Respingerea cererii de încuviinţare a executării silite împotriva debitorului aflat în insolvenţă. Societate aflată sub incidența Legii nr. 85/2006.
Comentarii |
|
Tribunalul GALAŢI Decizie nr. 137 din data de 20.03.2014
Respingerea cererii de încuviințare a executării silite împotriva debitorului aflat în insolvență. Societate aflată sub incidența Legii nr. 85/2006. Potrivit art. 36 alin. 1 teza ultimă din Legea nr.85/2006, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Decizia nr. 137/20.03.2014
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați, sub nr. 3xx/233/2014, BEJ TS a solicitat încuviințarea executării silite a debitoarei SC AC SRL, la cererea creditoarei SC FLR IFN SA București, în temeiul titlului executoriu contract de leasing financiar nr. 3xxx/2009, prin predarea bunului care a făcut obiectul contractului de leasing
Prin Încheierea nr.1xx/1x.0x.2014, Judecătoria Galați a respins cererea de încuviințare executare silită, reținând că prin Sentința civilă nr. 1xxxCC/0x.1x.2012, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. 9xxx/121/2012, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC AC SRL și a fost desemnat administrator judiciar F IPURL București.
Potrivit art. 36 alin. 1 teza ultimă din Legea nr. 85/2006, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Ca urmare, împotriva debitorului aflat în insolvență nu poate fi începută executarea, creditorii acestuia trebuind să urmeze calea indicată în Legea nr. 85/2006, respectiv să se înscrie la masa credală.
Pentru aceste considerente, s-a considerat că în cauză există un impediment la executarea silită, motiv pentru care în baza art. 665 alin. 5 pct. 7 C.proc.civ., s-a respins cererea de încuviințare executare silită.
Împotriva Încheierii nr. 1xx/1x.0x.2014 a declarat apel creditoarea SC FLR IFN SA București.
Prin motivele de apel a susținut că între părți s-au încheiat mai multe contracte de leasing, printre care și contractul 3xxx/0x.0x.2009. Deoarece debitoarea SC AC SRL nu și-a respectat obligațiile contractuale, creditoarea a aplicat pactul comisoriu de grad IV, sens în care a reziliat contractul de leasing. În aceste condiții, debitorul nu mai are titlu pentru a deține bunul ce face obiectul contractului de leasing, iar obligația de predare a bunului este necondiționată.
A solicitat să se constate că nu solicită realizarea creanțelor asupra debitorului, ci pretinde doar predarea unui bun care, potrivit contractului de leasing, este proprietatea sa.
Prin urmare, instanța a aplicat și interpretat greșit legea, motiv pentru care a solicitat admiterea apelului cu consecința admiterii cererii de încuviințare executare silită.
În drept, a invocat art. 622, 632, 223 și 665 N.C.proc.civ., precum și art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Prin precizările depuse la dosar, debitoarea SC AC SRL a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu motivarea că administratorul judiciar a decis menținerea tuturor contractelor de leasing.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că apelul este nefondat pentru următoarele motive:
Apelanta a avut raporturi contractuale cu SC AC SRL, sens în care a încheiat mai multe contracte de leasing, printre care și cel în temeiul căruia s-a solicitat încuviințarea executării silite.
SC AC SRL este sub incidența Legii nr. 85/2006, iar potrivit art. 36 alin. 1 teza ultimă din Legea nr. 85/2006, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Ca urmare, împotriva debitorului aflat în insolvență, nu poate fi începută nicio executare, creditorii acestuia trebuind să urmeze calea indicată în Legea nr. 85/2006, respectiv să se înscrie la masa credală.
Apelanta a susținut că nu există niciun impediment la executarea silită, deoarece nu urmărește executarea silită a creanțelor pe care le are împotriva debitorului, ci redobândirea unor bunuri care-i aparțin și pentru care dreptul de folosință al debitorului a încetat.
Această apărare este înlăturată de puterea de lucru judecat provizorie care rezultă din sentința civilă nr. 1xx/0x.0x.2014, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr. 9xxx/121/2012/a9 al Tribunalului Galați, potrivit cu care SC FLR IFN SA București a fost obligată să înceteze toate acțiunile de executare silită, cu motivarea că administratorul judiciar a decis menținerea contractelor de leasing.
În considerentele acestei sentințe este enumerat și contractul de leasing financiar nr. 3xxx/0x.0x.2009.
Creditoarea contestă decizia administratorului de menținere a contractelor de leasing și a dovedit că a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 1xx/0x.0x.2014, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr. 9xxx/121/2012/a9. Ca urmare, există aspecte cu caracter contencios care nu au fost irevocabil soluționate în favoarea creditoarei, iar decizia administratorului judiciar prin care s-au menținut contractele de leasing nu poate fi cenzurată în procedura sumară a încuviințării executării silite. Toate aceste chestiuni constituie impedimente la executarea silită.
Constând că în speță există impedimente la executare în sensul celor enumerate de art. 665 alin.5 N.C.proc.civ., pentru motivele expuse, s-a constatat că soluția instanței de fond nu se impune a fi reformată, motiv pentru care, în baza art. 480 N.C.proc.civ., apelul a fost respins ca nefondat.
← Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea... | Inadmisibilitatea apelului declarat de debitor împotriva... → |
---|