Malpraxis ginecolog. Ucidere din culpă. Neacordarea de îngrijiri medicale corespunzătoare de către medicul curant. Consecința decesului pacientei.

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Răspunderea asigurătorului de răspundere civilă profesională

1. Fapta inculpatului care, în calitate de medic ginecolog curant, nu a acordat îngrijiri medicale corespunzătoare pacientei, ceea ce a condus la decesul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă.

Elementul material s-a concretizat în inacțiuni imputate inculpatului (nerespectări ale regulilor de deontologie medicală), constând în esență în omisiunea recomandării investigațiilor/ analizelor medicale paraclinice pentru a stabili diagnosticul complet, omisiunea stabilirii la timp a unui astfel de diagnostic și a prescrierii unui tratament medical adecvat și complet, omisiunea adoptării unei conduite terapeutice ginecologice apte să conducă la prevenirea complicațiilor ce au determinat decesul pacientei. Nu s-au efectuat investigații medicale de rutină care se aplică în general oricărui pacient internat într-o instituție medicală, nici investigații specifice, obligatorii, în cazul iminențelor de avort, care să elucideze etiologia acestuia și starea produsului de concepție.

Totodată, între urmarea imediată (decesul pacientei) și inacțiunile inculpatului există legătură directă de cauzalitate, iar forma de vinovăție este culpa cu prevedere sau ușurința (inculpatul a prevăzut faptul că diagnosticul la internare presupunea practic moartea fătului în orice moment, dar a socotit fără temei că nu se va produce și nu a efectuat nicio investigație paraclinică, nici măcar uzuală, pentru a putea stabili diagnosticul complet de moarte intrauterină a fătului, cu consecința neaplicării unei conduite medicale terapeutice adecvate).

2. Nu sunt întrunite condițiile pentru existența cazului fortuit, conform art. 47 C.pen. [art. 31 NCP, n.n.], întrucât nu a existat refuzul pacientei de a se supune investigațiilor medicale, iar decesul acesteia nu este consecința vreunei împrejurări care să nu poată fi prevăzută, ci, dimpotrivă, este în esență consecința ușurinței inculpatului - consecința neefectuării investigațiilor medicale paraclinice, cu efectul nediagnosticării la timp de către inculpat a morții fătului și, în consecință, a neevacuării precoce a conținutului cavității intrauterine, care a condus la declanșarea unui proces infecțios diseminat apoi prin sânge în organismul pacientei.

3. Sunt întrunite condițiile răspunderii civile contractuale prevăzute de art. 1073 și urm. C.civ. [art. 1516 și urm. NCC, n.n.], în ceea ce privește pe asigurătorul de răspundere civilă profesională, care este ținut să răspundă pentru prejudiciile aduse părților civile prin culpa medicală a inculpatului asigurat. Aceste aspecte rezultă din polița privind asigurarea de răspundere civilă profesională decurgând din practica medicală emisă de asigurător pentru asiguratul, poliță valabilă, pentru suma limită a despăgubirii de 125.000 euro, în raport de care asigurătorul nu a formulat apărări. Pe de altă parte însă, întrucât inculpatul nu avea contract de muncă sau relații de prepușenie cu asigurătorul de răspundere profesională, răspunderea acestuia din urmă este una contractuală, care nu este solidară cu cea a inculpatului, ci coexistă cu aceasta, societatea de asigurare neputând răspunde în calitate de parte responsabilă civilmente. Totodată, răspunderea sa se limitează la suma plafonată prin contractul de asigurare, de 125.000 euro.

Jud. Pitești, sent. pen. nr. 496 din 14 februarie 2012, nepublicată¹

_{1 Prin dec. civ. din 31.05.2012, definitivă. C.A. Pitești, s. pen., min. și fam., a respins, ca nefondate, recursurile declarate în cauză (portal.just.ro).}

Prin rechizitoriul emis la 16.03.2009 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul G.C. pentru infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (1) și (2) C.pen. S-a reținut că inculpatul, în calitate de medic ginecolog în cadrul Spitalului Județean Argeș, nu a acordat tratament corespunzător numitei C.I., fapt ce a dus la decesul acesteia la data de 21.03.2006.

În cursul urmăririi penale, inculpatul a negat săvârșirea infracțiunii pentru care era cercetat, arătând în esență că, deși le-a recomandat, pacienta nu a dorit recoltarea probelor de sânge și efectuarea analizelor medicale, pe motiv că are analize efectuate recent; pacienta a părăsit spitalul în după-amiaza zilei de 20.03.2006 fără acordul medicului, iar medicul nu are posibilitatea legală de a o constrânge pe aceasta să se supună efectuării analizelor medicale și ecografiei, la internare și pe perioada spitalizării. A mai arătat că nu a avut cunoștință de simptomele de frison și febră prezentate de pacientă în seara de 20.03.2006 în jurul orei 22,00, aflând acest lucru la ora 04,20 în dimineața de 21.03.2006 în momentul efectuării chiuretajului, respectiv că în lipsa analizelor medicale nu a putut recomanda un tratament medical adecvat, urmărind prin tratamentul acceptat menținerea sarcinii în limite normale, conform dorinței pacientei.

Soțul victimei decedate, C.C., precum și fiica minoră C.A.M. (lipsită de capacitate de exercițiu și reprezentată de tatăl său în proces) s-au constituit părți civile în cauză cu sumele de 6.980 lei daune materiale, sumă comună pentru ambele părți civile, respectiv câte 500.000 lei daune morale pentru fiecare parte civilă. Au fost introduse în cauză părțile responsabile civilmente Spitalul Județean Argeș (Spitalul Județean de Urgență Pitești), Casa de Asigurări de Sănătate Argeș, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, SC Asigurarea Românească, A.V.I.G. SA, precum și Serviciul de Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei Mun. Pitești, înlocuit pe parcursul judecății de Direcția de Asistență Socială a Mun. Pitești. (...)

Din analiza tuturor probelor administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza de cercetare judecătorească, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 18.03.2006, sâmbăta, pacienta C.I., însărcinată în luna a IV-a, s-a prezentat însoțită de partea civilă C.C. la Spitalul Județean Argeș, fiind consultată de inculpatul G.C. În calitate de medic ginecolog aflat de gardă, asistat de asistenta medicală B.M. Medicul inculpat a recomandat pacientei internarea în spital și a stabilit diagnosticul la internare de „iminență de avort în luna a IV-a", în foaia de observație clinică generală fiind specificat la tipul internării „urgență". Deși inițial nu dorea, pacienta a fost convinsă de medic să se interneze, dându-și acceptul, sub semnătură pe foaia de observație, că se angajează să respecte regulamentul spitalului, că acceptă investigațiile propuse de

IV. Răspunderea penală 287 medicul curant și că își asumă riscurile ce decurg din tratamentul la care este supusă și asupra cărora a fost informată. Cu ocazia internării, pacienta C.l. a menționat inculpatului că are deja analize medicale efectuate recent într-o altă unitate medicală, rezultatele acestor analize (hematologie, biochimie, microbiologie, teste triere) fiind consemnate în buletinul de analize din 23.02.2006 eliberat de M.V.T., care a fost prezentat de pacientă și atașat de asistenta medicală la foaia de observație a pacientei chiar la data internării. La acel moment, inculpatul nu a mai dispus efectuarea altor analize de sânge în spital și nici a altor investigații.

