Revizuire. Lipsa calităţii procesuale active.. Jurisprudență Revizuire
Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 162 din data de 26.03.2014
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 25.02.2013 sub nr. 1930/314/2013, reclamanții C I și C V, în contradictoriu cu pârâții G C B, A A B și A VM, au formulat cerere de revizuire împotriva sentinței civile nr. 2011 pronunțată la data de 16.06.2004 în ds. nr. 7965/2003 al Judecătoriei Suceava, având ca obiect "partaj succesoral";, solicitând să fie schimbată, în parte, hotărârea atacată în sensul înlocuirii dispozițiilor potrivnice din dispozitivul acesteia cu dispoziții clare, univoce.
În motivarea cererii, revizuenții au arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7152/ 20.12.2001, au dobândit de la numitul A A suprafața de 5.000 mp teren situat în str. Mitocului, cartierul Ițcani, mun. Suceava, identică cu parcela funciară nr. 1622/2. Ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, revizuenții au procedat la intabularea dreptului lor de proprietate asupra parcelei nr. 1622/2, eliberându-se extrasul CF nr. 3578/ 24.05.2002. În cursul lunilor iulie - august au solicitat și au obținut de la Primăria Suceava certificatul de urbanism și autorizația de construire în vederea edificării unui imobil, iar în perioada mai-august 2003 au început lucrările de construcții.
Au precizat revizuenții că, la data de 27.11.2003, numiții G B, A VM și A A, moștenitorii defunctului A A, au solicitat în instanță partajarea masei succesorale rămasă de pe urma defunctului lor tată, A A.
Prin sentința civilă nr. 2011 din 16.06.2004, Judecătoria Suceava a stabilit componența masei succesorale, și a dispus sistarea stării de indiviziune, incluzând în masa succesorală și suprafața de 5.000 mp care era înscrisă în Titlul de proprietate nr. 3038/2001 și care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7152/20.12.2001.
În acest context, în dosarul având ca obiect partajul succesoral după defunctul A A s-a întocmit o expertiză topometrică de către expertul A. Paul care, în mod eronat, a reținut faptul că suprafața de 5.000 mp teren situat în str. Mitocului, nr. 2, identică cu p.f. nr. 1662/2, evidențiată în T.P. nr. 3038/2001, suprafață ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7152/ 20.12.2001, este liberă de sarcini, fiind făcută și o propunere de lotizare a terenului, propunere însușită de către instanță, care a dispus și modul de partajare a terenului, suprafața de 5.000 mp fiind atribuită astfel: 3.000 mp fiicei G C B și 2.000 mp fiului A A.
La data de 03.02.2005, numita G C B a formulat o acțiune în revendicare imobiliară, solicitând posesia terenului în suprafață de 3.000 mp ce a făcut obiectul partajului judiciar, iar prin sentința civilă nr. 966 din 10.03.2006 a Judecătoriei Suceava, ei (revizuienții) au fost obligați să predea petentei G CB, în deplină proprietate și liniștită posesie, suprafața de 3.000 mp teren.
Instanța s-a aflat în eroare la data pronunțării sentinței în acțiunea de partajare a masei succesorale, din cauza raportului de expertiză fals, efectuat în respectiva cauză de către expertul A. Paul, care a inserat în cuprinsul raportului date eronate, neconforme cu realitatea.
De asemenea, revizuenții au arătat că prin sentința civilă nr. 2554 din 29.05.2012, pronunțată de Judecătoria Suceava în ds. nr. 6702/314/2009, definitivă și irevocabilă, s-a dispus anularea raportului de expertiză topometrică efectuat de expertul A. P. în dosarul de partaj succesoral nr. 7965/2003.
În drept, au fost invocate prevederile art. 509 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă.
Prin precizări la acțiune, revizuienții au arătat că temeiul de drept al acțiunii îl constituie disp. art. 322 pct. 4 din vechiul Cod de procedură civilă.
Legal citați, pârâții nu au formulat întâmpinare, însă pârâta G C B, prezentă fiind în instanță la termenul de judecată din data de 17 iulie 2013, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei calității procesuale active a revizuiențior.
Prin sentința civilă nr. 4204 din 17 iulie 2013, Judecătoria Suceava a admis excepția lipsei calității procesuale active a revizuenților, invocată de pârâta G C B, și a respins acțiunea ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele:
Pentru a avea calitate procesuală activă, fapt care justifică introducerea unei acțiuni în justiție, este necesar să existe o identitate între persoana care reclamă dreptul și cel care este titularul dreptului afirmat.
