partaj judiciar. Jurisprudență

Judecătoria COSTEŞTI Sentinţă civilă nr. 1152 din data de 21.11.2013

JUDECĂTORIA COSTEȘTI

Dosar nr. 1632/214/2012

Sentința civilă nr. 1152

Președinte : Alina Achim

Pe rol, soluțI.area cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții-pârâți D.I I., D.I.I., D.I M. în contradictoriu pârâții reclamanți D.I. GHE., N I I și a cererii reconvenționale, având ca obiect partaj judiciar.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de partaj succesoral, înregistrată pe rolul Judecătoriei Costești, la data de 26.07.2012, sub nr. de dosar 1632/214/2012, reclamanții, D.I., D.I. și D.M. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții, D.Ghe. și N.I., ieșirea din indiviziune asupra bunurilor autorului D.M. I..

În motivare, reclamanții au arătat că autorul lor a decedat la data de 06.07.2010, cu ultimul domiciliu în orașul Costești, iar moștenitori legali au rămas părțile, cu o cotă de 1/5 fiecare.

Masa succesorală se compune din terenul în suprafață totală de 6 ha 1142 mp situat în Costești, sat Pârvu-Roșu, individualizat conform titlului de proprietate nr. 125519 din 15.12.2003; o casă cu trei camere și aplecătoare, din paiantă, în suprafață de 84 mp; o bucătărie de vară din paiantă, în suprafață de 93 mp și dintr-un grajd cu fânar deasupra și trei aplecători, în suprafață de 48 mp.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 1143 cod civil din 1864, art. 6731-14 Cod pr.civ. din 1865.

Prin cererea completatoare depusă la 23.10.2012, reclamanții au solicitat introducerea la masa partajabilă și a următoarelor bunuri mobile: un cal în vârstă de opt ani; o căruță pentru cal cu cauciucuri; un ham pentru cal (fila 27).

Prin cererea reconvențI.ală formulată la 20.11.2012, pârâții D.Ghe. și N.I. au solicitat completarea masei succesorale cu o găleată de aramă și un butoi cu vin; un cilindru de aramă pentru cazan; o coarbă de aramă; o putină de lemn.

Prin încheierea de la data de 22.01.2013 instanța a încuviințat pentru reclamanții-pârâți proba cu înscrisuri și interogatoriu pârâților, probe ce au fost administrate la același termen de judecată.

Instanța din oficiu a administrat interogatoriu reclamanților-pârâți D.I. și D.M. cu privire la bunurile enumerate în cererea reconvențI.ală.

În cadrul probei cu înscrisuri reclamanții-pârâți au depus la dosarul cauzei titlul de proprietate nr. 125519/15.12.2003, o schiță a terenului intravilan, încheierea nr. 266 din 14.02.2011 privind verificările efectuate în evidențele succesorale ale Camerei Notarilor Publici și ale Uniunii NațI.ale a Notarilor Publici din România, adeverință de rol nr. 9430/20.07.2013 eliberată de Primăria orașului Costești, certificat de atestare fiscală nr.9429/20.07.2012, certificat de deces al defunctului D.I., acte de stare civilă al părților din proces (filele 2-16, 30-32), certificat de moștenitor nr. 234/07.06.2004 eliberat în dosarul succesoral nr. 282/2004 al B.N.P. Carmen Grecu (fila 28).

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 6736 C.pr.civ. din 1865 pronunțată la data de 22.01.2013, instanța a reținut că, a intervenit la data de 06.07.2010 decesul numitului D.I. cu ultimul domiciliu în orașul Costești, sat Pârvu-Roșu, jud. Argeș, iar moștenitori legali acceptanți ai succesiunii autorului D.I. sunt părțile din proces în calitatea de descendenții de gr.I, respectiv D.I.I., D.I., D.M., D.Ghe. și N.I., fiecare cu o cotă succesorală de 1/5.

Totodată, instanța a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului se compune din : o casă cu trei camere, din paiantă în suprafață de 84 mp, construită în 1945; cota de 5/8 dintr-o bucătărie de vară, în suprafață de 93 mp și dintr-un grajd, în suprafață de 48 mp, situate pe terenul de 970 mp curți-construcții, din satul Pârvu-Roșu, nr. 256; terenul în suprafață totală de 6 ha și 1142 mp, individualizat conform titlului de proprietate nr. 125519 din 15.12.2003; un cal în vârstă de 8 ani; o căruță cu roți din cauciuc; un ham pentru cal.

