„servitute”. Jurisprudență

Judecătoria COSTEŞTI Sentinţă civilă nr. 1134 din data de 18.11.2013

Dosar nr. 1304/214/2012

JUDECĂTORIA COSTEȘTI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1134

PREȘEDINTE Sonia Ionela Țînțu

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții A M M, AR-I și pe pârâtele PRIMĂRIA BUZOEȘTI, COMUNA BUZOEȘTI- PRIN PRIMAR și D.F., având ca obiect "servitute";.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei de față,constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.06.2012, sub număr unic 1304/214/2012, reclamanții AMM și AR-I au chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâții COMUNA BUZOEȘTI - reprezentată prin primar, PRIMĂRIA BUZOEȘTI și DIN FLORICA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să o oblige pe pârâta Din Florica să le permită accesul pe ulița domeniu public, cu lățimea de 2 m și lungimea de 50 m, să-și retragă gardul cu care a împrejmuit cele două căi de acces pe o suprafață de 700 mp, terenul fiind al domeniului public, să le permită accesul pe drumul cu o lățime de 4 m și o lungime de 20 m, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au locuința și terenul situate în satul Vulpești, comuna Buzoești și din data de 03.06.2012, pârâta Din Florica a închis drumul cu lățimea de 2 m, astfel încât nu mai pot ajunge la proprietate fiind nevoiți să ocolească foarte mult. Acest drum nu este înscris în titlul de proprietate al pârâtei și chiar dacă ar fi inclus și dacă s-ar constata aceasta printr-o expertiză, trebuie să fie obligată să le permită accesul pe acest drum.

Același lucru s-a întâmplat și cu celălalt drum care duce la terenurile agricole.

Pe aceste drumuri au circulat și autorii reclamanților de peste 30 de ani, astfel ar interveni și uzucapiunea de lungă durată, potrivit noilor dispoziții ale codului civil.

Reclamanții au menționat și faptul că aceste drumuri sunt circulate de toată lumea, inclusiv de către primărie, iar în urma sesizărilor adresate organelor locale , li s-a spus că instanța de judecată este cea mai abilitată să rezolve problema.

De asemenea, au precizat că drumurile sunt incluse în planul cadastral al zonei și sunt singura cale de acces de la proprietatea pe care o dețin la calea publică.

În continuare, reclamanții au arătat că au dobândit imobilele prin vânzare-cumpărare de la părinți și respectiv bunici, aceștia circulând la rândul lor tot timpul pe aceste drumuri, care sunt menționate și în schița de proprietate.

În partea de sud vecinii proprietății pe care o dețin sunt Din Gabriel și cale de acces.

Vecinătățile celor două căi de acces sunt : S - Din Gabriel și cale de acces, N - Oprea S. Florea, E - Ciot Radu, V - Hristea F. Ion.

Au mai susținut reclamanții că aceste drumuri trebuie să fie ale domeniului public.

În drept, au fost invocate disp. art. 617 și urm. C.civil, art. 274 C.pr.civ.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 15 lei achitată conform chitanței de la fila 13.

Pentru dovedirea cererii, reclamanții au propus probele cu acte, interogatoriu, martori, expertiză și cercetarea locală.

În termen legal, pârâta D.F. a depus la data 16.10.2012 ( fila 20 ) întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

A susținut pârâta faptul că reclamanții solicită accesul de la calea publică la aceeași proprietate pe două căi de acces, ceea ce constituie un abuz de drept, întrucât legea permite o singură cale de acces în situația în care proprietarul fondului dominant este lipsit de acces la calea publică.

În ceea ce privește accesul reclamanților pe drumul comunal lat de 4 m, situat în partea de est a proprietății sale, pârâta a susținut că nu le-a interzis niciodată accesul reclamanților pe acel drum.

În schimb ,calea de acces constând în acea potecă de picior este proprietate sa, situată în partea de vest a terenului său.

Această potecă de picior a existat și pe timpul CAP, dar nu a fost niciodată în domeniul public al comunei și nu se află înscrisă în harta cadastrală a localității. Poteca respectivă a fost retrocedată autorilor săi, fiind înscrisă în titlul acestora de proprietate.