De asemenea, legitimarea procesuală este condiționată nu numai de interesul în promovarea revizuirii, ci și de calitatea de parte în proces.
Cât privește obiectul cauzei, instanța a reținut că revizuirea urmărește retractarea hotărârii în care starea de fapt stabilită nu corespunde adevărului obiectiv. Această cale extraordinară de atac este deschisă numai părților din proces, deoarece instanța verifică temeinicia hotărârii atacate numai în raport de persoanele care au avut calitatea de parte în procesul în care s-a pronunțat acea hotărâre.
Rațiunea acestei interpretări derivă din împrejurarea că retractarea unei hotărâri judecătorești definitive poate produce efecte grave pentru părți, iar pentru stabilitatea raporturilor juridice civile legea admite revizuirea numai în cazurile strict determinate și cu respectarea condițiilor necesare exercitării celorlalte căi de atac, respectiv capacitatea procesuală, calitatea procesuală și existența unui interes.
Astfel cum rezultă din acțiunea formulată, revizuenții C I și C V au solicitat revizuirea sentinței civile nr. 2011/16.06.2004, pronunțată de Judecătoria Suceava în ds. nr. 7965/2003 având ca obiect "partaj succesoral";.
Ori, analizând cuprinsul sentinței civile atacate, ca și actele dosarului nr. 7965/2003 (atașat spre consultare), instanța a constatat că acțiunea ce a făcut obiectul acestui dosar s-a purtat între reclamanții A VM și G CB și pârâtul A A (f.12-14).
Așa fiind, rezultă în mod cert că revizuenții C I și C V nu au avut calitatea de parte în procesul în care s-a pronunțat sentința atacată, nr. 2011/16.06.2004, context în care cererea formulată de aceștia nu a putut fi primită.
Faptul că revizuenții pretind că situația juridică a terenului în suprafață de 5.000 m.p. situat în intravilanul mun. Suceava, str. Mitocului nr. 2, ce a făcut obiectul partajului cât și, anterior, obiectul contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 7152/20.12.2001, nu a fost clarificată, ei edificând o serie de construcții pe această suprafață de teren, nu poate suplini neîndeplinirea condiției necesare de a fi fost părți în cauza respectivă.
Împotriva sentinței au declarat apel revizuienții C I și C V, solicitând schimbarea în totalitate a acesteia și, pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivare au reiterat susținerile din cererea inițială și au arătat că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă, deoarece, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 2554 din 29 mai 2012 pronunțată în dosarul nr. 6702/314/2009 al Judecătoriei Suceava, definitivă și irevocabilă, prin care s-a dispus anularea raportului de expertiză topometrică efectuat de către expertul A. P. în dosarul de partaj succesoral nr. 7965/2003 al Judecătoriei Suceava, ei au avut calitate procesuală activă, iar litigiul s-a derulat între aceleași părți care au fost și în dosarul ce a avut ca obiect partaj judiciar.
Astfel, raportul de drept procesual, care presupune și existența calității procesuale, se justifică fie prin suprapunerea calității de parte în proces cu aceea de parte în raportul juridic de drept substanțial, fie printr-o anumită conexitate a persoanei în cauză cu acesta, care conferă acea îndreptățire de a participa la proces.
Așadar, prin cererea de revizuire formulată urmăresc ocrotirea incontestabilă a unui drept al lor și a unui interes legitim, care nu s-ar putea realiza decât în cadrul acestei acțiuni.
Calitatea procesuală nu rezultă, în acest caz, din raportul juridic a cărui inexistență constituie obiectul acțiunii, ci în acel interes al lor de a le ocroti dreptul lor, care coexistă cu acela ce constituie obiectul acțiunii.
De asemenea, în cazul acțiunilor constitutive de drepturi, calitatea procesuală rezultă nu din existența a priori a unui raport juridic de drept substanțial, acesta stabilindu-se, în cazul admiterii acțiunii, abia pentru viitor, ci tocmai în interesul recunoscut de lege părții în cauză, privitor la un astfel de raport juridic, determinat de legătura obiectivă cu acesta.
