Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Neglijență în serviciu. Tratament psihiatric. Internare nevoluntară. Temeiul legal al internării. Lipsa culpei medicale
| Comentarii |
|
Nu există indicii cu privire la existența în materialitatea lor a unor acțiuni sau inacțiuni ale medicilor psihiatri, care să se circumscrie infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și neglijență în serviciu prevăzute de art. 246 [art. 297 NCP, n.n.] și art. 249 C.pen. [art. 298 NCP, n.n.]. În concret, înscrisurile medicale aflate la dosar au evidențiat că medicii nu au făcut decât să administreze petentului un tratament corespunzător afecțiunii psihice de care suferă - „tulburare delirantă persistentă”. Din istoricul cazului medical a rezultat că petentul a fost internat conform adresei Parchetului, iar Secția de Poliție solicitase, în baza art. 117 alin. (2) C.proc.pen. [art. 184 NCPP, n.n.], efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice pentru determinarea discernământului său cu privire la o anumită faptă. În acest context, s-a făcut aplicarea art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 487/2002™, astfel încât internarea sa nevoluntară în Spitalul Clinic de Psihiatrie a avut un temei legal, iar nu unul discreționar.
În ceea ce privește durata internării și faptul că petentul s-a plâns că a fost nejustificată, având în vedere că expertizarea sa a durat doar o oră, în condițiile în care internarea s-a transformat dintr-una nevoluntară într-una voluntară prin decizie medicală, această situație a fost pusă din nou în discuție, față de comportamentul său agresiv, manifestat în interiorul spitalului, ce a făcut ca o nouă decizie a comisiei constituite conform Legii nr. 487/2002 să fie necesară, revenindu-se la internarea nevoluntară. Astfel, niciun moment internarea medicală nu a fost lipsită de temei legal, iar în ceea ce privește măsurile privind locul precis al internării și tratamentul aplicat, nu relevă vreo culpă medicală.
Jud. Sect. 4 București, sent. pen. nr. 1961 din 26 octombrie 2009, nepublicată''’
1Devenit art. 56 alin. (1) lit. d), în urma republicării Legii nr. 487/2002 in M. Of. nr. 652 din 13.09.2012.
Prin plângerea înregistrată pe rol la data de 26.06.2008, petentul A.T.I.E. a atacat rezoluția nr. 7896/P/2007, prin care s-a dispus neîn-ceperea urmăririi penale față de intimatele C.S. și T.S.
În motivare, petentul a arătat, în esență, că soluția este netemeinică și nelegală, cercetările fiind efectuate cu superficialitate, încălcându-se și termenul legal de soluționare (20 zile), precum și art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului. A arătat faptul că a fost ținut ilegal în spital un număr însemnat de zile, fără nicio justificare legală, de către intimatele care au calitatea de medic la secția de psihiatrie a Spitalului Clinic de Psihiatrie A.O., apoi faptul că i s-a aplicat un tratament neadecvat, fiind supus la violențe în spital, la ordinul intimatelor.
La dosar a fost atașat dosarul penal nr. X/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București.
Prin sentința penală nr. 2071/20.11.2008 Judecătoria Sectorului 4 București a respins plângerea petentului, iar prin decizia penală nr. 585/R/29.04.2009 s-a admis recursul petentului și s-a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 4 București pentru motivul ca petentul, internat în spital și absent la judecarea plângerii, să aibă posibilitatea exercitării depline a dreptului său de apărare. După ce cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4, instanța a constatat următoarele:
Prin rezoluția nr. XP/2007 din data de 22.01.2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București a confirmat, în temeiul art. 288 alin. (6) și art. 10 lit. a) C.proc.pen., neînceperea urmăririi penale față de numitele C.S. și T.S. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și neglijență în serviciu prevăzute de art. 246 și art. 249 C.pen. În lunile iulie și august 2007 petentul a formulat plângeri penale împotriva intimatelor menționate, medici psihiatri la spitalul arătat, a numitului H.M. - procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria
Definitivă. Prin dec. pen. din 12.04.2010, Trib. București, s. a II-a pen., a respins recursul (portal.just.ro).
Sectorului 1 București și a numiților Gh.O., Ș.M. și H.S. - polițiști în cadrul Secției 4 Poliție, sub aspectul comiterii mai multor infracțiuni. Prin ordonanța nr. Y/P/2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva procurorului și lucrătorilor de poliție menționați în ce privește săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului și lipsire de libertate în mod ilegal (art. 246, art. 264 și art. 189 C.pen.). Prin același act s-a mai dispus disjungerea cauzei față de numitele C.S. și T.S., cu declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București.
Instanța a considerat că soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică.
Față de analiza actelor medicale și a explicațiilor oferite de intimate, s-a notat că nu există indicii cu privire la existența în materialitatea lor a unor acțiuni sau inacțiuni ale acestora, medici psihiatri la Spitalul A.O., care să se circumscrie infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 249 C.pen. În concret, înscrisurile medicale aflate la dosar au evidențiat că intimatele nu au făcut decât să administreze petentului [internat în Spitalul Clinic de Psihiatrie A.O. În baza art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 487/2002] un tratament corespunzător afecțiunii psihice de care suferă - „tulburare delirantă persistentă". Din istoricul cazului medical a rezultat că petentul a fost internat conform adresei Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, iar Secția 4 Poliție solicitase, în baza art. 117 alin. (2) C.proc.pen., efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice pentru determinarea discernământului său cu privire la o faptă petrecută în data de 23.05.2006. În acest context, s-a făcut aplicarea art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 487/2002, astfel încât internarea sa nevoluntară a avut un temei legal, iar nu unul discreționar, așa cum afirmă acesta în plângere.
În ceea ce privește durata internării și faptul că petentul s-a plâns că a fost nejustificată, față de faptul că expertizarea sa a durat doar o oră la I.N.M.L., instanța a constatat că petentul a fost programat la expertizare la 11.06.2007, apoi internarea s-a transformat dintr-una nevoluntară într-una voluntară prin decizie medicală, însă această situație a fost din nou pusă în discuție față de comportamentul său agresiv manifestat în interiorul spitalului, ce a făcut ca o nouă decizie a comisiei constituite conform Legii nr. 487/2002 să fie necesară, revenindu-se la internarea nevoluntară. Astfel, niciun moment internarea medicală nu a fost lipsită de temei legal, iar în ceea ce privește măsurile privind locul precis al internării și tratamentul aplicat, nu relevă vreo culpă medicală.
Raportat la violențele pe care petentul le-ar fi suferit în spital din partea jandarmilor însărcinați cu supravegherea sau a altor pacienți,
306 Răspunderea medicului și a furnizorilor de servicii medicale
aceste aspecte pot face obiectul unor cercetări separate, prezenta cauză fiind disjunsă doar pentru verificarea săvârșirii vreunei infracțiuni de serviciu de către intimate. Celelalte elemente arătate în plângere, făcând obiectul altor dosare, nu au fost avute în vedere de către instanță, care a constatat doar că nu există niciun indiciu că intimatele ar fi girat un tratament necorespunzător al petentului.
Astfel fiind, plângerea petentului a fost respinsă ca nefondată.
| ← Malpraxis ginecolog. Ucidere din culpă. Neacordarea de... | Răspunderea civilă a statului pentru prejudiciul cauzat de... → |
|---|
