Revizuire. Jurisprudență Revizuire

Tribunalul MEHEDINŢI Decizie nr. 7/R/REV din data de 04.12.2014

(Tribunalul Mehedinți - d.c. 7/R/REV/04.12.2014)

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 28.10.2014, revizuenții B.V.D.D., Z. R.L., B.D.A., B.M., B.R.V. au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 418/A/2014 a Tribunalului Mehedinți, pronunțată în dosar nr. 7686/225/2013,prin care, admițând apelurile declarate și evocând fondul, instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.

Au arătat că prin acțiunea formulată de reclamantul B.M. s-a cerut în contradictoriu cu celelalte părți să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 73603/2002 și obligarea CLFF Drobeta Turnu Severin și CJFF Mehedinți să emită un nou titlu ,în sensul înscrierii moștenitorilor defunctului B.I., tribunalul, a admis apelurile declarate împotriva sentinței primei instanțe și evocând fondul , nu s-a pronunțat pe motivele de apel formulate, dimpotrivă a pronunțat o hotărâre pe care nu a solicitat-o nimeni, adică a dispus completarea titlului de proprietate, în sensul că la rubrica moștenitorii defunctului, va fi trecut B.I.T.

Au mai susținut că au declarat apel invocând mai multe excepții, respectiv excepția lipsei calității procesuale active, motivată de lipsa cererii de reconstituire , lipsa acceptării succesiunii de către reclamant întrucât pentru acest teren nu există cerere de reconstituire din partea reclamantului sau a autorului acestuia, iar Z.R.L. a solicitat să se constate nulitatea acțiunii întrucât nu a fost motivată în drept, iar cazurile de nulitate sunt expres prevăzute de lege. Instanța de apel era obligată să analizeze motivele de apel și să respingă acțiunea reclamantului pentru lipsa cererii de reconstituire formulată de B.I.T.Sau să trimită cauza în vederea rejudecării, pentru a lămuri situația cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate și implicit a persoanelor care pot beneficia de acest teren.

În drept, revizuenții au invocat disp. art. 509 alin. 1 și 5 c. pr. civ.

Intimatul -reclamant a formulat prin apărător întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă și nefondată, întrucât instanța de apel nu s- a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, ci a fost admisă în parte acțiunea, dispunând ca la rubrica moștenitorii defunctului să fie înscris moștenitorul lui B.I., respectiv B.I.T. care a formulat cerere de reconstituire la data de 01.11.1993.

S-a depus răspuns la întâmpinare formulat de revizuentele Z.R. și B.D., prin care au arătat că acțiunea este inadmisibilă în baza legii nr. 18/1991, întrucât reclamantul nu a acceptat expres sau tacit moștenirea tatălui său în termenul legal, nedepunând dovezi din care să rezulte că a fost repus în termenul de acceptare cu privire la cota ce i se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului său.

Examinând cererea de revizuire prin prisma dispozițiilor art. 509 alin. 1 pct. 1 c. pr. civ., instanța apreciază că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit acestui text de lege, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, poate fi cerută dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Acest motiv de revizuire este o aplicație a principiului disponibilității și vizează inadvertențele dintre ceea ce s-a cerut printr-o cerere principală, accesorie sau incidentală (nu prin calea de atac ordinară) și ceea ce instanța a pronunțat, având în vedere ipotezele extra petita, minus petita, ori plus petita.

Referitor la motivul de revizuire în varianta extra petita, acesta poate fi invocat dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, cu încălcarea obligației judecătorului, prev. de art. 22 c. pr. civ., de a judeca în limitele investirii.

În speță, se reține că revizuenții solicită anularea deciziei nr. 418/A/2014 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr. 7686/225/2013, susținând că instanța de apel, evocând fondul a pronunțat o hotărâre pe care nu a solicitat-o nimeni, în sensul că a dispus completarea titlului definitiv de proprietate nr. 73603/2002, în sensul că la rubrica -moștenitorii defunctului va fi trecut B.I.T., deși prin acțiune au solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a titlului respectiv și obligarea comisiilor de fond funciar să emită un nou titlu, în sensul înscrierii moștenitorilor defunctului B.I.

Prin sentința civilă nr. 1371/2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, a fost admisă acțiunea și obligate cele două comisii de fond funciar să întocmească documentația, respectiv să emită titlul definitiv de proprietate pe numele autorului B.I. cu moștenitorii acestuia,fiind schimbată de instanța de apel, prin decizia a cărei revizuire se solicită , în sensul că a fost admisă în parte acțiunea și s-a dispus completarea titlului de proprietate nr. 73603/2002, în sensul că la rubrica -moștenitorul defunctului -, va fi trecut B.I.T.

S-a apreciat că titlul de proprietate a fost emis pe baza deciziei de acționar nr. 9113/1994, pentru B.I., născut în anul 1879, acesta deținând poziție de rol în RA 1959-1963, iar cerere de reconstituire în baza Legii nr. 18/1991 a formulat B.I.T. (fiul defunctului și autorul părților), persoană îndreptățită,deci, la reconstituire, urmând ca moștenitorii acestuia să -și rezolve pretențiile pe calea dreptului comun.

Prin urmare, raportat la conținutul cererii de chemare în judecată și scopul urmărit de reclamant prin promovarea acesteia, instanța de apel, în virtutea dreptului pe care îl conferă disp. art. 152 c. pr. civ., de a califica o cerere sau o cale de atac, a dat denumirea legală acțiunii promovată de reclamant, completare a titlului de proprietate emis autorului B.I., în sensul solicitat de acesta prin cererea introductivă, respectiv înscrierea în titlu a moștenitorilor defunctului.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 509 alin. pct. 1 c. pr. civ. , în varianta extra petita, urmează a respinge cererea de revizuire.

În temeiul art. 453 c. pr. civ., urmează a fi obligați revizuenții la plata către intimatul- reclamant a cheltuielilor de judecată suportate în această cale extraordinară de atac, respectiv suma de 500 lei, reprezentând onorariul de avocat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Revizuire. Jurisprudență Revizuire