A mai susținut pârâta faptul că acea potecă continua de la terenul său peste terenul autorilor reclamanților și apoi peste cel al familiilor Grigorescu Marin și Ene Petre și aceste trei familii au închis poteca și nu a mai putut fi folosită, lucru pe care l-a realizat la rândul său în acest an.

De asemenea, pârâta a menționat faptul că poteca respectivă nu este înscrisă nici în titlul său de proprietate și nici în cel al vecinilor din partea de vest, respectiv Gherghina Zamfir, ca domeniu public.

În drept, au fost invocate disp. art. 115 C.pr.civ.

La același termen de judecată ( fila 21 ), reclamanții au depus o cerere precizatoare și completatoare prin care au arătat că au chemat în judecată Primăria Buzoești, prin primar și comuna Buzoești, pentru a se clarifica dacă drumurile pe care circulau înainte de a fi închise de pârâta D F erau sau nu ale domeniului public, iar în cazul în care se va constata că sunt ale domeniului public să li se permită trecerea.

Au mai solicitat ca pârâta să demoleze gardul cu care a împrejmuit cele două drumuri, iar în caz contrar să fie autorizați să efectueze lucrarea pe cheltuiala pârâtei.

Cererea nu a fost motivată în drept și a fost însoțită de o schiță, în copie, harta cadastrală, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 172/25.08.2005 la BNP Carmen Grecu, fișa corpului de proprietate, plan de amplasament și delimitare a corpului de proprietate și memoriu tehnic justificativ ( filele 23-28 ).

La data de 13.11.2012 a fost depusă la dosar de către reclamanți chitanța doveditoare a plății taxei judiciare de timbru în sumă de 23 lei ( fila 32 ).

Celelalte pârâte au depus un înscris denumit întâmpinare la data de 11.12.2012 ( filele 52-54), care conține de fapt răspunsul la relațiile solicitate de instanță, prin care au menționat faptul că cele două căi de acces nu fac parte din domeniul public. Pe cele două drumuri au trecut în timpul CAP-ului atât reclamantul, cât și autorii pârâtei, dar în baza legii nr. 18/1991 s-a reconstituit autorilor reclamanților și pârâtei dreptul de proprietate. Cele două drumuri constituie proprietatea pârâtei, conform titlului de proprietate nr. 107459/28.06.1999, emis pe numele autorului D A M, cu moșt. D G. În partea de nord se învecinează cu autorul reclamantului Din N. Petre și nu este înscris drum de servitute sau cale de acces.

Reclamanții au ieșire la calea publică, dar este puțin mai ocolitor.

În ședința publică din data de 13.11.2012, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Primăria Buzoești și comuna Buzoești ( filele 35-36 ).

La același termen de judecată, instanța a încuviințat pentru reclamanți probele cu înscrisuri, interogatoriu pârâtei, doi martori și expertiză tehnică în specialitatea topometrie, prorogând proba cu cercetarea la fața locului, după efectuarea expertizei tehnice și solicitând și relații Primăriei Buzoești.

Probele cu înscrisuri, interogatoriu și doi martori au fost încuviințate și la propunerea pârâtei D.F..

Prin cererea depusă la data de 15.01.2013 ( fila 89 ), reclamanții au solicitat obligarea pârâtei să le permită accesul pe calea de acces cea mai scurtă cu o lățime de aproximativ 2 m și o suprafață de 45 mp, având în vedere că este practicabilă și iarna, nu este inclusă în niciun act de proprietate și având în vedere că este drum înfundat, să-și desființeze gardul, iar dacă aceasta refuză să fie autorizați să execute această lucrare, dar pe cheltuiala pârâtei.

Au mai precizat reclamanții faptul că cealaltă cale de acces este tot drum public,, este prevăzută în harta cadastrală a zonei și nu este închisă până în prezent.

La termenul de judecată din data de 15 ianuarie 2013, în urma discutării acestei cereri precizatoare, instanța a dispus ca judecata să aibă în vedere ambele căi de acces menționate în cererea de chemare în judecată și în precizările ulterioare, motivat de faptul că potrivit art. 246 alin. 4 C.pr.civ., când părțile au intrat în dezbaterea fondului, renunțarea la judecată nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părți și având în vedere că pârâta s-a opus la renunțarea la judecata acțiunii cu privire la una dintre căile de acces menționate în cererea de chemare în judecată, renunțare formulată după intrarea în dezbaterea fondului.

