Suspendarea facultativă.. Jurisprudență Suspendare a judecăţii
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 1883 din data de 07.11.2013
Suspendarea.
Suspendarea facultativă. Acțiunea în constatarea neexistenței unui drept nu poate duce la suspendarea judecării acțiunii în realizarea aceluiași drept deoarece, în cadrul acțiunii în realizare.
Art.244 pct. 1 din Codul de Procedură Civilă
Instanța sesizată cu o cerere de suspendare, întemeiată pe dispozițiile art. 244 pct.1, are obligația de a verifica în concret specificul raportului de dependență juridică dintre cauza a cărei suspendare s-a solicitat și cauza în care se dispută "dreptul prejudiciabil";, după cum îl numește intimata.
Interpretarea logică și sistematică a dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 permite cel puțin o concluzie indubitabilă și anume aceea că dreptul a cărui existență sau neexistență face obiectul altei judecăți, nu trebuie să fie același cu dreptul dedus judecății în cauza a cărei suspendare se solicită deoarece, în situația în care raporturile juridice deduse judecății în dosarele opuse, sunt identice sau similare, se pune problema aplicării, după caz, a dispozițiilor art. 163 alin. 1, art. 164 alin. 1 sau art. 166 Cod procedură civilă, dacă este cazul (litispendență, conexitate sau autoritate de lucru judecat).
În speță, tribunalul trebuia să observe că judecata până la soluționarea căreia s-a dispus suspendarea cauzei pendinte, avea ca obiect o cerere de constatare a neexistenței dreptului pe care reclamanta urmărea să îl valorifice în dosarul inițial. Pretențiile constând în contravaloarea lipsei de folosință a terenului reprezintă o valorificare a dreptului de proprietate încălcat.
Curtea consideră că acțiunea în constatarea neexistenței unui drept nu poate duce la suspendarea judecării acțiunii în realizarea aceluiași drept deoarece, în cadrul acțiunii în realizare, respectându-se sarcina probei, se tranșează implicit existența sau neexistența dreptului afirmat prin cererea în realizare.
(Curtea de Apel București-Secția a-IV-a Civilă, decizia civilă nr.1883/07.11.2013, în dosarul nr. 8433/300/2008)
Prin cererea din data de 10.04.2013, depusă la Tribunalul București Secția a IV -a Civilă, apelanta - reclamantă RV, a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din data de 17.01.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a IV -a Civilă, în dosar nr. 8433/300/2008, prin care s-a dispus, în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 c.p.c, suspendarea judecării apelului, până la soluționarea irevocabilă a cauzei înregistrate sub nr. 48290/300/2012 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București.
Recurenta solicită desființarea sentinței cu consecința dispunerii repunerii pe rol a dosarului suspendat pentru continuarea judecării apelurilor.
În motivarea recursului se face, pe de o parte, istoricul raporturilor juridice dintre părți începând cu anul 1989, iar pe de altă parte, istoricul prezentului litigiu (filele 1-9 din motivele de recurs), după care se arată că prin suspendarea judecării apelului se tergiversează soluționarea unei cauzei prin care se urmărește obligarea SC S SA la plata de despăgubiri pentru folosirea fără drept a terenului proprietatea reclamantei. În opinia recurentei, instanța de apel a acordat suspendarea cu ușurință fără a ține seama că problema dreptului de proprietate al reclamantei a fost temeinic analizată de către prima instanță.
În final, recurenta arată că atitudinea adoptată de către SC SSA reprezintă un abuz de drept.
Intimata SC S SA a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în esență că soluția din dosarul nr. 8433/300/2008 (aflat în stadiul procesual al apelului) depinde de chestiunea prejudiciabilă ce se judecă în dosarul nr. 36823/299/2013, deoarece dreptul reclamantei la obținerea contravalorii lipsei de folosință pentru terenul situat în CF, sector 1, poate fi stabilit doar dacă, în prealabil, se constată existența dreptului de proprietate al pârâtei cu privire la terenul respectiv. Or, mai arată intimata, prin acțiunea înregistrată la data de 12.12.2012 la Judecătoria Sectorului 2 București sub nr. 48290/300/2012, declinată ulterior la Judecătoria Sectorului 1 și înregistrată sub nr. 36828/299/2013, s-a solicitat tocmai constatarea inexistenței dreptului de proprietate al pârâtei RV asupra terenului situat în CF, sector 1.