Subsecvent pronunțării acestei încheieri interlocutorii, instanța a dispus efectuarea expertizelor în specialitatea evaluarea bunuri mobile, construcții și agronomie, ultimului expert stabilindu-i-se și obiectivul de formarea loturilor în specialitatea agronomie, obiectivele rapoartelor de expertiză fiind stabilite prin încheierea de la data de 05.03.2013.

La data de 05.09.2013 dl. expert Popa Nicolae a întocmit raportul de expertiză în specialitatea evaluare bunuri mobile (filele 83- 93), iar la data de 01.10.2013 a fost depus la dosarul cauzei de către expertul tehnic d-na Popescu Maria raportul de expertiză în specialitatea construcții (filele 101-121).

La termenul de judecată de la data de 15.10.2013 reclamanții-pârâți personal și asistați de apărător au arătata că nu au de formulat obiecțiuni la rapoartele de expertiză în specialitățile evaluarea bunuri mobile și construcții, pârâții lipsind la acel termen de judecată și nici nu au formulat obiecțiuni înscris.

Ca urmarea a realizării rapoartelor de expertiză în specialitățile evaluare bunuri mobile și construcții la data de 04.11.2013 a fost întocmit raportul în specialitatea agronomie de către dl. expert tehnic Matei Iulian, raport care cuprinde și variante de lotizare a bunurilor reținute de instanță la masa succesorale (filele 124-162).

Reclamanții-pârâți prin apărător au arătat că nu au obiecțiunii la raportul de expertiză întocmite de dl. expert Matei Iulian și au solicitat omologarea variantei 2 de lotizare din raport , deoarece varianta 1 impune sulte prea mari, iar prin varianta 3 nu sunt împărțite și construcțiile.

Pârâtul-reclamant D.Ghe. a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză în specialitatea agronomie, obiecțiuni care au fost respinse de instanță, întrucât s-a constatat că expertul a răspuns la obiectivele stabile de instanță.

Instanța a constatat că expertul nu a inclus în masa partajabilă terenul arabil în suprafață de 960 mp dobândit de pârâtul-reclamant D.Ghe. de la autorul comun în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3726 din 28.08.1995 la B.N.P. Danciu I.

Prin expertiza în specialitate evaluarea bunuri mobile au fost evaluate bunurile mobile reținute la masa partajabilă, respectiv un cal în vârstă de 8 ani, o căruță cu roți din cauciuc și un ham pentru cal, iar prin expertiza în specialitatea construcții au fost identificate și evaluate construcțiile reținute la masa partajabilă.

Prin raportul de expertiză întocmit în cauză de dl. expert tehnic Matei Iulian (filele 124-162) au fost identificate terenurile din titlul de proprietate al autorului, evaluată masa partajabilă și au fost propuse patru variante de lotizare fiecărei părți fiindu-i atribuite bunuri în natură, iar pentru echilibrarea loturilor s-au acordat sulte.

Expertul a evaluat masa partajabilă la suma de 103555 lei, iar valoarea fiecărui lot conform cotei succesorale de 1/5 reținută prin încheierea de admite în principiu este 20711 lei.

Potrivit art. 741 C.civ. din 1864, la formarea și compunerea loturilor, trebuie să se dea în fiecare lot, pe cât se poate, aceeași cantitate de mobile, de imobile, de drepturi și de creanțe de aceeași natură și valoare. Principiul partajării în natură este reluat de dispozițiile art. 6739 Cod pr. civ. din 1865, ce stabilesc criteriile ce vor fi avute în vedere la formarea și atribuirea loturilor, respectiv acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor și modul de stăpânirii al terenurilor.

La atribuirea loturilor se va avea în vedere posesia bunurilor reținute la masa partajabilă, edificarea pe terenul curții-construcții în suprafață de 912 mp a unor construcții de către pârâtul-reclamant D.Ghe., faptul că pe terenul intravilan în suprafață de 1057 mp nu a fost posibilă formarea de loturi independente, datorită amplasamentului construcțiilor și crearea unor drumuri de servitute care să asigure accesul la loturile cu teren agricol și atribuirea pe cât posibil fiecărui moștenitor, parcele întregi pentru a nu se fragmenta terenurile în special cele cu lățimi mici.

Instanța la alegerea variantei de lotizarea va avea în vedere pe lângă considerentele expuse mai sus și opțiunea reclamanților-pârâți de a fi omologată varianta a II-a a raportul de expertiză, precum și faptul că celelalte părți nu și-au exprimat opțiunea.

În cauză se constată că varianta de lotizare propusă de reclamanții-pârâți respectă principiul atribuirii în natură a bunurilor supuse partajării , iar pentru realizarea echilibrului valoric dintre loturi sulte în cuantumului cel mai mic, față de celelalte variante.

