Stabilire program vizită minor. Jurisprudență Minori
| Comentarii |
|
Judecătoria BACĂU - Secţia Civilă Hotărâre nr. 3627 din data de 30.05.2016
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. XXX din data de XXX, reclamantul R.O.Ș.C. a chemat în judecată pe pârâta R.Ș.R.O. solicitând ca, prin hotărâre judecătorească, să fie modificat programul de vizită stabilit de Tribunalul Verona-Italia.
În motivare a arătat că au divorțat în Italia, sentința pronunțată de Tribunalul Verona fiind recunoscută de Tribunalul Bacău; că în dosarul de divorț au stabilit și un program de vizită a minorei M., precum și anumite aspecte legate de partajul bunurilor comune; că în prezent el are reședința în Italia , iar pârâta și-a găsit un loc de muncă în Regatul Unit al Marii Britanii; că au înțeles necesitatea de a fi o echipă în ceea ce privește creșterea și educarea minorei M., aspect care impune prezența lor în viața copilului; că în acest sens pârâta s-a deplasat în Italia și a dat două declarații, precizând programul de vizită actualizat, pe care el urmează să-l respecte, și că urmează a se lua act de înțelegerea lor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.401 Cod civil.
În dovedire, reclamantul a depus înscrisuri, în copie, respectiv, declarația autentificată sub nr. XXX la XXX, declarațiile autentificate sub nr.XXX și respectiv nr., XXX din data de XXX de Consulatul General al României la Milano, sentința nr.XXX a Tribunalului Verona (inclusiv traducere), o filă dintr-un pașaport și sentință civilă nr.XXX a Tribunalului Bacău.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru -20 lei.
Pârâta nu a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art.201 alin.1 Cod pr.civilă.
La termenul din data de XXX, a fost invocată din oficiu excepția necompetenței generale a instanțelor române în soluționarea cauzei, pentru motivele care urmează:
Părțile s-au căsătorit la data de XXX în Bacău, iar ulterior s-au stabilit în Italia, din conviețuirea lor rezultând minora M-L ( născută la data de XXX în XXX); prin sentința civilă nr. XXX pronunțată de Tribunalul din Verona la data de XXX a fost desfăcută căsătoria încheiată de părți, a fost încredințată mamei, spre creștere și educare, minora M.L., a fost obligat tatăl la plata pensiei de întreținere și s-a stabilit în favoarea acestuia un program de vizită a copilului.
Reședința părților și a minorei a fost în Italia până în anul XXX, când pârâta s-a mutat, împreună cu fiica, în Regatul Unit al Marii Britanii; reclamantul a rămas pe teritoriul statului italian.
Având în vedere această situație de fapt, instanța constată că prezentul litigiu prezintă elemente de extraneitate, iar instanța competentă să soluționeze cauza se stabilește prin raportare la Regulamentul nr.2201/2003 al Consiliului Europei.
Potrivit art.1 alineatul 1 lit.b din regulament, dispozițiile acestuia se aplică materiilor civile privind "atribuirea, exercitarea, delegarea, retragerea totală sau parțială a răspunderii părintești"; iar materiile prevăzute la acest alineat cuprind în special "încredințarea și dreptul de vizită"; (alineatul 2 lit.a).
Art.8 alin.1 din Regulamentul nr.2201/2003 stabilește că "instanțele judecătorești dintr-un stat membru sunt competente în materia răspunderii părintești privind un copil care are reședința obișnuită în acest stat membru la momentul la care instanța este sesizată";; acest alineat se aplică sub rezerva dispozițiilor art.9,10 și 12 (alineatul al II-lea).
În cauză, rezultă din probatoriul administrat că la momentul promovării prezentei acțiuni, minora M.L. avea reședința în XXXX(declarația autentificată sub nr. XXX de Consulatul General al României la Milano, filele 9-10 ); în anii anteriori copilul a locuit în Italia împreună cu părinții.
