Sumă datorată bugetului asigurărilor sociale de stat. Pensionar Contestaţie la executare. Contestaţie administrativ-financiară. Calificare juridică. Consecinţe
| Comentarii |
|
C. proc. fisc., art. 136
O.U.G. nr. 150/2002, art.6 lit. e)
Executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis în conformitate cu dispoziţiile acestui act normativ, titlul de creanţă devenind titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă.
întrucât intimata nu a comunicat contestatorului, anterior declanşării executării silite, o înştiinţare de plată privind individualizarea creanţei fiscale, exercitarea căii de atac administrativ-jurisdicţionale nu era posibilă.
Astfel, având în vedere că pe perioada în discuţie contestatorul a îndeplinit o dublă calitate: angajat propriu şi pensionar, iar potrivit O.U.G. nr. 150/2002 pensionarii au fost scutiţi de plata impozitului în mod greşit s-a pornit executarea silită pentru recuperarea pretinsului debit pe perioada în care acestă scutire, după calitatea persoanei, opera
Jud. Oradea, sentinţa civilă nr. 27 din 9 ianuarie 2006, (http://portal.just. ro/Jurisprudenta. aspx)
Contestatorul D.Gh. a formulat în contradictoriu cu intimata C.J.A.S. Bihor contestaţie la executare solicitând anularea titlului executoriu nr. 3208 din 25 iulie 2005 şi exonerarea sa de plata sumelor indicate, precum şi suspendarea executării silite pâna la soluţionarea contestaţiei. în motivare se arată că prin înştiinţarea de plată nr. 7711 din 19 mai 2005 i s-a pus în vedere că figurează cu obligaţii faţă de bugetul asigurărilor sociale de sănătate cu suma 1518,18 RON. Executarea silită pornită împotriva sa este însă nelegala întrucât potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 507/2002 persoana fizică ce
desfăşoară prin mijloace proprii activităţi economice are dreptul, nu şi obligaţia de a fi asigurat prin sistemul public al asigurărilor sociale de sănătate. Totodată, potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 150/2002, pensionarii sunt scutiţi de la plata contribuţiei, modificările survenite prin O.U.G. nr. 107/2005 neputând retroactiva.
întrucât drepturile câştigate în perioada de activitate sunt inalienabile, se impune admiterea contestaţiei şi suspendarea executării. în drept au fost invocate prevederile art. 168, art. 169 C. proc. fisc. coroborat cu art. 403 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
Prin întâmpinarea depusă intimata a solicitat respingerea contestaţiei arătând că fiind o cale de atac ce are ca scop înlăturarea neregulilor ce s-ar putea ivi cu prilejul executării silite, în cadrul ei pot fi invocate doar vicii şi neregularităţi ale actelor de executare. întrucât contestatorul avea posibilitatea să recurgă la contestaţia împotriva actelor administrative (înştiinţarea de plată) în temeiul art. 174 şi urm C. proc. fisc., contestaţia este nefondată.
Se mai arată că în baza Protocolului nr. 47346 din 21 iulie 2004 înregistrat la D.G.F.P. Bihor i-a transmis situaţia veniturilor realizate de persoanele fizice autorizate din jud. Bihor printre care se afla şi contestatorul care a realizat venituri din asemenea activităţi în perioada 2001-2004.
Pe anii 2001-2002, temeiul obligării la plata contribuţiei faţă de bugetul asigurărilor sociale de sănătate este Legea nr. 145/1997 care a prevăzut în art. 6, art. 51, art. 54 şi srt. 55 categoriile de persoane care sunt exceptate de Ia plata contribuţiei, persoane între care nu se încadrează contestatorul. Acesta avea obligaţia de plată chiar dacă era pensionar pentru veniturile realizate din profesii liberale.
Dispoziţiile legale amintite au fost păstrate şi prin O.U.G. nr. 150/2002 care a prevăzut expres în art. 51 alin. (2) lit. b) că sunt supuse impunerii veniturile din activităţile desfăşurate de persoane care exercită profesii liberale sau autorizate potrivit legii să desfăşoare activităţi independente. întrucât nu s-a achitat voluntar obligaţia stabilită în sarcina sa, împotriva contestatorului s-a declanşat executarea silită, acesta datorând şi plata penalităţilor de întârziere aferente. în plus, ţinând seama că nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor care reglementează executarea silită, se impune respingerea contestatiei. In drept au fost invocate prevederile Legii nr. 145/1997, O.U.G. nr. 150/2002 şi O.G. nr. 92/2003.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine în fapt că împotriva contestatorului s-a pornit de către intimată procedura de executare silită în vederea recuperării sumei de 1519 RON reprezentând contribuţie de asigurări de sănătate, dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente pe perioada 2001-2004. După cum reiese din înscrisurile aflate la filele 22 şi 23 la baza declanşării acesteia a stat titlul executoriu nr. 3208 din 25 iulie 2005 emis de către intimată, potrivit menţiunilor din cuprinsul său, în baza art. 51 alin. (2)-(4)
din O.U.G. nr. 150/2002 şi art. 114, art. 115 şi art. 120 din O.G. nr. 92/2003 republicată.
