Respingerea cererii ca inadmisibilă atunci când se solicită administrarea altor probe.
| Comentarii |
|
Judecătoria LIEŞTI Sentinţă civilă nr. - din data de 10.04.2015
Cuprins pe materii. Ordonanța de plată. Respingerea cererii ca inadmisibilă atunci când se solicită administrarea altor probe. Art. 1014 și art. 1020 C.pr.civ.
Această procedură specială poate fi exercitată, spre deosebire de acțiunile în pretenții promovate pe calea dreptului comun, numai dacă creanța pretinsă nu este contestată de către debitor, nu numai în ceea ce privește existența, ci și cuantumul valoric al acesteia, deoarece în caz contrar, pe de o parte nu ar mai exista rațiunea menținerii celor două proceduri diferite, iar pe de altă parte o atare concluzie rezultă din interpretarea dispozițiilor procedurii speciale.
Astfel, instanța constată că pârâtul a contestat creanța indicată de creditor și a solicitat în apărare administrarea probei cu expertiza contabilă, însă potrivit alin. 2 art. 1020 din Codul de procedură civilă, această probă este admisibilă în procedura de drept comun și nu în prezenta procedură solicitată de creditor. Instanța apreciază că aspectele arătate pun în discuție existența și întinderea creanței (caracterul cert și lichid al creanței), iar pentru determinarea acestora se impune administrarea unui probatoriu care excede procedurii sumare a ordonanței de plată. Determinarea caracterului cert și lichid al creanței conferă litigiului un caracter contencios și impune administrarea de probe specifice unui proces purtat în condițiile dreptului comun.
(JUDECĂTORIA LIEȘTI, JUDEȚUL GALAȚI, Încheierea din data de 10.04.2015 , ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 10.04.2015)
Prin acțiunea civilă formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Liești, sub numărul ….., reclamanta-creditoare D.A. în contradictoriu cu pârâtul- debitor O. A. a solicitat pe cale de ordonanță de plată obligarea pârâtului debitor la plata sumei de 3762 lei, actualizată cu indicele de inflație, reprezentând debit principal conform facturii seria …… constând în acțiunile sanitar-veterinare pentru vaccinarea antirabică aferentă perioadei octombrie-decembrie 2011 și a dobânzii legale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtul O.A., legal citat cu mențiunile și înscrisurile potrivit art. 1018 din Codul de procedură civilă, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de emitere a ordonanței de plată.
Prin încheierea din data de 10.04.2015, instanța a admis excepția inadmisibilității cererii privind emiterea ordonanței de plată invocată de pârâtul -debitor O.A. și a dispus respingerea cererii ca fiind inadmisibilă în procedura ordonanței de plată, reținând în esență că:
Procedura ordonanței de plată este o procedură specială, deci derogatorie de la dreptul comun, de soluționare a cererilor prin care se solicită obligarea debitorului la plata unei sume de bani, în măsura în care sunt îndeplinite anumite condiții.
Potrivit art. 1013 din codul de procedură civilă procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani, care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Ca atare, această procedură specială poate fi exercitată, spre deosebire de acțiunile în pretenții promovate pe calea dreptului comun, numai dacă creanța pretinsă nu este contestată de către debitor, nu numai în ceea ce privește existența, ci și cuantumul valoric al acesteia, deoarece în caz contrar, pe de o parte nu ar mai exista rațiunea menținerii celor două proceduri diferite, iar pe de altă parte o atare concluzie rezultă din interpretarea dispozițiilor procedurii speciale.
Fiind în prezența unei obligații de a da - a plăti o sumă de bani, instanța a analizat în ce măsură creanța pretinsă de creditor este certă, lichidă și exigibilă.
Din analiza înscrisurilor depuse de părți la dosar, instanța a constatat că aceste condiții nu sunt îndeplinite, în cauză neexistând o creanță certă, lichidă și exigibilă, care să rezulte dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege, înscrisurile nefiind acceptate la plată de către debitor, iar existența și câtimea debitului fiind contestate în prezenta procedură.
Instanța a mai reținut că dincolo de exigențele referitoare la creanța în sine, dispozițiile legale incidente în cauză reclamă existența unui înscris însușit de părți prin semnătură și care, concomitent, atestă drepturi și obligații, adică stabilește în mod ferm care este natura și întinderea fiecăreia dintre prestații/contraprestații.
Art. 1020 din Codul de procedură civilă prevede: Dacă debitorul contestă creanța, instanța verifică dacă contestația este întemeiată, în baza înscrisurilor aflate la dosar și a explicațiilor și lămuririlor părților. În cazul în care apărarea debitorului este întemeiată, instanța va respinge cererea creditorului prin încheiere. Dacă apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât cele prevăzute la alin. 1, iar acestea ar fi admisibile potrivit legii, în procedura de drept comun, instanța va respinge cererea creditorului privind ordonanța de plată prin încheiere. În cazurile prevăzute la alin. 1 și 2, creditorul poate introduce cererea de chemare în judecată potrivit dreptului comun.
Astfel, instanța a constatat că pârâtul a contestat creanța indicată de creditor și a solicitat în apărare administrarea probei cu expertiza contabilă, însă potrivit alin. 2 art. 1020 din Codul de procedură civilă, această probă este admisibilă în procedura de drept comun și nu în prezenta procedură solicitată de creditor. Instanța apreciază că aspectele arătate pun în discuție existența și întinderea creanței (caracterul cert și lichid al creanței), iar pentru determinarea acestora se impune administrarea unui probatoriu care excede procedurii sumare a ordonanței de plată. Determinarea caracterului cert și lichid al creanței conferă litigiului un caracter contencios și impune administrarea de probe specifice unui proces purtat în condițiile dreptului comun.
Pentru motivele arătate anterior, instanța a apreciat că cererea reclamantei devine inadmisibilă în procedura ordonanței de plată.
Încheierea a rămas definitivă prin neatacare cu cerere în anulare.
| ← Validare de poprire. Încetarea raporturilor de muncă dintre... | Plângere contravenţională. Nulitatea relativă a... → |
|---|