Clarificarea aspectelor legate de existența dreptului de proprietate al pârâtei cu privire la terenul pentru care se solicită plata contravalorii lipsei de folosință, este necesară în opinia intimatei, deoarece prin sentința nr. 1149/24.11.2000 instanța a dispus următoarele: "având în vedere faptul că restituirea în natură a imobilului nu mai este în prezent posibilă, terenul în discuție fiind ocupat de construcții edificate de SC S SA, tribunalul a apreciat că cererea reclamantei de acordare de despăgubiri reprezentând contravaloarea terenului de care a fost lipsită a fost pe deplin întemeiată. Repararea pagubei pricinuite reclamantei trebuie să se facă prin punerea ei în situația anterioară pierderii imobilului, respectiv trebuie să i se creeze posibilitatea de a-și procura un imobil de aceeași valoare";.
În temeiul sentinței menționate anterior, intimata consideră că recurenta nu este proprietara terenului, astfel că instanța de apel a procedat corect atunci când a făcut aplicarea dispozițiilor art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă.
Intimata a precizat că admiterea cererii având ca obiect constatarea inexistenței dreptului de proprietate duce la pierderea calității procesuale active a reclamantei din dosarul pendinte.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Prin decizia civilă nr.1883/07.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a-IV-a Civilă, a fost admis recursul, a fost modificată încheierea recurată în sensul că respinge cererea de suspendare a judecății apelului, urmând ca tribunalul să continue judecarea respectivei căi de atac.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma și în limita motivelor de recurs, Curtea reține următoarele:
1) Prin încheierea de ședință din data de 31.01.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, în dosar nr. 8433/300/2008, s-a dispus în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă suspendarea judecării apelului, până la soluționarea irevocabilă a cauzei înregistrată sub nr. 48290/300/2012, aflată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București.
În motivarea încheierii s-a arătat că acțiunea ce formează obiectul dosarului nr. 48290/300/2012, aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, va clarifica în totalitate dacă RV mai are în patrimoniul său dreptul de proprietate asupra terenului situat în București, CF, sector 1, în suprafață de 155 m.p, mai ales că în apelul pendinte s-au adus critici hotărârii primei instanțe pe aspectul calității apelantei - reclamante de proprietară asupra terenului în litigiu. Tribunalul a apreciat că în cazul efectuării unei analize pe acest aspect, ar prejudicia părțile, în contextul în care există mențiuni în Cartea Funciară care prezintă o anumită situație juridică.
Tribunalul a considerat că soluția ce se va da în dosarul nr. 48290/300/2012 va stabili dacă situația juridică menționată în cartea Funciară este identică cu situația existentă în fapt, în condițiile în care problema radierii din cartea funciară a dreptului de proprietate al apelantei - reclamante nu putea fi analizată în apelul pendinte.
În final, tribunalul a apreciat că în raport de soluția din dosarul menționat mai sus, se va stabili dacă există fapta ilicită în persoana apelantei - pârâte precum și culpa acesteia, în condițiile în care se va tranșa definitiv dacă dreptul de proprietate asupra terenului situat în București, CF, sector 1, există sau nu în patrimoniul apelantei - pârâte.
2) Curtea constată că suspendarea facultativă judecătorească reglementată la punctul 1 alin. 1 din art. 244 Cod procedură civilă de la 1865, are în vedere situația în care dezlegarea pricinii deduse judecății atârnă în tot sau în parte de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.
3) La o primă examinare (prima facie) s-ar putea susține că suspendarea judecării apelurilor de către tribunal își găsește justificarea în dispozițiile art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, care nu conțin cerințe relative la obiectul acțiunilor din dosarele interdependente sau la data introducerii acestora, respectiv la stadiul procesual al litigiilor avute în vedere.
