Stabilire domiciliu minori. modificare conditii. Jurisprudență Minori

Tribunalul OLT Decizie nr. 76 din data de 01.02.2018

INSTANȚA

Prin sentința civilă nr. X/29.09.2017 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr. X/207/2016, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta C D G, CNP: domiciliata în DO, în contradictoriu cu pârâtul T N I, CNP: , domiciliat în DO, str. având ca obiect modificare măsuri privind copilul.

A fost obligată reclamanta la plata sumei de 800 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caracal la data de 13.10.2016, sub nr. X/207/2016, reclamanta C D G a chemat in judecata pe pârâtul T N I, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună schimbarea măsurii privind pe minora T F E, născută la data de 17.01.2011, în sensul exercitarea autorității părintești de către reclamantă, stabilirea locuinței minorei la reclamantă, cu obligarea pârâtului la pensie de întreținere în favoarea minorei , începând de la data introducerii acțiunii și până la majorat, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta arată că prin sentința civilă nr. X/09.02.2016, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. X/207/2015 , s-a declarat desfăcută căsătoria prin acordul părților ,a fost stabilită locuința minorei T F E la tată și s-a dispus exercitarea autorității părintești cu privire la minoră în comun de către ambii părinții.

Tot prin aceeași sentință s-a dispus stabilirea unui program de vizită , astlel: o săptămână în vacanta de primăvara ,o lună de zile în vacanța de vara alternativ, -un an în perioada 01.07-31.07 ,un an în perioada 15.12- 22.12 iar celalalt an în perioada 30. 12 -06.01., luând astfel act de acordul intervenit între părti.

In ceea ce privește încredințarea minorei spre creștere și educare tatălui-pârât, reclamanta a menționat că a aceasta a rămas în grija tatălui ,întrucât a fost dusă în eroare de către pârât.

Reclamanta a arătat că în timpul căsătoriei a locuit o mare perioadă de timp împreună cu pârâtul și minora în Italia, iar în momentul în care relațiile de căsătorie nu au mai decurs normal, pârâtul a luat-o pe minoră în țară ,fără a-i spune că urma să introducă cererea de divorț la instanță.

Menționează reclamanta că minora a urmat cursurile unei grădinițe din Italia și este obișnuită în colectivitate ,este înscrisă și la un medic pediatru si înregistrată în evidențele comunității unde a locuit.

Deși reclamanta a convenit cu pârâtul, pentru ca minora să nu aibă de suferit , să fie desfacută căsătoria prin acord și să se ocupe împreună de creșterea și educarea acesteia, aducând-o în Italia pentru continuarea studiilor, acest lucru nu s-a întâmplat , întrucât după desfacerea căsătoriei ,pârâtul a plecat singur în Italia ,iar minora a rămas în grija bunicilor paterni unde se află și în prezent.

Astfel, împrejurările inițiale, care au stat la baza pronunțării sentinței mai sus amintite, au suferit schimbări de natură a reanaliza măsurile inițiale luate cu privire la minora în cauză.

Reclamanta a precizat că în ultima perioadă de timp, pârâtul nu îi permite să i-a legătura personal cu minora ,nu îi permite să-i răspundă la telefon și nu respectă programul de vizită stabilit de către instanța.

Mai mult decât atât, de la data încredințări minorei tatălui ,acesta nu s-a ocupat niciodată de creșterea și educarea minorei , lăsând-o în grija bunicilor paterni ,chiar din acel moment.

In toată această perioadă, reclamanta arata ca a păstrat legătura cu minora telefonic ,atât cât i-a fost permis ,și personal ,venind în țară chiar de 2-3 ori în perioada aceasta, i-a trimis pachete, bani pentru cele necesare și a încercat ca minora să nu-i simtă lipsa ,atât cat mi-a fost permis.

Se arata ca atunci când ia legătura cu minora, aceasta o întrebă pe reclamantă când va putea locui cu ea ,când va putea dormi cu ea, când se va putea juca cu ea, întrucat fetița este foarte apropriată de mamă și îi simte lipsa.

Reclamanta a învederat că pârâtul nu și-a respectat promisiunea de a-i permite să ia legătura cu minora, fiind nevoită să sesizeze organele de poliție cu o plângere pentru nerespectarea programului de vizită și pentru abandon de familie.

Comportamentul pârâtului față de acesta situație este de a o face pe minoră să sufere, întrucât aceste rețineri o supără ,îi dă o stare de agitație și își pune multe semne de întrebare.

Așa cum a relatat ,în prezent minora se află în grija bunicilor paterni, care sunt în vârstă și cu probleme de sănătate , iar o mare perioadă de timp minora s-a aflat în grija unei mătuși a pârâtului.

Întrucât, pârâtul și-a luat angajamentul de a se ocupa de minoră și de a contribui ,de a veghea la creșterea și educarea ei, acesta nu și-a respectat acest angajament și a lăsat-o pe minoră în grija rudelor, părăsind-o.

Potrivit art. 101 cod fam. părinții sunt datori sa îngrijească de copil sunt obligați sa crească copilul, îngrijind de sănătatea si dezvoltarea lui fizica, de educarea, învățătura si pregătirea profesionala a acestuia, spre a-1 face folositor colectivității.

Minora este la o vârstă foarte fragedă, 5 ani, are nevoie de dragostea părintească, are nevoie ca cel puțin unul din părinți să-i fie alături, are nevoie de o creștere și educare adecvată vârstei.