Pacienta a fost internată în rezerva nr. 4 a Spitalului - Secția Ginecologie, unde a avut-o colegă de cameră pe martora V.M. până la data de 20.03.2006, luni, în jurul orei 11,00, când aceasta a fost externată. Pe perioada internării, 18-21.03.2006, pacientei i s-a efectuat tratament medicamentos (cu Diazepam și Scobutil), iar la data de 20.03.2006, în jurul orei 22,00, i s-au administrat și medicamentele Algocalmin, Piafen, Ampicilină, Mialgin, pentru simptomele de frison și febră. În toată perioada internării, pacientei nu i s-a prelevat sânge în vederea analizelor și nu i s-a efectuat vreun examen ecografic ori altă investigație sau analiză medicală de orice natură, inculpatul G.C., în calitate de medic ginecolog curant pe perioada internării pacientei, nefăcând recomandări pacientei în vederea efectuării unor astfel de analize și investigații și acceptând să aibă în vedere doar rezultatele analizelor aduse de pacientă și atașate la foaia de observație, deși acestea erau efectuate cu circa o lună înainte.

În seara de 20.03.2006, pacienta C.l. a plecat din spital, fără acceptul scris al medicului, pentru a face o baie acasă, întorcându-se după câteva ore, în jurul orei 22,00, când a prezentat frison și febră, fiindu-i administrate medicamentele sus-menționate de către asistenta medicală. În noaptea de 20/21.03.2006, în jurul orei 04,00, pacienta a avortat spontan un produs de concepție de sex feminin mort, corespunzător lunii a IV-a, iar inculpatul a efectuat un chiuretaj uterin, cu anestezie locală cu xilină, curățând cu chiureta pereții cavității uterine și extrăgând cheaguri de sânge și resturi placentare. În dimineața de 21.03.2006, în jurul orei 08,15, pacienta, aflată în rezervă, și-a pierdut cunoștința și a decedat, stabilindu-se că decesul s-a datorat șocului toxico-septic, consecință a unei corio-amniotite survenite în evoluția morții intrauterine a produsului de concepție, cu retenția acestuia și suprainfectarea conținutului cavității uterine, deces care este direct cauzat de deficiențele în acordarea îngrijirilor medicale.

În acest sens, nu s-au efectuat investigații medicale de rutină care se aplică în general oricărui pacient internat într-o instituție medicală (hemoleucogramă, transaminaze. uree, creatinină, fibrinogen. examen sumar de urină, electrocardiogramă), nici investigații specifice, obligatorii, în cazul iminențelor de avort, care să elucideze etiologia acestuia și starea produsului de concepție (examen ecografic, investigație de rutină în astfel de cazuri). Se mai puteau efectua investigarea în dinamică a valorilor hormonului gonadrotop corionic HLG a estra-diolului urinar, hemocultură și teste serologice specifice pentru decelarea germenilor și/sau toxinelor bacteriene (în momentul apariției frisonului și a febrei la 20.03.2006).

Situația de fapt rezultă din mențiunile foii de observație clinică generală a Spitalului Județean Argeș Secția Obstetrică-ginecologie, în care sunt menționate perioada internării pacientei, diagnosticele de trimitere și, respectiv, la internare, tipul internării stabilit de inculpat („urgență”), faptul că acesta a fost cel care a dispus internarea, având calitatea de medic curant al pacientei, faptul că s-a atașat buletinul de analize din 23.02.2006 eliberat de M.V.T.

Din fișa de observație mai rezultă acceptul expres, sub semnătură, al pacientei C.l. pentru investigațiile propuse de medicul curant, accept dat la momentul internării, precum și rezultatele examenului clinic general, istoricul bolii, evoluția și tratamentul efectuat pacientei, intervenția chirurgicală (chiuretaj uterin) efectuată acesteia în noaptea de 20/21.03.2006, acceptul pacientei sub semnătură dat la data de 21.03.2006 pentru incinerarea produsului de concepție mort; din foaia de observație mai rezultă recomandarea efectuării examenului ecografic, recomandare făcută abia la data de 21.03.2006 prin menționarea investigației respective pe foaia de observație, mențiune care apare apoi ca fiind tăiată, după cum rezultă și lipsa oricăror alte mențiuni referitoare la recomandarea și efectuarea de analize sau investigații medicale. Totodată, rezultă lipsa refuzului pacientei de a efectua analize și investigații medicale, refuz care să fie asumat în scris, precum și lipsa oricăror altor mențiuni referitoare la un astfel de refuz.

La reținerea situației de fapt, instanța a avut în vedere aspectele care rezultă și din analiza coroborată a declarațiilor părților și ale martorilor având calitatea de cadre medicale, rude ale pacientei și, respectiv, pacientă colegă de salon (rezervă) cu pacienta C.l.

Instanța a mai constatat că, în plus față de mențiunile din foaia de observație în care apare acceptul expres, scris al pacientei, iar nu refuzul pentru tratament și analize/investigații, declarațiile niciunuia dintre martorii menționați nu confirmă apărarea principală formulată de inculpat în cauză, în sensul că pacienta C.l. ar fi refuzat în mod constant, pe parcursul internării, efectuarea oricăror analize și investigații medicale, inclusiv a investigației ecografice.

Deși martorii menționați au făcut referiri, în cadrul declarațiilor, la faptul că inculpatul ar fi recomandat pacientei efectuarea de analize medicale ori la refuzul acesteia din urmă de a efectua analizele, susținerile martorilor nu pot fi reținute decât în măsura în care se coroborează unele cu altele, aprecierea lor neputându-se face separat, ci doar prin prisma întregului material probatoriu. Or, analizând toate IV. Răspunderea penală 289 declarațiile martorilor, alături de cele ale inculpatului și ale părții civile, date în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, precum și în raport de mențiunile din foaia de observație, instanța a constatat că nu poate reține, ca o concluzie finală asupra situației de fapt, recomandarea efectuării analizelor și investigațiilor medicale de către inculpat sau refuzul informat al pacientei de a efectua astfel de analize/ investigații. (...)

Partea civilă nu a fost de fată efectiv la vreo discuție referitoare la analize/investigații medicale care să fi fost purtată între soția sa și vreun cadru medical în timpul internării soției în spital, arătând că doar a dedus din discuțiile purtate cu soția sa faptul că acesteia nu i s-a propus efectuarea unor astfel de investigații. Partea civilă a declarat însă că soția sa nu era reticentă în ceea ce privește efectuarea examenului ecografic, purtând cu aceasta discuții în legătură cu neefectuarea acestei investigații și apreciind că, în esență, era un aspect la latitudinea cadrelor din instituția specializată.

