Grăniţuire. Stabilire pe baza semnelor de hotar
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 4445 din 15 noiembrie 2013
Prin Sentinţa civilă nr. 3813/27.09.2012, aJudecătoriei Turda s-a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de către reclamanta V.I.V. în contradictoriu cu pârâţii F.D., F.M.V. şi F.V.H., şi în consecinţă: s-a dispus grăniţuire imobilului proprietatea reclamantei, înscris în CF nr. 1018 Poiana, A+1, top. nr. 170 şi 171, faţă de imobilul proprietatea pârâţilor, înscris în CF nr. 1258 Poiana, A+3. top. nr. 172/1/1, 173/1/1, în varianta 2 a raportului de expertiză tehnică efectuat de expert M.M.T..
S-a respins acţiunea formulată şi precizată pentru rest. Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei suma de 1100 lei ce reprezintă / din onorariul expertului, cu titlu de cheltuieli de judecată şi de asemenea, a fost obligată reclamanta să plătească pârâţilor suma de 1071 lei reprezentând onorariu avocaţial, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 389 din 11.09.2013 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a respins ca nefondat apelul declarat de V.I.V. împotriva Sentinţei civile nr. 3813/2012, dosar nr. 2550/328/2008 al Judecătoriei Turda, care a fost păstrată în întregime.
Apelanta a fost obligată să plătească intimaţilor F.D., F.M.V. şi F.V.H. suma de 1200 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reţinut că potrivit art. 584 C. civil orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grăniţuirea proprietăţii lipite cu a sa. Cheltuielile grăniţuirii se vor face pe jumătate.
În principiu, grăniţuirea reprezintă o operaţiune de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăţi vecine menite să apere dreptul de proprietate şi se dispune atât în cazul unei inexistenţe de delimitări între proprietăţi cât şi în situaţia în care astfel de semne exterioare există, dar sunt contestate de părţi.
Prin soluţionarea cererii, a trebuit reconstituit vechiul hotar între proprietăţile învecinate, la origine nelitigios şi în acest sens au trebuit administrate toate probele necesare pentru stabilirea acestui vechi hotar.
Prealabil trebuie reţinut că în cauză, în ambele cicluri procesuale, au fost administrate probe în susţinerea pretenţiilor părţilor. Urmărind a se reconstitui vechiul hotar, a fost necesar ca prin probe testimoniale să se determine vechiul traseu al mejdiei iar pentru punerea în executare a hotărârii, un specialist în materia topografie să realizeze lucrarea specifică. Cu alte cuvinte fiind evident că în unele situaţii vechea mejdie a fost stabilită cu mult timp înainte şi la faţa locului să nu existe semne exterioare evidente, opinia expertului trebuie coroborată cu probele testimoniale şi din coroborarea tuturor probelor trasă concluzia.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, susţinerile legate de suprafaţa de teren, în cazul reclamantei apelante, mai mică decât cea înscrisă în cartea funciară, nu au putut constitui temei în stabilirea graniţei potrivit pretenţiilor acesteia, întrucât cartea funciară nu garantează întinderea dreptului înscris în cartea funciară, ci doar existenţa dreptului.
În speţa de faţă cu privire la acest aspect a trebuit reţinut un lucru recunoscut la interogatoriu şi din probaţiunea testimonială, respectiv că vechea stradă a suferit modificări, ceea ce implicit a putut avea consecinţe şi asupra suprafeţei fondurilor.
În acelaşi interogator reclamanta a recunoscut, la întrebările 3 şi 4, că gardul nou construit nu a fost mutat şi vechiul gard există şi în prezent. Poziţia exprimată în interogatoriul luat lui F.D. la întrebarea 2 nu a avut valenţa unei recunoaşteri a traseului liniei despărţitoare, ci doar a unei poziţii exprimate în legătură cu o eventuală nouă convenţie, dar a cărei valorificare nu a fost solicitată.
Probaţiunea testimonială administrată atât în faţa instanţei de fond dar şi în apel a confirmat că gardul existent în prezent a fost edificat pe linia despărţitoare existentă anterior, realizată printr-un gard de lemn şi care a constituit vechiul hotar.