A mai menționat reclamanta că între aceasta și minoră există o puternică relație de afecțiune, păstrând permanent legătura cu acesta și a contribuit material la creșterea și educarea acesteia,însă foarte rar bunici îi permit să-i răspundă la telefon.

Măsura modificării dispozițiilor, luate inițial cu privire la copilul minor, își găsește justificarea și poate fi dispusă numai atunci când se stabilește că interesele minorului o cer, adică, numai când părintele în a cărui îngrijire se află, nu mai poate asigura condițiile necesare pentru o dezvoltare corespunzătoare și armonioasă. In această situație nu putem spune că minora are o creștere și o dezvoltare armonioasa atâta vrem cât nici unul dintre părinții îi sunt alături.

Reclamanta a precizat ca în prezent lucrează în Italia ,având un contract de muncă , are o casă de locuit, unde minora se simte foarte bine și îi poate oferi căldura părintească și o educație adecvată vârstei.

Tot aici lucrează și pârâtul , motiv pentru care îi va fi mult mai ușor să o viziteze pe minoră.

În drept, se invocă dispozițiile art. 44 C. fam. și ale art. 101 ,107 raportat la art. 86 și 94 C. fam.

În dovedirea pretențiilor, a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului și proba cu martori.

La dosar s-au depus înscrisuri: act de identitate, împuternicire avocatială, sentința civilă nr. X/09.02.2016, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. X/207/2015, certificatul de naștere al minorei, contract de închiriere pentru uz locativ, alte înscrisuri, taxa judiciara de timbru.

La data de 5.12.2016, pârâtul T N I a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata ca nefondata, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.

In fapt, prin sentința civilă nr X/09.02.2016 pronunțata in dosarul nr X/207/2015 de catre Judecătoria Caracal, s-a stabilit locuința minorei T F E născută la data de 17.01.2011 la tată, s-a dispus ca autoritatea părintească cu privire la minora si bunurile acesteia să fie exercitată in comun de ambii părinți, fiind obligată reclamanta din acesta cauza sa plătească pensie lunara de intretinere in cuantum de 250 lei.

Pârâtul a precizat ca în dosarul nr X/207/2015 a avut calitate de reclamant și a solicitat desfacerea căsătoriei si stabilirea locuinței minorei la acesta, autoritatea părinteasca sa fie exercitata in comun, iar prin cererea reconventionala pârâta C D G fosta T a solicitat sa fie stabilita locuința minorei la tată si sa-i fie stabilit un program de vizitare a minorei.

Se mai arata ca foștii soți au ajuns la un acord la termenul de judecată, fara o discuție prealabila, iar reclamanta a renunțat fara regrete la minora, întrucât avea o relație extraconjugala , acesta fiind si motivul pentru care a divorțat.

Pârâtul arata ca reclamanta si-a motivat cererea de chemare in judecata, în sensul că împrejurările inițiale care au stat la baza pronunțării sentinței susmenționate au suferit schimbări de natură a reanaliza masurile inițiale luate cu privire la minoră.

Pârâtul sustine că reclamanta încearcă sa inducă instanța in eroare cu privire la aspectele pe care le expune arătând ca acesta nu i-a permis să ia legătura cu minora. In mod abuziv a formulat si plângere penala împotriva sa invocând acest motiv, insa ea este cea care nu a respectat programul de vizitate.

De câte ori a venit sa ia copilul la domiciliul său, ceea ce s-a întâmplat o data sau de doua ori de la data rămânerii definitive a hotărârii de divorț, nu au fost probleme.

Dacă nu i-ar fi permis legaturile personale cu minora, in cadrul programului de vizitare stabilit de instanța, ar fi putut sa sune serviciul 112, sau ar fi solicitat serviciile unui executor judecătoresc, insă acest lucru nu s-a intâmplat, deoarece expune fapte fară suport real.

Pârâtul a precizat ca i-a permis reclamantei sa vorbească la telefon cu minora ori de câte ori a sunat si minora era disponibilă, in sensul că nu dormea sau poate au fost momente in care copila nu a dorit să vorbească la telefon.

Instanța a stabilit ca modalitate de păstrare a legăturii cu minora doar un program de vizitare asa cum l-a solicitat reclamata, nu a stabilit si un alt mod de comunicare a reclamantei cu minora.

Menționează reclamanta că "a fost pusă intr-o situație destul grea sau mai bine zis dusă in eroare" de către fostul soț, fapt negat de catre pârât, întrucât aceasta de bunăvoie a renunțat la copil prin cererea reconventională, cand intre ei nu avusese loc nicio înțelegere.

Se arata ca de la nașterea minorei, părinții pârâtului le-au fost alături si i-au sprijinit in creșterea si educarea acesteia, întrucât soții mergeam la serviciu, atat in Italia, cat si in atunci când reveneam in țară și de aceea fetița este foarte atașată de tată si de bunicii peterni care-l sprijină în continuare.

Pârâtul susține că împrejurările avute in vedere la data pronunțării sentinței civile nr. X/09.02.2016 pronunțată de Judecătoria Caracal in dosarul nr. X/207/2016 nu s-au modificat.

Desi, pârâtul mai pleacă sporadic la muncă in străinătate, acest fapt nu inseamnă ca a abandonat copilul, care este bine îngrijit si educat,iar in acesta perioadă, de cand este in grija sa si cu sprijinul părinților săi, minora a obținut diplome pentru rezultate deosebite la Grădinița "DM unde este înscrisă. De asemenea, este înscrisa si la cursuri de karate la Centrul National de Karate-C S. D

Reclamanta este in prezent in Italia, unde nu are o locuință statornică, este însărcinată, dar necăsătorită, nu îl cunoaște pe tatăl copilului care se va naște si nici minora nu il cunoaste, nefiind astfel de acord ca reclamanta să crească pe minoră în Italia.