În cauză au fost administrate toate probele care au fost încuviințate părților, la filele 138-144 aflându-se interogatoriile conținând răspunsurile acestora, iar la filele 147 și 148 declarațiile martorilor V Ba și H M, propuși de reclamanți, depozițiile martorilor audiați la cererea pârâtei D.F., constituind filele 145 - martora Gherghina Ioana și 190 - martorul Grigorescu Marin.

Primăria comunei Buzoești a depus răspuns la relațiile solicitate de instanță la data de 11.12.2012 ( filele 52-54 ).

În cauză s-a întocmit raport de expertiză de către expert Dumitrescu Valerica care a fost depus la dosar la data de 10.01.2013 ( filele 62-67 ), în original fiind depus la data de 14.01.2013 ( filele 77-82 ), fiind refăcut și completat ( filele 167-169, 184-186, 226-228 ).

La filele 159-160 se află depus procesul-verbal întocmit cu ocazia cercetării la fața locului, probă administrată la data de 13.03.2013.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele :

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare ( cu clauză de întreținere ) autentificat sub nr. 1728/25.08.2005 de Biroul Notarului Public Carmen Grecu, a cărui copie se află depusă la filele 24 și 25 ale dosarului, numitele D F. I, V P. D și Din P. N au vândut reclamantului A M. M-M nuda proprietate asupra imobilelor situate în intravilanul comunei Buzoești, sat Vulpești, județul Argeș, tarlaua 10, parcelele 238-239, identificate cadastral sub nr. 399 și anume : suprafața totală de 3068 mp, teren din care 771 mp curți-construcții și 2297 mp arabil ( suprafața înscrisă în titlul de proprietate este de 3116 mp ), între vecinii : la Nord - Oprea Gr. Florea, la Est - Ciot T. Radu, la Sud - Din M. Gabriel și cale de acces și la vest - Hristea F. Ion, o casă de locuit (C1), în suprafață construită la sol de 80 mp, din lați cu pământ , cu două camere, acoperită cu tablă, un fânar (C2), în suprafață construită la sol de 37 mp, din lați cu pământ, acoperit cu carton, precum și un pătul (C3), în suprafață construită la sol de 27 mp, din lați cu pământ, acoperit cu internită, construcții situate pe terenul descris mai sus, limitele și configurația imobilelor fiind cele din schița de amplasament avizată sub nr. 5347 din 29.03.2005 de ANCP-ONCPI Argeș, ce face parte integrantă din prezentul contract.

În continuare, în cuprinsul acestui contract s-a precizat modul în care vânzătoarele au dobândit imobilele, în privința terenului consemnându-se faptul că terenul a fost dobândit integral de către Din F. Ioana, prin reconstituirea dreptului de proprietate, în condițiile Legii Fondului Funciar nr. 18/1991, republicată, în calitate de succesoare a soțului său Din N. Petre, conform titlului de proprietate nr. 58453 din 05.12.1994.

La fila 26 se află depusă și copia fișei corpului de proprietate cuprinzând și schița bunului imobil, avizată sub nr. 5347/29 mai 2005 de ANCPI-OCPI Argeș, schiță redată și în cuprinsul planului de amplasament și delimitare a corpului de proprietate scara 1: 1000, ce poartă de asemenea viza aceleiași unități ( fila 27 ).

Titlul de proprietate indicat în cuprinsul actului translativ de proprietate invocat de către reclamanți se găsește, în copie, la fila 118 și menționează un total al suprafeței de teren intravilan de 3116 mp.

Verificând mențiunile acestui titlu de proprietate sub aspectul vecinătăților suprafețelor de teren care însumate totalizează 3116 mp, suprafață pe care reclamanții au dobândit-o prin contractul de vânzare-cumpărare ( cu clauză de întreținere ) instanța constată că pe latura de sud a suprafețelor de 1838 mp, categoria arabil și respectiv 639 mp, categoria curți-construcții este înscris numitul D M. G, fără a fi menționată ca și vecinătate, pe aceeași latură de sud și cale de acces.

Pârâta D M. F a dobândit prin contractul de întreținere autentificat sub nr. 2736/20.12.2004 de BNP Crăciun Irina de ( filele 115-116 ), mai multe imobile de la mama sa D M. G.

