Servitute de trecere. Legitimare procesuală activă recunoscută posesorului
| Comentarii |
|
Este just a considera că o extensiune a sferei titularilor unei acţiuni în stabilirea servituţii de trecere trebuie îngăduită, câtă vreme esenţială rămâne nevoia de a asigura accesul la un imobil fără ieşire la calea publică. Dintr-o asemenea perspectivă, este de considerat că nu doar acela care îşi poate dovedi în mod riguros calitatea de proprietar, ci şi posesorul poate avea calitatea procesuală activă, câtă vreme acesta, deşi nu este încă proprietar, are animus domini, deci intenţia de a se comporta ca un veritabil proprietar, exercitând o stăpânire de fapt asupra bunului specifică, altfel, însuşi dreptului de proprietate şi oferind aparenţele unei veritabile proprietăţi.
Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie, Decizia nr. 2426 din 27 octombrie 2006
Prin sentința civilă nr. 11481 din 12 decembrie 2005 a judecătoriei Cluj-Napoca, s-a admis acțiunea civilă înaintată de reclamanții C.P. și C.A. împotriva pârâților C.I. și Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca.
S-a dispus instituirea și întabularea unei servituți de trecere cu piciorul și autoturismul asupra imobilului cu nr. topo 12037/2/2 din CF 148522 Cluj, pe o lungime de 27,34 m și lățime de 3 m, pe direcția punctelor 22, 61, 62, 21, 22 și pe lungime de 12,88 m și lățime de 9,66 m pe direcția punctelor 41, 71, 70, 62 și 41, conform planului anexat care face parte din expertiza efectuată în cauză de expert P.I., care face parte integrantă din prezenta sentință, în favoarea imobilului cu nr. top 12037/1 din CF 127095 Cluj-Napoca.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere, în esență, următoarele:
Reclamanții sunt proprietari tabulari ai imobilului înscris în CF nr. 127095 Cluj-Napoca nr. top 12037/1 (casă și teren în suprafață de 145 mp), iar conform concluziilor expertizei tehnice efectuate în cauză imobilul este loc înfundat.
Accesul la casă și garaj se poate face doar prin constituirea unei servituți de trecere în sarcina imobilului cu nr. top 12037/2/2 din CF nr. 148222, aflat în proprietatea pârâtului C.I.
Așa fiind, acțiunea a fost admisă.
împotriva sentinței a declarat apel pârâtul C.I., admis prin decizia civilă nr. 323/A/2006 din 11 aprilie 2006 a Tribunalului Cluj cu consecința schimbării sentinței în sensul respingerii acțiunii pentru lipsa calității procesuale active a reclamanților, cu 600 RON cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului apelant.
Motivând decizia, Tribunalul a arătat că în apel a fost depusă sentința civilă nr. 916/2005 a Judecătoriei Cluj-Napoca, devenită irevocabilă, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 30784 din 5 noiembrie 1996 încheiat în favoarea reclamanților C., privitor la imobilul situat în Cluj-Napoca, str. C., identic cu cel din litigiul de față.
Așa fiind, rezultă că reclamanții și-au pierdut calitatea de proprietari ai imobilului loc înfundat, ceea ce face ca să își piardă și calitatea procesuală activă în prezentul proces, căci stabilirea unei servituți de trecere poate fi cerută în justiție doar de către proprietarul fondului, fiind vorba despre un act de dispoziție.
în contra acestei decizii reclamanții C.P. și C.A. au declarat recurs, solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece este greșită statuarea potrivit căreia doar proprietarul fondului dominant poate solicita stabilirea unei servituți de trecere, căci un asemenea drept de servitute se stabilește pentru uzul și utilitatea fondului dominant și constituie o sarcină pentru fondul aservit, iar nu pentru proprietarul acestuia. în consecință, inclusiv deținătorul fondului dominant poate promova acțiunea în justiție, fie că este chiriaș, arendaș, concesionar sau titular al unui drept de administrare. Or, reclamanții sunt deținători ai fondului dominant, astfel că au calitatea procesuală și interes.