Instanţa de fond în mod corect a analizat declaraţiile administrate în faţa sa, dând eficienţă declaraţiei dată de Z.V.. Această declaraţie s-a coroborat şi cu declaraţia lui R.I. administrată în faţa instanţei de apel care a confirmat că actualul gard începe din acelaşi loc, iar distanţa dintre gardul vechi şi casa fam. F. nu era aceeaşi de-a lungul întregii case, practic linia gardului şi linia casei nefiind paralele.
Martora R. a declarat că gardul începea de la stradă şi continua într-o linie dreaptă până la colţul casei fam. F., declaraţie care a fost în concordanţă cu declaraţia martorului A., care a declarat că antecesorii săi au încuviinţat ca fam. F. să îşi amplaseze casa respectiv un colţ al acesteia în mejdie.
Declaraţia martorei F.S. administrată în faţa instanţei de apel nu a putut fi reţinută decât parţial, cu privire la afirmaţia că gardul vechi de lemn începea de la stradă şi continua în linie dreaptă până la colţul proprietăţii fam. F.. Şi această declaraţie a fost în măsură să dovedească că vechiul gard nu era paralel cu casa fam. F..
Declaraţia acestei martore cu privire la mutarea punctului de mejdie de la stradă înspre interiorul terenului fam. V. nu a putut fi reţinut chiar dacă în parte a fost susţinută şi de poziţia martorei F.M., întrucât ambele martore recunosc existenţa viţei de vie de-a lungul gardului vechi, traseu pe care este amplasat actualul gard. Pe de altă parte declaraţia martorei F. nu a putut fi reţinută ca obiectivă, în condiţiile în care, deşi a afirmat faptul locuirii în zonă de foarte mulţi ani, declaraţiile sale au fost doar în sensul unor aproximări.
Instanţa de fond în mod corect a reţinut şi analizat declaraţia martorei N. în condiţiile în care între părţi au existat litigii iar declaraţia sa nu s-a coroborat cu alte probe administrate în dosar. Din planurile anexă depuse de către părţi în faţa instanţei de fond a fost evident că în dreptul imobilelor din litigiu str. C. face o curbă, astfel încât amplasarea casei fam, F. fiind în curbă nu putea să fie paralelă cu restul laturilor.
Nici criticile referitoare la raportul de expertiză nu au fost întemeiate în condiţiile în care expertul a indicat în cuprinsul raportului de expertiză toate constatările făcute cu privire la stâlpii de lemn, respectiv stâlpi de beton.
Planşele fotografice anexate au fost în mod corect interpretate de către instanţă, acestea fiind în măsură să probeze existenţa vechiului gard de plasă şi a viei precum şi traseul, distanţa inegală între casa fam. F. şi vechiul gard, respectiv traseul actualului gard pe vechiul gard. De altfel, şi la interogator apelanta a recunoscut edificarea actualului gard pe vechiul gard.
Chiar dacă instanţa nu a reţinut în integralitate declaraţia martorului A. a fost evident că planurile anexate la raportul de expertiză au fost în măsură să dovedească amplasarea unui colţ al casei fam. F. în apropierea mejdiei.
Declaraţiile martorelor F. şi F. cu privire la mutarea gardului înspre fam. V., privitor punctul de început al mejdiei, de la stradă, nu au putut fi primite întrucât din analiza planurilor anexă la autorizaţia de construire act emis în 1980, a rezultat că frontul la stradă al imobilului situat la nr. 106, aparţinând în prezent reclamantei, era de 12,5 m, aceeaşi distanţă fiind identificată şi în raportul de expertiză ca fiind frontul la stradă dacă se are în vedere stabilirea mejdiei pe linia A-B, varianta 2. În situaţia solicitată de reclamantă, varianta 1, deplasarea gardului s-a realizat pe o lungime de 2,51 m modificare care nu a fost susţinută de niciuna din probele administrate.
