al cheltuielilor efectuate pentru redactarea și susținerea motivelor de apel, respectiv recurs ale reclamantelor.

Ca atare reținând ca fiind întemeiate criticile astfel motivate, în privința primului dintre motivele de apel anterior enumerate, privind caracterul real al sumelor pretinse cu titlu de cheltuieli de judecată, tribunalul a constatat că împrejurarea emiterii facturilor seria B MCD nr. 7145723, 7145871, seria BXJA nr. 1655354, 1655732, 1655869, 1655809, 1656066, 1656208, 1656456, 1656494, 1656625, 1656917, seria BXJS nr. 5448264 pe numele societăți-mamă este lipsită de semnificație probatorie sub aspectul pretins de apelantul-pârât odată ce, fiind menționat în cuprinsul fiecărei facturi nr. de dosar la care se referă plata, în contextul în care societățile reclamante fac parte din același concern, este fără dubiu faptul că plățile vizează servicii de specialitate prestate de societatea de avocați în fața instanței învestită cu soluționarea pricinii respective.

În plus, astfel cum just au subliniat intimatele, făcând trimitere la dispozițiile art. 1093 din C.civ. 1864 în vigoare la data respectivă, plata se poate efectua, în mod valabil, de orice persoană interesată ori neinteresată.

Prin urmare, criticile vizând caracterul real al sumelor pretinse pentru faza judecății la fond în cadrul dosarului nr.2436/3/2004 al Tribunalului București nu sunt fondate.

În privința mențiunilor alterate ale facturilor seria BXJA nr. 1655141, 1655201, 1655354, 1655141 a constatat tribunalul că, chestiunea respectivă a fost pusă în discuția contradictorie a părților în fața instanței de fond la termenul din data de 24.02.2011 prin urmare constatând că instanța de fond a examinat criticile apelanului-pârât privind veridicitatea facturilor respective, procedând la confruntarea copiilor cu originalul, astfel că le-a acordat eficiența probatorie cuvenită, amplu motivată, fiind prin urmare neîntemeiată critica apelantului formulată sub acest aspect.

A mai reținut tribunalul că, critica privind conformitatea sumelor datorate conform facturilor cu cele achitate conform mențiunilor din ordinele de plată este neîntemeiată în condițiile în care, dacă este real că SOCIETATEA DE AVOCAȚI N. N. D.K.P. a colaborat cu societatea L. și în alte situații, existența contractelor de asistență juridică și a facturilor coroborate cu plățile efectuate confirmă fără dubiu realitatea sumelor pretinse de reclamante în legătură cu soluționarea litigiului de față.

În ceea ce privește validitatea contractelor de asistență juridică, tribunalul a constatat că, astfel cum just a observat instanța de fond, eventuala lipsă a mențiunii atestării identității clientului din contractele de asistență juridică ar putea, cel mult, să atragă nulitatea relativă a acestor contracte, prin raportare la interesul care este protejat de o astfel de prevedere legală, respectiv interesul individual al părților care semnează contractul de asistență juridică. Fiind o normă care protejează un interes individual, nulitatea actului juridic respectiv poate fi invocată numai de către persoana ocrotită de norma juridică interesată, anume clientul a cărui identitate nu a fost atestată. Or, față de aceste contracte de asistență juridică, apelantul este un terț și nu poate invoca nulitatea relativă.

În ceea ce privește caracterul necesar al sumelor pretinse de recurente și recunoscute de instanța de fond tribunalul a constatat că sunt parțial întemeiate criticile apelantului. Astfel, se constată că pentru etapa judecății în primă instanță la Tribunalul București reclamantele au solicitat iar instanța de fond admițând cererea a dispus obligarea apelantului-pârât la plata sumei de 18409 euro pentru reprezentarea L. R. .a sumei de 16851,93 euro pentru reprezentarea L. F., reținând în esență că, deși s-au făcut apărări comune în condițiile în care ambele societăți au încheiat separat contracte de asistență juridică cu aceeași societate de avocați, față de complexitatea cauzei, modul în care societatea de avocați a asigurat apărarea reclamantelor, sumele pretinse respectă cerința de a avea un cuantum rezonabil.