Pârâtul a precizat ca nu locuieste in Italia, merge sporadic la muncă in străinătate pentru asigurarea unor condiții de viata mai bune pentru copil si familia sa.

Se mai arata ca în ultima perioadă din timpul căsătoriei, reclamanta neglija copilul, seara întârzia nejustificat de acasă, iar lipsa de afecțiune si interes fata de copil si de familie din partea reclamantei au dus la destrămarea căsniciei si la luarea măsurii de stabilire a domiciliului minorei la tată.

Consideră pârâtul că este in interesul minorei să crească in continuare alături de acesta, în domiciliul stabilit prin sent. civ. nr. X/09.02.2016, iar în ceea ce privește capătul de cerere privind exercitarea autorității părintești exclusiv de către reclamantă, consideră ca este nefondat, având in vedere cele expuse mai sus.

In concluzie, pârâtul solicită respingerea cererii de chemare in judecata ca nefondata si menținerea dispozițiilor sentinței civile nr. X/09.02.2016 pronunțata in dosarul nr. X/207/2015 Judecătoria Caracal .

In dovedire, a solicitat proba cu martorii T V si T M și proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar: certificat de căsătorie, certificat de naștere al minorei, carte de identitate, împuternicire avocatiala, acte școlare, respectiv diplome, adeverințe, caracterizare .

La data de 12.12.2016, conform art. 201 alin. 2 Cpc, pârâta a depus la dosar raspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea motivelor invocate prin întâmpinare ca nefondate, întrucât prezinta situatia de fapt care a dus la destrămarea căsătoriei și nu se relatează situația după pronunțarea hotărârii de divorț.

Astfel, după pronunțarea hotărârii de divorț pârâtul a plecat in Italia, minora fiind lasata in grija bunicilor paterni, nemaifiind respectat programul de vizită, motiv pentru care s-a adresat cu plângeri la politie și parchet, situatie cunoscuta de catre pârât care sustine însă că nu s-a adresat si executorilor judecătoresti.

Reclamanta a mentionata ca o sună pe minoră în fiecare seara, însă bunicii paterni îi închid acesteia telefonul pentru a nu vorbi, i-a trimis pachete, minora fiind la o varsta la care are nevoie de dragostea părinteasca, insă pârâtul a lăsat-o în grija părinților săi.

În ședința publică din 1.03.2017, s-a luat interogatoriu pârâtului la stăruința reclamantei, răspunsurile fiind conseMte și interogatoriul atașat la dosar .

Totodată, instanța a procedat la audierea martorilor C M ,T M , T V și T M, depozițiile sub prestare de jurământ fiind conseMte și atașate la dosar.

La solicitarea instantei, în cauza au fost întocmite anchetele sociale la domiciliul părtilor de catre Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei DO .

În ședința publică din 13.09.2017, prezentă fiind,reclamanta a solicitat instantei sa ia act ca întrucât in prezent domiciliaza in orașul DO, solicită ca locuința copilului să fie stabilită în actualul domiciliu al acesteia din orașul DO, str. .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Prin cererea dedusă judecătii, reclamanta C D G a chemat in judecata pe pârâtul T N I, solicitând schimbarea măsurii privind pe minora T F E, născută la data de 17.01.2011, în sensul exercitarii autorității părintești asupra minorei de către reclamantă, stabilirea locuinței minorei la reclamantă, cu obligarea pârâtului la pensie de întreținere în favoarea minorei .

Instanța reține că prin sentința civilă nr X/09.02.2016 pronunțata in dosarul nr X/207/2015 de catre Judecătoria Caracal, prin care s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între soți la data de 27.10.2007 și înregistrată la Primăria or. DO sub nr. X/2007, prin acordul părților, s-a stabilit locuința minorei T F E născută la data de 17.01.2011 la tată, s-a dispus ca autoritatea părintească cu privire la minora si bunurile acesteia să fie exercitată in comun de ambii părinți, conform înțelegerii acestora, fiind obligată reclamanta din acesta cauza sa plătească pensie lunara de întretinere in cuantum de 250 lei, conform înțelegerii părților.

Totodată, instanța a încuviințat ca pârâta reclamantă reconvențională să aibă legături personale cu minora în domiciliul părinților ei, astfel: o săptămână în vacanța de primăvară, o lună de zile în vacanța de vară alternativ - un an în perioada 1.07 - 31.07, un an în perioada 1.08 - 31.08 și o săptămână în vacanța de iarnă alternativ - un an în perioada 15.12. - 22.12., iar celălalt an în perioada 30.12. - 6.01, conform înțelegerii părților.

Conform art. 403 C civ. in cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile si indatoririle părintilor divorțati față de copiii lor minori , la cererea oricăror dintre părinți.

Instanța va avea in vedere ca orice măsură privitoare la copil indiferent de autorul ei trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al acestuia, așa cum se arata și la art. 2 alin.3. din Legea nr.272/2004 care prevede că principiul interesului superior al copilului trebuie să prevaleze în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.