Instanța a observat că justificarea oferită de partea civilă pentru faptul că au dus la spital, cu ocazia internării soției sale, rezultatele analizelor de sânge efectuate cu o lună în urmă la M.V.T. la recomandarea medicului de familie R.G., constând în aceea că soția sa a vrut să arate analizele medicului de la spital, este concordantă cu declarația dată de medicul de familie. În acest sens, martora R.G. a declarat că în ziua anterioară internării victimei aceasta s-a prezentat la ea și a luat buletinul de analize în original întrucât urma să meargă la consult de specialitate ginecologie.

Cât privește declarațiile inculpatului, instanța a constatat că, în cursul urmăririi penale, acesta a afirmat că pacienta C.l. nu era o urgență (deși în foaia de observație a indicat contrariul), că la momentul internării a recomandat asistentei B.M. să recolteze sânge pentru analize și să facă ecograf pacientei, că pacienta s-a opus cu vehemență efectuării analizelor, că la vizita prin saloane din 20.02.3006 făcută împreună cu asistentele de serviciu și cu dr. P.S.L., a insistat ca acesta să o vadă la ecograf pe pacientă, dar aceasta a refuzat, respingând din nou analizele de sânge, inculpatul arătând și că a luat la cunoștință de starea febrilă a pacientei din seara de 20.03.2006, orele 22,00-22,30 abia în cursul nopții, la ora 04,30, cu ocazia avortului.

Inculpatul a mai arătat că își însușește conținutul raportului de expertiză medico-legală avizat la data de 21.04.2008 de Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul I.N.M.L. M.M. București cu obiecțiuni (la aprecierea culpei medicale care i se impută ar trebui să se țină cont și de comportamentul pacientei, care a refuzat recoltarea de analize; nu s-a putut localiza în timp moartea embrionului și cauzele morții fătului, nefiind efectuată necropsia acestuia, iar pe perioada internării pacienta îi spunea că simte mișcările active fetale, ceea ce I-a făcut pe inculpat să creadă că fătul a fost viu și sarcina era în evoluție normală).

Deși inițial inculpatul a declarat că încă din momentul internării a spus asistentei B.M. să efectueze pacientei și ecograf, instanța a constatat că aspectul referitor la ecograf nu este confirmat nici de asistenta în cauză, care nu s-a referit decât la analize de sânge. Totodată, în fața instanței însuși inculpatul a precizat că pacientei, dat fiind faptul că nu era internată la Secția urgențe și era într-o zi de sâmbătă, nu i s-ar fi făcut decât analize uzuale de sânge.

Analizând susținerile și apărările făcute în fața instanței de inculpat, instanța a notat că aceste susțineri nu se coroborează cu cele ale martorilor. Astfel, deși inculpatul a susținut că și alte cadre medicale, asistentele B.M., B.L.L., N.C., precum și doctorii B.M.M. și P.S.L. ar fi spus pacientei să-și facă analizele, declarațiile acestora, audiați în calitate de martori, sunt contradictorii. De altfel, susținerea inculpatului, în sensul că și doctorul B. ar fi spus personal pacientei să-și facă analizele, este infirmată chiar de către acest medic, conform căruia doar ar fi auzit de pe hol o discuție cu o pacientă pe care nici nu a văzut-o. Totodată, deși inculpatul a precizat în fața instanței că în ziua de luni, 20.03.2006, pacienta i-ar fi spus, de față cu doctorul B., despre mișcările fetale active, respectiv că i-ar fi spus doctorului B. că fătul mișcă, aceste aspecte nu au fost confirmate de către martorul B.M.M., conform căruia nu a auzit alte discuții între pacientă și vreun cadru medical, în afară de discuția menționată ca fiind referitoare doar la ecograf (dar care nu poate fi reținută de către instanță, conform celor mai sus expuse).

Susținerea inculpatului, în sensul că el este cel care a făcut în foaia de observație mențiunea efectuării ecografiei, este contrazisă de susținerile martorei P.S.E., care a declarat inițial că ea ar fi scris mențiunea, pe motiv că nu erau trecute în foaie analize (deci, din proprie inițiativă), pentru ca apoi să declare că ea a scris mențiunea, dar la indicația verbală a inculpatului. De altfel, într-o primă declarație, inculpatul a precizat că el a și tăiat mențiunea referitoare la ecografie, dat fiind decesul pacientei, pentru ca în altă declarație să arate că a tăiat mențiunea respectivă pentru că pacienta a refuzat analizele.

Declarațiile succesive ale inculpatului sunt contradictorii și cu privire la aspectul momentului când a luat la cunoștință despre simptomele de frison și febră prezentate de pacientă la data de 20.03.2006, ora 22,00: a arătat în primele declarații că a aflat despre acestea abia în cursul nopții, la ora 04,30), pentru ca ulterior să arate că „i-am prescris Algocalmin etc., pentru starea sa de febră, frison, care a apărut în urma plecării sale (...), nu m-am gândit la 20.03, seara, când pacienta a avut febră și frisoane, la posibilitatea unui avort toxic (...)”.

Instanța a reținut însă, ca element rezultat în general din toate declarațiile celor audiați, inclusiv din declarațiile inculpatului care se coroborează pe acest aspect cu cele ale părții civile, ale martorilor cadre medicale din spital și rude ale victimei aflate în vizită la aceasta, că pacienta C.l. a avut o stare generală bună pe perioada internării sale în spital, a fost plecată timp de câteva ore acasă în seara zilei de 20.03.2006, luni, pentru a face un duș, plecare din spital despre care nu s-a consemnat nimic în foaia de observație, deși era un fapt cunoscut de cadrele medicale la acel moment (inculpatul însuși a declarat că a văzut personal acest lucru), plecare cu privire la care nu s-a dovedit că a fost efectuată de pacientă cu acordul inculpatului în calitate de medic curant. Sub acest ultim aspect, este adevărat că din declarațiile inculpatului, ale părții civile și ale martorilor rezultă că pacienta a cerut permisiunea de a pleca, întrebând cadrele medicale dacă poate pleca acasă pentru o baie, locuind în apropierea spitalului. Însă în lipsa unor probe certe pe acest aspect, acordul inculpatului pentru o astfel de plecare nu poate fi doar presupus.

Așadar, din analiza coroborată a tuturor declarațiilor părților și ale martorilor audiați în cauză, precum și a conținutului foii de observație care conține acceptul expres al pacientei pentru investigații și tratament, concluzia desprinsă de instanță a fost în sensul că la momentul internării pacientei C.l. În spital inculpatul i-a recomandat acesteia doar efectuarea de analize de sânge uzuale, prin prelucrarea probelor de sânge, analize similare cu cele pentru care pacienta a precizat că le-a făcut anterior, pentru care a și prezentat în original buletinul de analize emis de M.V.T. În urma prezentării acestui buletin, pe fondul aprecierii că pacienta nu prezenta urgență și că se află într-o stare bună, inculpatul I-a acceptat spre a fi avut în vedere, fără a mai recomanda alte analize recente de sânge și alte analize/investigații suplimentare, deși buletinul conținea rezultate ale unor analize uzuale de sânge efectuate cu o lună înainte și deși inculpatul a menționat în foaia de observație că motivul internării era „urgență".