A constatat tribunalul că instanța de fond nu s-a preocupat să examineze în concret dacă apărările formulate pentru fiecare dintre cele două reclamante justifică acordarea de onorarii distincte, în cuantumul solicitat ci s-a limitat a concluziona, pentru toate cele trei etape procesuale că, deși apărările au fost comune, interesele comune ale părților au impus o astfel de abordare procesuală, ce s-a dovedit în final a fi eficientă.

Tribunalul a constatat că argumentația instanței de fond nu este întemeiată.

În fapt, reiese din actele dosarului Tribunalului București nr. 20436/3/2004, că intimatele-reclamante au depus o întâmpinare unică, atașată la fila 196 din vol. I și au beneficiat de reprezentare la majoritatea termenelor de judecată printr-un unic avocat din cadrul SCA N. N. D. K. P. - singurele excepții când s-au prezentat doi avocați fiind trei termene de judecată, anume: 28.02.2005, când s-a pus în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție, 19.09.2005 - când s-au pus în discuție unele cereri de probe și ultimul termen de judecată din data de 20.03.2006 când cei doi apărători prezenți pentru reclamantele din prezenta cauză au pus concluzii comune pe fondul cauzei. Se constată așadar că reclamantele-intimate au beneficiat în mod evident de o apărare unică - chiar și interogatoriul administrat apelantului-pârât a fost comun, au formulat concluzii scrise și orale comune pe tot parcursul procesului - în cauză fiind invocată și o excepție de neconstituționalitate și, în cea mai mare parte, au beneficiat ambele de un singur reprezentant în instanță.

În atare condiții, solicitarea de obligare a pârâtului la plata cu titlu de cheltuieli de judecată, a sumelor stabilite distinct, pentru fiecare dintre reclamante, în baza contractelor de asistență juridică încheiate separat, nu este întemeiată, suma pretinsă neavând caracter necesar și, cu atât mai puțin rezonabil, în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, decât în limita a 18409,93 euro, atât cât s-a recunoscut pentru reprezentarea L. F.

În acest context și în aceste limite, argumentația instanței de fond cu privire la caracterul necesar și rezonabil al sumei pretinse cu titlu de cheltuieli de judecată este fondată, criticile apelantului fiind nejustificate.

Cu referire la caracterul rezonabil al sumelor pretinse cu titlu de cheltuieli de judecată în etapa judecății în fața instanței de fond a Tribunalului București, în limita recunoscută de 18409,93 euro, tribunalul a constatat că, în pofida criticilor apelantului, argumentația instanței de fond este temeinică și respectă cerințele legii, criteriile examinate de instanța de fond, anume valoarea obiectului pricinii, complexitatea cauzei prev de art. 274 alin. 3 C.proc.civ. fiind riguros examinate în coroborate cu cele prev. de art. 127 din Statutul profesiei de avocat, calificate ca fiind alte criterii pertinente, privind impactul litigiului în privința capitalului de imagine al reclamantelor (...), notorietatea societății de avocatură alese etc.

În atare condiții, concluzionând că probele furnizate au fost suficiente pentru a se stabili cuantumul onorariului recunoscut în sarcina pârâtului în cadrul cheltuielilor de judecată, tribunalul a apreciată ca nefondată critica apelantului privind omisiunea instanței de fond de a dispune asupra cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat pe baza Protocolului încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România privind stabilirea onorariilor avocaților pentru asigurarea serviciilor de asistență juridică, în vigoare de la data de 01.12.2008. Se impune a se sublinia sub acest aspect că, făcând abstracție de chestiunile pur probatorii, argumentația intimatelor în sensul că Protocolul încheiat la data de 24.11.2008 și care a intrat în vigoare la data de 24.11.2008 nu poate să fie aplicabil unor contracte de asistență juridică perfectate în perioada 2004-2007 este fondată.

Pentru etapa judecății în căile de atac, în apel, respectiv în recurs, a constatat tribunalul că astfel cum just critică apelantul, nu este întemeiată hotărârea instanței de fond care a recunoscut intimatelor-reclamante dreptul de a beneficia de cheltuielile de judecată efectuate, în condițiile în care nu doar apelul și recursul apelantului A. A. au fost respinse ci și cele promovate de reclamantele-intimate L.R.și L.F..

Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. 1 C.proc.civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.

