Stabilirea paternităţii. Jurisprudență Paternitate. Stabilire. Tăgadă

Tribunalul MARAMUREŞ-Secţia I Civilă Decizie nr. 387/A din data de 30.09.2015

"În speță, sunt incidente dispozițiile art. 416 alin. 1 teza a II-a cod civil. Pârâtul a recunoscut la interogatoriu că este tatăl minorei, aceasta este o recunoaștere prin înscris autentic în sensul art. 416 alin. 1 cod civil.

Recunoașterea prin înscris autentic presupune constatarea mărturisirii de filiație printr-un înscris întocmit sau după caz primit și autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană publică, în forma și în condițiile stabilite de lege. Astfel, alături de recunoașterea cuprinsă într-un înscris autentificat de notarul public, este de asemenea autentică mărturisirea exprimată în fața instanței de judecată și consemnată în încheierea de ședință, respectiv în interogatoriul administrat în speță de Judecătoria Petroșani prin comisie rogatorie, aceste acte urmând regimul înscrisurilor autentice.

Recunoașterea de paternitate este producătoare de efecte juridice prin ea însăși, astfel că poate fi exprimată în cadrul oricărui litigiu, printr-o declarație sau printr-un răspuns neechivoc al bărbatului în cauză, din care să reiasă în mod cert mărturisirea raportului de filiație și identitatea copilului recunoscut.

În speță, prin răspunsurile la interogatoriu - fila 13 din dosarul Judecătoriei Petroșani atașat - pârâtul H I N a făcut o recunoaștere de paternitate ce întrunește cerințele art. 416 alin. 1 Cod civil, din răspunsurile sale la interogatoriu rezultând în mod clar și neechivoc faptul că pârâtul recunoaște că este tatăl minorei C A - A, născută la data de 22 decembrie 2013, de către reclamanta C I.

Recunoașterea de paternitate este un act juridic cu caracter personal și mixt, în sensul de mijloc de probă și act unilateral, efectele sale producându-se erga omnes.

Recunoașterea de paternitate este un act juridic irevocabil (art. 416 alin. 3 cod civil).";

Prin sentința civilă nr. 448/18.03.2015 pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr. 230/336/2014 s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta CI, în nume propriu și ca reprezentant legal al minorei CA - A, în contradictoriu cu pârâtul H I N, având ca obiect stabilire paternitate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea de chemare in judecată înregistrată la data de 04.02.2014 sub număr 230/336/2014, reclamanta C I, în nume propriu și ca reprezentant legal al minorei C A-A a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul H I N, prin hotărârea ce se va pronunța in urma administrării probelor, să stabilească paternitatea minorei C A-A, născută la data de 22.12.2013 în sensul că pârâtul este tatăl minorei si să menționeze în actele de stare civilă, la rubrica tată, numele și prenumele pârâtului; să stabilească locuința minorei la reclamantă și să dispună exercitarea autorității părintești în comun; să oblige pârâtul la plata pensie de întreținere pe seama acesteia, precum si la plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea cererii de chemare in judecată, reclamanta a arătat că relația cu pârâtul a început în anul 2004. O perioadă de timp a locuit la domiciliul acestuia din localitatea Petrila, iar din anul 2008 s-au mutat cu chire, în localitatea Poienile de sub Munte, deoarece părinții acesteia nu aveau suficient spațiu pentru a locui împreună.

În toată această perioadă, pârâtul a fost cel care și-a manifestat dorința de a avea împreună cu copil, cu toate că știa că reclamanta nu este de acord cu acest lucru.

În luna iunie 2012, reclamanta arată că a plecat la muncă în Germania pentru o perioadă de trei luni. În acest interval, pârâtul a început o relație cu o altă femeie, motiv pentru care i-a cerut ca, până la revenirea sa în România, să plece din locuința comună, pentru că nu mai dorește să conviețuiască cu el. În luna septembrie, la întoarcerea sa în țară pârâtul plecase deja în județul Hunedoara

In data de 21 martie 2013, reclamanta a declarat că a cedat rugăminților pârâtului și l-a reprimit la domiciliul comun, cu toate că aflase că a avut o relație cu o altă femeie, în localitatea Bulzești, județul Hunedoara. Au stat împreună o perioadă de circa 3 săptămâni dar pârâtul a început să consume în mod abuziv alcool, timp de câteva zile a fost mai mereu în stare de ebrietate, motiv pentru care i-a cerut să plece. În data de 15.04.2013 pârâtul a plecat la actuala sa concubină în localitatea Bulzești.