Curtea are în vedere următoarele: potrivit dispozițiilor art. 616 C. civ., evocate și de către reclamanți în cererea lor de recurs, „Proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona”.
Aceste dispoziții legale fac vorbire, în ce privește persoana în drept a solicita în justiție stabilirea unui drept de servitute de trecere, exclusiv despre proprietarul fondului care nu are ieșire la calea publică, fără a menționa și alte categorii decât proprietarul care să fie înzestrate cu asemenea putere de a acționa în justiție și, deci, care să aibă calitate procesuală activă.
Având însă în vedere că, așa cum și recurenții afirmă, instituirea unui drept de servitute de trecere este legată în mod direct de situația unor fonduri învecinate, ea vizând asigurarea accesului și exploatării unui imobil înfundat, trebuie considerat că o restrângere a categoriei titularilor unor asemenea acțiuni în justiție la proprietarii fondurilor apare nejustificată. Din acest motiv, este just a considera că o extensiune a sferei titularilor unei acțiuni în stabilirea servituții de trecere trebuie îngăduită, câtă vreme esențială rămâne nevoia de a asigura accesul la un imobil fără ieșire la calea publică.
Dintr o asemenea perspectivă, este de considerat că nu doar acela care își poate dovedi în mod riguros calitatea de proprietar, ci și posesorul poate avea calitatea procesuală activă, câtă vreme acesta, deși nu este încă proprietar, are animus domini, deci intenția de a se comporta ca un veritabil proprietar, exercitând o stăpânire de fapt asupra bunului specifică, altfel, însuși dreptului de proprietate și oferind aparențele unei veritabile proprietăți.
Sus evocata extensiune nu poate însă merge până la a considera, precum recurenții pretind, și că simplul detentor precar ar putea introduce acțiunea, căci acesta nu posedă pentru sine și nu se comportă ca un veritabil proprietar. El se află într-o poziție de dependență în raport cu proprietarul însuși, puterile sale juridice fiind limitate în mod sever la ceea ce s-a convenit cu proprietarul prin actul juridic în temeiul căruia detenția precară s-a născut.
Altfel, s-ar ajunge la a i se recunoaște detentorului precar prerogative străine poziției sale juridice, îngăduindu-i-se a face un act de administrare a imobilului.
în cauza de față, în contra recurenților s-a dispus, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în favoarea lor prin aplicarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, astfel că au fost repuși în situația juridică anterioară vânzării-cumpărării, aceea de chiriași ai imobilului, redevenind deci simpli detentori precari.
în acest context, devin sugestive și dispozițiile art. 1420 pct. 3 C. civ. privitoare la obligațiile locatorului, potrivit cărora locatorul este dator, „(…) prin însăși natura contractului, fără să fie trebuința de nici o stipulație specială; (…) de a face ca locatarul să se poată folosi neîmpiedicat în tot timpul locațiunii”, ceea ce trimite la concluzia că locatorul are obligația de a face tot ce este necesar pentru ca bunul închiriat să poată fi întrebuințat conform destinației lui.
Or, aceasta poate însemna, în concret, și constituirea unui drept de servitute de trecere, atunci când este necesar, ceea ce implică și consecința că nu locatarul poate constitui un asemenea drept pe calea unei acțiuni în justiție, ci doar locatorul.
Este fără relevanță că reclamantului nu i s-a restituit deja imobilul în litigiu, esențial fiind, sub aspectul calității procesuale active, că reclamanții și-au pierdut titlul de proprietate și, deci, dreptul de a porni procesul de față.
Așa fiind, recursul reclamanților trebuie respins în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel hotărând cu respectarea legii.
| ← Perimare. Suspendarea termenului | Ipotecă convenţională. Specialitatea contractului de ipotecă... → |
|---|