Coroborând materialul probator administrat in cauză, instanța urmează să respingă actiunea reclamantei motivat de faptul că aceasta nu a facut dovezi certe privind schimbarea împrejurărilor pe care instanța le-a avut in vedere la data pronunțării sentinței civile nr X/09.02.2016 de catre Judecătoria Caracal și astfel nu se impune schimbarea măsurilor luate cu privire la copil.

Astfel, instanța a luat act de înțelegerea celor doi părinti privind stabilirea locuinței minorei T F E, născută la data de 17.01.2011, la tatăl său, luându-se în considerare si aspectele mentionate precum capacitatea părintilor de a comunica si coopera in problemele privind situatia minorei, nevoia de stabilitate, siguranță și bunăstare a minorei, faptul că reclamantul s-a îngrijit de aceasta, și disponibilitatea sa de a se îngriji in continuare de copil, toate aceste aspecte instanța apreciind ca sunt in interesul copilului.

În prezent, instanța apreciază ca interesul minorei a rămas același, de a locui pe viitor in domiciliul tatalui, motivat de faptul că la dosarul cauzei s-au administrat probatorii din care rezulta ca tatal se ingrijeste de minora, sustine procesul educațional al acestuia, fiind ajutat de bunicii paterni, acesta muncind perioade determinate in afara țării, însă aspectul este adus la cunoștința autorităților locale.

De asemenea, și mama muncește perioade determinate în afara țării, în prezent aceasta avand așa cum rezultă din referatul de ancheta psihosociale o relație de concubinaj in Italia, relație din care a rezultat un copil.

Astfel, instanța punând în balanță toate aceste aspecte apreciaza ca interesul minorei este acela de a locui pe viitor alături de tatăl său, instanța având in vedere și asigurarea unei stabilități psihico-emoționale de care trebuie să beneficieze un copil, atât în ceea ce priveste dezvoltarea intr-un mediul familial cunoscut acestuia, cât și mediul școlar unde aceasta a obținut rezultate bune la învătătură.

Potrivit art.503 C. civil, părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească, iar art.505 alin.1 stabilește că în cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită concomitent sau succesiv față de ambii părinți, autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal, dacă aceștia conviețuiesc.

Astfel, un părinte nu poate renunța la autoritatea părintească, dar se poate înțelege cu celălalt părinte cu privire la modalitatea de exercitare a autorității părintești, în condițiile art. 506 din Codul civil.

În cazul existenței unor neînțelegeri între părinți cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești, instanța judecătorească, după ascultarea ambilor părinți, hotărăște potrivit interesului superior al copilului.

Constatând inexistența nici uneia dintre situațiile legale care ar putea atrage exercitarea autorității părintești față de minor doar de către reclamantă, instanța a respins acest capăt de cerere.

Având in vedere faptul că acțiunea reclamantei a fost respinsă sub aspectul celor două capete de cerere privind schimbarea măsurii de stabilire a domiciliului minorei și exercitarea autorității in mod exclusiv de catre reclamanta, instanța a respins si capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei.

În temeiul art. 453 Cod.proc.civ. a fost obligată reclamanta la plata sumei de 800 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta C D G, considerând-o netemeinică și nelegală, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței atacate și schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea apelului se arată că, prin sentința atacată a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu intimatul T N I prin care a solicitat instanței, în principal, exercitarea autorității părintești asupra minorei de către mama - reclamantă, iar, în subsidiar, exercitarea autorității părintești asupra minorei de către ambii părinți, stabilirea locuinței minorei la mama - reclamantă, obligarea pârâtului la pensie de întreținere pentru minoră , de la data introduceri acțiunii și până la majorat, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Consideră că sentința este netemeinică deoarece instanța de fond nu a avut în vedere probatoriul și depoziția celor doi martori audiați în cauză, care au relatat sub jurământ, aspecte care pot pune semne de întrebare si care pot duce la concluzia ca trebuie a reanaliza măsura modificării dispozițiilor, luate inițial cu privire la copilul minor T F E născută la data de 17.01.2011, învârstă de 6 ani.

Solicită să se observe că din tot materialul administrat în cauză, rezulta foarte clar că s-au schimbat împrejurările inițiale care au stat la baza pronunțării sentinței mai sus amintite, astfel că se impune reanaliza aceasta măsura.

Cu aceste probe am dovedit, faptul că, intimatul-pârât stă tot timpul plecat din țară, iar minora este lăsată în grija bunicilor paterni, faptul că deși, a fost stabilită de către Onorata Instanță, custodie comuna, nu îmi este permis de către tatăl fetiței să mă implic în activitățile ce ne sunt datorate, ca și părinții( sa merg la școală pentru a mă interesa de situația școlară a fetiței, să o duc la medic, să veghez la creșterea și educarea acesteia, să îi fiu alături atunci când tatăl acesteia este plecat).

Așa cum a arătat prin cererea principală, a fost de acord cu încredințarea minorei spre creștere și educare, tatălui- pârât, dat fiind faptul că, a fost pusă într-o situație destul de grad sau mai bine zis dusă în eroare de către fostul soț, cu care, a convenit ca după desfacerea căsătorie, să o aducă pe fetiță în Italia, unde urma să se ocupe împreună de aceasta.

Arată instanței că în timpul căsătorie, a locuit o mare perioadă de timp împreună cu intimatul-pârât și minora în Italia, în momentul în care relațiile de căsătorie nu au mai decurs normal ,pârâtul a luat-o pe fetița și au mers în țară, fără a-i spune că urma să introducă cererea de divorț la instanță.