Pentru aceste considerente, a respins ca nefondat apelul declarat de V.I.V. împotriva Sentinţei civile nr. 3813/2012, a Judecătoriei Turda, care a fost păstrată în întregime.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta V.I. V. solicitând admiterea recursului, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Cluj şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că a observat că deşi a promovat iniţial o acţiune cu care a fost de acord investind o suma însemnată de bani (onorar avocat, taxa timbru şi taxa expertiza), ulterior reprezentanta sa a modificat-o, nefiind niciodată întrebată de acest aspect. Daca ar fi dorit rectificarea suprafeţei scriptice de 907 mp la cea reala de 304 mp, putea să facă acest lucru printr-o simpla cerere adresata OCPI anexând o expertiză cadastrală. Aşa cum se arata în acţiunea introductivă, situaţia delimitării celor doua parcele (de la nr. 106 şi 108) s-a agravat, prin aceea că pârâţii au pătruns şi mai mult în terenul aflat în proprietatea sa.
Nu este adevărat că nu au existat neînţelegeri anterioare. Recurenta, aşa cum este şi dovada anexată la dosar, a introdus şi o plângere penală.
Nu este normal ca pârâţii să aibă o suprafaţa reală mai mare decât cea din CF pentru care nu plătesc impozit iar ea să aibă o suprafaţă mai mică plătind impozit pentru suprafaţa scriptică. Dacă pârâtul nu ar fi ocupat o porţiune de teren din acela al recurentei, aşa cum a arătat mai sus, nu ar fi promovat prezenta acţiune. Se pune întrebarea, de ce nu a introdus pârâtul o acţiune de rectificare de CF?
Instanţa nu face nici măcar o referire la cererea reprezentantei sale de la fond, raportat la rectificare.
Referitor la Autorizaţia de construire nr. 58, nu se poate spune că este un act juridic opozabil recurentei, deoarece nu i-a fost comunicat decât în timpul procesului. În plus, la eliberarea acestuia ar fi trebuit să fie date declaraţii notariale de către vecinii limitrofi, respectiv recurenta.
Referitor la gardul pe care solicită a-l desfiinţa pârâţii, se face o gravă confuzie. Astfel, va lamuri instanţa cu anumite aspecte: poza 1 depusă la dosar, demonstrează faptul că drumul din faţă nu a dus la micşorarea suprafeţei terenului recurentei. Se poate observa stâlpul vechi, care nu şi-a modificat poziţia, poza 2 depusă la dosar demonstrează poziţionarea gardului iniţial (de culoare maro) iar ulterior s-a făcut gardul de culoare roşie (la care fac referire), în poza 3 se vede mai clar cele arătate anterior, declaraţiile martorului A. date în faţa instanţei sunt contrare cu cele date în dosarul penal. În acesta, arată că viţa de vie a fost plantată de către bunicul său.
Chiar şi pârâtul F., audiat în dosarul penal, arată că viţa de vie a fost amplasată pe gardul despărţitor, nicidecum aşa cum se arată în expertiză.
Chiar dacă au fost audiaţi martori propuşi de către recurentă, declaraţiile acestora nu au fost luate în considerare. Mălinul la care a făcut referire, pe poza anexată la dosar se vede urma acestuia, respective că era pe aceeaşi linie cu viţa de vie şi pomii fructiferi. Aceştia nu erau plantaţi pe mejdia dintre proprietăţi, ci în interiorul curţii recurentei.
Intimaţii F.D., F.M.V. şi F.V.H. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefundat, menţinerea deciziei atacate şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată pe care le vor preciza în faţa instanţei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Curtea, în temeiul art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 137 alin. 1 C.pr.civ., constată că este incidentă excepţia inadmisibilităţii acelor motive de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, având în vedere că dispoziţiile art. 304 pct. 10 şi 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art. I pct. 1111 şi pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Sunt astfel de motive cele care se referă la Autorizaţia de construire nr. 58, opozabilitatea acesteia, faptul că ar fi trebuit să fie date declaraţii notariale de către vecinii limitrofi, analiza fotografiilor depuse la dosar şi a faptelor ce rezultă din acestea, declaraţiile martorului A., declaraţia pârâtului F. din dosarul penal, declaraţiile martorilor propuşi de către recurentă.