În consecință, odată ce au fost respinse ambele apeluri, respective ambele recursuri, s-a reținut că toate părțile au fost în culpă procesuală, în sensul că au demarat demersul judiciar, în căile de atac, iar acesta s-a dovedit a fi neîntemeiat, astfel că fiecare va suporta cheltuielile aferente, neexistând temei pentru a obliga la plată apelantul-pârât pentru cheltuielile efectuate de intimatele-reclamante în privința cărora, dacă se reține că au beneficiat de a apărare corespunzătoare, dat fiind că apelul, respectiv recursul părții potrivnice a fost respins ca nefondat, în egală măsură se poate reține că au promovat un apel și ulterior un recurs neîntemeiat, ambele respinse de instanță.

În atare condiții odată ce se constată că nu se poate reține culpa exclusivă a apelantului-pârât A. A. lipsind deci însuși fundamentul solicitării intimatelor-reclamante, devine inutil a se mai examina criticile apelantului-pârât privind caracterul nenecesar , respectiv nereal și nerezonabil al sumelor pretinse cu titlu de cheltuieli de judecată pentru etapa recursului, respectiv a apelului .

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. 1 C.proc.civ. tribunalul a respins cererea intimatelor privind obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată și, corespunzător, cererea apelantului cu acest obiect a fost admisă în parte, intimatele fiind obligate în solidar la plata către apelant a sumei de 6300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 6300 lei aferentă apelului, respectiv recursului. S-a respins ca nefondată cererea apelantului privind acordarea onorariului avocațial achitat pentru soluționarea apelului anterior, respectiv a recursului. A constatat tribunalul că sumele pretinse cu titlu de onorariu de avocat în etapa apelului, respectiv a recursului nu pot fi recunoscute apelantului având în vedere că nu s-a probat caracterul lor real, în condițiile în care pentru suma de 5000 lei achitată de apelantul A. A. în temeiul facturii nr. 119/26.09.2012 conform mențiunilor extrasului de cont depus la instanța de apel, în primul ciclu procesual, la termenul din data de 12.10.2012, filele 674-675 nu există nicio probă că factura respectivă a vizat serviciile profesionale prestate de Cabinetul de Avocat D. V. în această cauză (nu s-a depus factura pentru a se verifica dacă plata a vizat acest litigiu și nu alte prestații ale apărătorului), iar chitanța atașată la fila 46 la dosarul de recurs menționează că plata ar fi fost efectuată de SC BAD SA, iar nu de recurentul A.A.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs A. A., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, acesta a arătat că hotărârea pronunțată de Tribunalul Suceava este dată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, întrucât instanța nu a examinat o parte a motivelor de apel pe care le-a formulat și nu a stabilit întreaga situație de fapt din cauză, încălcând art. 129 alin. (5) din Codul de procedură civilă.

Instanța de apel avea obligația legală de a analiza toate motivele de apel formulate și care erau determinante pentru soluționarea justă a cauzei, respectiv: inexistența calculului matematic care să indice coerent suma totală pretinsă prin acțiune (motivul 1), omisiunea instanței de fond de a lămuri toate faptele (motivul 2); verificarea activităților prestate efectiv de către avocați și plătite în consecință de fiecare reclamantă în parte (motivul 3), încălcarea de către prima instanță a art. 1169 Cod civil și lipsa probelor care să ateste că, pentru "redactarea întâmpinării și reprezentare", reclamantele ar fi plătit o sumă anume (motivul 4).

Toate aspectele învederate prin motivele indicate de apel erau determinante pentru stabilirea situației de fapt, a realității, necesității și cuantumului exact al pretinselor cheltuieli de judecată constituite din onorariile de avocat.

De asemenea, a susținut recurentul că hotărârea pronunțată de Tribunalul Suceava este insuficient motivată și dată cu încălcarea art. 261 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, întrucât instanța nu a analizat o parte din motivele de apel.

În conformitate cu art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu art. 261 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, instanța de apel avea obligația să motiveze hotărârea răspunzând motivelor de apel pe care le-a formulat, că decizia recurată nu cuprinde motivele pentru care instanța nu a analizat o parte din motivele de apel formulate.

De asemenea, hotărârea recurată este dată cu aplicarea greșită a art. 127 din Statutul profesiei de avocat, cu încălcarea art. 274 alin. (3) Cod pr. civ. și a art. 1169 Cod civil, întrucât instanța de apel a considerat că cheltuielile de judecată solicitate de reclamante pot fi acordate în baza unor criterii neprevăzute la art. 274 alin. (3) Cod pr. civ. și fără ca ele să fie probate.