Fetița a urmat cursurile unei grădinițe din Italia și este obișnuită în colectivitate ,este înscrisă și la un medic pediatru și este înregistrată în evidențele comunității unde am locuit.

A convenit cu fostul soț, tot pentru ca fetița să nu aibă de suferit, să desfacă căsătoria prin acord și să se ocupe împreună de creșterea și educarea minorei aducând-o în Italia ,pentru continuarea studiilor.

Acest lucru nu s-a mai întâmplat după pronunțarea divorțului, pârâtul a lăsat-o pe fetiță în grija părinților săi și a plecat în Italia ,unde este și în prezent.

Mai mult decât atât instanța de fond apreciat că materialul probator administrat în cauză nu rezultă că s-ar impune schimbarea împrejurărilor pe care

Instanța le-a avut in vedere la pronunțarea sentinței nr. X/09.02.20016, cu toate că a arătat și dovedit atât cu martori cât și cu înscrisuri, faptul că în toată această perioadă, nu i-a fost permis să ia legătura cu fetița telefonic sau printr-un alt mijloc de comunicare, nu i-a fost permis să îi trimit pachete, banii sau alte lucruri de care a avut nevoie.

De asemenea critic interpretarea instanței de fond referitoare la aplicabilitatea dispoz. art. 503 C. civ și^art. 505 alin 1 Civil, dar și art. 506 C. civil, apreciind noi, că în cauză sunt încălcate aceste dispoziții legale întrucât:

A arătat instanțe faptul că, a revenit în țară să îi fie alături fetiței la început de drum (început de an școlar), nu i-a fost permis, mergând la școală nu i-a fost și nu îi este permis să intre în incinta școlii, întâlnindu-ne pe stradă bunica paternă nu îi permite fetiței să se oprească șa poarte o discuție cu mine, situație în fetița lăcrimează și apleacă capul, iar bunica și îmi relatează că " la programul de vizită,, .

In timpul programului de vizită a fost cu fetița să îi facă un control medical amănunțit, iar în urma acestui control aceasta a fost depistată cu diagnosticul " scolioză,, atunci a lua legătura cu tatăl acesteia și i-a cerut în afara programului de vizită să îi permită să mergem la specialist pentru investigați amănunțite, lucru care nu s-a întâmplat întrucât acesta nu i-a permis.

De când s-a întors în țară, i-a rugat pe bunicii minorei să îi permită după amiază să o ducă în parc, însă de câte ori suna nu îi este permis să iasă, să meargă la plimbare, în parc la joacă etc. să nu ducă lipsa niciunuia dinte părinții. Fetița este foarte apropriată de aceasta, îi duce lipsa și de câte ori se văd la programul de vizită îi spune " când pot mami să stau mai mult cu tine,, iar, despărțirea dintre acestea este foarte dureroasă pentru amândouă. Nu i-a fost permis fetiței să primească pachete, banii și ce avea nevoie;

Arată instanței, este mamă și o doare sufletul când merge la școală și este întoarsă de jandarm de la poartă spunându-i că "nu are voie să intre,, sau când trec pe stradă și nu pot să stau de vorbă cu fiica sa .

Motivează că interesul minorei a rămas același, de a locui în domiciliul tatălui, motivat de faptul că la dosarul cauzei sunt probe din care rezultă că tatăl se îngrijește de minoră.

Ori, nu se poate reține faptul că minora locuiește cu tatăl și că tatăl se implică în procesul educațional al acesteia atât timp cât din probele aflate la dosarul cauzei rezultă că, tatăl muncește în Italia, iar minora locuiește cu bunici paterni, cum se poate îngriji tatăl de copil dacă acesta stă tot timpul plecat. Un copil nu are nevoie nu numai de banii.... ci de afecțiunea și dragostea părintească, are nevoie ca cel puțin unul din părinții să-i fie alături, are nevoie de o creștere și educare adecvată vârstei necesare pentru o dezvoltare fizică și psihică armonioasă.

Ori vârsta copilului și preocupările specifice acesteia sunt relevante și trebuie avute în vedere, iar la această vârstă copilul are mai multă nevoie de îngrijire, afecțiune și prezența unui părinte în viața sa.

Arată că nu a crezut niciodată că poate să ajungă în situația de a trece pe lângă copil său și să nu îi fie permis să îl poată strânge în brațe... sau să nu aibă posibilitatea să îi dea un pachețel la școală sau să îi fie alături atunci când o doare ceva sau când are nevoie de ceva.

Este o mamă responsabilă, dispune de condiții materiale bune pentru îngrijirea minorei, niciodată nu a avut intenția de a-și părăsi copilul, ci doar a crezut ca se poate înțelege ca fetița să nu aibă de suferit.

Or, se solicită că la luarea acestei măsurii, instanța de fond nu a avut în vedere:

-Vârsta fragedă a fetiței ce impune prezență permanentă supraveghere, iar atașamentul acestora față de mama ei și interesul superior al acestora este satisfăcut prin încredințarea acestora către mama.

-Vârsta copilului este relevantă și trebuie avută în vedere, deoarece la această vârstă sentimentele de afecțiune ale copilului sunt mai puternice față de mamă decât față de tată, iar la această vârstă copilul are mai multă nevoie de îngrijirea, afecțiunea și prezența mamei;

-In raportat la vârsta minorului se apreciază că acesta are nevoie de îngrijirea și prezența mamei sale, prezență absolut necesară ca factor psihologic pentru o bună dezvoltare intelectuală, morală și fizică a copilului;

- In primii ani de viață precum și ulterior copilul dezvoltă o relație specială cu mama sa, având nevoie de căldură și atenție din partea acesteia .