Conform mențiunilor din acest contract, înstrăinătoarea D M. G a dobândit terenurile descrise în contract prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza legii nr. 18/1991 a fondului funciar, potrivit titlului de proprietate nr. 107459 codul 03014940 din 28.06.1999.

Verificând vecinătățile terenurilor intravilane înscrise în acest titlu de proprietate, instanța constată faptul că terenurile arabile intravilane în suprafață de 1918 mp și respectiv 519 mp, care fac obiectul contractului încheiat cu pârâta Din N. Floarea se învecinează pe latura de nord cu numitul M. D P.

Din ansamblul celor mai sus redate, rezultă că proprietățile părților persoane fizice se învecinează.

Proba cu expertiză a pus în evidență configurația și dimensiunile terenurilor deținute de reclamanți potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1728/25.08.2005, în suprafață de 3068 mp, teren conturat cu roșu pe planul de situație anexat la raportul de expertiză întocmit de expert Dumitrescu Valerica ( fila 82 ).

În mod corespunzător, experta cauzei a determinat și amplasamentul și întinderea terenului pârâtei Din M. Floarea, în suprafață de 3540 mp, conturat cu verde pe același plan de situație.

În cuprinsul raportului de expertiză refăcut ( fila 227 ) s-a precizat de către aceeași expertă faptul că suprafața rezultată din măsurători între vecinătățile înscrise în actele de proprietate ale pârâtei, de 3540 mp este cu 184 mp mai mult decât suprafața din actele de proprietate, dar diferența se înscrie în toleranțele admise de normativele în vigoare ( un plus de 10%față de suprafața înscrisă în actele de proprietate ).

Totodată, a fost justificată această diferență de suprafață cu referire la metoda de măsurare și de calcul, la punerea în posesie măsurătorile făcându-se cu ruleta, iar în prezent cu aparatura de precizie - stație totală, GPS, la calculul suprafeței avându-se în vedere atât elementele liniare, cât și cele unghiulare.

Același mijloc de probă a materializat și cele două căi de acces menționate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, respectiv cea situată în partea de vest a proprietății pârâtei în suprafață de 45 mp, delimitată de punctele 23-24-25-26-27-29-23, colorată cu galben pe planul de situație atașat la raportul de expertiză inițial, despre care s-a menționat că este închisă în proprietatea pârâtei și cea situată în partea de est a aceleiași proprietăți.

Aceasta din urmă este delimitată de punctele 2-3-13-12-2 și colorată cu portocaliu pe planul de situație atașat la raportul de expertiză, despre care s-a precizat că nu este inclusă în proprietatea pârâtei, gardul edificat de pârâtă fiind între punctele 3-13.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză refăcut, întocmit de expert Dumitrescu Valerica ( fila 227 ), cele două căi de acces nu aparțin domeniului public și nu figurează ca și căi de acces pe planul cadastral.

Proba cu expertiză administrată în cauză a relevat fără echivoc faptul că terenul reclamanților este loc înfundat, făcându-se trimitere și la vecinătățile înscrise în titlul de proprietate al autoarei reclamanților D F. I, care determină aceeași concluzie a înfundării terenului reclamanților.

În raport de situația de fapt astfel rezultată și de temeiul juridic al cererii inițiale, astfel cum acesta este menționat de către reclamanți, respectiv art. 617 NC.civil, instanța reține că reclamanții solicită constituirea unei căi de acces.

Pentru calificarea juridică a acțiunii în sensul celor stabilite de instanță se impun a fi avute în vedere și precizările depuse la dosar de către reclamanți, îndeosebi cea depusă la fila 89.

În cuprinsul acestei cereri, reclamanții fac referire la calea de acces cea mai scurtă cu lățimea de aproximativ 2 m, invocând ca și argumente faptul că este cea mai scurtă, practicabilă și iarna, nu este inclusă în niciun act de proprietate și având în vedere că este drum înfundat.

Însuși cuprinsul cererii inițiale de chemare în judecată, prin care reclamanții fac trimitere la două căi de acces și invocă faptul că drumul cu lățimea de 2 m nu este înscris în titlul de proprietate al pârâtei și chiar dacă ar fi inclus și dacă s-ar constata aceasta printr-o expertiză, trebuie să fie obligată să le permită accesul pe acest drum, susțin încadrarea juridică a cererii în dispozițiile art. 617 N.C.civil.

