Vezi şi alte speţe de drept civil:
- Drept de autor. Fotografie. Difuzarea acesteia. Drept la imagine. Persoană remunerată pentru a poza
- Marcă. Acţiune în anularea înregistrării. Legea aplicabilă. Cerere de sesizare a Curţii Europene de Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare. Condiţii
- De asemenea, nu pot nici să întrebe Curtea dacă este permis instanţei naţionale să aplice Directiva nr. 89/104/EEC în mod direct, în cazul în care prevederile acesteia nu au fost integral transpuse în dreptul intern.
- înregistrarea mărcii în litigiu s-a solicitat sub imperiul şi în baza Legii nr. 28/1967, care prevedea în art. 17 ce semne nu puteau fi înregistrate ca mărci, iar în art. 27 condiţiile cerute pentru anularea înregistrării mărcii.
- Să interzică utilizarea de către pârâtă în activitatea sa comercială a oricăror alte semne care ar putea, direct sau indirect (inclusiv prin asociere conceptuală), să aducă atingere mărcilor înregistrate ale I.C. sau oricăror părţi ale acestora.
- Să dispună publicarea în presa scrisă, pe cheltuiala pârâtei, a dispozitivului hotărârii pe care o va pronunţa, în cel mult 10 zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a acesteia, şi anume: o dată pe zi, în zilele de luni, miercuri şi vineri al
- Cum însă marca notorie la care se facea referire putea fi doar o marcă dintr-un alt stat, nu s-ar fi putut reţine aplicabilitatea în cauză nici chiar în situaţia în care s-ar fi reţinut caracterul notoriu al mărcii „EUGENIA”. Asupra acestuia aspect însă,
- Potrivit textelor menţionate, anularea înregistrării mărcii se poate cere în condiţiile în care marca este similară cu una anterioară şi este destinată a fi aplicată unor produse sau servicii similare sau identice, dacă există un risc de confuzie pentru p
|
Comentarii despre Să constate că pârâta a săvârşit acte de concurenţă neloială împotriva reclamantei şi să dispună încetarea acestora pe viitor.