Stabilirea filiației și față de al doilea părinte nu duce automat la modificarea numelui de familie al copilului, ci este necesar acordul părinților copilului în acest sens ori, în caz de neînțelegere, intervenția instanței de tutelă, care să încuviințeze purtarea de către copil a numelui de familie al celui de al doilea părinte față de care s-a stabilit filiația.

Având în vedere aceste aspecte solicită admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii

In dovedire, solicită proba cu înscrisuri și orice altă probă care poate duce la soluționarea prezentei cauze.

In drept, s-au invocat dispozițiile art. 470 și următoarele din Cod proc. civ.

La data de 11 decembrie 2017, intimatul pârât T N I a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca fiind neintemeiat si ,pe fond, sa se mențină in totalitate sentința civila atacata ca fiind legala si temeinica.

În motivare se arată că în fapt. prin sentința criticata de apelantul parat, instanța de fond a respins cererea formulata apelanta reclamanta C D G având ca obiect modificare masuri privind copilul, apreciind ca interesul minorei a rămas același, de a locui pe viitor in domiciliul său, motivat de faptul că, la dosarul cauzei s-au administrat probatorii din care rezulta ca pârâtul se îngrijește de minora, susțin procesul educațional al acesteia, fiind ajutat de bunicii paterni, muncind perioade determinare in afara tarii, aspect adus la cunoștința autorităților locale. Insa, a retinut că si reclamanta muncește perioade determinate in afara tării, in prezent având, asa cum rezulta din referatul de ancheta sociala o relație de concubinaj in Italia, relație din care a rezultat un minor.

Instanța a apreciat ca interesul minorei T F E, este acela de a locui pe viitor alături de pârât, avandu-se in vedere si asigurarea unei stabilități psihico-emotionale de care trebuie sa beneficieze un copil, atat in ceea ce privește dezvoltarea infr-un mediu familial cunoscut acesteia cat si mediul școlar unde aceasta a obținut rezultate bune.

Apelanta -reclamanta, critica sentința in sensul instanța de fond nu a avut in vedere probatoriul administrat de aceasta care poate duce la concluzia că trebuie a reanaliza măsura modificării dispozițiilor luate inițial cu privire la minora T F E născuta la data de 17, 01.2011, in vârsta de 6 ani si că ar rezulta din acest probatoriu că s-au modificat împrejurările inițiale care au stat la baza pronunțării sentinței nr. X 09.02.2016.

Prin sentința nr. X/09.02.2016 pronunțata in dosarul nr. X/207/2015 Judecătoria Caracal a stabilit locuinta minorei T F E născută la data de 17.01.2011 la pârât, a dispus ca autoritatea părintească cu privire la minora si bunurile acesteia să fie exercitată in comun de ambii părinți.

Apelanta -reclamanta a solicitat modificarea acestor masuri in sensul, de a i se stabili locuința minorei la mama reclamanta si autoritatea parintescă sa fie exercitata de mama. Inițial a solicitat sa fie efectuata ancheta sociala in Italia unde locuiește in concubinaj cu tatăl minorului nou-nascut, ulterior precizând ca isi stabilește domiciliul in tara, la părinții sai unde va fi efectuata ancheta sociala.

Menționează faptul că, apelanta -reclamanta, nu se mai afla in tara, in prezent este in Italia cu celalalt minor, a plecat imediat dupa solutionarea dosarului la intanta de fond, desi. a precizat că va locui in tara.

Prin motivele invocate, apelanta incearcă sa inducă instanța in eroare cu privire la aspectele pe care le expune, arătând ca pârâtul nu i-ar permite să ia legătura cu minora. In mod abuziv a formulat si plângere penala impotriva mea invocând acest motiv, insa ea este cea care nu a respectat programul de vizitare. De câte ori a venit sa ia copilul in domiciliul său. (ceea ce s-a intamplat o data sau de doua ori de la data rămânerii definitive a hotărârii de divorț), nu au fost probleme, nu exista un suport real al expunerilor sale cu privire la aspectele prezentate de reclamanta. I-am permis sa vorbească la telefon cu minora ori de câte ori a sunat si, minora era disponibilă in sensul că nu dormea sau poate au fost momente in care copila iui,a dorit să vorbească la telefon. Instanța a stabilit ca modalitate de păstrare a legăturii cu minora doar un program de vizitare asa cum 1-a solicitat reclamata, nu a stabilit si un alt mod de comunicare a reclamantei cu minora.

Face tot felul de afirmații in sensul ca fetita ar suferi de scolioza si eu refuz sa o duc la medic. Depun in acest sens actul medical cu rezultatul examinării minorei pentru scolioza din care rezulta ca nu are astfel de afecțiune.

Menționează apelanta că "a fost pusă intr-o situație destul de grea sau mai bine zis dusă in eroare" de catre pârât, că ar fi existat o înțelegere intre noi. Exclus! De bunăvoie a enunțat la copil prin cererea reconventională, cand intre pprți nu avusese loc nicio întelegere.

In ultima perioadă din timpul căsătoriei acestora, reclamanta neglija copilul, seara intarzia nejustificat de acasă, având o relație ascunsa cu tatăl minorului rezultat din relația de concubinaj din prezent. Lipsa de afecțiune si interes fata de copil si de familie din partea reclamantei au dus la destrămarea căsniciei si la luarea măsurii de stabilire a domiciliului minorei la subsemnatul.