Și prin precizările depuse ulterior, reclamanții au motivat faptul că doresc lămurirea situației celor două căi de acces, al căror regim juridic nu-l cunosc , nefiind astfel preocupați de apărarea căii de acces menționate în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare ( cu clauză de întreținere ).

Potrivit textului invocat de reclamanți, proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i se permită trecerea pe fondul vecinul său pentru exploatarea fondului propriu.

Alin. 2 al art. 617 NCciv. reglementează și condițiile în care se poate realiza acest drept al proprietarului fondului dominant și anume trecerea trebuie să se facă în condiții de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică.

Față de aceste dispoziții și de situația de fapt relevată de materialul probator administrat în cauză,reținând că reclamanții își pot asigura accesul către gospodărie ,cu permisiunea pârâtei D.F.,prin utilizarea căii de acces evidențiată în partea de est a proprietății acesteia, acțiunea reclamanților apare ca fiind neîntemeiată.

În condițiile în care atât din răspunsurile reclamanților la interogatoriu, cât și din declarațiile martorilor audiați a reieșit că pârâta nu s-a opus la folosirea acestei căi de acces de către reclamanți și nici nu i-a împiedicat pe aceștia să tranziteze terenul proprietatea sa ,nu se poate vorbi de un caracter litigios al dreptului de trecere din punctul de vedere al acestei căi de acces din partea de est a proprietății pârâtei.

Instanța opinează că ,indiferent de renunțarea reclamanților la judecată în ceea ce privește calea de acces situată în partea de est a proprietății pârâtei, chiar dându-se eficiență acestei manifestări de voință a acestora, într-o cerere având ca obiect constituirea unei servituți de trecere, este obligatoriu a se identifica acea cale de acces care aduce o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului aservit.

În legătură cu acest aspect, instanța are în vedere răspunsul expertei desemnate în cauză la obiectivul nr. 15 din raportul inițial de expertiză ( fila 81 ), constând în stabilirea acelei căi de acces care este mai puțin păgubitoare pentru pârâtă.

Potrivit acestui răspuns, care se găsește la fila 81 a dosarului, calea de acces care răspunde acestei cerințe este calea de acces situată la estul proprietății pârâtei, care nu este inclusă în proprietatea sa, gardul edificat de pârâtă ( gard de plasă ) fiind la vestul căii de acces.

De altfel, însăși reclamanta AR-I a confirmat prin răspunsul la nr. 4 din interogatoriu propus de pârâta D M. F ( fila 140) susținerea acesteia conform căreia de la data dobândirii în proprietate a gospodăriei, aceasta și-a asigurat trecerea la drumul public pe latura de est a proprietății pârâtei, pe o cale de acces cu lățimea de 4 m și lungimea de 25 m.

Ambii reclamanți au recunoscut în cadrul întrebării nr. 7 din interogatoriu ( filele 139 și 140 ) că traseul acestei treceri este liber, neîngrădit, dar aceștia au susținut că pârâta i-ar fi amenințat că le închide și acea cale de acces.

Reclamanții au afirmat că această cale de acces identificată de proba cu expertiză în partea de est a proprietății pârâtei D M. F ar fi impracticabilă.

Răspunsurile reclamantei AR-I la interogatoriu au evidențiat o contradicție între afirmațiile acesteia referitoare, pe de o parte, la utilizarea acestei căi de acces pentru a ajunge la proprietatea sa, iar pe de altă parte, la imposibilitatea de a circula pe acel drum pe timp de iarnă, dar și pe timp de vară, întrucât în acest anotimp este un drum cu nămol.

În ciuda susținerilor sale privind caracterul continuu impracticabil al acestui drum, instanța reține că reclamanta a recunoscut că și-a asigurat trecerea de la drumul public la gospodărie, de la data dobândirii acesteia și până în prezent, prin utilizarea acestei căi de acces ,fără a face referire la eventuale dificultăți întâmpinate cu această ocazie.

