Succesiune. Deplasarea la notar neurmată de deschiderea succesiunii nu are semnificaţia unei acceptări tacite
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 836 din 3 martie 2011
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial reclamanta P.M.M. i-a chemat în judecată pe pârâţii P.G., P.S. şi P.I.S., solicitând constatarea masei succesorale după defunctul ei soţ, P.C.G., a împrejurării că pârâţii sunt străini de moştenire, prin neacceptare, reclamanta având calitatea de unic moştenitor.
Cererea reconvenţională
Prin cererea reconvenţională înregistrată în acelaşi dosar la data de 13.12.2007, pârâţii au solicitat să se constate că moştenitori legali ai defunctului sunt reclamanta, în calitate de soţie supravieţuitoare, cota de 4/12 parte, pârâtul P.I.S., în calitate de colateral privilegiat, cota de 2/12 parte şi pârâţii P.G. şi P.S., în calitate de ascendenţi privilegiaţi, cota de 6/12 parte, să se dispună predarea succesiunii către moştenitori şi partajarea imobilului obiect al masei succesorale prin atribuirea acestuia în favoarea reclamantei, cu obligarea ei la plata unei sulte.
Starea de fapt
Reclamanta a fost căsătorită cu defunctul P.C.G..
În timpul căsătoriei, au cumpărat, cu contribuţie egală, de 1/2 parte fiecare, apartamentul situat în Baia Mare str. M., în valoare de 50.000 Euro, precum şi autoturismul Dacia 1310 în valoare de 500 lei.
P.C.G., cu ultimul domiciliu în Baia Mare, a decedat la data de 16 dec. 2006.
Deoarece, din căsătorie nu au rezultat copii, vocaţia generală după defunct o are reclamanta, în calitate de soţie supravieţuitoare, precum şi pârâţii P.S., mama defunctului, şi P.G., tatăl defunctului (decedat în cursul procesului), ascendenţi privilegiaţi, precum şi pârâtul P.I.S. (frate) în calitate de colateral privilegiat.
Din declaraţiile martorilor audiaţi, s-a reţinut că, în cursul lunii februarie 2007, pârâtul P.I.S. s-a deplasat la biroul notarial public, pentru a se interesa care sunt actele necesare în vederea dezbaterii succesiunii rămase după defunct, costurile aferente, cotele părţi ce revin moştenitorilor, că în repetate rânduri acest pârât împreună cu părinţii lui au căutat-o pe reclamantă cu intenţia de a ajunge la o înţelegere. Astfel, pârâţii au încercat de mai multe ori s-o contacteze telefonic pe reclamantă, reuşind o dată să discute cu ea. Tot în cursul lunilor februarie - martie 2007 pârâţii s-au deplasat la domiciliul reclamantei, pe care însă nu au găsit-o acasă.
Dezlegarea în drept
Potrivit dispoziţiilor art. 689 şi 700 C. civ. acceptarea succesiunii poate fi expresă sau tacită, iar dreptul de a accepta succesiunea se prescrie în termenul de 6 luni de la deschiderea succesiunii. Acceptarea tacită a succesiunii este atunci când eredele face un act pe care nu ar putea să-l facă decât în calitate de erede şi care lasă a se presupune neapărat intenţia sa de a accepta.
În speţă, prin demersurile pe care pârâţii le-au făcut, respectiv s-au interesat la un notar public care este procedura şi actele necesare pentru deschiderea succesiunii, faptul că în repetate rânduri au căutat-o pe reclamantă pentru a se ajunge la o înţelegere, toate acestea duc la concluzia că pârâţii încă de la început au înţeles să accepte tacit succesiunea după defunct. Bunurile au fost reţinute la valorile la care părţile s-au înţeles la termenul din 30 V 2008 în dosarul 6438/182/2007.
