Drept de autor. Fotografie. Difuzarea acesteia. Drept la imagine. Persoană remunerată pentru a poza
| Comentarii |
|
Legea nr. 8/1996, art. 88 alin. (2)
Reclamantul a ştiut în ce scop va fi folosită fotografia de grup în care apare, a avut cunoştinţă de destinaţia fotografiei - aceea de a participa la o campanie publicitară pentru ţigări - şi că va fi remunerat pentru activitatea prestată.
Faţă de această situaţie de fapt, s-a făcut o corectă aplicare a art. 88 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, care prevede că pentru difuzarea unei opere conţinând un portret, autorizarea persoanei
reprezentate în acesta nu este cerută dacă aceasta este de profesie model sau a primit o remuneraţie pentru a poza.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 7885 din 6 octombrie 2006, nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, reclamantul S.Ş. a chemat în judecată pârâţii SC TBWA Bucureşti SA şi J.T.I. România SRL, solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 300.000 dolari S.U.A. în lei la cursul zilei din data efectuării plăţii, reprezentând contravaloarea dreptului său la imagine protejat prin Legea nr. 8/1996.
In motivarea acţiunii, s-au arătat următoarele:
La data de 3 octombrie 2001 reclamantul a fost invitat de un reprezentant al TBWA SRL Bucureşti să participe la o şedinţă foto, urmând a se stabili prin contract modul în care accastă fotografie va fi utilizată.
Fără a exista acordul său, un contract în acest sens sau vreo explicaţie din partea celor care i-au cerut să pozeze, începând cu luna noiembrie imaginea sa a apărut într-o campanie publicitară la nivel naţional pentru promovarea ţigărilor Winchester, campanie care s-a încheiat la 31 decembrie 2001 şi care aparţine pârâtei J.T.I. România SRL.
După ce i-a notificat, reprezentanţii pârâtei SC TBWA SRL Bucureşti i-au făcut o ofertă de plată, propunându-i suma de 100 dolari
S.U.A. pentru folosirea de către cele două firme a imaginii sale.
Pârâta SC J.T.I. România SRL a formulat cerere de chemare în garanţie a celeilalte pârâte, arătând că prin contractul semnat între cele două firme chemata în garanţie s-a obligat să nu angajeze în niciun fel răspunderea sa faţă de terţ, decât în baza acordului său prealabil scris privind termenii şi condiţiile unui astfel de angajament.
Prin sentinţa civilă nr. 246 din 24 martie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, s-au respins acţiunea şi cererea de chemare în garanţie pentru următoarele motive, reţinute faţă de ansamblul probator administrat în cauză:
In condiţiile în care martorul audiat pentru reclamant a declarat că nu are cunoştinţă de nimic în ceea ce priveşte campania publicitară, martorii pârâtelor au declarat că reclamantul a fost în deplină
cunoştinţă de cauză cu privire la campania publicitară pentru care a pozat şi pentru care a şi fost plătit.
S-a apreciat că faţă de proba testimonială administrată, răspunsurile la interogatoriu ale reclamantului sunt de natură să producă dubii cu privire la buna sa credinţă atunci când a afirmat că a avut convingerea că pozează pentru o altă reclamă decât cea care a promovat ţigările cu marca Winchester.
Tribunalul a mai reţinut, în motivare, şi incidenţa dispoziţiilor art. 88 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, conform cărora pentru difuzarea unei opere conţinând un portret, autorizarea persoanei reprezentate în acesta nu este cerută dacă aceasta este de profesie model sau a primit o remuneraţie pentru a poza.
Apelul declarat de către reclamant împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 610 din 4 decembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, pentru următoarele motive:
Soluţia pronunţată de prima instanţă este susţinută de materialul probator administrat, iar expertiza solicitată a fost apreciată în mod corect ca nefiind hotărâtoare în dezlegarea pricinii, având în vedere şi obiectivele formulate de către reclamant referitoare la sumele încasate din vânzarea ţigărilor.
Din procesul-verbal încheiat de executorul judecătoresc rezultă că pârâta-intimată a făcut o ofertă de plată pentru 100 dolari S.U.A., ce au fost negociaţi pentru participarea reclamantului la preselecţia şedinţei foto care s-a ţinut în luna octombrie 2001.
Reclamantul a refuzat să încaseze remuneraţia pentru participarea sa voluntară, facându-se referire în acest sens la actul adiţional nr. 1 din ianuarie 2001, încheiat cu firma de casting L.F.P.
Din răspunsurile reclamantului la interogatoriu, rezultă faptul că acesta a ştiut la ce va fi folosită fotografia de grup în care apare şi pe care o foloseşte ca dovadă a acţiunii; apelantul a avut cunoştinţă de destinaţia fotografiei în care apărea, că participă la o companie publicitară pentru ţigări şi că va fi remunerat pentru activitatea prestată.
Susţinerea reclamantului, în sensul că nu şi-a dat acordul cu privire la forma şi modul în care a fost realizată fotografia cc urma să fie publicată, s-a apreciat că nu corespunde realităţii, în condiţiile în care art. 88 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 prevede că autorizarea nu este cerută dacă persoana reprezentată în fotografie este fotomodcl sau a primit o remuneraţie pentru a poza.
împotriva deciziei de apel a declarat recurs apelantul, criticând-o pentru următoarele motive:
1. Soluţia instanţei de apel a fost pronunţată după ce s-au respins toate cererile sale de probatorii, preluându-se exclusiv motivarea sentinţei şi lipsindu-1 de un drept real de apărare.
2. Instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând înţelesul neîndoielnic al acestuia şi a pronunţat o hotărâre cu încălcarea legii.