Instanța de apel nu putea considera ca justificate cheltuielile solicitate de reclamante potrivit cu criteriile de la art. 127 din Statutul profesiei de avocat, întrucât aceste criterii se aplică în raporturile dintre avocat și client. Tribunalul a considerat că "notorietatea" societății de avocatură care a reprezentat reclamantele în proces are relevanță în cauză, însă acest criteriu nu putea fi aplicat în raport cu dispozițiile art. 274 alin. (3) Cod pr. civ. Instanța nu putea stabili onorariul necesar și rezonabil decât în raport cu "valoarea pricinii" și "munca îndeplinită de avocat", aplicarea oricăror altor criterii fiind exclusă.

Cu alte cuvinte, partea poate stabili discreționar și subiectiv onorariul cu avocatul, la orice nivel, pe baza criteriului "notorietății societății de avocatură alese", însă aceste cheltuieli nu pot fi impuse părți adverse decât în limitele prevăzute de art. 274 alin. (3) Cod pr. civ.

La dosarul cauzei nu se află probe care să demonstreze "notorietatea societății de avocatură alese", astfel că hotărârea este dată cu încălcarea art. 1169 Cod civil.

Instanța de apel a ignorat și Protocolul încheiat între Ministerul Justiției (113928/2008) și Uniunea Națională a Barourilor din România (1693/2008) privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică, încheiat la 24.11.2008 și în vigoare de la data de 01.12.2008, considerând că acesta nu ar fi fost aplicabil unor contracte încheiate în perioada 2004-2007. Instanța de apel a ignorat însă aspectul că acest protocol a fost invocat ca reper pentru aprecierea rezonabilității onorariilor cerute, fiind relevant din perspectiva diferenței enorme între cuantumul onorariilor prevăzute în protocol și cele cerute de pârâtele-intimate.

Instanța de apel arată în pagina 22 a hotărârii că pârâtele au fost reprezentate la câteva termene de doi avocați. Așa fiind, instanța trebuia să rețină și de această dată caracterul nerezonabil al cheltuielilor. După cum s-a arătat în jurisprudență, munca avocatului poate să fie nerezonabilă atunci când partea apelează la mai mulți avocați pentru cercetarea speței, în mod succesiv sau concomitent, ori atunci când angajează mai mulți avocați pentru activitățile care trebuie realizate. Raportat la actele îndeplinite de avocați, nimic nu justifică apărarea prin doi avocați, fapt reținut chiar de instanță în hotărâre, considerând că apărarea a fost unică și comună. Cu toate acestea, a considerat că onorariile au avut un cuantum rezonabil, fără o motivare legală sau convingătoare.

Hotărârea recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea art. 127 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, întrucât lipsa atestării identității clientului duce la concluzia că activitățile avocațiale prestate de avocați nu au fost unele cunoscute și acceptate de către client la momentul prestării lor, nefiind considerate indispensabile de client.

Instanța omite să observe că motivul de apel invocat se referea la caracterul necesar al cheltuielilor solicitate cu titlu de onorariu de avocat și nu la realitatea acestora. Tribunalul motivează neconvingător soluția pronunțată, arătând că lipsa atestării identității clientului din contractele de asistență juridică ar avea ca efect o nulitate relativă a contractului, care putea fi invocată de client. Cu toate acestea, instanța de apel a omis să observe că onorariul stabilit în astfel de condiții nu putea fi privit ca necesar, respectiv "indispensabil din perspectiva sa spre a obține serviciul avocatului ca garanție a succesului său." Din probele administrate rezultă că nu reclamantele, ca clienți, au stabilit onorariul, ci avocatul, iar reclamantele au ratificat contractul abia după terminarea procesului. Prin urmare, instanța de apel a reținut greșit caracterul necesar al cheltuielilor solicitate cu titlu de onorariu de avocat.

De asemenea, a susținut recurentul, hotărârea recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea art. 1169 Cod civil, fiind pronunțată fără analiza corespunzătoare a probelor din dosar, care infirmau atât cuantumul cât și realitatea și necesitatea cheltuielilor de judecată.