De asemenea, motivul de recurs referitor la nepronunţarea instanţei de apel asupra rectificării de C.F. a fost formulat pentru prima dată în calea de atac a recursului, astfel că este inadmisibil, fiind invocat omisso medio.
În ce priveşte celelalte motive de recurs, recurenta a arătat că a observat că deşi a promovat iniţial o acţiune cu care a fost de acord investind o suma însemnată de bani, ulterior reprezentanta sa a modificat-o, nefiind niciodată întrebată de acest aspect. Dacă ar fi dorit rectificarea suprafeţei scriptice
de 907 mp la cea reala de 304 mp, putea să facă acest lucru printr-o simpla cerere adresata OCPI anexând o expertiză cadastrală. Aşa cum se arata în acţiunea introductivă, situaţia delimitării celor doua parcele (de la nr. 106 şi 108) s-a agravat, prin aceea că pârâţii au pătruns şi mai mult în terenul aflat în proprietatea sa.
Curtea reţine că acest motiv de recurs este nefondat deoarece reprezentanta reclamantei a depus o precizare de acţiune la data de 29.05.2012 iar la termenul imediat următor din data de 20.09.2012, când cauza a şi rămas în pronunţare, a fost prezentă şi reclamanta personal, iar în prezenţa acesteia reprezentanta reclamantei a solicitat admiterea acţiunii, aşa cum a fost precizată.
În condiţiile în care reclamanta era prezentă şi nu a obiectat la concluziile reprezentantului ei cu privire la precizarea de acţiune se presupune că acesta era mandatul dat. Chiar şi dacă nu ar fi fost prezentă partea, problema unei precizări de acţiuni nu poate fi analizată decât în cadrul verificării mandatului dat avocatului, cu privire la care instanţa nu a fost investită, prin urmare va presupune că avocatul a acţionat în limitele mandatului.
Faptul că prin delimitarea celor doua parcele pârâţii au pătruns şi mai mult în terenul aflat în proprietatea sa este doar o susţinere a recurentei, pentru că aceasta a investit instanţa cu grăniţuirea parcelelor iar în cadrul acesteia se analizează unde se situează limita dintre proprietăţi. Sigur că dacă limita se situează în alt loc decât cel pe care o parte îl consideră faptic va trebui respectată limita stabilită de instanţă, fără a se putea considera simpla schimbare din stare de fapt în limită stabilită de instanţă ca aducând un prejudiciu părţii.
În ce priveşte motivul de recurs că este sau nu adevărat că au existat neînţelegeri anterioare, nu este fondat, fiind de altfel fără relevanţă existenţa unor astfel de neînţelegeri, cât timp obiectul acţiunii îl constituie în prezent chiar grăniţuirea, ceea ce presupune existenţa unei dispute asupra limitei dintre parcele.
Motivul de recurs privind suprafaţa reală şi cea din CF este nefondat deoarece cartea funciară nu garantează întinderea dreptului înscris în cartea funciară, ci doar existenţa dreptului.
Susţinerea recurentei că dacă pârâtul nu ar fi ocupat o porţiune de teren din acela al recurentei, nu ar fi promovat prezenta acţiune, iarăşi nu poate fi primită întrucât motivele pentru care o parte introduce o acţiune sunt diverse. După raţionamentul recurentei o parte va introduce o acţiune doar dacă este convinsă că are dreptate şi că acest lucru este şi adevărat iar în acest fel toate acţiunile trebuie admise pentru că instanţa trebuie să ştie acest lucru. Ori această afirmaţie poate fi inocentă dar nu şi fondată întrucât caracterul întemeiat al unei acţiuni se verifică în cadrul raţionamentului judiciar, iar nu pe baza convingerii părţii.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 şi art. 299 şi urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pe recurenta V.I.V., aflată în culpă procesuală faţă de respingerea recursului, să plătească intimaţilor F.D., F.M.V. Şi F.V.H. suma de 1200 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat, potrivit chitanţei de la fila 32.
| ← Grăniţuire. Stabilire pe baza raportului de expertiză | Acţiune având ca obiect desfiinţarea conductei de alimentare... → |
|---|