Aşa fiind, în baza dispoziţiilor art. 728 C. civ., Legea nr. 319/1944, art. 673 C. civ. s-a admis în parte acţiunea principală, s-a admis în totalitate cererea reconvenţională, s-a constatat că în masa succesorală rămasă după defunct intră în cota de 1/2 parte apartamentul precum şi autoturismul, că vocaţia succesorală o au părţile, în calitate de moştenitori legali, urmând a dispune sistarea stării de indiviziune prin atribuirea bunurilor la reclamantă, cu obligarea acesteia la sultă faţă de pârâţi. Reţinându-se că pârâţii au acceptat în termen succesiunea, s-a respins excepţia invocată de reclamantă în ceea ce priveşte faptul că pârâţii ar fi străini de succesiune. Pentru egalizarea loturilor, reclamanta a fost obligată la sultă. Potrivit dispoziţiilor L. 7/1996 s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantei în C.F.
Procesul profitând tuturor părţilor, s-au compensat cheltuielile de judecată.
Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 7404/30 septembrie 2009, pronunţată de Judecătoria Baia Mare, a fost admisă în parte acţiunea civilă exercitată de reclamanta P.M.M. împotriva pârâţilor P.S. şi P.I.S., a fost admisă cererea reconvenţională formulată de pârâţii reclamanţi
şi, în consecinţă: s-a constatat că masa succesorală rămasă după defunctul P.C.G., decedat la data de 16 XII 2006, cu ultimul domiciliu în Baia Mare str. Mărăşeşti nr. 5A/26 se compune din cota de 1/2 parte din următoarele bunuri:
1). apartamentul situat în Baia Mare în valoare de 50.000 Euro;
2). autoturismul Dacia 1310 în valoare de 500 lei.
S-a constatat că moştenitori ai defunctului sunt: reclamanta, în calitate de soţie supravieţuitoare, în cotă de 32/48 parte, pârâta P.S., în calitate de ascendent privilegiat, în cotă de 5/48 parte şi pârâtul P.I.S., în calitate de colateral privilegiat, în cotă de 11/48 parte.
S-a respins cererea formulată de reclamantă cu privire la constatarea că pârâţii sunt străini de succesiune în baza art. 700 C. civ. şi că reclamantei îi revine cota de 1/1.
S-a dispus sistarea stării de indiviziune, astfel:
S-a atribuit la reclamantă apartamentul, precum şi autoturismul.
A fost obligată reclamanta ca, în termen de 4 luni de la rămânerea irevocabilă a sentinţei, să achite cu titlu de sultă următoarele sume de bani: echivalentul în lei a sumei de 5208,30 Euro, precum şi suma de 52,05 lei către pârâta P.S. şi echivalentul în lei a sumei de
11.458,26 Euro, precum şi a sumei de 117,51 lei către pârâtul P.I.S..
S-a dispus intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei conform celor de mai sus.
S-au compensat cheltuielile de judecată.
Apelul
Impotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta, solicitând schimbarea ei în parte, în sensul admiterii acţiunii principale şi respingerii cererii reconvenţionale, pe motiv că actele pârâţilor nu constituie acte de acceptare tacită a succesiunii.
Prin decizia civilă nr. 215/25.11.2010 a Tribunalului Cluj, a fost admis în parte apelul declarat de către apelanta- reclamantă P.M.M. împotriva sentinţei civile nr. 7404/30.09.2009, pronunţată de Judecătoria Baia Mare, care a fost schimbată în parte în sensul că în masa succesorală rămasă după defunctul P.C.G., intră cota de V2 parte din următoarele bunuri: 1. apartament situat în Baia Mare, în valoare de 26.400 euro şi 2. autoturismul Dacia 1310 la valoarea de 500 lei.
Reclamanta a fost obligată ca în termen de 4 luni de la rămânerea irevocabilă a sentinţei, să achite cu titlu de sultă, următoarele sume de bani:
- echivalentul în lei al sumei de 2.750 euro la data plăţii, precum şi suma de 52,05 lei, către pârâta P.S.;
- echivalentul în al sumei de 6.050 euro la data plăţii, precum şi a sumei de 117,51 lei, către pârâtul P.I.S..
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei civile nr. 7404/30.09.2009 a Judecătoriei Baia Mare.
Intimaţii P.S., şi P.I.S., au fost obligaţi la plata către apelanta P.M.M. a sumei de 330 lei cu titlu de cheltuieli de judecată şi au fost compensate restul cheltuielilor de judecată.
In considerentele acestei decizii se susţine că prima critică a sentinţei civile nr. 7404/30.09.2009 formulată de apelantă prin motivele sale de apel este aceea potrivit căreia Judecătoria Baia Mare nu ar fi respectat îndrumarul deciziei de casare nr. 263/A/23.10.2008.