Reclamanta declară că in urma unui control medical a aflat că este însărcinată în 6 luni, aspect ce i-a fost adus la cunoștința pârâtului, care a sunat-o și i-a comunicat că dorește să se împace și să-și crească copilul împreună.

Reclamanta a refuzat categoric să se împace cu acesta deoarece în nenumărate rânduri a jignit-o spunându-i că este o femeie ușoară și a conceput fetița cu marocanii. La data de 22.12.2013 s-a născut minora C A-A, iar de la nașterea acesteia și până în prezent pârâtul nu a venit să o viziteze și nu a mai contactat-o.

Pârâtul H I N a depus întâmpinare prin care arată că este de acord cu admiterea in parte a cererii de chemare in judecata, in sensul admiterii capetelor de cerere nr. 1, 2, 3 si 4 din petitul acțiunii introductive și respingerea capătului de cerere nr. 5 cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea întâmpinării, a arătat ca a avut o relație de concubinaj cu numita C I din cursul anului 2004 si pana in aprilie 2013, în urma acestei relații, a rezultat minora C A A născuta la data de 22.12.2013.

Pârâtul a declarat că datorită neînțelegerilor intervenite intre părți in ultima perioadă a concubinajului, au hotărât sa se separe, numita C I plecând la munca în Germania iar el la muncă in județul Hunedoara.

Ulterior, in toamna anului 2013, pârâtul declară că a fost contactat de către reclamantă care i-a comunicat ca este însărcinata in 6 luni.

La primirea acestei vesti, pârâtul arată că a încercat de nenumărate ori sa se împace cu reclamanta, aceasta refuzând in mod categoric. Întrucât nu au mai păstrat legătura, nu a avut posibilitatea de a afla data nașterii minorei.

În ce privește pensia de întreținere, menționează că mai are în întreținere un minor, rezultat dintr-o alta relație, al cărui certificat de naștere urmează să-l depună la dosar.

La data de 24.03.2014, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, f. 17, prin care a învederat că-și menține cele arătate în acțiunea introductivă.

La primul termen de judecată reclamanta prezentă personal a arătat că renunță la proba testimonială solicitată prin acțiune și la proba cu expertiza ADN. Instanța din oficiu, a apreciat ca fiind necesară și utilă cauzei, proba cu testarea ADN, sens în care a încuviințat-o, părțile refuzând să se prezinte pentru prelevarea probelor, pârâtul comunicând la dosarul cauzei pentru termenele de judecată din 18.06.2014 și 24.09.2014 cereri prin care a solicitat să se revină asupra probei, arătând că recunoaște paternitatea minorei și nu dispune de fonduri pentru testul ADN.

Față de această situație, instanța a revenit asupra probei și a pus în discuția părților necesitatea efectuării în cauză a unei expertize serologice, pentru stabilirea perioadei legale a concepției minorei, probă pe care a încuviințat-o, pe cheltuiala reclamantei, prin încheierea din 5.11.2014. Totodată, a încuviințat proba cu interogatoriul pârâtului, administrată prin comisiei rogatorie, dosarul nr. 11506/278/2014 al Judecătoriei P.

În ședința publică din data de 4.02.2015, reclamanta prezentă personal a arătat că nu înțelege să efectueze nici proba cu expertiza serologică și nici cea cu testul ADN sau proba testimonială, instanța luând act de poziția acesteia.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma normelor legale în materie, instanța a apreciat acțiunea reclamantei ca fiind neîntemeiată.

Potrivit susținerilor reclamantei, părțile au intrat în relații de prietenie din anul 2004 și au conviețuit până în iunie 2012, când s-au separat. Conviețuirea a fost reluată pentru o perioadă relativ foarte scurtă, respectiv între 21.03.2013 și 16.04.2013, când, susține reclamanta că a fost concepută minora C A -A, născută la data de 22.12.2013.

Pârâtul a recunoscut că este tatăl minorei, atât prin întâmpinarea depusă la dosar cât și în răspunsurile la interogatoriul luat prin comisie rogatorie dosarul nr. 11506/278/2014 al Judecătoriei Petroșani.