Instanța de apel nu a analizat nici ea științific probele administrate în cauză, deși prin motivele de apel a criticat și acest aspect. La dosarul cauzei nu există nici un fel de calcul, bazat pe sumele din facturile depuse de reclamante, care să indice coerent suma totală pretinsă prin acțiune.

Instanța de apel, ca și cea de fond, a ignorat complet faptul că în probatoriul administrat nu există nici un fel de probă care să ateste numărul de ore prestat de avocați și tipul de activitate prestat pentru reclamante, deși contractele de asistență juridică depuse de reclamantele-intimate prevăd că onorariile se determinau pe baza unor "tarife orare", care sunt menționate în anexele la contract.

Nu există nicio dovadă care să indice că strict pentru "redactarea întâmpinării și reprezentarea" clientul respectiv ar fi plătit o sumă anume, așa cum nu există o dovadă similară nici pentru celelalte sume care ar fi fost plătite pentru activități determinate. Or, potrivit art. 1169 Cod civil, reclamantele aveau sarcina probei pentru a determina activitățile avocațiale prestate și onorariul corespunzător respectivelor activități determinate .

Instanța era obligată să se raporteze la activitățile prestate efectiv de către avocați și plătite în consecință de fiecare reclamantă în parte. Neprocedând în acest mod, instanța nu a ținut cont de prevederile art. 274 alin. (3) Cod pr. civ. și nici de cele ale art. 1169 Cod civil care impuneau proba realității, necesității și caracterului rezonabil al cheltuielilor solicitate care trebuiau raportate la activitățile efectiv prestate și tarifate orar.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de recurs invocate, Curtea constată întemeiat recursul pentru cele ce urmează:

Cu referire criticile invocate în recurs, vizând încălcarea dreptului la un proces echitabil cât și a disp. art. 129 al. 5 C.Proc.Civ. întrucât hotărârea pronunțată de Tribunalul Suceava este insuficient motivată și dată cu încălcarea art. 261 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, iar pe de altă parte instanța nu a examinat o parte a motivelor de apel pe care le-a formulat și nu a stabilit întreaga situație de fapt din cauză , Curtea subliniază că, în conformitate cu dispozițiile imperative cuprinse în art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. În acest sens, jurisprudența a statuat că în caz de casare cu trimitere, instanța care urmează să rejudece trebuie să procedeze numai în sensul și în limitele stabilite prin hotărârea instanței superioare, pentru rest cauza intrând în puterea lucrului judecat.

Dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par.1 din Convenția Europeană Drepturilor Omului, include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate";, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența( cauza Albina împotriva României).

Or, după cum rezultă cu evidență din considerentele deciziei apelate, urmare a casării cu trimitere spre rejudecare instanța, conformându-se indicațiilor primite prin decizia de casare, a identificat, analizat și răspuns fiecărui motiv de apel în parte.

Astfel, instanța de apel a arătat cât privește caracterul real al sumelor că este lipsită de semnificație probatorie împrejurarea emiterii facturilor pe numele societății mamă, întrucât în cuprinsul fiecărei facturi este menționat numărul dosarului la care se referă plata, iar societățile fac parte din același concern, cât privește mențiunile alterate ale facturilor s-a precizat că urmare a confruntării s-a constatat că acestea corespund cu originalele iar privitor la conformitatea sumelor datorate cu cele achitate s-a reținut că societatea de avocatură a colaborat și în alte situații cu societatea Lafarge așa încât existența contractelor de asistență juridică și a facturilor coroborate cu plățile efectuate confirmă fără dubiu realitatea sumelor pretinse.

Deasemeni, instanța de apel, făcând trimitere la probatoriul administrat în cauză a analizat și argumentat amplu criticile apelantei vizând caracterul necesar și rezonabil al sumelor pretinse cu titlu de onorariu de către reclamante .

Prin urmare, constatând că decizia recurată corespunde cerințelor art. 261 al. 5 C.Proc.Civ cuprinzând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, susținerile din recurs vizând neanalizarea probatoriului administrat în cauză respectiv insuficienta motivare a hotărârii recurate apar ca fiind neîntemeiate și nu pot fi primite.

Neîntemeiată este și critica din recurs privind încălcarea art. 127 al. 2 din Statutul Profesiei de Avocat dată fiind lipsa mențiunii atestării identității clientului din contractele de asistență juridică.