Totodată, deși diagnosticul la internare era „iminență de avort în luna a IV-a", ceea ce, potrivit chiar declarației sale, presupunea posibilitatea pierderii sarcinii în câteva ore, zile sau săptămâni, inculpatul, în calitate de medic curant, nu a recomandat nici ulterior, pe parcursul internării, efectuarea vreunei alte analize sau investigații medicale, mai ales a unui examen ecografic neinvaziv care să indice dacă fătul mai era sau nu viu, tratând cazul acestei paciente ca fiind unul fără probleme, pe fondul aparenței stării bune a pacientei și limitându-se la a administra un tratament medicamentos și la observarea evoluției acestuia și stabilirea vitalității fătului doar prin discuții purtate cu pacienta, direct și prin intermediul asistentelor.

Or, potrivit art. 53 din Codul de deontologie medicală (Anexa nr. 2 la Decizia nr. 3/2005 a Colegiului Medicilor din România), ale cărui prevederi sunt obligatorii conform art. 1 și art. 2, „medicul trebuie să dea dovadă de diligență maximă în stabilirea diagnosticului, tratamentului adecvat și în evitarea complicațiilor previzibile la pacientul aflat în îngrijirea lui”. (...) în cazul de față, inculpatul, ca medic curant care efectua direct actul medical, avea, așadar, responsabilitatea de a da dovadă de maximă diligență, de a urmări scopul exercitării profesiei sale doar în interesul pacientului și al drepturilor acestuia, în sensul textelor legale citate, neîndeplinind aceste obligații nici sub aspectul stabilirii diagnosticului (al confirmării diagnosticului stabilit la internare, prin efectuarea de analize/investigații adecvate și la timp), nici sub aspectul aplicării tratamentului adecvat și conduitei terapeutice menite să evite complicațiile care erau previzibile. În acest sens, instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 9 din Codul de deontologie medicală, conform cărora „medicul are independență profesională absolută, libertatea absolută a prescripțiilor medicale pe care le consideră necesare, în limitele competenței sale, și este răspunzător pentru acestea". Totodată, potrivit art. 11 din același Cod, „în activitatea medicală ce se desfășoară în echipă (secții de spital), răspunderea pentru actele medicale aparține șefului echipei, în limitele atribuțiilor administrative de coordonare, și medicului care efectuează actul direct medical, în limitele competenței sale profesionale și rolului care i-a fost atribuit de șeful echipei".

De altfel, în afară de atribuțiile de conducere și organizatorice, de coordonare, specifice funcției de conducere, inculpatul avea, potrivit fișei postului său, obligația de a asigura și a urmări stabilirea diagnosticului, de a aplica corect indicațiile terapeutice, de a organiza consulturile medicale de specialitate inclusiv prin colaborarea cu alte secții/compartimente/laboratoare, în scopul stabilirii diagnosticului și al aplicării tratamentului corespunzător etc.

Dincolo de aspectele reținute cu privire la inexistența unui refuz al pacientei pentru efectuarea analizelor de sânge sau vreunei alte analize/investigații medicale, instanța a reținut, totodată, că și în cazul în care ar fi fost probat prin proba testimonială un astfel de refuz, datele din dosar nu relevă îndeplinirea de către inculpat a obligațiilor de informare în mod corect și complet față de pacientă, pentru ca aceasta să poată lua o decizie.

În acest sens, chiar dacă pacienta ar fi prezentat medicului curant buletinul cu analize atașat la foaia de observație, în scopul de a nu i se mai recolta alte analize (iar nu în scopul de a le arăta medicului specialist, scop precizat de partea civilă și confirmat și de medicul de familie, martora R.G.), inculpatul a acceptat să aibă în vedere doar acel buletin de analize, ca analize efectuate recent într-o altă unitate medicală autorizată, deși analizele de sânge erau făcute cu o lună înainte, fără să informeze pe pacientă asupra necesității efectuării unor analize recente de sânge sau a altor analize/investigații. De altfel, declarația inițială a martorei B.M., asistenta medicală cu care inculpatul efectua garda la momentul internării, era edificatoare și sub acest aspect („întrucât pacienta nu a ridicat probleme medicale, prezentând și analize medicale făcute într-o altă unitate autorizată, dr. G. nu a mai dispus efectuarea altor analize în afară de cele prezentate de pacientă").

Astfel, potrivit art. 58-60 din Codul de deontologie medicală, pentru orice intervenție medicală diagnostică sau terapeutică este necesar consimțământul informat al pacientului, care trebuie exprimat în condițiile legii. Consimțământul va fi dat după informarea pacientului asupra diagnosticului, prognosticului, alternativelor terapeutice, cu riscurile și beneficiile acestora. Conform art. 1 lit. d) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, „prin intervenție medicală se înțelege orice examinare, tratament sau alt act medical de diagnostic, preventiv, terapeutic ori de reabilitare”. Art. 6 și art. 13 din Legea nr. 46/2003 stabilesc faptul că pacientul „are dreptul de a fi informat asupra stării sale de sănătate, a intervențiilor medicale propuse, a riscurilor potențiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuării tratamentului și nerespectării recomandărilor medicale, precum și cu privire la date despre diagnostic și prognostic". Totodată, „pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenție medicală, asumându-și, în scris, răspunderea pentru decizia sa; consecințele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului". Și art. 4 din Ordinul nr. 386/2004 al Ministerului Sănătății, privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, stabilește că „în situația în care intervențiile medicale sunt refuzate de către pacienți care își asumă în scris răspunderea pentru decizia lor, acestora trebuie să li se explice consecințele refuzului sau opririi actelor medicale”.

Rapoartele de nouă expertiză medico-legale întocmite în cauză, atât în faza urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, au stabilit în esență faptul că între deficiențele în acordarea îngrijirilor medicale și decesul pacientei C.l. există legătură directă de cauzalitate.

Astfel, din raportul de nouă expertiză medico-legală întocmit de I.N.M.L. M.M. București în cursul urmăririi penale, avizat de Comisia de avizare și control și de Comisia superioară medico-legală din cadrul I.N.M.L. M.M. București (pe care și inculpatul a declarat inițial, în faza urmăririi penale, că și-l însușește, cu obiecțiuni referitoare doar la aspectul nereținerii refuzului pacientei și, respectiv la cel al imposibilității stabilirii morții intrauterine), s-a reținut că decesul pacientei C.I., survenit la data de 21.03.2006, s-a datorat șocului toxico-septic, consecință a unei corio-amniotite survenite în evoluția morții intrauterine a unui produs de concepție în luna a IV-a de sarcină, cu retenția acestuia și suprainfectarea conținutului cavității uterine.

