Răspunderea patrimonială a angajatului. Nedovedirea faptei ilicite
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 2280 din 27 septembrie 2010
Prin sentinţa civilă nr. 721 din 01.03.2010 a Tribunalului Cluj s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC T. SRL CLUJ - NAPOCA în contradictoriu cu pârâtul C.C.I. şi, în consecinţă, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2412 lei reprezentând prejudiciu patrimonial.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că pârâtul a fost angajatul societăţii în perioada 13.02.2008 -17.08.2009 în funcţia de Director Vânzări Zona 4 - Moldova, având încheiat un contract individual de muncă înregistrat la ITM Cluj sub nr. 18684/24.02.2008, raportul de muncă încetând în urma demisiei pârâtului, prin decizia nr. 798/17.08.2009.
Potrivit prevederilor art. 270 din Codul muncii salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.
Mai mult chiar, potrivit art. 272 din Codul muncii, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Pentru a exista răspundere patrimonială este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii de fond: calitatea de angajat a celui care a produs prejudiciul, fapta ilicită şi personală a celui încadrat, săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat, raportul de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta ilicită şi vinovăţia salariatului.
Pentru a da naştere răspunderii patrimoniale, prejudiciul trebuie să întrunească cumulativ următoarele trăsături: să fie efectiv, să fie real şi cert şi să fie actual.
Referitor la prejudiciul cauzat, instanţa reţine că pârâtul nu avea menţionat nici în contractul individual de muncă şi nici în Fişa postului dreptul de a i se deconta cheltuielile de servire a mesei, acesta beneficiind de diurnă de 25 lei/zi, pentru care nu era necesar depunerea de documente justificative, sume care i s-au plătit acestuia, conform Fişelor analitice de personal.
Nu se pot reţine susţinerile pârâtului potrivit cărora acesta a semnat un protocol cu reclamanta, prin care i s-a stabilit un plafon maxim de 1000 lei pentru cheltuieli necesare cu masa şi cazare, având în vedere că nu s-a dovedit existenţa protocolului.
Din actele depuse de reclamantă reiese cu certitudine că pârâtul a cauzat un prejudiciu şi că acesta este efectiv, real, cert şi actual.
Având în vedere prevederile art. 270-272 Codul muncii şi aspectele reţinute, instanţa a admis acţiunea formulată de reclamanta SC T. SRL CLUJ - NAPOCA în contradictoriu cu pârâtul C.C.I. şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2412 lei reprezentând prejudiciu patrimonial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul solicitând în temeiul art. 304 pct.9 Cod procedură civilă admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantei, ca nefondată.
În motivarea recursului s-a arătat în esenţă că toate facturile prezentate spre decontare angajatorului, provin de la unităţile hoteliere la care s-a cazat în perioada aprilie 2008- martie 2009, că sumele înscrise în aceste facturi fiscale sunt conforme cu preţurile practicate de unităţile hoteliere în perioada aprilie 2008- martie 2009. În adresele emise de unităţile hoteliere se menţionează clar că preţul înscris în factura fiscală pentru serviciul prestat este în conformitate cu tarifele practicate de unităţile hoteliere pentru perioada respectivă, recurentul exemplificând cu facturile emise de Direcţia pentru Sport a Judeţului Bacău, S.C. I. S.R.L., Fălticeni Suceava, de S.C. RO COM CENTRAL S.A, Piatra Neamţ, de S.C. A.P. S.R.L., PENSIUNEA S. - Suceava, de S.C. HOTEL A. S.R.L. Suceava, de S.C. C.C. S.R.L., S.C. M.D. S.R.L. HOTEL Z. - Suceava, de S.C. L.L. S.R.L.
S-a mai precizat că două dintre facturile emise de S.C. L.L. S.R.L ( 4/16.04.2008 şi 47/07.05.2008), includ şi mic dejun + cină, prima în valoare de 30 lei, iar a doua în valoare de 50 lei.
Această sumă de 80 lei, reprezentând cheltuieli de protocol cu partenerii de afaceri ai firmei, a fost o cheltuială acceptată si decontată de către reclamantă, întrucât făcea parte din categoria cheltuielilor prevăzute chiar de art. 8 pct.14 din fişa postului.
În opinia recurentului, răspunderea sa patrimonială nu poate fi reţinută, întrucât prejudiciul pretins a fi suferit de către reclamantă, nu este cert, existenţa acestuia nefiind sigură, neîndoielnică şi nu este nici efectiv, nici real şi cu atât mai puţin actual, condiţii esenţiale şi necesare pentru a vorbi de un prejudiciu.
De asemenea, răspunderea pârâtului nu poate fi antrenată în prezenta cauză, întrucât nu a săvârşit nici o faptă ilicită care să aducă vreun prejudiciu reclamantei. Toată activitatea desfăşurată de acesta, a fost numai în interesul reclamantei.
Deci, nefăcându-se dovada existenţei unui prejudiciu şi nici a unei activităţi ilicite săvârşite de pârât, nu se poate stabili o legătură de cauzalitate clară şi indiscutabilă între fapta ilicită şi prejudiciu, iar despre vinovăţia pârâtului nici nu poate fi vorba.
Art.287 din codul muncii, prevede expres că sarcina probei în conflictele de muncă, revine reclamantei, ori în cauza de faţă, reclamanta nu a adus nici o probă în sprijinul afirmaţiilor făcute în cererea de chemare în judecată.
În recurs s-au administrat înscrisuri.
Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reţine următoarele:
Din interpretarea dispoziţiilor art. 270 alin. (1) din Codul muncii rezultă, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, că una dintre condiţiile prevăzute cumulativ pentru angajarea răspunderii patrimoniale a angajatului este fapta ilicită a acestuia în legătură cu munca sa. Caracterul ilicit al faptei se analizează în raport de sarcinile de serviciu care decurg din contractul individual de muncă.
Intimata-reclamantă a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale a recurentului-pârât pentru că în perioada aprilie 2008 - martie 2009 a prezentat spre decontare facturi de cazare emise pentru sume situate mult peste nivelul tarifelor practicate de unităţile unde a fost cazat.
Analizând probele administrate în cauză se reţine că din facturile fiscale emise de Direcţia pentru Sport a Judeţului Bacău rezultă că unitatea hotelieră a facturat cazarea pentru o singură persoană, în facturi nespecificându-se durata cazării, aspect care nu îi poate fi imputat recurentului-reclamant. Din Adresa nr. 1757/01.09.2010 emisă de Direcţia pentru Sport a Judeţului Bacău rezultă că sumele facturate reprezintă taxa de cazare percepută de unitatea hotelieră, pentru două si respectiv trei nopţi de cazare, menţionându-se că tariful de cazare pentru o noapte este de 55 de lei.
Factura fiscală emisă de către S.C I. S.R.L., Fălticeni Suceava, nr 1622 din
24.09.2008, în sumă de 130 lei, este o factură emisă pentru o noapte de cazare, aşa cum rezultă din adresa emisă de această unitate hotelieră, valoare confirmată inclusiv de documentul justificativ înaintat de S.C. I. S.R.L .
Factura fiscală a fost emisă de de S.C. R.C. S.A, Piatra Neamţ, nr. 21131 din
17.12.2008, pentru suma de 190,13 lei, reprezentând contravaloare servicii de cazare, în care a fost inclusă şi taxa locală, a fost calculată şi în raport de cursul euro din ziua efectuării plăţii, conform menţiunilor făcute de însăşi unitatea hotelieră.
Facturile fiscale emise de către S.C. A.P. S.R.L., PENSIUNEA S. - Suceava, fiecare pentru suma de 160 lei reprezentând contravaloare servicii de cazare, sunt facturi emise conform preţurilor practicate de această unitate hotelieră, dovadă fiind chiar adresa emisă de această unitate hotelieră, adresă în care menţionează că sumele facturate reprezintă taxa de cazare percepută de această unitate hotelieră, la care s-a adăugat şi taxa hotelieră.
Factura fiscală din 31.07.2008, emisă de S.C. M.D. S.R.L. HOTEL Z. -Suceava, pentru suma de 153,72 lei, reprezintă taxa de cazare percepută de unitatea hotelieră, la care se adaugă taxa locală, aşa cum rezultă din adresa emisă de această unitate hotelieră.
În ceea ce priveşte facturile emise de S.C. L. S.R.L, se reţine că facturile nr. 47/07.05.2008 (şi 54/16.04.2008, au fost emise atât pentru cazare, cât şi pentru contravaloare cină (în cuantum de 50 lei)şi, respectiv mic dejun şi cină (în cuantum de 30 lei). Celelalte facturi decontate de intimata-reclamantă au fost emise de S.C. L. SRL şi, ulterior de SC L.L. S.R.L exclusiv pentru cazare, în raport de tarifele practicate de această
unitate hotelieră în perioada aprilie 2008 - martie 2009, aşa cum rezultă din adresa depusă la dosar.
În consecinţă, contrar celor susţinute de intimata-reclamantă, pe baza înscrisurilor emise chiar de unităţile în care a fost cazat recurentul, Curtea constată că tarifele menţionate în facturile depuse de acesta spre decontare sunt conforme cu cele practicate de unităţile hoteliere în cauză.
De asemenea, din art. 8 pct.14 din fişa postului recurentului-intimat rezultă că acesta avea obligaţia „să se încadreze în bugetul de cheltuieli alocat de conducere, să verifice şi să monitorizeze cheltuielile efectuate în interes de serviciu”. Deşi în cauză nu s-a dovedit că între părţi s-ar fi semnat un protocol prin care să se stabilească un plafon maxim de cheltuieli lunar pentru recurentul-intimat de 1000 lei lunar, contrar celor reţinute de instanţa de fond, din fişa postului rezultă că exista un buget lunar de cheltuieli în care recurentul-pârât trebuia să se încadreze. Şi, în condiţiile în care intimata-reclamantă i-a achitat recurentului-pârât contravaloarea tuturor facturilor depuse de acesta pentru decontare, în unele din aceste facturi se menţionează expres că au fost emise şi pentru masă, iar în deconturile de cheltuieli s-a menţionat distinct facturile (pentru cazare, respectiv pentru cazare şi masă) de diurnă, Curtea reţine că intimata-reclamantă şi-a dat implicit consimţământul pentru decontarea cheltuielilor de protocol cu partenerii de afaceri ai firmei.
Pentru aceste considerente, reţinând că intimata-reclamantă, care avea sarcina probei conform art. 287 din Codul muncii, nu a dovedit fapta ilicită pentru care a solicitat angajarea răspunderii disciplinare a recurentului-pârât, Curtea apreciază că hotărârea instanţei de fond (care constată contrariul) nu este temeinică şi urmează ca în temeiul dispoziţiilor legale menţionate anterior, a art. 3041 şi 312 alin. (1) Cod procedură civilă să admită recursul declarat în cauză, să modifice în întregime sentinţa recurată şi să respingă ca nefondată acţiunea formulată de reclam. SC T. SRL împotriva pârâtului I.C.C..
| ← Revizuire. Contrarietate de hotărâri. Instanţa competentă | Revizuire. Contrarietate între o hotărâre judecătorească... → |
|---|