Sub acest aspect, sunt de reţinut următoarele:
Codul de procedură civilă, în art. 315 alin. 1 arată că: „In caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.
In doctrină şi jurisprudenţă s-a arătat că singura îngrădire adusă atribuţiilor judecătorilor de fond care rejudecă procesul după casare este aceea că, hotărârile instanţei de control judiciar sunt obligatorii cu privire la punctele de drept dezlegate. Starea de fapt a procesului urmează să fie stabilită însă numai de instanţa de trimitere, care poate să ajungă din nou la aceeaşi concluzie.
Cu privire la problemele de fapt, instanţa îşi păstrează dreptul de apreciere, obligatorii fiind numai indicaţiile date în legătură cu necesitatea de a se lămuri anumite împrejurări şi cu administrarea de probe, în scopul de a se pronunţa o hotărâre temeinică şi legală.
Art. 315 Cod procedură civilă dă hotărârii pronunţate de către instanţa de recurs putere numai cu privire la problemele de drept dezlegate, iar nu şi la cele de fapt, asupra cărora instanţa de trimitere are dreptul să aprecieze. Indicaţiile referitoare la necesitatea lămuririi unor împrejurări de fapt şi administrarea unor probe nu pot primi decât calificarea unor indicaţii de natură a atrage atenţia instanţei de trimitere asupra încălcării săvârşite prin nelămurirea unor împrejurări de fapt esenţiale pronunţării unei soluţii temeinice şi legale.
Examinând îndrumarul deciziei civile nr. 263/A/23.10.2008, se remarcă faptul că acesta nu conţine nicio dezlegare în drept referitoare la acceptarea tacită a succesiunii de către pârâţi. O atare dezlegare în drept ar fi trebuit exprimată printr-o afirmaţie clară şi neechivocă, prin care să se arate dacă instanţa de apel îi consideră pe pârâţi moştenitori acceptanţi sau nu, cu arătarea considerentelor care au dus la o concluzie sau alta.
Îndrumarul deciziei de casare nr. 263/A/23 octombrie 2008 nu conţine nicio dezlegare în drept. Din examinarea motivării deciziei, rezultă că sentinţa civilă nr. 3422/6.06.2008 a fost casată pentru necercetarea fondului, invocându-se art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă şi expunându-se, într-o frază, indicaţii în legătură cu necesitatea administrării de probe în ceea ce priveşte acceptarea tacită a moştenirii.
Modul de formulare a ultimului paragraf din motivarea deciziei nr. 263/A/23 octombrie 2008 nu autoriza prima instanţă să considere dezlegată problema de drept referitoare la acceptarea tacită a succesiunii.
În mod corect şi conformându-se îndrumarului deciziei de casare, respectând dispoziţiile art. 315 alin . 1 Cod procedură civilă, prima instanţă a ţinut seama de indicaţiile referitoare la necesitatea lămuririi unor împrejurări de fapt şi administrarea unor probe.
Astfel, instanţa de trimitere a audiat încă doi martori şi a reţinut în mod corect faptul că, atât din declaraţiile martorilor audiaţi în primul dosar, precum şi din declaraţiile martorilor audiaţi în rejudecare, rezultă că, în cursul lunii februarie 2007, pârâtul P.I.S. s-a deplasat la biroul notarial public pentru a se interesa care sunt actele necesare în vederea dezbaterii succesiunii rămase după defunct, costurile aferente, cotele părţi ce revin moştenitorilor; că, în repetate rânduri, acest pârât împreună cu părinţii săi, oameni în vârstă, au căutat-o pe reclamantă cu intenţia de a se ajunge la o înţelegere. Astfel, pârâţii au încercat de mai multe ori să o contacteze telefonic pe reclamantă, reuşind o dată să discute cu ea. Tot în cursul lunilor februarie - martie 2007, pârâţii s-au deplasat la domiciliul reclamantei cu intenţia de a discuta despre succesiunea defunctului, însă fără nici un rezultat.
A doua critică a sentinţei apelate formulată de apelanta-reclamantă se referă la modul în care prima instanţă a apreciat ansamblul materialului probator administrat.