Din opiniile și concluziile aceleiași lucrări, care au fost împărtășite și de cea de-a doua comisie formată din alți experți medico-legali, cu prilejul întocmirii raportului de nouă expertiză medico-legală din 09.12.2011, avizat de Comisia de avizare și control din cadrul I.N.M.L. M.M. București, instanța a mai notat că pe întreaga durată a internării nu s-a efectuat niciun tip de investigații suplimentare în completarea examenului clinic general și a celui ginecologic.

Constatarea comisiilor de experți medico-legali se coroborează și cu mențiunile foii de observație, respectiv cu declarațiile tuturor persoanelor audiate în cauză. Comisia de expertiză medico-legală a precizat că: „în absența oricărei investigații de laborator, diagnosticul de internare nu a fost completat, neprecizând etiologia avortului și nici starea produsului de concepție. În mod uzual, de rutină, orice pacient beneficiază de investigații de laborator de Screening, unanim acceptate de practica medicală și general aplicate în orice instituție spitalicească tuturor pacienților internați. Aceste investigații biologice, umorale și electrofiziologice, accesibile oricărei instituții medicale, cuprind hemoleucograma, transaminaze, uree, creatinină, fibrinogen, examen sumar de urină, electrocardiogramă. De asemenea, sunt obligatorii în cazul iminențelor de avort investigații care să elucideze etiologia acestuia, precum și starea produsului de concepție (vitalitate, elemente malformative, patologie placentară). Examenul ecografic este o investigație de rutină în astfel de cazuri, foarte accesibilă, disponibilă în orice unitate spitalicească și neinvazivă, fără niciun risc suplimentar. Se mai pot investiga în dinamică valorile hormonului gonadrotrop corionic (HLG), a estradiolului urinar. În momentul apariției frisonului și a febrei (în 20.03.2006) (combinație înalt sugestivă pentru prezența în fluxul sanguin de germeni și/sau toxine bacteriene), se impunea recoltarea de sânge pentru hemocultură și/sau teste sero-logice specifice pentru decelarea germenilor. În acest caz, nu s-a efectuat niciun tip de investigații suplimentare, în foaia de observație aflându-se doar un buletin de analize cu o vechime de o lună, efectuat în altă unitate medicală".

Experții medico-legali au opinat că, în cazul pacientei C.I., în acordarea îngrijirilor medicale se constată grave deficiențe și erori, care constau în: absența oricărei investigații paraclinice pentru a stabili starea de sănătate a mamei, lipsa de investigare de laborator pentru a stabili starea produsului de concepție, inclusiv vitalitatea acestuia, evoluția sarcinii, eventuala patologie de placentă, precum și în vederea stabilirii etiologiei iminenței de avort, prescrierea unui tratament minimal, în absența decelării etiologiei abortive și a precizării stării produsului de concepție, absența investigării și a supravegherii suplimentare după apariția semnelor de gravitate în evoluție - febră, frison -, absența monitorizării suplimentare și a tratamentului specific post-abortum.

Din raportul de expertiză menționat a rezultat în esență că, practic, dacă ar fi efectuat investigarea corectă și completă a pacientei, inculpatul ar fi stabilit din timp diagnosticul de sarcină oprită în evoluție, ceea ce ar fi permis adoptarea unei atitudini terapeutice medico-gine-cologice care ar fi condus la evacuarea cavității uterine înaintea proceselor infecțioase locale uterine și anexiale declanșate în urma retenționării fătului mort. În absența precizării vitalității produsului de concepție, pentru că nu s-a procedat la evacuarea precoce a cavității uterine, a avut loc suprainfectarea conținutului uterin și extensia infecției la peretele uterin. Manevra de chiuretaj uterin a contribuit suplimentar la diseminarea sistemică a toxinelor și germenilor cu punct de plecare uterin, după un debut anterior avortului (debut trădat de apariția febrei și a frisonului, anterior cu 4 ore). În acest sens, s-a concluzionat de către experții medico-legali că între deficiențele în acordarea îngrijirilor medicale și cauza medicală a decesului există o legătură directă de cauzalitate.

Din raportul de expertiză a rezultat că analizele efectuate post-mortem pentru pacientă - examen histopatologic și anatomopatologic, respectiv toxicologic - au relevat elemente care susțin lanțul tha-nato-fizio-patologic, concordant cu evoluția clinică, explicându-se de către comisia de expertiză că sarcina s-a oprit în evoluție, cu moartea intrauterină a produsului de concepție, a cărui retenție în cavitatea uterină a condus la suprainfectarea conținutului acestuia, simptomele de febră și frison apărute la 3 zile de la internare fiind practic semnele clinice ale diseminării sangvine sistemice a procesului infecțios, diseminare favorizată apoi de chiuretajul uterin, manevră prin care o cantitate mare de bacterii și de toxine bacteriene a ajuns din focarul primar uterin la alte organe, prin fluxul sangvin, cu efectul modificărilor specifice de șoc ale organelor. Investigarea paraclinică a pacientei corelată minimelor manifestări clinice (febră, frison, menținerea iminenței de avort sub tratamentul instituit), eventual întărite de o monitorizare mai atentă, „ar fi permis stabilirea diagnosticului complet și a tratamentului corespunzător stării de fapt. Analizele de laborator de rutină, accesibile oricărei unități spitalicești, cu atât mai mult unui spital de urgență județean, care se fac oricărui pacient internat, ar fi permis stabilirea diagnosticului, cu atât mai mult cu cât pacienta a fost internată timp de 4 zile, timp mai mult decât suficient pentru investigare paraclinică". Potrivit raportului menționat, decesul pacientei nu a fost cauzat de decompensarea unor funcții anterior alterate de o eventuală patologie preexistentă.

Atât potrivit acestui raport, cât și completării la raport efectuată în faza judecății, nu se poate stabili post-mortem (după decesul pacientei C.l.) momentul morții intrauterine a fătului, după cum nu se poate preciza cauza morții intrauterine, aspect reiterat și în cel de-al doilea raport de nouă expertiză medico-legală, întocmit de o nouă comisie de experți în cursul judecății, dat fiind faptul că nu s-a efectuat examinarea necropsică a produsului de concepție odată cu necropsia cadavrului mamei și dată fiind lipsa oricăror investigații biotumorale și imagistice pe durata spitalizării mamei.