În opinia Curții, lipsa unor astfel de cerințe nu înseamnă că interpretul legii, în speță judecătorul, este dispensat de verificarea în concret a specificului raportului de dependență juridică dintre cauza a cărei suspendare s-a solicitat și cauza în care se dispută "dreptul prejudiciabil";, după cum îl numește intimata.
Interpretarea logică și sistematică a dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 permite cel puțin o concluzie indubitabilă și anume aceea că dreptul a cărui existență sau neexistență face obiectul altei judecăți, nu trebuie să fie același cu dreptul dedus judecății în cauza a cărei suspendare se solicită deoarece, în situația în care raporturile juridice deduse judecății în dosarele opuse, sunt identice sau similare, se pune problema aplicării, după caz, a dispozițiilor art. 163 alin. 1, art. 164 alin. 1 sau art. 166 Cod procedură civilă, dacă este cazul (litispendență, conexitate sau autoritate de lucru judecat).
4) În speță, tribunalul trebuia să observe că judecata până la soluționarea căreia s-a dispus suspendarea cauzei pendinte, avea ca obiect o cerere de constatare a neexistenței dreptului pe care reclamanta urmărea să îl valorifice în dosarul inițial. Pretențiile constând în contravaloarea lipsei de folosință a terenului reprezintă o valorificare a dreptului de proprietate încălcat.
Curtea consideră că acțiunea în constatarea neexistenței unui drept nu poate duce la suspendarea judecării acțiunii în realizarea aceluiași drept deoarece, în cadrul acțiunii în realizare, respectându-se sarcina probei, se tranșează implicit existența sau neexistența dreptului afirmat prin cererea în realizare.
5) Aserțiunile tribunalului conform cărora nu s-ar putea pronunța asupra existenței sau inexistenței dreptului de proprietate al apelantei - reclamante RV, echivalează cu o denegare de dreptate din moment ce, prin acțiunea introductivă se solicitau despăgubiri pentru încălcarea dreptului de proprietate menționat. Prima instanță a analizat inclusiv aspectele relative dreptul de proprietate asupra terenului, astfel că nu există argumente pentru a se susține că instanța de control judiciar nu ar putea analiza criticile apelanților relative la modul în care judecătoria a tranșat litigiul.
Nici una dintre cele două cauze nu se înscrie în rândul acțiunilor de carte funciară (rectificare, prestație tabulară, plângere carte funciară, etc.), pentru a se putea primi aprecierile tribunalului conform cărora situația din Cartea Funciară ar împiedica soluționarea irevocabilă a litigiului dedus judecății.
6) Folosind raționamentul reducerii la absurd, Curtea constată că procedeul tribunalului are drept consecință suspendarea oricăror acțiuni în realizare, în ipoteza în care pârâtul din cadrul acestora introduce ulterior o acțiune în constatarea inexistenței dreptului afirmat de reclamant, ceea ce nu poate fi primit din moment ce raporturile juridice dintre părți pot să fie analizate în cadrul acțiunii în realizare. Pârâtul poate afirma inexistența dreptului dedus judecății de către reclamant, fără să introducă o acțiune în constatare cu acest obiect deoarece sarcina probei existenței dreptului afirmat revine reclamantului.
Susținerile intimatei conform cărora tribunalul nu ar fi putut analiza în apel efectele celor dispuse prin sentința nr. 1149/24.11.2000, sunt greșite deoarece, pe de o parte, respectivele aspecte țin de probatoriu iar, pe de altă parte, nu se explică de ce prima instanță le-a analizat sau de ce ar putea fi analizate doar de către judecătorie într-o altă cauză având ca obiect acțiune în constatare negativă.
Curtea nu reține susținerile recurentei conform cărora preîntâmpinarea abuzului de drept este motivul care s-ar fi opus suspendării judecății apelului. Măsura criticată în prezenta cale de atac este greșită din motive care țin de interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 244 alin.1 pct. 1 Cod procedură civilă.
7) Pentru motivele arătate, Curtea va admite recursul, va modifica încheierea recurată, în sensul că va respinge cererea de suspendare a judecății apelului, urmând ca tribunalul să continue judecarea respectivei căi de atac.
| ← Procedura recunoaşterii vinovăţiei. Condiţii de aplicare | Admiterea acţiunii în revendicare. → |
|---|
