Sistare indiviziune. Jurisprudență Coproprietate şi indiviziune

Tribunalul COVASNA Decizie nr. 140/A din data de 17.12.2013

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.140/A

Ședința publică de la 17 decembrie 2013

Completul constituit din :

Președinte : ……………

Judecător : …………..

Grefier : ………….

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantul L. N. împotriva sentinței civile nr.355 din 25 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria Întorsura Buzăului în dosarul nr.197/248/2013.

La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra apelului de față au avut loc în ședința publică din data de 10 decembrie 2013, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și la care se face trimitere, pronunțarea în cauză fiind amânată pentru data de 17 decembrie 2013.

T R I B U N A L U L

Asupra apelului civil de față ;

Costată că, prin Sentința civilă nr. 355 din 25 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria Întorsura Buzăului în dosarul nr.197/248/2013 a fost admisă excepția lipsei de interes a reclamantului L. N. , invocată din oficiu de către instanță.

A fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul L. N. în contradictoriu cu pârâții L. I. și S. Z. având ca obiect sistarea stării de indiviziune, ca fiind lipsită de interes.

Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut și motivat în esență următoarele:

Conform actelor de stare civilă aflate la dosar, reclamantul L. N. și pârâții L. I. și S. Z. sunt frați, fiind descendenții defunctului B. V., decedat la data de 19.12.1972, astfel cum rezultă din certificatul de deces nr. 29/20.12.1972 (fila 19).

Potrivit certificatului de moștenitor nr. 43 din 03.06.2010 (filele 20-21) s-au dezbătut în mod succesiv mai multe moșteniri, respectiv după defuncta B. A., decedată la data de 02.18.1933, stabilindu-se calitatea de moștenitori a numiților B. N. și B. V. în cote de ½ fiecare,în calitate de fii, după defunctul B. M., decedat la data de 05.12.1942, stabilindu-se calitatea de moștenitori a numiților B. N. și B. V. în cote de ½ fiecare, în calitate de fii, după defunctul B. N., decedat la data de 03.01.1972, stabilindu-se calitatea de moștenitoare a numitei B. A. în calitate de fiică, iar după defunctul B. V. , decedat la data de 19.12.1972, stabilindu-se calitatea de moștenitori a reclamantului L. N., în calitate de fiu , soția supraviețuitoare B. Zs., fiind străină de moștenire.

Deși pârâții L. I. și S. Z. au stabilită filiația față de defunctul B. V. , fiind fiul și respectiva fiica acestuia, în certificatul de moștenitor mai sus menționat, nu există nici o referire cu privire la calitatea de moștenitori a pârâților, iar referitor la masa succesorală se stabilește că este vorba de cota de ½ din imobilul înscris în CF 23801 Boroșneu Mare sub nr. top. 1164/1 - arabil în suprafață de 2674 mp.

Din extrasul de carte funciară rezultă că imobilul în litigiu este înscris în CF 23614 Boroșneul Mare, sub nr. top. 135/1/g/a , fiind vorba de un teren intravilan în suprafață de 4435 mp. , proprietar tabular fiind B. V. , cu cota de 1/1 , dreptul de proprietate fiind dobândit prin contractul de vânzare cumpărare din 21.09.1948.

Referitor la actele normative aplicabile în speța de față, instanța reține că din coroborarea art.3 și 91 din Legea 71/2011 rezultă că actele și faptele juridice încheiate , săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Noului cod civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii , a săvârșirii sau producerii lor, iar în materie de succesiuni, cum este cazul speței de față, moștenirile deschise înainte de intrarea în vigoare a Codului civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moștenirii.

În speță, instanța constată că la momentul emiterii certificatului de moștenitor, respectiv 03.06.2010 erau aplicabile dispozițiile Legii 36/1995 și ale Codul Civil din 1864, iar în esență scopul urmărit prin promovarea prezentei acțiuni este evident acela de a obține înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului mai sus menționat și în favoarea unor persoane care nu au fost chemate la dezbaterea succesorală, în baza unei hotărâri judecătorești , respectiv de a substitui certificatul de moștenitor cu o hotărâre judecătorească și procedura succesorală notarială cu o procedură judiciară.

Conform prevederilor art. 12 lit.c din Legea 36/1995 procedura succesorală intră în competența notarilor publici , iar , având în vedere că în speța de față există efectuată o dezbatere succesorală după defunctul B. V., concretizată în eliberarea certificatului de moștenitor nr. 43/03.06.2010, care stabilește calitatea de unic moștenitor a reclamantului L. N. , pârâții aveau posibilitatea de a solicita anularea certificatului de moștenitor mai sus menționat , în sensul stabilirii calității acestora de moștenitori alături de reclamantul L. N., potrivit dispozițiilor art. 88 din Legea 36/1995 care statuează că " cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii.

Pentru a fi parte într-o procedură judiciară se impun a fi îndeplinite anumite condiții, reclamantul trebuind să facă dovada printre altele, că are un interes juridic, recunoscut și ocrotit de lege, născut și actual, personal și direct.

În ceea ce privește petitul privind dezbaterea succesorală, reclamantul solicită să se constate că masa succesorală se compune din imobilul înscris în CF 23614 Boroșneul Mare , iar ca moștenitori au rămas reclamantul și pârâții, în calitate de fii și fiică a defunctului B. V.

Or, în condițiile în care reclamantul L. N. are stabilită calitatea de unic moștenitor al defunctului B. V., prin deschiderea succesiunii după defunctul său tată, concretizată prin certificatul de moștenitor nr. 43/03.06.2010, acesta nu-și justifică interesul său personal și direct în solicitarea stabilirii calității de moștenitori a pârâților L. I. și S. Z., aceștia din urmă fiind singurii care pot solicita stabilirea calității lor de moștenitori, conform prevederilor art. 88 din Legea 36/1995 și nici în vederea solicitării de sistare a stării de indiviziune prin atribuirea imobilului în natură în favoarea acestuia cu obligarea sa la plata de sulte către pârâți.