Prin urmare, instanța va omologa raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic judiciar Matei Iulian în varianta a II-a de lotizare cu schițele nr.7, nr.8, nr.9, nr.12 ce face parte din prezenta hotărâre.

Pentru realizarea echilibrului valoric între loturi pârâtul-reclamant D.Ghe. va fi obligat să plătească sultă reclamantului-pârât D.M. suma de 916 lei, reclamantului-pârât D.I. 916 lei și reclamantului-pârât D.I. 198 lei, astfel cum s-a stabilit în varianta a II-a de lotizare omologată.

De asemenea, pentru același considerente și pârâta-reclamantă N.I. va fi obligată să plătească sultă reclamantului-pârât D.I. suma de 244 lei.

În cauză se constată că, cheltuielile de judecată au fost suportate de reclamantul-pârât D.I. în sumă de 3287 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 1187 lei (filele 26,35), onorarii de expert în sumă totală de 2100 lei (filele 54-58) și onorariu avocat în sumă de 1000 lei conform chitanței nr. 52/19.10.2013.

Instanța având în vedere că prezentul proces profită tuturor părților litigante va dispune obligarea pârâților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată către cel care le-a suportat, conform cotelor succesorale ce li s-au cuvenit.

Prin urmare, instanța îi va obliga pe pârâții-reclamanți Diaconescu Ghe. și N.I. să plătească fiecare reclamantului-pârât Diaconescu I. câte 857,4 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru toate aceste considerente, instanța în temeiul art.728 C.civ. din 1864 coroborat cu art.6731 C.pr.civ.din 1865 va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții-pârâți D.I., D.I. și D.M. , va atribuit fiecărei părți bunuri conform variantei a II-a de lotizare cu schițele nr.7, nr.8, nr.9 și nr.12 a raportului de expertiză întocmit de dl expert Matei Iulian și va sista starea de indiviziune dintre părți cu privire la aceste bunuri și va respinge ca nefondată cererea reconvențI.ală formulată de pârâții-reclamanți D.Ghe. și N.I..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea principală formulată de reclamanții-pârâți D.I I., D.I.I., D.I M., în contradictoriu pârâții reclamanți D.I. GHE., N I I.

Respinge cererea reconvențională, astfel cum a fost completată, ca neîntemeiată.

Dispune ieșirea din starea de indiviziune a părților.

Omologhează raportul de expertiză întocmit de expert tehnic judiciar Matei Iulian, în varianta a II-a de lotizare cu schițele nr.7, nr.8 nr.9, nr.12 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Atribuie pârâtului D.Ghe. lotul nr. 1 evidențiat cu culoarea roșie plus 1/2 din lotul nr.8 evidenția cu culoarea mov, cu componența descrisă în raportul de expertiză întocmit de expertul Matei Iulian și în schițele nr.7 și nr.9, în valoare totală de 22741 lei.

Atribuie pârâtei N.I. lotul nr.2 evidențiat cu culoare verde plus lotul nr.7 evidenția cu culoarea verde plus 1/3 din lotul nr.6 evidenția cu culoarea negru, cu componența descrisă în raportul de expertiză întocmit de expertul Matei Iulian și în schițele nr.7 și nr.12, în valoare totală de 20955 lei.

Atribuie reclamantului D.I. lotul nr.3 evidențiat cu culoarea galben plus 1/2 din lotul nr.8 evidenția cu culoarea mov, cu componența descrisă în raportul de expertiză întocmit de expertul Matei Iulian și în schițele nr.7, nr.8 și nr.9, în valoare totală de 20269 lei.

Atribuie reclamantului D.M. lotul nr.4 evidențiat cu culoarea albastru plus 1/3 din lotul nr.6 evidenția cu culoarea negru, cu componența descrisă în raportul de expertiză întocmit de expertul Matei Iulian și în schițele nr.7 și nr.9, în valoare totală de 19795 lei.

Atribuie reclamantului D.I. lotul nr.5 evidențiat cu culoare portocalie plus 1/3 din lotul nr.6 evidenția cu culoarea negru, cu componența descrisă în raportul de expertiză întocmit de expertul Matei Iulian și în schițele nr.7 și nr.9, în valoare totală de 19795 lei.

Obligă pârâtul D.Ghe. să plătească cu titlul de sultă următoarele sumele: 916 lei reclamantului D.M., 916 lei reclamantului D.I. și 198 lei reclamantului D.I..

Obligă pârâta N.I. să plătească reclamantului D.I. suma de 244 lei, cu titlul de sultă.

Obligă pârâții D.Ghe. și N.I. să plătească fiecare câte 857,4 lei reclamantului D.I., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 21 noiembrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre partaj judiciar. Jurisprudență