Instanţa consideră că în speţă ar fi vorba despre o participare voluntară la campania pentru ţigările Winchester de la sfârşitul anului 2001, pentru că exista un act adiţional nr. 1 ianuarie 2001 încheiat cu firma L.F.P.
Respectivul act adiţional nu este din 1 ianuarie 2001, ci din 3 octombrie 2001, la contractul 01 din noaptea de revelion a anului 2001.
Contractul şi actul adiţional au ca părţi SC L.F.P. SRL şi SC TBWA Bucureşti SRL.
Menţionarea sa în actul adiţional şi cu remuneraţie de 100 dolari
S.U.A. net nu înseamnă că avea cunoştinţă de acest act adiţional şi de clauzele lui.
Mai mult, din chiar acest act adiţional rezultă că pârâta TBWA a acceptat calitatea sa de figurant neprofesionist, ceea ce înseamnă că nu este de profesie model.
Pe cale de consecinţă, nu i se aplică prevederile art. 88 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 şi era necesară autorizarea sa pentru a poza în compania respectivă.
3. In decizie se precizează că a refuzat să încaseze remuneraţia pentru participarea voluntară, dar din dosar rezultă că pretinsa remuneraţie a fost stabilită în mod unilateral de pârâta TBWA şi i-a fost oferită după notificarea sa.
Nu a declarat niciodată, contrar motivării deciziei, faptul că ar fi avut cunoştinţă de destinaţia fotografiei, că ar participa la o companie publicitară pentru ţigări.
Acest lucru rezultă şi din faptul că între fotografia la care a luat parte şi produsul publicitar finit, de carc a luat cunoştinţă numai din presă, şi anume posterul publicitar sau clipul, există o diferenţă enormă.
Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru motivele carc vor fi arătate în continuare.
1. In motivarea deciziei de apel sunt cuprinse motivele care au format convingerea instanţei, cu trimitere la probele care susţin soluţia pronunţată, din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Respingerea cererilor de probatorii solicitate de către apelant nu este de natură a atrage incidenţa art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Acest text legal presupune încălcarea de către instanţa de apel a formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Acest din urmă text procedural prevede că actele îndeplinite cu ncobservarca formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
Se constată că vătămarea care i s-ar fi putut produce apelantului poate fi înlăturată prin cerere de probatorii formulată în faţa instanţei de recurs, astfel încât nu se impune aplicarea sancţiunii procedurale.
Prin cererea de recurs, apelantul a solicitat proba cu înscrisuri, depunând în acest sens extrase dintr-un articol de presă referitor la datoriile la bugetul de stat ale marilor producători de ţigări şi din literatură de specialitate.
2. Faptul că actul adiţional este aferent contractului nr. 1 din 1 ianuarie 2002 şi a fost încheiat la data de 3 octombrie 2001 nu reprezintă decât o eroare materială care nu este în măsură să ducă la schimbarea soluţiei pronunţate în cauză.
Actul adiţional încheiat la data de 3 octombrie 2001 a fost corect interpretat de instanţa de apel, din perspectiva art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Trimiterea la acest act adiţional din cadrul motivării s-a făcut pentru susţinerea caracterului voluntar al participării apelantului-recurent.
Acest lucru rezultă din clauza actului în sensul că persoanele indicate, printre care şi apelantul-recurent, figurează în baza de date a prestatorului, respectiv a SC L.F.P. SRL.
Participarea voluntară a apelantului-rccurcnt a fost apreciată de cătrc instanţă ca situaţie de fapt în urma examinării probelor administrate în cauză.
Astfel, s-a constatat că suma de 100 dolari S.U.A. a fost negociată pentru participarea apelantului-rccurcnt la preselecţia şedinţei foto care s-a ţinut în luna octombrie 2001.
Totodată, s-a mai reţinut că apclantul-rccurent a ştiut în ce scop va fi folosită fotografia de grup în care apare, a avut cunoştinţă de des
tinaţia fotografiei în care apărea, că participă la o campanie publicitară pentru ţigări şi că va fi remunerat pentru activitatea prestată.
Faţă de această situaţie de fapt, reţinută de instanţa de apel şi care nu mai poate fi reapreciată de instanţa de recurs în urma abrogării alin. (11) al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000, se constată că s-a făcut o corectă aplicare în cauză a art. 88 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, care prevede situaţiile în care nu se mai cere consimţământul persoanei reprezentate, ceea ce atrage caracterul nefondat şi al criticii ce se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
In susţinerea recursului, se invocă şi faptul că apelantul-recurent nu este de profesie model, cu trimitere la clauza actului adiţional în acest sens, dar această condiţie nu este singura prevăzută de art. 88 alin. (2) pentru a fi exclus consimţământul persoanei reprezentate, iar aceasta nici nu este prevăzută cumulativ cu alte condiţii.
Astfel, art. 88 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 prevede şi o altă situaţie în carc nu este necesar consimţământul celui care pozează, situaţie reţinută în cauză, rcspcctiv cea în carc s-a primit o remuneraţie pentru a poza.
3. Celelalte critici invocate în cadrul recursului vizează reapre-cierea probelor şi a situaţiei de fapt, ceea ce nu mai este posibil în faţa instanţei de recurs, în urma abrogării pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000, astfel cum s-a reţinut mai sus.
Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate, în limita în care au putut fi analizate, înalta Curte a făcut aplicarca şi a art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi a dispus respingerea recursului ca nefondat.
| ← Marcă. Acţiune în contrafacere. Mărfuri importate şi... | Drept de autor. Muzică special creată pentru film. Organism de... → |
|---|