Raportat la situația de fapt reținută și la dispozițiile legale sus citate, excepția necompetenței generale a instanțelor române este întemeiată, urmând a fi admisă.
Dispozițiile art.12 din Regulamentul n. 2201/2003 nu sunt incidente în cauză.
Astfel, alineatul 1 al acestui articol este aplicabil în cazul în care chestiunea referitoare la răspunderea părintească are legătură cu o "cerere de divorț, de separare în drept sau de anulare a căsătoriei"; aflată pe rolul unei instanțe, instanță care devine competentă să soluționeze și cererile accesorii dacă sunt întrunite cumulativ cele două condiții enumerate de actul normativ, situație de fapt care nu se regăsește în cauză.
Nici prevederile alineatului al treilea al acestui articol nu sunt incidente, de vreme ce nu se poate reține că minora M.L. are o legătură strânsă cu România, în condițiile în care s-a născut și a crescut în Italia, apoi și-a mutat reședința în Regatul Unit al Marii Britanii, părinții nu au reședința obișnuită pe teritoriul statului român, iar competența instanțelor române nu a fost acceptată "în mod expres sau în orice alt mod neechivoc de către toate părțile la procedură, la data sesizării instanței";.
De altfel , acordul expres al părților nu ar fi fost suficient (chiar dacă ar fi existat) pentru a atrage competența instanțelor române, de vreme ce nu sunt îndeplinite și celelalte condiții, iar competența nu este în interesul superior al copilului; sub acest ultim aspect urmează a fi avute în vedere și dispozițiile pct.12 din preambulul Regulamentului nr.2201/2003 potrivit căruia "temeiurile de competență stabilite………în materia răspunderii părintești sunt concepute în interesul superior al copilului și, în special, de criteriul proximității. Prin urmare , ar trebui să fie competente în primul rând instanțele statului membru în care copilul își are reședința obișnuită…";.
În cauză erau aplicabile dispozițiile art.9 din regulament, în sensul că instanțele italiene, care au desfăcut căsătoria părților și au stabilit programul de vizită în favoarea pârâtului și-au păstrat competența de a-l modifica cu respectarea condițiilor enunțate de acest articol.
Art.1081 alin.2 pct.1 Cod pr.civilă face referire la ocrotirea minorului sau a persoanei pusă sub interdicție judecătorească (și nu la cereri având ca obiect stabilire / modificare program de vizită) și se aplică sub rezerva respectării dispozițiilor art.1065 Cod pr.civilă.
Astfel cum am reținut deja, reședința minorei M.L. a fost în Italia, fetița a fost încredințată mamei spre creștere și educare, locuind alături de ea pe teritoriul statului italian, iar ulterior s-au mutat în Regatul Unit al Marii Britanii ( în anul XXX); în chiar declarația de la fila 9 dosar pârâta afirmă că minora poate fi găsită oricând la reședința din XXX (XXX), iar în declarația de la fila 6 reclamantul își exprimă acordul ca fiica sa să călătorească în Anglia, în perioada XXX, însoțită de mama sa, timp în care va locui în XXX.
Chiar dacă minora a venit în România în vacanțele școlare sau cu alte ocazii, pentru diferite perioade de timp, nu înseamnă că a avut reședința pe teritoriul României.
Conform jurisprudenței CJUE (C-523/07), "reședința obișnuită"; este locul care exprimă o anumită integrare a copilului într-un mediu familial și social; sunt avute în vedere, sub acest aspect, durata, regularitatea și condițiile sejurului, locul și condițiile de școlarizare, raporturile de familie și sociale întreținute de copil.
Raportat la aceste criterii, instanța apreciază că minora M.L. nu a avut niciodată reședința obișnuită în România, ci în Italia sau Anglia , astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.
Văzând și dispozițiile art.17 din Regulamentul nr. 2201/2003;
| ← Clasare cauză. Jurisprudență Încheierea de şedinţă | Situaţie juridică minor. Jurisprudență Minori → |
|---|