Cu privire la cele două rapoarte de nouă expertiză medico-legală, instanța a indicat că nu poate reține criticile inculpatului formulate în apărare. Așa cum s-a menționat și anterior, în cursul urmăririi penale inculpatul a declarat că își însușește conținutul raportului de nouă expertiză medico-legală efectuat în acea fază a procesului penal, cu două obiecțiuni, menținute și ulterior ca apărări pe fond, pe care instanța le-a constatat ca fiind nefondate: 1. nu s-a avut în vedere, la aprecierea culpei medicale care se impută inculpatului, că pacienta a refuzat recoltarea de analize, apărare care nu poate fi reținută, pentru considerentele care au fost anterior expuse pe larg; 2. nu s-a putut localiza momentul morții intrauterine și cauzele morții, nefiind efectuată necropsia fătului. Or, instanța a observat că imposibilitatea stabilirii acestor aspecte nu este de natură a înlătura și nici măcar a pune sub semnul întrebării sau al dubiului existența culpei medicale a inculpatului, pentru următoarele motive: pe de o parte, imposibilitatea stabilirii momentului morții fătului în cavitatea uterină este în primul rând consecința neinvestigării pacientei de către inculpat, în mod corect și complet, pe perioada internării acesteia; pe de altă parte, ceea ce s-a putut stabili pe calea expertizei medico-legale, chiar în lipsa necropsiei fătului mort, este legătura de cauzalitate între deficiențele în acordarea îngrijirilor medicale (în esență, nu s-au efectuat de către inculpat investigații și analize medicale, nici măcar examenul ecografic, pentru a se vedea că fătul nu mai este viu, astfel încât să se procedeze la evacuarea rapidă a cavității intrauterine și să nu se mai declanșeze, respectiv să se extindă procesul infecțios determinat de retenția fătului mort, în condițiile în care însuși inculpatul a declarat că diagnosticul pacientei presupunea posibilitatea pierderii sarcinii chiar în timp de câteva ore de la internare) și decesul pacientei (cauzat de șoc toxico-septic pe fondul corio-amniotitei survenite în evoluția morții intrauterine, în concret de suprainfectarea conținutului uterin, cu extinderea infecției și diseminarea toxinelor în organism).

Cât privește completarea la raportul sus-menționat, precum și cel de-al doilea raport de nouă expertiză medico-legală, ambele efectuate în cursul judecății, s-a observat că acestea întăresc, prin concluziile lor, opiniile exprimate de experți în cursul urmăririi penale, în sensul că, în lipsa deficiențelor în acordarea îngrijirilor medicale, pacienta C.l. ar fi avut șanse reale de supraviețuire. (...)

Instanța nu a reținut apărările inculpatului legate de plecarea pacientei din spital în seara de 20.03.2006, pentru câteva ore, în esență pentru următoarele motive: deși inculpatul a invocat faptul că plecarea pacientei din spital constituie un factor favorizant al decesului, care ar exclude culpa medicală a inculpatului, instanța a constatat că n-a putut fi stabilită nicio legătură între acest fapt și decesul pacien-

IV. Răspunderea penală 297

tei. De altfel, inculpatul are în vedere plecarea din spital ca factor favorizant al intervenirii avortului pacientei, or, în cazul de față, nu se pune problema culpei sale în ceea ce privește intervenirea avortului (acesta putând avea mulți factori cauzali favorizanți, agravanți, pre-cipitanți, circumstanțiali asociabili, iar inculpatul nefiind trimis în judecată pentru vreo culpă în legătură cu intervenirea avortului, care era oricum iminent încă din momentul consultului anterior internării), ci a culpei constând în neacordarea tratamentului medical, consecință a culpei constând în neefectuarea niciunei analize/investigații medicale, în condițiile în care se cunoștea de la început că este vorba de un avort iminent, cu consecințe previzibile. (...)

Din declarațiile inculpatului și ale martorilor, coroborate cu adresele din 24.06.2010 și din 08.11.2010 emise de Spitalul Județean Argeș și având în vedere și opiniile experților medico-legali (în sensul că sunt analize de rutină, accesibile oricărei unități medicale, foarte ușor realizabile), instanța a reținut că era posibilă efectuarea pentru pacienta C.l. a analizelor medicale uzuale de sânge, de rutină în cazul oricărui pacient internat, precum și a investigației ecografice, investigație obligatorie în cazul pacientelor cu diagnostic de iminență de avort, din declarațiile martorilor rezultând că inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică se puteau face, în cadrul Secției Ginecologie sau în cadrul Secției Urgențe. Din analizele medicale similare ale pacientei martore

V. M. a reieșit că rezultatele la acest fel de analize, inclusiv ecograf, au fost, într-adevăr, disponibile chiar în ziua recomandării lor de către medic.

Instanța nu a putut reține imposibilitatea efectuării celorlalte investigații, ca element de natură a exclude culpa medicală sau a întrerupe legătura de cauzalitate dintre culpa medicală a inculpatului și decesul pacientei C.l. În acest sens, a notat că analizele care se puteau face, sus-menționate, erau suficiente și ar fi permis stabilirea diagnosticului de sarcină oprită în evoluție. Conform raportului de nouă expertiză medico-legală din cursul urmăririi penale, necontestat sub aceste aspecte, elementele paraclinice corelate minimelor manifestări clinice (febră, frison, menținerea iminenței de avort sub tratamentul instituit), eventual întărite de o monitorizare mai atentă, ar fi permis stabilirea diagnosticului complet și a tratamentului corespunzător stării de fapt, iar analizele de laborator de rutină, accesibile oricărei unități spitalicești, cu atât mai mult unui spital de urgență județean, care se fac oricărui pacient internat, ar fi permis stabilirea diagnosticului, cu atât mai mult cu cât pacienta a fost internată timp de 4 zile, timp mai mult decât suficient pentru investigare paraclinică.

Majoritatea restului analizelor indicate de experții medico-legali se putea efectua în spital în anul 2006. În acest sens, se putea efectua estradiolul urinarea determinare hormonală pentru starea fătului. Totodată, se puteau efectua hemocultura și urocultura, care aduceau date după minim 24 de ore, respectiv 48 de ore, astfel încât, chiar dacă s-ar fi recoltat în zilele de sâmbătă sau duminică, iar rezultatele finale se eliberau după câteva zile, se putea face o primă citire a probelor puse în termostat, pentru un rezultat parțial după trecerea a 24 de ore, deci cel târziu în ziua de luni, 20.03.2006, situația fiind similară și pentru cultura de col și antibiograma.

Și în situația în care o unitate medicală nu ar dispune de dotarea necesară acordării asistenței medicale corespunzătoare, deci în cazul imposibilității efectuării unor investigații medicale, apreciate ca necesare, din cauze legate de dotarea tehnică medicală a spitalului, trebuia colaborat în acest sens cu altă instituție medicală, publică sau privată, problemă care nu s-a pus niciodată în cazul pacientei, care, de altfel, ar fi trebuit să fie și informată asupra acestor aspecte legate de necesitatea unor investigații ce nu se puteau face în unitatea medicală în care se prezentase.

Din declarația inculpatului referitoare la astfel de situații („în spital, dacă nu se poate efectua o analiză recomandată de medic, pacientului nu i se poate face nimic. Fiind întrebat în ce condiții se poate trimite pacientul altui spital cu dotări potrivite, arăt în esență că nu se trimit decât cazurile foarte grave, apreciate ca atare de ginecolog și anestezist, atunci când pacientul este dus la reanimare, într-un astfel de caz se sună la un alt spital pentru a li se trimite un caz cu avort toxic, răspunzându-se de obicei că au și ei condiții similare") ar fi rezultat că doar pacienții aflați la „reanimare" sunt susceptibili de continuarea asistenței medicale prin transferul într-o altă unitate medicală superioară din punct de vedere al dotării tehnice, atunci când această dotare lipsește din unitatea medicală de primire și este necesară pentru investigarea și aplicarea unui tratament adecvat. Or, această apărare nu a putut fi primită.