La rândul său, reclamantul A M-M, referindu-se la edificarea unor porți în capătul acestei căi de acces, la limita cu proprietatea sa, a acreditat ideea pericolului reprezentat de prezența animalelor sălbatice ,la întrebarea nr. 6 ( fila 138 ) justificând edificarea acestor porți prin aceea că animalele sălbatice ar intra în grădină.

Instanța, față de răspunsul reclamantului, nu a reținut că acesta ar fi făcut referire la eventualele animale sălbatice periculoase, cum ar fi porcul mistreț, martorii V B și H M audiați la propunerea reclamanților relatând instanței ( filele 147 și 148 ) despre un incident petrecut pe acel drum de câmp, în care o persoană ar fi fost atacată de un porc mistreț.

Martorul V B a revenit asupra declarației sale, plasând locul de desfășurare al acestui incident spre islazul comunal.

Cu ocazia cercetării la fața locului, instanța a constatat că această cale de acces, plasată în partea de est a proprietății pârâtei nu se învecinează cu islazul comunal sau cu vreo pădure, ci cu terenuri arabile.

În ceea ce privește caracterul impracticabil al acestui drum, relevat de martorul V B, însuși martorul H M, audiat de asemenea la propunerea reclamanților, care a declarat despre existența unei râpe, a confirmat faptul că reclamanții nu folosesc drumul respectiv pentru accesul cu autoturismul, decât atunci când vremea este rea.

În urma constatărilor efectuate la fața locului, la data de 13.03.2013, instanța a stabilit posibilitatea folosirii acelui drum, nefiind identificată vreo râpă și observându-se că reprezentantul Primăriei comunei Buzoești, județul Argeș, în persoana d-nei secretar Ciobanu Adina s-a deplasat la fața locului cu un autoturism marca Dacia Logan.

Instanța reține faptul că niciuna dintre probele administrate de către reclamanți nu au demonstrat că acel drum ar fi impropriu circulației cu piciorul, martorii propuși de reclamanți referindu-se cu precădere la circulația cu autoturismul, dar și la imposibilitatea folosirii acelui drum de către copii, afirmație pe care cei doi martori au făcut-o în contextul redării acelui incident în care ar fi fost implicat un porc mistreț.

Față de cele constate la fața locului cu privire la poziționarea drumului pe care se asigură trecerea înspre calea de acces de pe latura estică a proprietății pârâtei, la configurația acestuia și la concluziile raportului de expertiză întocmit de expert Dumitrescu Valerica privind caracterul căii de acces de pe această latură de a fi calea de acces care răspunde într-o mai mare măsură cerințelor art. 617 alin. 2 N.C.civil, susținerile reclamanților referitoare caracterul impropriu circulației al acestei căi de acces este neîntemeiată.

Cât privește invocarea uzucapiunii, instanța reține că această susținere contrazice calificarea juridică a cererii astfel cum a fost stabilită, prin raportare la ansamblul celor mai sus expuse și la temeiul juridic invocat de reclamanți , art. 619 N.C.civil făcând referire la înțelegerea părților, la hotărârea judecătorească și la folosința continuă pe timp de 10 ani, ca moduri alternative de determinare a întinderii și modului de exercitare a dreptului de trecere.

Având în vedere soluția pronunțată de instanță la termenul de judecată din 13.11.2012 asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primăria Buzoești și comuna Buzoești, județul Argeș, pentru considerentele expuse în considerentele acelei încheieri, acțiunea introdusă împotriva acestor pârâte va fi respinsă ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitatea procesuală pasivă.

În temeiul art. 274 C.pr.civ. vechi, reclamanții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată către pârâta Din M. Floarea în sumă de 1500 lei, reprezentând contravaloare onorariu avocat conform chitanțelor depuse la dosar..

Va lua act că celelalte pârâte nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea reclamanților A M M și AR-I, formulată împotriva pârâtelor PRIMĂRIA BUZOEȘTI, cu sediul în comuna Buzoești, jud.Argeș, COMUNA BUZOEȘTI- PRIN PRIMAR și D.F.

Respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâtele Primăria Buzoești și comuna Buzoești, jud. Argeș ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Obligă reclamanții la plata cheltuielilor de judecată către pârâta D.F. în sumă de 1500 lei.

Ia act că pârâtele Primăria Buzoești și comuna Buzoești, jud. Argeș nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre „servitute”. Jurisprudență