Rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare a unei construcţii viitoare. Soluţionare în primă instanţă de către judecaătorie. Apel. Declinarea competenţei soluţionării apelului de la tribunalul civil la tribunalul comercial.
| Comentarii |
|
Lipsa competenţei judecătoriei de a soluţiona cauza. Recurs împotriva
încheierii de declinare
Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 3035/R din 21 octombrie 2010
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Cluj-Napoca, precizată ulterior, reclamantul M.G.I. l-a chemat în judecată pe pârâtul G.S., solicitând instanţei:
- să dispună rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare a unei
construcţii viitoare autentificat sub nr. 1429/5.02.2008;
- să oblige pârâtul la restituirea preţului de 43.6900 Euro, echivalent în lei la
data plăţii;
- să oblige pârâtul la plata daunelor interese contractuale în sumă de 6540
euro în echivalent în lei la data plăţii.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul arată că a încheiat cu pârâtul contract a cărui rezoluţiune o solicită, iar pârâtul, în mod culpabil, nu şi-a executat obligaţia asumată în contract privind termenul de edificare a imobilului şi de predare al apartamentului obiect al antecontractului.
Sentinţa civilă nr. 716 din 20 ianuarie 2010 a Judecătoriei Cluj-Napoca
Acţiunea civilă a fost admisă şi, în consecinţă, s-a dispus rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare, pe motiv că imobilul obiect al antecontractului privind o construcţie viitoare ar fi trebuit finalizat până în data de 31.08.2008, prin finalizare înţelegându-se predarea imobilului cu toate utilităţile şi semifinisat. Întrucât nu s-a făcut dovada finalizării lucrărilor de construcţie, susţinerile pârâtului că apartamentul ar fi fost în stadiul în care poate fi predat nu au probate. Raportat la lipsa pârâtului la termenul de judecată la care trebuia administrată proba interogatoriului şi în temeiul art. 969, 1020, 1021 şi 1073 C.civ., cererea a fost admisă.
Apelul pârâtului
Pârâtul a solicitat schimbarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii, pe motiv că, deşi, teoretic, ar fi îndeplinite condiţiile rezoluţiunii, restituirea sumelor de bani primite cu titlu de preţ este imposibilă datorită situaţiei sale financiare, Corpul II din ansamblul imobiliar compus din 24 de apartamente a fost promis spre înstrăinare şi toţi promitenţii cumpărători, cu excepţia reclamantului doresc finalizarea construcţiei, blocul fiind edificat şi urmând să fie înscris în cartea funciară în cel mai scurt timp.
Încheierea civilă nr. 1053 din 15 septembrie 2010 - admite excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj, declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârât împotriva Sentinţei civile nr. 716 din 20.01.2010, a Judecătoriei Cluj-Napoca, în favoarea Tribunalului Comercial Cluj.
La termenul de judecată din data de 15.09.2010, Tribunalul a invocat excepţia necompetenţei sale materiale, raportat la natura comercială a cauzei, excepţie ce urmează a fost admisă, pentru următoarele considerente:
Prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentic încheiat între părţi, reclamantul se obligă să cumpere un apartament pe care pârâtul s-a obligat să îl construiască.
Instanţa a avut în vedere prev. art. 3 alin. 1 C.com., art. 7 şi 9 C.com., reţinând că obiect al întreprinderii de construcţii poate fi atât construirea de edificii noi sau lucrări de transformare a unui imobil. Pârâţii au procedat la organizarea unor astfel de activităţi, respectiv edificare a unor locuinţe.
Art. 7 C.com. defineşte comercianţii. Plecând şi de la conţinutul art. 9 C.com precum şi art. 3 alin. 1 punct 8 C.com, dispoziţiile legale reţinute şi de instanţa de fond, se poate aprecia că actul/convenţie încheiat de părţi şi care face obiectul prezentei cauze intră în categoria actelor de comerţ, având o natură comercială.
Aşa cum rezultă şi din antecontractul de vânzare-cumpărare sus-amintit, imobilul ce urma să se înstrăineze face parte din complexul de imobile ce urmează să fie edificat de pârât pe terenul înscris în CF 10174 Floreşti şi destinat vânzării.
