Legea nr. 10/2001. Competenţa. Măsuri reparatorii prin echivalent. Transmiterea dosarului către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 289/A din 21 octombrie 2010
Prin sentinţa civilă nr. 404 din 04.05.2010, pronunţată Tribunalul Cluj, a fost admisă acţiunea civilă exercitată de reclamanţii B.T., N.V.M. şi B.A.C. împotriva pârâţilor Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti şi, în consecinţă, pârâţii au fost obligaţi, în solidar, să le achite reclamanţilor contravaloarea în lei la data plăţii a sumei de 221.720 Euro, reprezentând despăgubiri pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, str. M. nr. 31, jud. Cluj, înscris în Cf 20254 Cluj, cu nr. topo 12166/2 în suprafaţă de 331 stj.p., respectiv 1193 mp de la data rămânerii definitive a sentinţei şi până la achitarea sumei şi să le achite reclamanţilor suma de 7685 lei, cheltuieli de judecată.
În considerentele acestei sentinţe, se reţine că, prin Decizia nr. 615 din data de 12 noiembrie 2002, emisă de către Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, a fost respinsă solicitarea petenţilor B.T. şi N.S., formulată în temeiul Legii 10/2001, de restituire în natură a imobilului, obiect dedus judecăţii şi în prezenta speţă, situat în Cluj-Napoca, str. M., nr.31, în suprafaţă de 1193 mp, intabulat în CF 20621 Cluj, statuându-se că urmează a li se acorda măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile legii de către instituţiile abilitate în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin 2 din Legea 10/2001.
Din cuprinsul acestei decizii, tribunalul a reţinut că reclamantului B.T. Marin Adrian şi antecesoarei reclamanţilor N.V.M. şi B.A.C., numita N.S. li s-a recunoscut calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii prin echivalent în înţelesul art. 3 din Legea 10/2001.
De altfel, în conformitate cu adresa nr. 8490 din data de 21.11.2005 emisă de către Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină veterinară Cluj-Napoca, reclamanţilor li s-a transmis dosarul privind acordarea de despăgubiri în conformitate cu Titlul VII al Legii 247/2005 către Autoritatea pentru Restituirea Proprietăţii, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În speţă, s-a administrat ca probă tehnică expertiza tehnică în specialitatea construcţii, ale cărei concluzii au relevat instanţei de judecată faptul că valoarea de piaţă estimată a imobilului în cauză este estimată la 221 717 euro, expertiză efectuată în conformitate cu dispoziţiile art. 10 pct. 9 din Legea 10/2001, potrivit căruia valoarea terenurilor imposibil obiectiv de restituire în natură se stabileşte în conformitate cu standardele internaţionale de evaluare , aspect confirmat de către domnul expert desemnat în cauză.
Astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, posibilitatea reclamanţilor de a fi despăgubiţi în temeiul Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea 247/2005 a reprezentat un drept la despăgubire, în funcţie de valoarea de piaţă a bunului, ce nu poate fi restituit sub forma unei participări în calitate de acţionar la un organism de plasare a valorilor mobiliare.
Aceeaşi Curte, în cauza Aslan împotriva României, a decis că fondul „Proprietatea” nu funcţionează, în prezent, respectiv data pronunţării acestei hotărâri, 24 mai 2007, într-un mod susceptibil să ducă la acordarea efectivă de despăgubiri, astfel că atingerea adusă în aceste cazuri dreptului de proprietate al petenţilor, combinată cu lipsa totală de despăgubire, reprezintă o sarcină disproporţionată şi excesivă incompatibilă cu respectarea bunului garantat de art. 1 din Protocolul nr.1 Adiţional al CEDO.
Nici OUG 81/2007 publicată în Monitorul Oficial al României din data de 15 august 2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, nu a condus, din perspectiva susmenţionată, la acordarea efectivă, reală a despăgubirilor cuvenite persoanelor îndreptăţite în lumina Legii 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat în termen legal apel pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti.
Un prim motiv de apel îl constituie necompetenţa tribunalului de a soluţiona cauza în primă instanţă, deoarece pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, iar acţiunea este una în contencios administrativ, astfel că, potrivit disp. art. 3 pct. 1 Cod proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă aparţine Curţii de Apel Cluj.
A mai fost invocată excepţia prematurităţii acţiunii, pe motiv că nu s-a făcut dovada că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti ar fi fost investită cu dosarul pentru stabilirea despăgubirilor şi, în plus, chiar dacă ar exista o astfel
de dovadă, cererile se soluţionează în ordinea înregistrării lor la această instituţie, pentru asigurarea egalităţii de tratament a persoanelor aflate în aceeaşi situaţie, iar emiterea titlului de despăgubire şi plata despăgubirilor băneşti în numerar persoanelor îndreptăţite se face în termen de 15 zile de la existenţa disponibilităţilor financiare, creanţele asupra statului putând fi limitate sau eşalonate, ceea ce nu contravine jurisprudenţei C.E.D.O.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a invocat şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant pentru Statul Român a Ministerului Finanţelor Publice, pe motiv că nu sunt aplicabile dispoziţiile generale cuprinse în art. 25 din Decretul nr. 31/1954, calitate procesuală pasivă având, potrivit disp. art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Comisia centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor constituită în subordinea Cancelariei Primului Ministru, a cărei decizie poate fi atacată în contencios, în condiţiile Legii nr. 554/2004, precum şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti, care coordonează procesul de acordare a despăgubirilor, realizând activităţile prevăzute în acte normative speciale şi cele necesare implementării Legii nr. 247/2005, incluzând emiterea titlurilor de plată, titlurilor de conversie, realizarea conversiei în acţiuni şi achitarea despăgubirilor în numerar, fiind în măsură să verifice rapoartele de expertiză efectuate, de regulă, în astfel de cauze şi să exprime o poziţie procesuală în cunoştinţă de cauză.