Așa cum corect a reținut instanța de apel, fiind o normă juridică ce protejează un interes individual, nulitatea actului juridic poate fi invocată numai de către persoana ocrotită și anume clientul a cărui identitate nu a fost atestată iar pe de altă parte, lipsa acestei mențiuni nu conduce de plano la concluzia caracterului nenecesar al cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat solicitate de reclamante.

Deasemeni, fără relevanță în recurs este și susținerea că instanța de apel în mod nelegal a ignorat Protocolul încheiat între Ministerul Justiției (113928/2008) și Uniunea Națională a Barourilor din România (1693/2008) privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică, încheiat la 24.11.2008, protocol invocat ca reper pentru aprecierea rezonabilității onorariilor cerute, această apreciere trebuind a fi făcută de către instanță exclusiv prin prisma disp. art. 274 al. 3 C.Proc.Civ..

În ce privește critica privind aplicarea greșită a art. 127 din Statutul profesiei de avocat și încălcarea art. 274 alin. (3) Cod pr. civ. constată Curtea că este întemeiată.

Potrivit prevederilor art. 274 C.pr.civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. La baza obligației de restituire stă culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții.

Însă, prevederile art. 274 alin. 3 recunosc instanței dreptul de a cenzura cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat, ori de câte ori va constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Dispozițiile art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă au menirea de a sancționa exercitarea abuzivă a dreptului de a obține despăgubiri, prin convenirea între avocat și client a unor onorarii în mod vădit disproporționate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării.

Prin aplicarea prevederilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ. instanța nu intervine în contractul de asistență juridică dintre avocat și client, care se menține în integralitate, (drept urmare, clientul va plăti avocatului onorariul cuvenit), ci doar apreciază în ce măsură onorariul stabilit de partea care a avut câștig de cauză trebuie suportat de partea adversă, ținând seama de natura și complexitatea prestației avocatului acestuia, în același sens fiind și jurisprudența CEDO care a statuat că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli, în temeiul art. 274 C.pr.civ., decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.

Or, după cum se desprind din disp art. 274 al. 3 C.Proc.Civ. mai sus menționat, criteriile în funcție de care instanța apreciază asupra cuantumului onorariului de avocat ce trebuie suportat de partea căzută în pretenții sunt " valoarea pricinii"; și " munca îndeplinită de avocat";, orice alt criteriu fiind exclus.

În speță, ambele instanțe, de fond și de apel, făcând trimitere la disp. art. 127 din Statutul Profesiei de Avocat și apreciind asupra caracterului rezonabil al onorariului, au reținut alături de criteriile arătate de art. 274 al. 3 .Proc.Civ. și criteriul impactului litigiului asupra capitalului de imagine al societății de avocatură precum și notorietatea acesteia.

Criteriile prevăzute la art. 127 din Statutul profesiei de avocat apreciază Curtea că sunt aplicabile în raporturile dintre avocat și clientul său și nu pot fi avute în vedere la stabilirea onorariului de avocat ce se impune a fi suportat de către partea căzută în pretenții, astfel că decizia apelată a fost dată cu încălcarea legii, situație ce atrage incidența art. 304 pct. 9 C.Proc.Civ..

Determinarea onorariului de avocat care trebuie suportat de partea căzută în pretenții se va face prin raportare exclusiv la cele două criterii arătate de art.274 al. 3 C.proc.Civ. Or, cu referire la valoarea pricinii se observă din actele și lucrările dosarului că valoarea litigiului ce s-a purtat între părți începând cu anul 2004 a fost de 333 316 ron .

Cea de a doua condiție "munca îndeplinită de avocat"; este direct proporțională cu complexitatea cauzei or, rezultă din studiul dosarului că pârâtul A. A. a investit instanța cu o acțiune în răspundere civilă delictuală întemeiată pe disp. art. 998-999 C.Civ., față de care pârâții ( reclamanții în prezenta cauză) au depus o întâmpinare unică, atașată la fila 196 din vol. I și au formulat apărări pe Ordonanța nr. 22/2003 privind piața de capital, invocând o serie de excepții respinse de către instanța de fond care a reținut în final în motivarea soluției de respingere a acțiunii formulate de A. A. că pretențiile acestuia, derivând dintr-un contract și nu dintr-o faptă ilicită , trebuiau a fi valorificate printr-o acțiune izvorând din contract și nu în cadrul unei acțiuni întemeiată pe răspunderea civilă delictuală..

