Spor de confidenţialitate. Personal conex al instanţelor. Neîndreptăţire
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 1805 din 15 aprilie 2013
Prin sentinţa civilă nr. 1779 din 06.11.2012 a Tribunalului Maramureş, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii C.R., P.I.V. şi P.M.I. împotriva pârâţilor Tribunalul Maramureş, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiţiei Bucureşti şi Ministerul Economiei şi Finanţelor Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin Sentinţa Civilă nr. 160 din
27.01.2011 a Tribunalului Maramureş astfel cum a fost modificată prin Decizia Civilă nr. 2187/R/17.06.2011 a Curţii de Apel Cluj pârâţii Tribunalul Maramureş, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice au fost obligaţi să le calculeze şi să le plătească reclamanţilor C.R., P.I.V. şi P.M.I. sporul de confidenţialitate de 15% calculat la nivelul indemnizaţiilor brute lunare, începând cu 10.11.2007 până la 12.11.2009.
Prin prezenta cerere reclamanţii au solicitat să li se calculeze şi să li se plătească acest spor de confidenţialitate calculat la nivelul indemnizaţiilor brute lunare şi după data de 12.11.2009, pentru aceleaşi considerente pentru care li s-a recunoscut îndrituirea la sporul menţionat în hotărârile judecătoreşti amintite.
Instanţa a reţinut că reclamanţii că sunt angajaţi ai Judecătoriei Târgu Lăpuş, C.R. pe post de aprod, P.I.V. pe post de agent procedural, iar P.M.I. pe postul de şofer.
În ce priveşte acordarea sporului de confidenţialitate în virtutea Sentinţei Civile nr. 160 din 27.01.2011 a Tribunalului Maramureş, a Deciziei Civile nr. 2187/R/17.06.2011 a Curţii de Apel Cluj şi inclusiv a Deciziei nr. 46/15.02.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa a reţinut că aceste hotărâri s-au întemeiat pe prevederi legale anterioare Legii salarizării unitare nr. 330/2009, abrogate o dată cu intrarea în vigoare a acesteia.
De asemenea, s-a constatat că prin Legile 330/2009 şi 284/2010 s-a stabilit în mod exhaustiv drepturile salariale şi alte drepturi de care beneficiază personalul din sistemul justiţiei excluzându-se personalul conex de la acordarea sporului de confidenţialitate începând de la data de 12.11.2009.
Acţiunea reclamanţilor prin care se tinde la acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege este inadmisibilă, în considerarea principiului separaţiei puterilor în stat, căci instanţa nu poate proceda la completarea legii prin acordarea sporului de confidenţialitate personalului conex din cadrul instanţelor judecătoreşti ignorând cele statuate în mod expres de instanţa de control constituţional în Decizia nr.838 din
27.05.2009 .
În acest context şi argumentul discriminării este greşit invocat având în vedere deciziile nr.818/819/820/03.07.2008 publicate în Monitorul Oficial al României, partea I, din 16.07.2008, prin care Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate de Ministerul Justiţiei referitor la unele dispoziţii din Ordonanţa guvernului nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
De asemenea, prin decizia 1325/4 decembrie 2008 Curtea Constituţională a statuat că „...dispoziţiile Ordonanţei guvernului nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative”.
Faţă de aceste considerente, instanţa a respins cererea reclamanţilor ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii C.R., P.I.V. şi P.M.I., solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, modificarea în tot a sentinţei civile atacate, în sensul admiterii acţiunii, iar în subsidiar, casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului reclamanţii au arătat în esenţă, invocând considerente din cuprinsul Deciziei civile nr. 2187/R/2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, că este echitabil, moral, uman şi legal ca şi noi să beneficieze de sporul de confidenţialitate de 15 % şi după data de 12.11.2009, la fel ca personalul conex de pe la multe alte instanţe judecătoreşti beneficiază În continuare de acest spor aşa cum rezultă din hotărârile anexate.