Examinând actele şi lucrările dosarelor, tribunalul a reţinut că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt care rezultă şi se întemeiază pe probele administrate şi a aplicat corect, în litera şi spiritul lor, textele legale incidente.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 689 şi 700 Cod civil, acceptarea succesiunii poate fi expresă sau tacită, iar dreptul de a accepta succesiunea se prescrie în termenul de 6 luni de la deschiderea succesiunii. Acceptarea tacită a succesiunii este atunci când eredele face un act pe care nu ar putea să-l facă decât în calitate de erede şi care lasă a se presupune neapărat intenţia sa de a accepta moştenirea.
În speţă, toate demersurile făcute de pârâţi, dovedite prin probele testimoniale, au dus la concluzia că aceştia încă de la început au înţeles să accepte tacit succesiunea după defunct.
Chiar şi martorii propuşi de apelantă, au confirmat stăruinţa de care au dat dovadă intimaţii în sensul de a împărţi bunurile rămase după defunct, o împărţire pe care au dorit-o a se efectua convenţional, în faţa unui notar public.
Raportat la starea de fapt probată, este evident că intimaţii nu puteau, în mod fizic şi obiectiv să folosească bunurile succesorale, acestea fiind bunuri comune ale apelantei şi ale defunctului său soţ şi aflându-se în posesia exclusivă a apelantei.
Ceea ce este esenţial şi s-a dovedit în speţă este manifestarea intenţiei neîndoielnice a pârâţilor de a accepta moştenirea după defunctul lor fiu şi frate.
Prin urmare, verificând sentinţa apelată atât sub aspectul temeiniciei cât şi sub aspectul legalităţii, tribunalul a constatat că motivele de apel examinate în cele ce preced sunt neîntemeiate.
În cererea de apel, în mod subsidiar, s-a solicitat evaluarea imobilului supus partajului succesoral.
Examinând această solicitare a apelantei prin prisma dispoziţiilor art. 84 raportat la art. 298 Cod procedură civilă, se impune a se constata, astfel cum de altfel a precizat la cuvântul pe fond reprezentantul apelantei, că în mod subsidiar, apelanta a solicitat schimbarea sentinţei raportat la scăderea valorii de circulaţie a imobilului, între data la care părţile s-au înţeles cu privire la valoarea acestuia şi momentul pronunţării hotărârii definitive de partaj, prin reconsiderarea valorii imobilului şi respectiv a sultelor datorate.
Astfel, examinând aceste aspecte, tribunalul a reţinut că părţile s-au înţeles cu privire la valoarea apartamentului la termenul de judecată din 30.05.2008, indicând o valoarea de circulaţie de 50.000 euro pentru apartament, valoare ce a fost avută în vedere de prima instanţă fără administrarea niciunei probe, raportat la acordul părţilor cu privire la acest aspect.
Expertiza efectuată în apel a relevat faptul că, în prezent, valoarea de circulaţie a apartamentului în litigiu este de 26.400 euro.
Aşa fiind, s-a constatat valoarea apartamentului care intră în compunerea masei succesorale de la momentul pronunţării prezentei decizii şi schimbarea în parte a sentinţei apelate, doar în ceea ce priveşte valoarea apartamentului, de 26.400 euro şi valoarea sultelor, care potrivit cotelor corect calculate de către instanţa de trimitere, au fost diminuate corespunzător diminuării valorii imobilului de la 50.000 euro la 26.400 euro.
Recursul
Împotriva acestei decizii, a declarat în termen legal recurs reclamanta, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii apelului, schimbării sentinţei apelate, cu consecinţa admiterii în întregime a acţiunii principale şi respingerii cererii reconvenţionale, cu cheltuieli de judecată în toate instanţele.