În fine, au fost invocate şi motive de fond, referitoare la tardivitatea depunerii notificării, calitatea de persoane îndreptăţite a reclamanţilor şi cuantumul despăgubirilor, precum şi modul în care tribunalul a stabilit culpa în acordarea cheltuielilor de judecată.
Analizând apelurile formulate prin prisma motivelor invocate, curtea a constatat că, în cuprinsul lor, au fost invocate excepţii premergătoare fondului, a căror soluţionare ar face de prisos soluţionarea acestuia, iar, dintre acestea, excepţia de procedură a necompetenţei materiale privind soluţionarea cauzei în primă instanţă, prima raportat la ordinea soluţionării excepţiilor rezultând din disp. art. 137 alin. 1 Cod proc. civ., este fondată, urmând a fi admisă, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, notificarea formulată de reclamanţi în temeiul Legii nr.10/2001 a fost soluţionată de unitatea deţinătoare, respectiv Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, prin decizia nr. 615/12.11.2002, constatându-se calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite pentru acordarea măsurilor reparatorii în temeiul acestei legi în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 1193 mp situat în Cluj-Napoca, str. M. nr. 31, fiind respinsă cererea de restituire în natură a imobilului, raportat la disp. art. 16 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, stabilindu-se dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, fără a se arăta, însă, cuantumul acestora, despăgubirea solicitată de reclamanţi în sumă de 47.720 USD fiind respinsă, din lipsa unei expertize.
Această decizie nu a fost atacată de către reclamanţi sau, cel puţin, nu s-a invocat aceasta în faţa instanţelor de fond, dosarul fiind transmis pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti şi Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, aşa cum rezultă din adresa nr. 8490/21.11.2005 a unităţii deţinătoare.
Din anul 2005 şi până în prezent, această pârâtă nu s-a pronunţat asupra măsurilor reparatorii cuvenite reclamanţilor în baza Legii nr. 10/2001, respectiv a Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Conform disp. art. 16 alin. 7 şi 8, precum şi art. 17 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor emite decizie reprezentând titlul de despăgubire, iar, potrivit art. 18 din acelaşi titlu, după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va emite, pe baza acestora şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată.
Aceste acte sunt acte administrative ce nu sunt excluse de la controlul în contencios, întrucât, potrivit art. 19 alin. 1 din acelaşi titlu, deciziile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în contencios în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, competenţa de soluţionare revenind, potrivit disp. art. 20 alin. 1, Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.
Reprezentanta reclamanţilor, prin concluziile expuse oral în faţa instanţei, iar apoi, prin concluziile scrise înregistrate la dosar la data de 20.10.2010, a susţinut că prezenta acţiune nu este una în contencios, pentru că nu a fost atacat un act administrativ al vreunei autorităţi şi nici refuzul vreunei autorităţi de a emite vreun act, ci, avându-se în vedere că reclamanţilor nu le-au fost stabilite măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, aceştia s-au adresat instanţei pentru a stabili ea însăşi despăgubiri băneşti potrivit Deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii, întrucât, până în prezent, ei nu au primit despăgubiri adecvate pentru privarea de proprietate asupra imobilului obiect al legii de reparaţie.
În acest context, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu ar avea calitate procesuală pasivă în cauză.
În realitate, reclamanţii nu au atacat refuzul unităţii deţinătoare de a le stabili măsurile reparatorii prin echivalent, pentru ca instanţa prevăzută de art. 26 din Legea nr. 10/2001, respectiv secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare, să se pronunţe (în contradictoriu cu unitatea deţinătoare, nu cu Statul român prin Ministerul Finanţelor) pe fondul notificării, conform celor dispuse prin Decizia nr. XX/2007 a ÎCCJ.
În fapt, dosarul este într-un stadiu al procedurii administrative ulterior procedurii prev. de art. 26 din Legea nr. 10/2001, fiind înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, ceea ce atrage aplicarea dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Aceste autorităţi ale administraţiei publice centrale nu au stabilit, la rândul lor, măsurile reparatorii cuvenite reclamanţilor din anul 2005, de când le-a fost transmis dosarul însoţit de decizia unităţii deţinătoare.
Nesoluţionarea unei cereri în termenul prevăzut de lege constituie tot obiect al acţiunii în contencios administrativ, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 2 alin. 1 lit. f şi h, art. 2 alin. 2 şi art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Prin urmare, acţiunea reclamanţilor este una în contencios administrativ, de competenţa Secţiei Comerciale, de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel Cluj, în temeiul art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, reclamanţii având domiciliul în mun. Cluj Napoca.
Reclamanţii nu pot alege calea dreptului comun, chemând direct în judecată Statul prin Ministerul Finanţelor pentru plata despăgubirilor băneşti, câtă vreme există o procedură prevăzută de o lege specială, în acest sens fiind şi jurisprudenţa ÎCCJ, chiar dacă nu în acest domeniu specific al legii speciale, aşa cum rezultă din Decizia nr. 33/2008, pronunţată în recurs în interesul legii. Aceasta nu le încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât li se asigură accesul la o instanţă imparţială.
Din toate aceste considerente, în temeiul art. 297 alin. 2 C. pr.civ., curtea va admite recursul celor doi pârâţi, va anula sentinţa tribunalului şi va trimite cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă Secţiei Comerciale, de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel Cluj, doar instanţa competentă putând să se pronunţe asupra celorlalte excepţii invocate, respectiv a prematurităţii şi lipsei calităţii procesuale pasive.
| ← Revizuire. Contrarietate între o hotărâre judecătorească... | Excepţie de necompetenţă materială a secţiei. Natura... → |
|---|