Mărturisirea judiciară face deplina dovadă împotriva aceluia care a făcut-o, însă în procesele privitoare la stabilirea filiației, în condițiile în care pârâtul avea posibilitatea să recunoască minora cu ocazia înregistrării nașterii ori, ulterior, în fața notarului public, în condițiile art. 416 al. 1 cod civil aceasta trebuie privită cu mai multă rigurozitate.

Timpul foarte scurt în care cele două părți au conviețuit, de aproximativ 26 zile din perioada legală de concepție a copilului (26 ian.-24 aug.), în condițiile în care erau despărțite în fapt din luna iunie a anului 2012 și ulterior nu au mai reluat în niciun fel legătura, reclamanta nici măcar pentru a-i aduce la cunoștință pârâtului faptul nașterii minorei, refuzul părților în administrarea oricăror alte probe, creează suficiente indicii pentru a privi cu mai multe rezerve mărturisirea pârâtului și pronunțarea unei hotărâri judecătorești, în acord cu aceasta, prin care să se stabilească filiația copilului.

Dovada concepțiunii copilului într-o anumită perioadă din intervalul de timp, considerat timpul legal al concepțiunii, cuprins între a trei suta și a o sută optzecea zi dinaintea nașterii copilului se face prin mijloace de probă științifice. Or, reclamanta a refuzat efectuarea probei serologice care ar fi dovedit concepția minorei in intervalul de timp în care a conviețuit cu presupusul tată, dar și proba cu testul ADN, considerată cea mai performantă metodă de investigare științifică pentru stabilirea relațiilor de înrudire biologică dintre indivizii umani.

În condițiile art. 242 Cod civil, dacă tatăl din afara căsătoriei nu-l recunoaște pe copil, paternitatea acestuia se poate stabili prin hotărâre judecătorească.

Copilul conceput și născut în afara căsătoriei poate fi recunoscut de către tatăl său, recunoașterea putând fi efectuată prin declarație la serviciul de stare civilă, prin înscris autentic sau testament, potrivit art. 415 al. 2 Cod civil și art. 416 al. 1 Cod civil.

Față de cele de mai sus, de refuzul părților în administrarea oricărui probatoriu de specialitate, văzând și poziția pârâtului care nu refuză să dea o declarație autentică de recunoaștere a minorei (răspunsul la întrebarea nr.5 din interogatoriu), coroborat cu lipsa unei posesii de stat, instanța a respins primul capăt de cerere ca neîntemeiat și, ca o consecință și celelalte subsecvente lui, acțiunea în întregime a fost respinsă ca neîntemeiată.

Cheltuieli de judecată nu s-au acordat nefiind solicitate.

Împotriva sentinței civile nr. 448/18.09.2015 a Judecătoriei Vișeu de Sus, în termenul revăzut de art. 468 Cod procedură civilă, a formulat apel apelanta C I, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate și admiterea acțiunii astfel cum aceasta a fost formulată.

În motivele de apel, apelanta a arătat că pârâtul a refuzat testul ADN recunoscând că minora C A A, născută la data de 22.12.2013, este fiica sa.

Apelanta arată că intimatul pârât i-a comunicat, în data de 15.01.2015, după ce s-a efectuat comisia rogatorie în dosarul nr. 11506/278/2014, că a recunoscut-o pe minoră ca fiind fiica pârâtului, că a recunoscut aceasta și prin întâmpinarea depusă la dosar și prin urmare nu dorește efectuarea testului ADN și a expertizei serologice.

Apelanta arată că la data de 5.11.2014 nu s-a prezentat deoarece a fost plecată la muncă în Cehia.

Instanța a încuviințat proba cu interogatoriul pârâtului, probă administrată prin comisie rogatorie în dosarul nr. 11506/278/2014 al Judecătoriei Petroșani.

Apelanta arată că a susținut în fața instanței în ședința publică din 4.02.2015 că pârâtul a recunoscut-o pe minoră la interogatoriul administrat prin comisie rogatorie și că nu dorește efectuarea testelor ADN și a expertizei serologice. Acesta a fost considerentul pentru care apelanta a afirmat că renunță la efectuarea testelor, deoarece pârâtul îi comunicase faptul că nu mai are pentru ce să se prezinte la aceste teste din moment ce a recunoscut-o pe minoră la interogatoriul administrat prin comisie rogatorie în dosarul nr. 11506/278/2014 și prin întâmpinarea depusă la dosar.