În general, în literatura juridică, interesul este identificat cu folosul practic, imediat, material sau moral pe care partea îl urmărește și pe care trebuie să-l justifice pentru a putea exercita acțiunea civilă sau a efectua un anume act procesual. În realitate, interesul este o categorie care desemnează nevoile și trebuințele materiale sau morale ale individului, fiind preocupat de a realiza sau obține ceea ce este necesar și de folos.
Pe plan juridic, interesul de a acționa în justiție apare ca fiind determinat de încălcarea, violarea, negarea unui drept sau de starea sa de incertitudine, înfățișându-se ca o nevoie de a acționa către atingerea unui scop ori realizarea unui folos care poate consta în înlăturarea încălcării, obligarea unor persoane la a recunoaște un drept, acoperirea unei pagube, refacerea unui act procesual, anularea lui etc.
Dacă o atare nevoie, trebuință, există, i se recunoaște acelei persoane dreptul de a acționa în justiție, ea având deci calitate procesuală. Accepția dată, așadar, în literatura juridică noțiunii de interes realizează o deplasare a sensului său către scopul, finalitatea urmărită, deși mai degrabă interesul trebuie privit ca reprezentarea conștientă a nevoii de a acționa, ca stimul către atingerea unui rezultat sau a unui folos în majoritatea cazurilor, astfel că părțile din procesul civil se suprapun cu părțile din raportul juridic de drept substanțial dedus judecății.
Se poate întâmpla însă ca interesul subiectiv să nu corespundă interesului obiectiv al societății de a acorda protecție, prin intermediul organelor de justiție, numai drepturilor sau situațiilor recunoscute de lege, astfel că cererea de chemare în judecată să fie introdusă de persoane al căror interes să nu fie ocrotit de lege sau care au o reprezentare greșită cu privire la drepturile lor. Declanșarea activității procesuale prin introducerea cererii de chemare în judecată nu poate fi, evident, oprită, căci "scopul teoretic și practic al oricărui drept la acțiune este de a aduce înaintea judecății verificarea în fapt a ceea ce se pretinde și de a clarifica printr-o hotărâre incertitudinea determinată de afirmațiile și susținerile contradictorii făcute de părțile litigante";.
Poziția reclamantului față de raportul juridic dedus judecății are la bază relația de conexitate cu acel raport, care îi permite să-l impună judecății.
Calitatea procesuală a unei părți poate fi uneori transmisă unei alte persoane, care n-a participat până atunci la proces.
Această transmitere a calității procesuale este strâns legată, de cele mai multe ori, de transmiterea drepturilor și obligațiilor ce formează conținutul raportului juridic litigios, cum ar fi vânzarea bunurilor litigioase, care constă în vânzarea unor bunuri asupra cărora s-a purtat un proces.
Dobânditorul unor astfel de bunuri va obține, după caz, calitatea de reclamant sau de pârât, după cum vânzătorul a avut, la rândul său, una sau alta din aceste calități.
Interesul de a acționa în justiție, care constituie conținutul legitimării procesuale active, constă în apărarea unui drept sau a unei situații ocrotite de lege, contestate sau încălcate de către pârât sau de către alte persoane care au luat parte la acel proces, izvorâte din raportul juridic substanțial dedus judecății sau din legătura cu acesta.
În concluzie, consideră că prin calitate procesuală se înțelege interesul îndreptățit al unei persoane de a cere concursul justiției, ce izvorăște din încălcarea unui drept propriu sau dintr-un raport recunoscut de lege, de conexitate cu acel drept, iar atributul instanței este acela de a determina, de la caz la caz, calitatea procesuală a părților, în funcție de datele concrete ale fiecărei cauze.
În drept, au invocat dispozițiile art. 282 - 298, vechiul Cod de procedură civilă.
Pârâta intimată G C B, prezentă în instanță, a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Prin decizia civilă nr. 513 din 17 decembrie 2013, Tribunalul Suceava a respins ca nefondat apelul.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut că revizuirea fiind o cale de atac extraordinară, de retractare, este deschisă numai părților din proces și nu permite modificarea cadrului procesual stabilit de instanța a cărei hotărâre se solicită a fi revizuită.
Fiind o cale de atac, revizuirea nu declanșează un nou litigiu, ci reprezintă numai o fază procesuală a aceleiași cauze, ceea ce face ca în mod firesc ea să nu se poată desfășura decât în cadrul procesual deja existent în etapele procesuale anterioare.
Dreptul la o instanță nu are caracter absolut, fiind compatibil cu limitări legale, însă numai în măsura în care acestea nu ating dreptul în însăși substanța sa.