Deşi referirea la cele din urmă prevederi nu are nici o legătură cu noţiunea de „titlu executoriu” (articolele amintite referindu-se la cu totul altceva) instanţa reţine că definirea şi trăsăturile acestuia în materia creanţelor fiscale nu se poate face decât pornind de la prevederile art. 136 C. proc. fisc.
Potrivit acestui text legal executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis în conformitate cu dispoziţiile acestui act normativ, titlul de creanţă devenind titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă. Fiind o simpla formă procedurală, în lipsa căreia executarea silită nu poate fi pornită, titlul executoriu nu poate fi confundat cu cel de creanţă, chiar dacă formularea aleasă de legiuitor poate crea o serie de ambiguităţi.
Regimul lor juridic diferit determină posibilitatea exercitării unui control diferit de către instanţa de judecată: pe calea contestaţiei la executare (titlul executoriu), respectiv pe calea contestaţiei fiscale (titlul de creanţa fiscala). Fiind vorba de o cale alternativă pusă la dispoziţia părţii interesate, aceasta nu ar avea în principiu posibilitatea ca în cadrul contestaţiei la executare să pună în discuţie aspecte legate de fondul cauzei (art. 399 alin. (3) C. proc. civ.).
Exercitarea căii de atac administrativ-jurisdicţionale presupune însă ca partea interesată să fi avut posibilitatea efectivă de a recurge la ea, în sensul ca organul fiscal să-i fi comunicat titlul de creanţă. Numai din acel moment începe să curgă termenul prevăzut de art. 176 alin. (1) C. proc. fisc., fiind incidente prevederile cuprinse în dispoziţiile urmatoare.
In condiţiile în care obligaţia nu a fost însă respectată, persoana interesata nu are posibilitatea reală de a pune în discuţie legalitatea şi temeinicia titlului de creanţă fiscala. Or, o asemenea măsură nu este compatibilă cu principiul accesului liber la justiţie garantat de art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului astfel cum a fost el conturat în practica Curţii Europene a drepturilor omului (e.g. cauza Bellet vs.Franta - hotarârea din 4 decembrie 1995 sau Stubbins s.a vs. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord -hotarârea din 22 octombrie 1996).
Din această perspectivă instanţa reţine că intimata a comunicat contestatorului anterior declanşării executării silite o înştiinţare de plată la data de 19 mai 2005 (fila 24) în care i-au fost adus la cunoştinţă obligaţiile pe care le-ar datora bugetului asigurărilor sociale de sănătate. Din cuprinsul acestora nu rezultă pe ce perioada sunt calculate contribuţia, dobânzile sau penalităţile, astfel încât ea nu individualizeaza creanţa fiscală în sensul avut în vedere de art. 108 alin. (3) C. proc. fisc. Tocmai de aceea, instanţa considera ca exercitarea contestaţiei fiscale împotriva sa nu era posibilă, modul de îndeplinire a obligaţiei stabilite de lege lata în sarcina intimatei punând contestatorul în imposibilitatea de a pune în discuţie legalitatea şi temeinicia ei.
Mai mult, potrivit art. 137 C. proc. fisc. înştiinţarea de plată constituie act premergător executării silite ceea ce denotă că în opinia legiuitorului a fost depăşită prima etapă (cea a posibilităţii contestării titlului de creanţă ), fiind incidenţă etapa executării silite. Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât dispoziţia amintită este cuprinsa în Cap. VIII- „Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită”. Pe cale de consecinţă, instanţa consideră că apărarea formulată sub acest aspect de intimata nu poate fi primită.
în ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa reţine că analiza motivelor invocate de către contestator presupune o raportare la dispoziţiile legale în materie prin prisma principiului neretroactivităţii legii civile. Determinarea obligaţiei de plată a contribuţiei către bugetul asigurărilor sociale de sănătate de către contestator impune luarea în considerare a faptului că acesta a îndeplinit pe perioada în discuţie o dublă calitate: angajat propriu în sensul definit de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 507/2002 şi pensionar. Consecinţa imediată este că acesta a realizat venituri în baza acestor calităţi, venituri al căror regim juridic este reglementat diferit în legislaţia privind asigurările sociale de sănătate. Comun acestora (indiferent că raportarea se face la Legea nr. 145/1997 sau O.U.G. nr. 150/2002) este că procentul stabilit de legiuitor se aplică asupra veniturilor salariale brute în cazul asiguratului care are calitatea de angajat, respectiv veniturilor obţinute din exercitarea unor activităţi independente [art. 52 lit. a), respectiv art. 51 lit. b)]. Din moment ce dispoziţia amintită asimilează persoana care desfăşoară o activitate independentă cu un angajat (concluzia fiind identică şi sub regimul Decretului-lege nr. 54/1990- art. 31 făcând trimitere expresa la obligaţia de plată) este neîndoielnic că acesta are obligaţia de a achita cota stabilită în sarcina sa către bugetul asigurărilor sociale de sanatate.
Faptul ca art. 3 alin. (2) din Legea nr. 507/2002 (intrată în vigoare la data de 6 noiembrie 2002) face referire la dreptul de a fi asigurat în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, nu poate duce la altă concluzie întrucât orice normă legală este supusă unei interpretări sistematice. în plus, este neîndoielnic că un drept nu poate fi conceput decât fără obligaţia corelativă, astfel încât instanţa consideră că motivele invocate sub acest aspect de către contestator nu pot fi reţinute. Pe de alta parte însă, după cum reiese din examinarea dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 145/1997 şi
O.U.G. nr. 150/2002 în concepţia legiuitorului scutirea de la plata contribuţiei a avut în vedere fie persoana posibilului contribuabil, fie baza supusa impunerii (e.g. art.6 lit. d) în fine din Legea nr. 145/1997). Cu alte cuvinte, scutirea a fost acordată fie datorită calităţii pe are o avea persoana respectivă, fie datorită titlului cu care obţinea respectivele sume.
Astfel, Legea nr. 145/1997 a prevăzut expres categoria de persoane şi venituri are nu aveau obligaţia de a plăti contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, între acestea neregăsidu-se şi pensionarii. Singura referire
făcută în acest sens este cea din art. 6 lit. d) în care au fost combinate cele doua criterii din moment ce se face trimitere şi la veniturile realizate din pensii. Cum însa contestatorul nu întruneşte vreo calitate expres şi limitativ dintre cele enumerate în teza I a acestui alineat instanţa consideră că avea obligaţia de a plăti contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.
Situaţia e însă diferită în reglementarea cuprinsa în O.U.G. nr. 150/2002, art. 6 lit. e) prevăzând expres că beneficiază de asigurare, fară plata contribuţiei, pensionarii de asigurări sociale, pensionarii militarii, pensionarii IOVR şi alte categorii de pensionari. Scutirea a fost acordată în temeiul acestei prevederi ţinându-se seama de persoana posibilului contribuabil şi nu de veniturile realizate de acesta.
Concluzia se impune atât prin exprimarea folosita de către legiuitor („şi alte categorii de pensionari” - noţiune ce acoperă practic întreaga sferă a persoanelor care au o atare calitate), cât şi prin modificarea adusă acestei dispoziţii prin O.U.G. nr. 107/2005. Astfel, art. 6 alin. (1) lit. e) a fost refor-mulat în sensul că a fost adăugat criteriului subiectiv şi cel obiectiv din moment ce s-a prevăzut expres că scutirea vizează numai veniturile obţinute din pensii. Cum până în acel moment calitatea de pensionar reprezenta o condiţie necesară şi suficientă pentru a beneficia de scutire la plata contribuţiei, instanţa consideră că în mod greşit s-a pornit executarea silită pentru recuperarea pretinsului debit pe perioada 2003-2004.
Faţă de toate acestea, va admite în parte contestaţia formulată şi va anula parţial titlul executoriu nr. 3208/2005 în sensul că executarea să continue numai pentru recuperarea contribuţiei de asigurări de sănătate, a dobânzilor şi penalităţilor aferente pentru anii 2001-2002.
| ← Contestaţie Ia executare. Cerere de suspendare a executării... | Somaţie de plată. Titlu executoriu. Contestaţie la executare → |
|---|