În acest sens, martora C.l. a declarat că există cazuri când în spital nu este posibilă efectuarea unor anumite analize, caz în care pacienții trebuie să meargă la alte unități. Sunt aplicabile și într-o astfel de situație dispozițiile legale referitoare la informarea pacientului, cu atât mai mult cu cât acesta are dreptul legal și la altă opinie medicală. În plus, potrivit art. 55 din Codul de deontologie medicală, „din momentul în care a răspuns unei solicitări, medicul este automat angajat moral să asigure bolnavului în cauză îngrijiri conștiincioase și devotate, inclusiv prin trimiterea pacientului la o unitate medicală sau la un specialist cu competențe superioare". Totodată, conform art. 30 din Legea nr. 46/2003, intervențiile medicale [definite la art. 1 lit. d)] asupra pacientului se pot efectua numai dacă există condițiile de dotare necesare.

Față de toate aspectele reținute cu ocazia stabilirii situației de fapt, instanța a constatat că fapta inculpatului G.C. care, în calitate de medic ginecolog curant al pacientei C.L, internată în perioada IV. Răspunderea penală 299 18-21.03.2006 în Secția Obstetrică-ginecologie a Spitalului Județean Argeș, nu a acordat îngrijiri medicale corespunzătoare pacientei, fapt ce a condus la decesul acesteia la data de 21.03.2006, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prevăzute de art. 178 alin. (1) și (2) C.pen.

Sub aspect obiectiv, elementul material se concretizează în inacțiuni imputate inculpatului (nerespectări ale regulilor de deontologie medicală), constând în esență în omisiunea recomandării investigațiilor/ analizelor medicale paraclinice pentru a stabili diagnosticul complet, omisiunea stabilirii la timp a unui astfel de diagnostic și a prescrierii unui tratament medical adecvat și complet, omisiunea adoptării unei conduite terapeutice ginecologice precoce, apte să conducă la prevenirea complicațiilor ce au determinat decesul pacientei.

Instanța a constatat că nu sunt întrunite condițiile pentru existența cazului fortuit, conform art. 47 C.pen., întrucât nu a existat refuzul pacientei de a se supune investigațiilor medicale, iar decesul acesteia nu este consecința vreunei împrejurări care să nu poată fi prevăzută, ci, dimpotrivă, este în esență consecința ușurinței inculpatului - consecința neefectuării investigațiilor medicale paraclinice, cu efectul nediagnosticării la timp de către inculpat a morții fătului și, în consecință, a neevacuării precoce a conținutului cavității intrauterine, care a condus la declanșarea unui proces infecțios diseminat apoi prin sânge în organismul pacientei.

La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C.pen. și în baza art. 178 alin. (1) și (2) C.pen., a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare. În baza art. 81 C.pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C.pen., apreciind că nu se impune supravegherea inculpatului conform art. 86’ C.pen., solicitată de reprezentantul parchetului, față de modul și modalitatea de săvârșire a faptei și de scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C.pen. A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. În baza art. 71 C.pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen., apreciind că limitarea acestor drepturi este justificată de faptul că inculpatul, chiar dacă a săvârșit fapta din culpă, s-a dovedit nedemn, prin conduita sa ilegală, să ocupe și să fie ales în funcții publice sau implicând exercițiul autorității de stat. Totodată însă, instanța a constatat că interzicerea de drept, automată, a dreptului de a alege al inculpatului, deci de a-și exprima liber opinia la vot, ca cetățean român, ar constitui o ingerință nejustificată în exercitarea dreptului prevăzut de art. 3 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, în considerarea art. 11 și art. 20 din Constituția României. În baza art. 71 alin. (5) C.pen., instanța a constatat suspendată de drept executarea pedepsei accesorii aplicate, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 115 alin. (1) C.pen., instanța a aplicat față de inculpat măsura de siguranță a interzicerii dreptului de a exercita profesia de medic în specialitatea obstetrică-ginecologie. Instanța a constatat că interzicerea dreptului său de a exercita profesia de medic în specialitatea obstetrică-ginecologie se impune în cauză, dar nu ca pedeapsă accesorie, a cărei executare ar fi oricum suspendată de drept, ci ca măsură de siguranță, pentru că este necesară înlăturarea unei posibile stări de pericol pe care ar reprezenta-o inculpatul în exercitarea profesiei de medic, bineînțeles, doar în specialitatea menționată.

Referitor la latura civilă, s-a notat că prin decesul pacientei C.I., cauzat de fapta ilicită a inculpatului, au fost produse părților civile prejudicii materiale, dar și morale. Prejudiciul material se compune din suma totală de 6.980 lei, reprezentând cheltuieli efectuate de partea civilă C.C. (iar nu de ambele părți civile) pentru înmormântarea soției sale decedate, cheltuieli pentru locul de veci și cheltuieli pentru servicii medico-legale, conform chitanțelor depuse la dosar. Totodată, prin fapta inculpatului care a cauzat decesul victimei C.I., soția și, respectiv mama părților civile C.C. și C.A.M., au fost produse acestor părți civile prejudicii morale, susceptibile de reparație patrimonială. Chiar dacă în realitate nicio sumă de bani nu ar putea repara suferința părților civile față de pierderea soției, respectiv mamei, principiul echității impune stabilirea daunelor morale cu rol de reparație patrimonială, instanța având în vedere în acest sens, în lipsa unor criterii legale exprese, aspectele de fapt rezultate din materialul probatoriu, legate de împrejurările în care s-a produs decesul victimei, relațiile familiale dintre acesta și părțile civile, efectele decesului victimei asupra acestor din urmă părți.

Victima avea la momentul decesului 36 de ani, era căsătorită cu partea civilă C.C. de circa 5 ani, rezultând din căsătorie partea civilă C.A.M., în vârstă de 3 ani și jumătate la momentul decesului mamei sale, potrivit actelor de stare civilă. Partea civilă C.C. nu s-a recăsătorit, având ca prioritate creșterea și îngrijirea minorei, în lipsa mamei, aspect confirmat de martorii P.M., socrul său, S.E., sora victimei, P.D., cumnata părții civile. Potrivit acestor martori, relațiile dintre membrii familiei C. erau foarte bune, decesul victimei afectându-l foarte mult IV. Răspunderea penală 301 pe soțul său. Instanța a reținut în esență că partea civilă C.C. și-a pierdut practic soția la nici 34 de ani, după cum minora a rămas fără mamă la 3 ani și jumătate, în condițiile în care era vorba, în ambele cazuri, de persoana cea mai apropiată din viața lor, suferința cauzată de pierderea unei astfel de persoane putând cu greu fi cuantificată, întrucât pierderea este ireparabilă. În raport de aceste aspecte, instanța a constatat că sumele solicitate de părțile civile ca daune morale, câte 500.000 lei pentru fiecare parte, sunt justificate.