Prin excepție, o atare limitare se conciliază cu dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană dacă urmărește un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Ca atare, respingerea unei cereri de revizuire ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă nu atrage o încălcare a dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenție, întrucât în jurisprudența sa, Curtea europeană a decis că limitarea dreptului la o instanță, cuprinsă în marja de apreciere lăsată la dispoziția statelor, include și condițiile în care poate fi atacată o hotărâre judecătorească.
Faptul că revizuirea este deschisă doar părților din proces asigură respectarea principiului stabilității raporturilor juridice și nu aduce atingere substanței dreptului la o instanță și nici vreunui bun invocat de terț, protejat conform dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr.1, având în vedere faptul că o hotărâre judecătorească produce efecte obligatorii doar față de părțile din proces, iar față de terți produce efecte de opozabilitate în sensul că se opune cu valoarea unui fapt juridic și cu valoarea unui mijloc de probă, respectiv o prezumție relativă care poarte fi răsturnată prin dovada contrară.
Dovada contrară putea fi făcută de apelanți în orice alt litigiu în care li s-ar fi opus hotărârea respectivă, nu însă în cadrul unei căi extraordinare de atac, formulată împotriva acestei hotărâri, față de care au calitatea de terți.
Corect a reținut prima instanță că, deși revizuienții pretind că situația juridică a terenului în suprafață de 5.000 m.p. situat în intravilanul mun. Suceava, str. Mitocului nr. 2, ce a făcut obiectul partajului cât și, anterior, obiectul contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 7152/20.12.2001 nu a fost clarificată, ei edificând o serie de construcții pe teren, această împrejurare nu poate suplini neîndeplinirea condiției necesare de a fi fost părți în cauza respectivă.
Legitimarea procesuală este condiționată nu numai de interesul în promovarea revizuirii, ci și de calitatea de parte în proces.
Este adevărat că pe parcursul judecății drepturile și obligațiile procedurale pot fi transmise fie unei alte părți din proces, fie unei persoane străine, transmiterea calității procesuale fiind legală sau convențională, însă în cauza de față nu s-a dovedit că apelanții sunt succesorii în drepturi ai părților.
Dobânditorul cu titlu particular al dreptului sau bunului litigios poate să exercite calea de atac prevăzută de lege chiar dacă nu a participat la judecată, însă apelanții nu au această calitate.
Apelanții invocă asupra terenului în suprafață de 5000 m.p., care a făcut obiectul partajului succesoral, un drept de proprietate dobândit anterior în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7152/ 20.12.2001, însă prin sentința civilă nr. 966/10.03.2006 a Judecătoriei Suceava s-a reținut că acest drept le-a fost transmis sub condiție rezolutorie, vânzătorul A A fiind coindivizar.
Vânzarea bunului aflat în stare de indiviziune, făcută de unul dintre coproprietari fără acordul celorlalți este supusă condiției rezolutorii ca, la efectuarea partajului, bunul să cadă în lotul vânzătorului , însă nu transferă cumpărătorului calitatea procesuală în cadrul acțiunii de partaj, acesta fiind terț față de raportul juridic dedus judecății.
Nici faptul că apelanții au formulat o acțiune, înregistrată sub nr. 6702/314/2009, având ca obiect anularea raportului de expertiză întocmit de expertul A. P. în dosarul de partaj succesoral, acțiune care a fost admisă prin sentința civilă nr. 2554/2012 a Judecătoriei Suceava nu le conferă calitatea de parte în dosarul de partaj succesoral.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, revizuienții, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor au reluat susținerile de la fond și apel, arătând, în esență, că excepția privind lipsa calității lor procesuale active se impune a fi respinsă, cu consecința casării sentinței apelate și trimiterii cauzei pentru rejudecare la prima instanță.
Astfel, poziția lor în calitate de reclamanți față de raportul juridic dedus judecății are la bază relația de conexitate cu acel raport, care le permite să-l impună judecății.
Calitatea procesuală a unei părți poate fi uneori transmisă unei alte persoane, care n-a participat însă atunci la proces.
Această transmitere a calității procesuale este strâns legată, de cele mai multe ori, de transmiterea drepturilor și obligațiilor ce formează conținutul raportului juridic litigios, cum ar fi vânzarea bunurilor litigioase, care constă în vânzarea unor bunuri asupra cărora s-a purtat un proces.