Încă de când s-a născut fetița acestora in 2011, părinții pârâtului le-au fost alături si i-au sprijinit in creșterea si educarea minorei intrucat aceștia mergeau la serviciu, atat in Italia, cat si in atunci când reveneam in țară. De aceea fetița este foarte atașată de pârât si de părinții acestuia care îl sprijină in continuare.

Împrejurările avute in vedere la data pronunțării sentinței civile nr. X/09.02.2016 pronuntată de Judecătoria Caracal in dosarul nr. X/207/2016 , nu s-au modificat. Desi mai pleacă sporadic la muncă in străinătate acest fapt nu inseamnă ca a abandonat copilul. Copilul este bine ingrijit si educat in acesta perioadă, de cand este in grija sa si cu sprijinul părinților acestuia, fetita a obținut diplome pentru rezultate deosebite la grădinița "DM", iar acum in "clasa 0" la Liceul TV din DO unde s-a acomodat foarte ușor si ii place ambientul in care evoluează. De asemenea este înscrisa si la cursuri de karate la Centrul National de Karate-C.S. D Zen-Do Caracal, unde a obținut gradul de 10 Kzu asa cum rezultă, de asemenea din diplomele atașate prezentei.

Consideră că este in interesul minorei să crească in continuare alături de pârât, in domiciliul stabilit prin sent. civ. nr. X/09.02.2016. Acesta am o relație speciala cu minora, o iubește foarte mult atat el cat si părinții lui si face tot ce îi stă in putință să crească frumos si să nu-i lipsească nimic.

In ceea ce privește capătul de cerere privind exercitarea autorității părintești exclusiv de către reclamantă, in mod corect instanța de fond a constatat inexistenta niciuneia dintre situațiile legale ce ar putea atrage exercitarea autorității părintești fata de minora doar de către reclamanta motiv pentru care a dispus respingerea si a acestui capăt de cerere.

In dovedirea celor expuse, intelege sa se folosească de proba cu inscrisuri si orice alta proba a cărei necesitate va reieși din dezbateri.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate raportat la disp. art. 477 și urm c.pr.civ tribunalul constată că este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente :

Primul motiv de apel vizează soluția dată capătului de cerere privind exercitarea autorității părintești și față de acesta tribunalul constată că, potrivit art. 398 pentru motive întemeiate se poate dispune exercitarea ei de către unul din părinți, însă, textul nu lămurește sfera de aplicare a motivelor temeinice .

În practică astfel de motive au fost considerate consumul de alcool, de droguri, violențele exercitate de unul din părinți asupra copilului, acestea putând fi apreciate ca temeinice pentru dispunerea exercitării autorității părintești de către unul dintre părinți doar atunci când se manifestă în raporturile dintre părinte și copil .

Așa fiind în stabilirea exercitării autorității părintești de către un singur părinte trebuie avute în vedere doar fapte concrete care trebuie dovedite .

În situația dedusă judecății apelanta nu a făcut dovada comportamentului violent al pârâtului față de minoră, dovada suferinței copilului și legătura de cauzalitate între suferința copilului și exercitarea în comun a autorității părintești precum și a faptului că soluția ar consta în exercitarea autorității părintești exclusiv de către mamă, singura dovadă fiind neînțelegerea și relația tensionată dintre apelantă și intimatul pârât și prin urmare soluția instanței de fond care a dispus respingerea petitului privind exercitarea autorității părințești în exclusivitate de către apelanta reclamantă este legală și în concordanță cu probele administrate în cauză.

Tribunalul apreciază că este legală și temeinică și soluția adoptată de prima instanță cu privire la petitul privind modificarea măsurii privind stabilirea locuinței minorei.

Sub acest aspect, tribunalul reține că, de regulă, exercițiul drepturilor și îndatoririlor părintești se realizează într-un mediu familial care presupune prezența permanentă a părinților alături de copilul lor, în cadrul instituției căsătoriei.

Disoluția căsătoriei ca urmare a divorțului, separarea vieții foștilor soți duc la măsura încredințării copilului unuia sau altuia dintre ei. În speță, prin sentința civilă nr. X/09.02.2016, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. X/207/2015 , s-a declarat desfăcută căsătoria prin acordul părților, a fost stabilită locuința minorei T F E la tată și s-a dispus exercitarea autorității părintești cu privire la minoră în comun de către ambii părinții. Prin aceeași sentință s-a dispus stabilirea unui program de vizită, astfel: o săptămână în vacanta de primăvara ,o lună de zile în vacanța de vara alternativ, -un an în perioada 01.07-31.07 , un an în perioada 15.12- 22.12 iar celalalt an în perioada 30. 12 -06.01., instanța luând astfel act de acordul intervenit între părti.

Tribunalul constată că în cauza de față se pune în discuție aplicabilitatea art. 403 N.C.civ.

Textul legal supra menționat statuează posibilitatea modificării măsurilor cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți, în cazul schimbării împrejurărilor avute în vedere la momentul când s-a dispus încredințarea pe baza unei hotărâri judecătorești.

Criteriul după care trebuie să se călăuzească instanțele pentru a decide cu privire la modificarea măsurilor cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori este interesul superior al copilului, astfel cum apare acest principiu reglementat de art.2 din Legea nr. 272/2004.