Instanța a mai constatat, în raport de cele expuse, că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C.civ., întrucât prejudiciile produse părților civile, neacoperite încă, sunt consecința directă a faptei ilicite a inculpatului, care este responsabil pentru repararea lor. S-a notat că sunt totodată întrunite și condițiile răspunderii civile delictuale solidare prevăzute de art. 1000 alin. (3) și art. 1003 C.civ. doar în ceea ce privește pe partea responsabilă civilmente Spitalul Județean Argeș, întrucât, în esență, această instituție medicală avea calitatea de comitent, iar inculpatul - calitatea de prepus la data săvârșirii faptei, date fiind raporturile specifice de muncă, iar comitentul răspunde pentru prejudiciile produse prin fapta ilicită a prepusului angajat în încredințarea sarcinilor de serviciu.

Instanța nu a putut reține apărările formulate de partea responsabilă civilmente Spitalul Județean Argeș în acest sens, pentru următoarele argumente:

Existența unei asigurări medicale de malpraxis încheiate de inculpat, valabilă la data internării pacientei în spital, ceea ce ar antrena răspunderea contractuală a asigurătorului pentru culpa medicală a asiguratului, nu exclude răspunderea delictuală a persoanei asigurate, răspundere directă pentru propria faptă, după cum nu exclude nici pe cea a comitentului pentru fapta prepusului asigurat, atunci când sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1000 alin. (3) C.civ. In speța de față sunt întrunite aceste condiții legale. Nu a putut fi reținută nici apărarea în sensul că spitalul nu are vinovăție, nu are culpă, ca element necesar răspunderii civile delictuale, pentru că răspunderea sa civilă delictuală nu este una directă, pentru fapta proprie, întemeiată pe art. 998-999 C.civ. (cum este cazul inculpatului), ci pentru fapta altuia, conform art. 1000 alin. (3) C.civ. Este, așadar, suficient din punct de vedere al condițiilor răspunderii civile delictuale ca spitalul să fie comitentul inculpatului în sensul art. 1000 alin. (3) C.civ., iar pentru inculpat să fie îndeplinite condițiile prevăzute de art. 998-999 C.civ., cerințe îndeplinite în cauză.

Partea responsabilă civilmente menționată a formulat în esență apărări întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 95/2006: art. 375, art. 406 (făcând referiri și dispozițiile Legii anterioare nr. 74/1995), referitoare la independența profesională a medicului. Faptul că medicul beneficiază, potrivit dispozițiilor legale, de independență în ceea ce privește deciziile medicale, nu face să dispară raportul de muncă, relația de prepușenie dintre acesta și spital, cu atât mai mult cu cât angajatorul este cel care organizează programul și modul de lucru al medicului angajat. În același timp însă, partea responsabilă civilmente nu a avut în vedere și dispozițiile art. 168 alin. (2) din legea pe care a invocat-o, potrivit cărora: „Spitalul răspunde, în condițiile legii, pentru calitatea actului medical, pentru respectarea condițiilor de cazare, igienă, alimentație și de prevenire a infecțiilor nosocomiale, precum și pentru acoperirea prejudiciilor cauzate pacienților.” (...) în concluzie, în cauză, culpa medicală atrage răspunderea civilă solidară și a unității medicale în temeiul art. 1000 alin. (3) și art. 1003 C.civ.

Totodată, instanța a mai reținut că în cauză sunt întrunite și condițiile răspunderii civile contractuale prevăzute de art. 1073 și urm. C.civ., în ceea ce privește pe asigurătorul de răspundere civilă profesională SC A.R. A.V.I.G. SA, care este ținut să răspundă pentru prejudiciile aduse părților civile prin culpa medicală a inculpatului asigurat. Aceste aspecte rezultă din polița privind asigurarea de răspundere civilă profesională decurgând din practica medicală seria AAAA emisă de asigurătorul menționat pentru asiguratul G.C., poliță valabilă pe perioada 01.01.2006-31.12.2006, pentru suma limită a despăgubirii de 125.000 euro, în raport de care asigurătorul nu a formulat apărări. Pe de altă parte însă, întrucât inculpatul nu avea contract de muncă sau relații de prepușenie cu asigurătorul de răspundere profesională, răspunderea acestuia din urmă este una contractuală, care nu este solidară cu cea a inculpatului, ci coexistă cu aceasta, societatea de asigurare neputând răspunde în calitate de parte responsabilă civilmente. Totodată, răspunderea sa se limitează la suma plafonată prin contractul de asigurare, de 125.000 euro.

Cât privește părțile responsabile civilmente Casa de Asigurări de Sănătate Argeș și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, instanța a constatat că între aceste instituții și inculpat nu există nici raporturi directe de muncă, nici relație de prepușenie, nici relații contractuale în temeiul cărora casele de asigurări de sănătate să răspundă pentru prejudiciile cauzate prin fapta inculpatului. Atribuțiile și răspunderea acestora în materie de asigurări privesc doar asigurările de sănătate în sistem public ale asiguraților, deci asigurările de sănătate ale pacienților, iar nu asigurarea medicilor pentru culpa medicală.

Pentru toate aceste considerente, instanța, în baza art. 14 și art. 346 C.proc.pen. coroborate cu art. 998-999, art. 1000 alin. (3) și art. 1003, art. 1073 și urm. C.civ., a admis în parte acțiunile civile formulate de părțile civile. A obligat pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente Spitalul Județean de Urgență Pitești la plata către partea civilă C.C. a sumei de 506.980 lei, din care 6.980 lei daune materiale și 500.000 lei daune morale, respectiv la plata către partea civilă C.A.M. a sumei de 500.000 lei, reprezentând daune morale. A obligat pe asigurătorul de răspundere civilă profesională SC A.R.A.V.I.G. SA la plata alături de inculpat a sumelor acordate părților civile, dar numai în limita sumei totale reprezentând echivalentul în lei la data plății a sumei de 125.000 euro. Au fost respinse ca neîntemeiate acțiunile civile formulate de părțile civile în contradictoriu cu părțile responsabile civilmente Casa de Asigurări de Sănătate Argeș și Casa Națională de Asigurări de Sănătate. În baza art. 191 alin. (1) și (3) C.proc.pen., a obligat pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente Spitalul Județean de Urgență Pitești la plata sumei 2.000 lei cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 193 alin. (1) și (4) C.proc.pen., a obligat pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente Spitalul Județean de Urgență Pitești la plata sumei de 1.200 lei cheltuieli judiciare către partea civilă C.C., reprezentând onorariul avocatului, conform chitanței depuse la dosar.

← Malpraxis ginecolog. Vătămare corporală din culpă. Apreciere...		Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Neglijență... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Malpraxis ginecolog. Ucidere din culpă. Neacordarea de îngrijiri medicale corespunzătoare de către medicul curant. Consecința decesului pacientei.