În motivarea recursului ei, reclamanta învederează că decizia atacată a fost dată cu încălcarea au aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., întrucât actele pârâţilor nu pot constitui acte de acceptare tacită a succesiunii, fiind acte echivoce, ce pot primi şi o altă interpretare, aceştia putând să o cauze pe reclamantă şi în alt scop decât acela de a accepta moştenirea, faptul că nu puteau în mod fizic şi obiectiv să folosească bunurile succesorale aflate în posesia reclamantei nefiind relevant, deplasarea colateralului privilegiat la notar nefiind un fapt ce implică cu puterea necesităţii intenţia de a accepta moştenirea, fiind o simplă informare, nefiind urmat de depunerea unei cereri pentru dezbaterea succesiunii în termenul de 6 luni prev. de art. 700 alin. 1 C. civ., informarea putând avea drept scop tocmai decizia de a accepta sau de a renunţa la moştenire.
Pârâţii P.G. şi P.S. au decedat pe parcursul judecării cauzei, unicul lor moştenitor fiind pârâtul P.I.S..
Întâmpinarea
Pârâtul P.I.S., prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pe motiv că, din probele administrate, rezultă că pârâţii au stăruit în împărţirea amiabilă a moştenirii, în faţa notarului public şi nu în faţa instanţei de judecată, iar recurenta a dat dovadă de rea credinţă, aşteptând în mod premeditat scurgerea termenului de 6 luni, după care a introdus prezenta acţiune, încercând să înlăture de la succesiune părinţii şi fratele defunctului.
Pârâţii au căutat-o pe reclamantă nu în scop de curtoazie, ci cu intenţia de a se ajunge la o înţelegere, pârâtul P.I.S. prezentându-se în faţa notarului public, însă neformulând cerere de deschidere a succesiunii pentru că nu avea certificatul de deces, acesta fiind în posesia reclamantei.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că acesta este fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, starea de fapt reţinută de instanţele de fond a fost în sensul că pârâţii s-au interesat la un notar public care este procedura şi actele necesare pentru deschiderea succesiunii şi, în repetate rânduri, au căutat-o pe reclamantă, pentru a se ajunge la o înţelegere. Martorii, inclusiv cei propuşi de apelantă, au confirmat stăruinţa de care au dat dovadă intimaţii pentru a împărţi bunurile rămase după defunct, o împărţire pe care au dorit-o a se efectua convenţional, în faţa unui notar public. Intimaţii nu puteau, în mod fizic şi obiectiv
să folosească bunurile succesorale, acestea fiind bunuri comune ale apelantei şi ale defunctului său soţ şi aflându-se în posesia exclusivă a apelantei.
Raportat la această stare de fapt, instanţele de fond au dat, însă, o greşită dezlegare în drept, decizia obiect al recursului fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor de drept substanţial, subzistând motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod proc .civ., întrucât actele efectuate de pârâţi, reţinute în starea de fapt, nu pot constitui acte de acceptare tacită a moştenirii, nefiind acte univoce, ce nu puteau fi făcute decât cu intenţia de a accepta moştenirea, putând fi făcute doar în scop de informare, pentru a decide în cunoştinţă de cauză.
Deplasarea la notar, neurmată de un act de deschidere a succesiunii nu constituie act de acceptare, solicitarea unor informaţii de la notarul public fiind, dimpotrivă, defavorabilă pârâţilor, care, astfel, au cunoscut sau puteau cunoaşte posibilitatea de a accepta expres moştenirea în termenul de 6 luni prev. de art. 700 alin. 1 C. civ., prin declaraţie dată în faţa notarului public, declaraţie ce nu era condiţionată de depunerea certificatului de deces, cu atât mai mult cu cât au susţinut, inclusiv în întâmpinarea depusă în recurs, că reclamanta a refuzat stabilirea unei întâlniri pentru discutarea aspectelor referitoare la succesiunea după defunct.
In temeiul art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., curtea va admite recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 215/2010 a Tribunalului Maramureş, ce va fi modificată, în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 7404/2009 a Judecătoriei Baia Mare, ce va fi schimbată, în sensul admiterii în totalitate a acţiunii principale şi constatării calităţii reclamantei de unică moştenitoare a defunctului P.C.G. şi a respingerii în întregime a cererii reconvenţionale, prin care pârâţii au solicitat constatarea calităţii lor de moştenitori alături de reclamantă, în calitate de colateral privilegiat, respectiv ascendenţi privilegiaţi. (Judecător Andrea Annamaria Chiş)
| ← Prescripţia dreptului la acţiune. Contract de... | Acţiune în tăgada paternităţii formulată după 3 ani de la... → |
|---|