Dobânditorul unor astfel de bunuri va obține, după caz, calitatea de reclamant sau de pârât, după cum vânzătorul a avut, la rândul său, una sau alta din aceste calități.
Interesul de a acționa în justiție, care constituie conținutul legitimării procesuale active, constă în apărarea unui drept sau a unei situații ocrotite de lege, contestate sau încălcate de către pârât sau de către alte persoane care au luat parte la acel proces, izvorâte din raportul juridic substanțial dedus judecății sau din legătura cu acesta.
În concluzie, consideră că prin calitate procesuală se înțelege interesul îndreptățit al unei persoane de a cere concursul justiției, ce izvorăște din încălcarea unui drept propriu sau dintr-un raport recunoscut de lege, de conexitate cu acel drept, iar atributul instanței este acela de a determina, de la caz la caz, calitatea procesuală a părților în funcție de datele concrete ale fiecărei cauze.
Așadar, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța sa.
Ea decurge și din faptul că majoritatea motivelor de revizuire se întemeiază pe împrejurări survenite ulterior pronunțării hotărârii sau pe împrejurări necunoscute de instanță la data judecării cauzei, iar dacă s-ar admite soluția contrară ar însemna ca erorile judiciare, a căror înlăturare se urmărește, să rămână în ființă, ceea ce este de neconceput.
Într-adevăr, unele din aceste motive sunt specifice revizuirii, în sensul că ele vizează împrejurări noi, survenite după pronunțarea hotărârii și în raport cu care starea de fapt reținută de instanță nu mai corespunde realității.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate de revizuienți, care în drept pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea constată neîntemeiat recursul.
Astfel, cum corect a reținut instanța de apel, revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, poate fi exercitată doar de părțile din proces, nefiind posibilă modificarea cadrului procesual stabilit prin hotărârea ce se solicită a fi desființată/schimbată.
Prin formularea unei cereri de revizuire nu se declanșează un nou litigiu, ci doar o nouă fază procesuală a respectivei cauze. Prin urmare, judecata acesteia nu se poate desfășura decât în cadrul procesual stabilit inițial, în etapele procesuale anterioare.
Necontestat, drepturile și obligațiile procedurale pot fi transmise, legal sau convențional, unei persoane străine de proces, însă în speță nu este vorba de o astfel de transmisiune, revizuienții nefiind succesori în drepturi ai unei părți din procesul în care s-a pronunțat hotărârea ce se cere a fi revizuită. Aceștia invocă un drept de proprietate asupra suprafeței de 5000 m.p. teren ce a făcut obiectul partajului succesoral, teren dobândit anterior procesului, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7152/20.12.2001.
Prin sentința civilă nr. 966/10.03.2006 a Judecătoriei Suceava, pronunțată în acțiunea în revendicare imobiliară în care revizuienții au fost pârâți, s-a reținut că dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu le-a fost transmis sub condiție rezolutorie, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare vânzătorul având calitatea de coproprietar asupra bunului vândut.
Într-adevăr, interesul de a acționa în justiție constă în apărarea unui drept sau a unei situații ocrotite de lege, contestate sau încălcate de pârât.
Însă, în cazul căilor legale de atac, legitimarea procesuală a celui care le formulează este condiționată nu numai de interesul de a le exercita, justificat de soluția (hotărârea) nefavorabilă pe care o contestă, ci și de calitatea de parte în proces.
Această cerință rezultă cu evidență din însăși modul de redactare a dispozițiilor legale ce reglementează această cale extraordinară de atac, mai ales din cele ale art. 324 Cod procedură civilă, privind termenul de revizuire, care se calculează de la comunicarea hotărârii, respectiv de la pronunțarea hotărârii ce se cere a fi revizuită, iar în cazul prevăzut de art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă (cel din speță), din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea instanței penale ori de hotărârea care a declarat fals înscrisul.
Drept urmare, nici faptul că revizuienții au promovat o acțiune pentru anularea raportului de expertiză efectuat în dosarul de partaj succesoral, acțiune admisă prin sentința civilă nr. 2554/2012 a Judecătoriei Suceava, nu le conferă legitimarea procesuală în prezenta cauză, câtă vreme nu sunt părți sau succesori în drepturi ai vreuneia dintre părțile sentinței ce se cere a fi revizuită.
← Plângere împotriva încheierii de carte funciară, vizând... | Rejudecarea recursului după admiterea contestaţiei în... → |
---|