Apelanta arată că, în pofida comunicării de către Judecătoria Petroșani a dosarului nr. 11506/278/2014 în care s-a efectuat comisia rogatorie, respectiv a fost administrată proba cu interogatoriul pârâtului, acesta recunoscând că este tatăl minorei, prima instanță a respins acțiunea.

Intimatul pârât H I N a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului și obligarea apelantei la cheltuieli de judecată.

Analizând sentința civilă nr. 448/18.03.2015 a Judecătoriei Vișeu de Sus, pe baza motivelor de apel formulate, având în vedere susținerile părților, dispozițiile art. 479 alin. 1 cod procedură civilă, tribunalul a constatat că apelul este fondat.

În dosarul primei instanțe, la data de 11.03.2014 a fost depusă întâmpinarea formulată de pârâtul H I N, prin care se solicită admiterea în parte a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantă, in sensul admiterii capetelor de cerere nr. 1, 2, 3 si 4 din petitul acțiunii introductive și respingerea capătului de cerere nr. 5 cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat ca a avut o relație de concubinaj cu numita C I din cursul anului 2004 si pana in aprilie 2013, în urma acestei relații, a rezultat minora C A-A născuta la data de 22.12.2013.

Datorita neînțelegerilor intervenite intre parti in ultima perioada a concubinajului, au hotărât sa se separe, numita C I plecând la muncă in Germania, iar el la munca in județul Hunedoara.

Ulterior, in toamna anului 2013, pârâtul declară că a fost contactat de către reclamanta care i-a comunicat că este însărcinata in 6 luni.

La primirea acestei vești, pârâtul arată că a încercat de nenumărate ori să se împace cu reclamanta, să treacă cu vederea neînțelegerile avute care apar în toate cuplurile, însă aceste încercări au fost sortite eșecului, aceasta refuzând în mod categoric orice discuție pe această temă.

Văzând că nu mai există nicio posibilitate de împăcare cu reclamanta, pârâtul și-a pierdut orice speranță, nemaipăstrând astfel niciun fel de legătură cu aceasta, fapt pentru care nu a avut posibilitatea de a afla data nașterii fiicei lor.

Pârâtul precizează că este de acord cu admiterea capetelor de cerere privind stabilirea paternității minorei C A-A, născută la data de 22.12.2013 în sensul că pârâtul este tatăl minorei, menționarea în actele de stare civilă, la rubrica tată, a numelui și prenumelui pârâtului; stabilirea locuinței minorei la reclamantă și exercitarea autorității părintești în comun, precum și obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere pe seama minorei, nefiind de acord cu petitul privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere, arată faptul că este de acord, însă arată că mai are în întreținere un minor rezultat dintr-o altă relație, sens în care arată că urmează a depune certificatul de naștere - filele 11-12 din dosarul primei instanțe.

Solicită instanței să aibă în vedere acest aspect la momentul stabilirii cuantumului pensiei de întreținere la care va fi obligat. Solicită judecarea cauzei în lipsă conform art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.

La data de 17.06.2014, pârâtul a depus la dosar o cerere prin care învederează instanței că se află în imposibilitate de a da curs solicitării instanței în sensul de a se prezenta la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici, întrucât nu dispune de fondurile necesare achitării cheltuielilor ce se impun pentru deplasarea sa dar și a reclamantei împreună cu minora și mai mult, pârâtul consideră că nu se impune deplasarea sa la institutul Mina Minovici în vederea efectuării testului de paternitate, câtă vreme pârâtul recunoaște și nu contestă în nici un fel faptul că este tatăl minorei C A-A - fila 35 din dosarul primei instanțe.

La data de 7.08.2014 s-a depus la dosar de către pârât o nouă cerere în care se arată că din punctul său de vedere nu se impune deplasarea sa la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici în vederea efectuării testului de paternitate, din moment ce pârâtul recunoaște și nu contestă în niciun fel că este tatăl minorei C A- A - fila 43 din dosarul primei instanțe.