Referitor la completarea masei succesorale stabilite prin certificatul de moștenitor mai sus menționat , prin includerea imobilului înscris în Cf 23614 Boroșneul Mare, de asemenea reclamantul L. N. avea posibilitatea solicitării unui supliment al certificatului de moștenitor prin procedura notarială prevăzută de Legea 36/1995, fiind prevăzută posibilitatea de a se adresa unei instanțe doar în cazul în care apar impedimente în realizarea dreptului.

Reclamantul a susținut faptul că a recurs la o acțiune judecătorească și nu una notarială , de dezbatere succesorală și partaj, întrucât între moștenitori au existat unele discuții cu privire la modalitatea de împărțeală, însă nu a făcut dovada că au existat neînțelegeri cu privire la compunerea masei succesorale și în consecință cu privire la obținerea certificatului de moștenitor suplimentar.

Față de aceste considerente, în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada că s-a adresat notarului public pentru obținerea unui supliment al certificatului de moștenitor și în condițiile în care reclamantul nu făcut dovada folosului practic personal și direct urmărit prin stabilirea calității de moștenitori a pârâților L. I. și S. Z. și pentru sistarea stării de indiviziune în modalitatea propusă, instanța a admis excepția lipsei de interes a reclamantului L. N. , invocată din oficiu și în consecință a respins acțiunea civilă formulată de reclamant ca fiind lipsită de interes.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul L. N., prin care a solicitat în principal, admiterea apelului, anularea hotărârii apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe și, în subsidiar, admiterea apelului, anularea în tot a hotărârii atacate și rejudecând cauza, cu evocarea fondului să admită acțiunea astfel cum a fost modificată și precizată ulterior.

În motivarea apelului se arată că la termenul de judecată din 04.06.2013, instanța de fond a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul în dezbaterea fondului apoi a amânat pronunțarea pentru data de 11.06.2013, din doar lipsind încheierea de 4 iunie 2013, iar lipsa încheierii din 04.06.2013 când s-a amânat pronunțarea ar conduce la casarea hotărârii.

În altă ordine de idei, apelantul susține că hotărârea de respingere a acțiunii, pe cale de excepție este nelegală și netemeinică.

Apelantul consideră că acțiunea introductivă de instanță îndeplinește toate condițiile cerute de lege și susține că a recurs la o acțiune judecătorească și nu una notarială de dezbatere succesorală și partaj doar datorită faptului că între moștenitori au existat anterior promovării acțiunii, discuții contradictorii cu privire la modul de folosință a imobilului în litigiu, fiind inutilă, pierderea de timp și de resurse financiare.

Faptul că pârâții L. I. și S. Z. au sau nu au vocație succesorală după defunctul B. V., față de mențiunile din certificatul de moștenitor nr.43/2010, putea fi clarificată în cadrul procesului.

Apelul nu este întemeiat.

Potrivit art. 235 din C.pr.civ., instanța nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii.

Într-adevăr, încheierea din data de 04.06.2013, când a fost amânată pronunțarea pentru data de 11.06.2013 a fost omisă a fi prinsă în dosarul de fond, însă, aceasta se regăsește în materialitatea ei în programul ECRIS, atașată în dosarul de apel, în urma verificării de către instanța de control judiciar a acestui program (f. 21).

Însă, din încheierea interlocutorie din 11. 06.2013, prin care s-a repus cauza pe rol, rezultă că, s-a fixat termen de judecată pentru data de 25.06.2013 cu citarea părților, când reclamantul a fost legal citat cu mențiunea să justifice interesul în promovarea acțiunii introductive de instanță, având în vedere mențiunile din certificatul de moștenitor nr. 43/2010 cu privire la calitatea sa de unic moștenitor al defunctului B. V.

Neregularitatea evocată de apelant a fost acoperită prin fixarea de către prima instanță a unui nou termen de judecată când părțile legal citate erau în drept să facă cereri, să propună probe, să evoce excepții etc.

Cu alte cuvinte, neregularitatea evocată de apelant nu i-a pricinuit apelantului nici o vătămare, prin urmare, nu poate fi adusă în discuție casarea hotărârii atacate cum în mod netemeinic cere apelantul.

Soluția de respingere a acțiunii introductive de instanță adoptată de judecătorie este una judicioasă.

Certificatul de moștenitor nr.43/03.06.2010 care stabilește calitatea de unic moștenitor a reclamantului L. N. este în vigoare și numai pârâții L. I. și S. Z. puteau cere anularea acestuia dacă s-ar considera vătămați în drepturile lor, potrivit dispozițiilor art. 88 din Legea nr.36/1995.

Raportat la dispozițiile legale prevăzute de Legea nr.36/1995 și ale Codului civil, înscrierea dreptului de proprietate în CF asupra imobilului în litigiu în favoarea unor persoane fără vocație succesorală la moștenire nu poate fi posibilă, prin substituirea certificatului de moștenitor cu o hotărâre judecătorească.

Față de considerentele de fapt și drept prezentate, apelul de față nu poate fi primit de către instanța de control judiciar, urmând ca hotărârea atacată să fie păstrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca neîntemeiat, apelul formulat de L. N. împotriva sentinței civile nr.355/25 iunie 2013 a Judecătoriei Întorsura Buzăului, pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 17 decembrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sistare indiviziune. Jurisprudență Coproprietate şi indiviziune