Deasemeni, se constată că reclamantele au beneficiat de reprezentare la majoritatea termenelor de judecată printr-un unic avocat din cadrul SCA N. N. D. K. P. - singurele excepții când s-au prezentat doi avocați fiind trei termene de judecată, anume: 28.02.2005, când s-a pus în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție, 19.09.2005 - când s-au pus în discuție unele cereri de probe și ultimul termen de judecată din data de 20.03.2006 când cei doi apărători prezenți pentru reclamantele din prezenta cauză au pus concluzii comune pe fondul cauzei. Așadar reclamantele-intimate au beneficiat în mod evident de o apărare unică - chiar și interogatoriul administrat apelantului-pârât a fost comun, au formulat concluzii scrise și orale comune pe tot parcursul procesului - în cauză fiind invocată și o excepție de neconstituționalitate și, în cea mai mare parte, au beneficiat ambele de un singur reprezentant în instanță, astfel că în mod just instanța de apel a reținut că nu se justifică solicitarea de obligare la plata cu titlu de cheltuieli de judecată, a sumelor stabilite distinct, pentru fiecare dintre reclamante, în baza contractelor de asistență juridică încheiate separat, suma pretinsă neavând caracter necesar și, cu atât mai puțin rezonabil, în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Pentru etapa judecății în căile de atac, în apel, respectiv în recurs, constată Curtea că în mod corect a reținut instanța de apel că nu este întemeiată cererea intimatelor-reclamante de a beneficia de cheltuielile de judecată efectuate, în condițiile în care nu doar apelul și recursul apelantului A. A. au fost respinse ci și cele promovate de reclamantele-intimate L R. și L.F. Odată ce ambele apeluri au fost respinse, respectiv ambele recursuri, toate părțile au fost în culpă procesuală, în sensul că au demarat un demers judiciar care s-a dovedit neîntemeiat, astfel că se impune ca fiecare să suporte cheltuielile aferente.

Față de aceste aspecte, constatând că practic cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat sunt aferente judecății în fond, întrucât căile de atac promovate de pârâte au fost respinse, iar pe de altă parte văzând că instanța de fond a respins acțiunea reclamantului A. A. pentru alte considerente decât cele invocate prin apărările făcute de către pârâte, apreciind asupra volumului de muncă depus de către avocați dar și prin raportare la valoarea pricinii Curtea constată că pretențiile reclamantelor sunt întemeiate, având caracter necesar și rezonabil doar în limita sumei de 10 000Euro și nu în limita sumei de 18 409 Euro, cât a stabilit instanța de apel prin raportare și la impactul litigiului în privința capitalului de imagine al reclamantelor și notorietatea societății de avocatură alese, criterii neprevăzute de art. 274 al. 3 C.Proc.Civ.

Pe cale de consecință, în temeiul art 304 pct. 9 C.Proc.Civ raportat la art. 312 al.3 C.Proc.Civ. se va admite recursul și se va modifica în parte decizia nr. 56 din 29.01.2014 a Tribunalului Suceava în sensul că, menținând dispoziția de admitere a apelului pârâtului și de admitere în parte a acțiunii reclamantelor Curtea va obliga pârâtul A. A. să plătească reclamantelor suma de 10.000 Euro cu titlu de cheltuieli de judecată ( în loc de 18.409,93 Euro) și va obliga reclamantele intimate la plata către pârâtul recurent a sumei de 1621,05 lei cheltuieli de judecată din recurs, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Totodată se vor menține restul dispozițiilor deciziei recurate ce nu sunt contrare prezentei.

← Conflict negativ de competență. Competența funcțională....		:  Recurs. Motiv privind încălcarea dreptului la apărare... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Cerere de modificare a măsurii privind exercitarea autorității părintești. Schimbare a împrejurărilor în sensul disp. art.403 din Noul Cod civil Conflict negativ de competență. Competența funcțională. Personal silvic :  Recurs. Motiv privind încălcarea dreptului la apărare prin limitarea probelor în apel doar la înscrisuri. Soluţie Contestaţie la executare formulată de un terţ. Limitele controlului efectuat de instanţă. Cerere de anulare a unui raport de expertiză judiciară efectuat într-un dosar soluționat irevocabil. Soluție