În ședința publică din 5.11.2014, prima instanță a dispus din oficiu administrarea probei cu interogatoriul pârâtului, prin comisie rogatorie de către Judecătoria Petroșani- fila 47.

Judecătoria Petroșani în dosarul nr. 11506/278/2014, a efectuat comisia rogatorie, a administrat proba cu interogatoriul pârâtului.

Pârâtul Habian I N a declarat la interogatoriu, în fața Judecătoriei Petroșani, la data de 15.01.2015 că recunoaște că a conviețuit cu reclamanta C I începând din anul 2004 și până în luna iunie a anului 2012. La întrebarea dacă este adevărat că din relația de conviețuire dintre reclamantă și pârât s-a născut la data de 22.12.2013 minora C A - A pârâtul a răspuns afirmativ.

Pârâtul a recunoscut de asemenea că în perioada legală de concepție a întreținut relații intime cu reclamanta.

Pârâtul a declarat în mod cât se poate de clar și explicit, prin răspunsul la întrebarea a 4-a din interogatoriu, că recunoaște că minora C A- A este fiica sa, arătând că nu a dat declarație autentică sau în fața delegatului de stare civilă de la locul nașterii minorei pentru că nu a avut posibilități financiare pentru a se deplasa la Vișeu de Sus - file 2, 13 din dosarul Judecătoriei Petroșani nr. 11506/278/2014, atașat.

Dosarul nr. 11506/278/2014 a fost comunicat Judecătoriei Vișeu de Sus la data de 27.01.2015.

În ședința publică din 4.02.2015, reclamanta, luând act de răspunsurile date de pârât la interogatoriu, respectiv de recunoașterea de paternitate făcută de pârât, a arătat că, dată fiind recunoașterea de paternitate nu înțelege să mai solicite alte probe - fila 58.

Codul civil prevede în art. 415 alin. 2: "Copilul conceput și născut în afara căsătoriei poate fi recunoscut de către tatăl său";.

Dispozițiile art. 416 Cod civil arată formele recunoașterii. Astfel, potrivit art. 416 alin. 1 Cod civil, recunoașterea poate fi făcută prin declarație la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor, prin înscris autentic sau prin testament.

Așa cum prevăd dispozițiile art. 416 alin. 3 Cod civil, recunoașterea chiar dacă a fost făcută prin testament este irevocabilă.

În speță, sunt incidente dispozițiile art. 416 alin. 1 teza a II-a cod civil. Pârâtul a recunoscut la interogatoriu că este tatăl minorei, aceasta este o recunoaștere prin înscris autentic în sensul art. 416 alin. 1 cod civil.

Recunoașterea prin înscris autentic presupune constatarea mărturisirii de filiație printr-un înscris întocmit sau după caz primit și autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană publică, în forma și în condițiile stabilite de lege. Astfel, alături de recunoașterea cuprinsă într-un înscris autentificat de notarul public, este de asemenea autentică mărturisirea exprimată în fața instanței de judecată și consemnată în încheierea de ședință, respectiv în interogatoriul administrat în speță de Judecătoria Petroșani prin comisie rogatorie, aceste acte urmând regimul înscrisurilor autentice.

Recunoașterea de paternitate este producătoare de efecte juridice prin ea însăși, astfel că poate fi exprimată în cadrul oricărui litigiu, printr-o declarație sau printr-un răspuns neechivoc al bărbatului în cauză, din care să reiasă în mod cert mărturisirea raportului de filiație și identitatea copilului recunoscut.

În speță, prin răspunsurile la interogatoriu - fila 13 din dosarul Judecătoriei Petroșani atașat - pârâtul H I N a făcut o recunoaștere de paternitate ce întrunește cerințele art. 416 alin. 1 Cod civil, din răspunsurile sale la interogatoriu rezultând în mod clar și neechivoc faptul că pârâtul recunoaște că este tatăl minorei C A - A, născută la data de 22 decembrie 2013, de către reclamanta C I.

Recunoașterea de paternitate este un act juridic cu caracter personal și mixt, în sensul de mijloc de probă și act unilateral, efectele sale producându-se erga omnes.

Recunoașterea de paternitate este un act juridic irevocabil (art. 416 alin. 3 cod civil).

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Stabilirea paternităţii. Jurisprudență Paternitate. Stabilire. Tăgadă