S-a precizat că direct sau indirect, în cadrul serviciului lor, care nu este absolut izolat de serviciul restului personalului (auxiliar şi judecătoresc) şi recurenţii i-au cunoştinţă de informaţii cu privire la care au obligaţia de a păstra confidenţialitatea. Este si cazul reclamant P.M.I., care are acces la informaţii secrete de serviciu (aşa cum rezultă din înscrisul emis de Judecătoria Tg.Lăpus, depus la dosarul primei instanţe) şi este împuternicit să execute transportul, predarea si primirea dosarelor şi a corespondenţei clasificate.
În drept s-au invocat dispoziţiile Legii nr. 444/2006 pentru aprobarea O.U.G. 19/2006, art. 901 din Legea 567/2004, Decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008 pronunţată în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 27/2008, Legea nr. 567/2004 în forma completată prin Legea nr. 17 din 11 ianuarie 2006.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 5 aprilie 2013 pârâta Ministerul Justiţiei Bucureşti a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanţi, cu menţinerea sentinţei civile atacate, ca fiind temeinică şi legală.
Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei primei instanţe.
Pârâta Curtea de Apel Cluj a solicitat prin Note scrise respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reţine următoarele:
Art. 162 alin. 3 din Codul muncii (art. 157 alin. 2 în numerotarea anterioară republicării) prevede că „sistemul de salarizare a personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale se stabileşte prin lege, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative.”
În consecinţă, în condiţiile în care, aşa cum judicios a reţinut instanţa de fond, Legile 330/2009 şi 284/2010 nu prevăd că personalul conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea beneficiază de sporul de confidenţialitate, Curtea consideră că şi-ar depăşi atribuţiile, intrând în sfera legiuitorului, dacă ar considera că sporul menţionat anterior li se cuvine recurenţilor.
De asemenea, Decizia civilă nr. 2187/17.06.2011, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, respectiv Decizia nr. 46/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a soluţionat un recurs în interesul legii, se întemeiază pe dispoziţii legale care au fost abrogate de Legea 330/2009, ce a avut ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul bugetar.
În plus, Curtea de Apel reţine că prin Decizia nr.821/2008 a Curţii Constituţionale, s-a constatat că „prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.”
În raport de aceste dezlegări date de instanţa de contencios constituţional şi având în vedere că în mod constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit ca reper jurisprudenţial că „o diferenţă de tratament este discriminatorie în sensul art.14 din Convenţie, în cazul în care nu avea nicio justificare obiectivă şi rezonabilă”, (iar recurenţii invocă discriminarea în raport de o altă categorie de personal) precum şi că politica salarială a statului ţine de marja sa de apreciere, se constată că nu se poate reţine că recurenţii sunt discriminaţi în raport de personalul auxiliar de specialitate.
Nu este pertinentă nici invocarea jurisprudenţei altor instanţe care au acordat sporul de confidenţialitate personalului conex, deoarece unicul instrument de unificarea practicii judiciare este recursul în interesul legii, mijloc legal care a fost promovat în această materie, trasându-se repere obligatorii conform Deciziei nr. 29/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; prin urmare pronunţarea unor soluţii diferite rezidă în circumstanţele particulare, proprii fiecărei situaţii deduse judecăţii.
De altfel, în Cauza Ştefănică şi alţii împotriva României din 2 noiembrie 2010, instanţa europeană a statuat că „anumite divergenţe în interpretare pot fi acceptate ca fiind caracteristici inerente ale oricărui sistem judiciar care, asemenea celui din România, se bazează pe o reţea de instanţe de fond şi de recurs competente în domeniul lor de jurisdicţie teritorială (paragraf 30).
Pentru aceste considerente, reţinând că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă întrucât instanţa de fond a aplicat şi interpretat corect dispoziţiile legale incidente în cauză, Curtea în temeiul prevederilor legale menţionate anterior şi a art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii C.R., P.I.V. şi P.M.I.
| ← Plângere de carte funciară. Înscrierea provizorie a unui... | Cadru didactic. Sume aferente achiziţionării de cărţi şi... → |
|---|