Noțiunea de interes superior al copilului, de care trebuie să se țină seama, are un caracter complex, instanța trebuind să aibă în vedere întregul context situațional, respectiv de împrejurări privind vârsta și sexul copilului, atașamentul acestuia față de unul sau altul dintre părinți, de posibilitățile materiale și moralitatea părinților și, în general, de existența celor mai prielnice condiții pentru creșterea și educarea minorului.

Ambii părinți trebuie să înțeleagă că în cadrul relațiilor personale pe care le au cu copiii lor minori, nu trebuie să se comporte față de aceștia ca și când ar exercita posesia asupra unor bunuri care le aparțin neapărat în timpul alocat, interesul major al copilului fiind mai presus decât interesul părintelui.

De asemenea, tribunalul apreciază că în spiritul bunei-credințe și al înțelegerii, principial, ambii părinți trebuie să manifeste o disponibilitate maximă și o cooperare deplină, fiind excluse șicanele, de așa manieră încât minorul să se bucure de prezența, afecțiunea și grija ambilor părinți.

Contrar celor susținute de apelanta pârâtă, prima instanță a coroborat întreg ansamblu probator administrat in cauză, care converge spre concluzia judicios argumentată că este în interesul superior al minorei să nu fie modificată măsura stabilită prin sentința civilă nr. X/09.02.2016.

În acest sens, tribunalul observă că de la data pronunțării hotărârii cu privire la locuința minorului, respectiv 09.02.2016 și până la data formulării acțiunii de către apelanta reclamantă, respectiv 13.10.2016, au trecut aproximativ 8 luni, interval de timp în care nu s-au identificat împrejurări de natură a justifica stabilirea locuinței la mamă.

Din probatoriul administrat reiese că minora este atașată în egală măsură de ambii părinți, iar de la data pronunțării sentinței X/09.02.2016, aceasta locuiește împreună cu tatăl său, care se ocupă de creșterea și educarea sa, ajutat fiind în permanență de bunicii paterni. Contrar celor susținute de apelanta reclamantă, plecarea intimatului pârât in strainatate, pe perioade determinate, a fost generată tocmai de nevoia acestuia de a-si gasi un loc de munca si astfel de a-i putea oferi minorei conditii materiale corespunzatoare de crestere si educare, iar bunicii paterni se ocupă de ingrijirea si educarea minorei in perioadele de timp in care tatăl este plecat in strainatate, oferindu-i atentia si afectiunea necesara.

De asemenea, deși susține apelanta că dispune de condiții materiale pentru îngrijirea minorei, aceasta nu a făcut dovada realizării unor venituri care să asigure întreținerea minorei și nici a unui domiciliu stabil. De altfel, tribunalul reține că atitudinea apelantei reclamante a fost oscilantă. Astfel, inițial a susținut, în cuprinsul acțiunii formulate, că locuiește în Italia, unde deține o locuință și lucrează în baza unui contract de muncă, afirmând că are posibilitatea astfel de a-i oferi minorei căldura părintească și o educație adecvată vârstei. Ulterior, pe parcursul cercetării judecătorești în fața instanței de fond, după ce a solicitat iar instanța a încuviințat efectuarea unei anchete psihosociale la reședința sa din Italia, a susținut că intenționează să se stabilească în România și a solicitat efectuarea unei anchete psihosociale la domiciliul bunicilor materni.

Dincolo de acest aspect, tribunalul reține, în acord cu judecătorul fondului, că un criteriu determinant este cel privind relațiile create între minoră și alte persoane, care contribuie și acestea la formarea minorei. Cum în cauză minora locuiește în cadrul familial al intimatului pârât, a-l lua și a-l insera într-un alt mediu familial este de natură să producă un anumit răspuns emoțional care poate afecta dezvoltarea sa fizică și psihică. A dispune schimbarea locuinței minorei la mamă ar insemna ca minora sa fie smulsă din mediul familial in care tocmai a reusit sa se integreze, sa fie inserată in mediul familial al apelantei-reclamante, fapt ce ar avea o influență negativă asupra dezvoltării minorei.

Toate declarațiile martorilor confirmă faptul că ambii părinți iubesc în egală măsură copilul, iar înscrisurile depuse la dosar, în apel, confirmă faptul că ambii părinți sunt preocupați de starea de sănătate a copilului lor, contrar afirmațiilor apelantei. Însă prin faptul că intimatul pârât a fost cel care s-a preocupat efectiv de creșterea și educarea copilului, după pronunțarea divorțului, ajutat fiind de părinții săi ( bunicii paterni), este evident că între cei doi, tată și fiică, s-a creat o legătură afectivă mult mai puternică.

Pe lângă aceasta, având în vedere și mediul familial oferit de reclamant și de bunicii paterni alături de care a crescut minorul, mediu concretizat prin stabilitate materială și afectivă, tribunalul apreciază că, în interesul minorei este de se menține locuința la tată.

Chiar dacă apelanta ar dispune de condiții bune pentru creșterea copilului ( deși nu a produs dovezi în acest sens), aceasta ar presupune schimbări esențiale în viața minorei atât din punctul de vedere al adaptării la alt mediu familial și social, cât și al lipsirii de afecțiunea părintelui cu care a crescut și care s-a preocupat de ea.

Pentru considerentele de fapt si de drept invocate, Tribunalul constata ca sentința judecătoriei este legala si temeinică si in temeiul dispoz art.480 al.1 C.pr.civ., va fi păstrată in totalitate, iar apelul declarat va fi respins ca nefondat.

Data publicarii pe portal:10.07.2018

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Stabilire domiciliu minori. modificare conditii. Jurisprudență Minori