Din starea de fapt izvorâtă, instanţa a apreciat că raportat la numărul imobilelor construite de pârâţi, în scopul vânzării şi numărul apartamentelor construite destinate vânzării în scopul obţinerii de profit, se imprimă acestor acte caracterul unor acte de comerţ.
Existenţa acestei clauze, duce la constatarea caracterului comercial al activităţii pârâtei. Caracterul comercial nu poate fi negat întrucât pârâta a organizat o activitate de edificare a unor locuinţe destinate vânzării.
În consecinţă, această acţiune este guvernată de legea comercială.
Recursul reclamantului
Împotriva încheierii de declinare a competenţei, a formulat recurs reclamantul, solicitând casarea ei şi trimiterea căii de atac spre judecare ca apel aceluiaşi tribunal.
În motivarea recursului său, reclamantul învederează că, deşi, în sentinţa pronunţată de judecătorie, se precizează calea de atac ca fiind recursul, raportat la valoarea litigiului, care este de peste 100.000 lei, incidente sunt disp. art. 282 alin. 1 şi ale art. 2821 alin. 1 Cod proc.civ., calea de atac fiind apelul, aşa cum corect a indicat-o reclamantul.
În ceea ce priveşte natura juridică a cauzei, aceasta este una civilă şi nu comercială, nici una dintre părţi neinvocând calitatea de comerciant, prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat cu reclamantul, pârâtul asumându-şi o obligaţie în nume personal, neavând nicio legătură cu prezenta cauză faptul că pârâtul a intrat în relaţii contractuale cu alte persoane.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată următoarele:
În ceea ce priveşte admisibilitatea, în realitate, aşa cum corect susţine reclamantul, în condiţiile în care litigiul are un caracter patrimonial, valoarea obiectului fiind peste 100.000 lei, sunt aplicabile în cauză disp. art. 282 alin. 1 şi nu ale art. 2821 alin. 1 Cod proc. civ., calea de atac împotriva hotărârii judecătoriei fiind apelul şi nu recursul, din partea introductivă a hotărârii recurate nerezultând că tribunalul ar fi recalificat calea de atac intitulată de pârât apel. Prin urmare, prezentul recurs nu este un recurs la recurs, faţă de greşita calificare a căii de atac de către tribunal.
Cu privire la natura juridică a litigiului, tribunalul a reţinut corect că acesta are o natură juridică comercială datorită calităţii pârâtului de comerciant, rezultând din motivarea apelului, respectiv din împrejurarea că acesta se ocupa în mod curent de construirea unor locuinţe în scop de vânzare, activitate aducătoare de profit de natură comercială în sensul art. 3 alin. 1, art. 7 şi 9 C. com., contractul încheiat cu reclamantul fiind unul dintr-un număr total de 24 de contracte având ca obiect apartamente din acelaşi imobil.
Raportat la natura comercială a litigiului, instanţa competentă să soluţioneze calea de atac este Tribunalul Comercial Cluj, acesta urmând să aprecieze, raportat la valoarea litigiului, dacă judecătoria era competentă în primă instanţă să soluţioneze cauza de natură comercială, obiect al prezentului recurs constituindu-l doar declinarea de competenţă.
Reclamantul a depus în recurs, cu titlu de practică judiciară, decizia civilă nr. 2347/30.09.2010, aparţinând aceluiaşi complet. Aşa cum rezultă, însă, din considerentele acestei decizii, nici în faţa instanţei de recurs, nici în faţa instanţelor de fond, nu s-a pus
problema naturii juridice a litigiului, respectiv a faptului că pârâţii din acel dosar ar fi avut calitatea de comerciant, desfăşurând în mod curent activitate comercială, constând în edificarea unor construcţii în scop de vânzare.
Întocmit,
Judecător Traian Dârjan - preşedintele secţiei<
| ← Excepţie de necompetenţă materială a secţiei. Natura... | Drept de superficie. Mod de dobândire. Necesitatea dovedirii → |
|---|
