Procedura în cazul recunoaşterii vinovăţiei. Condiţii de aplicare.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 1994 din data de 29.10.2013
Procedura în cazul recunoașterii vinovăției. Condiții de aplicare.
Art. 320 ind.1 C.p.p.
Ținând seama că cererea inculpatului de aplicare a procedurii prevăzute de art.3201 C.p.p. a fost respinsă de instanța de fond, însă împrejurarea contestată de el s-a dovedit a fi întemeiată, se impune a se da eficiență juridică atitudinii de recunoaștere a faptei, pe care inculpatul a avut-o în mod constant, de la începutul procesului penal, fiind incidente dispozițiile art. 320 ind.1 alin.7 C.p.p.
(decizia penală nr.1994/29.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția I Penală în dosarul nr. 3587/303/2013)
Prin sentința penală nr.381/29.04.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București-Secția penală, în temeiul art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.i1 C.pr.pen. și art.22 alin.1 C.pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul P.F. pentru tentativă la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art.20 raportat la art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit.i C.pen. (faptă din 21.01.2013, parte vătămată F.C.). A fost condamnat inculpatul P.F. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzute de art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit.i C.pen. cu aplicarea art.74 alin.1 lit.c raportat la art.76 alin.1 lit.c C.pen., la pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare (fapta din 18.01.2013, părți vătămate F.C., C.M.).
În temeiul art.71 alin.1 și 2 C.pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor: de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, prevăzute de art.64, alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b C.pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.861 C.pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani și 4 luni, stabilit conform art.862, alin.1 C.pen.
În temeiul art.863 C.pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
-să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ilfov;
-să anunțe orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
-să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
-sa comunice informații cu privire la mijloacele sale de existență;
-să urmeze un curs de calificare.
În temeiul art.71 alin.5 C.pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii.
În temeiul art.359 C.pr.pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.864, alin.1 C.pen., privind revocarea suspendării și executarea pedepsei în întregime în cazul săvârșirii altei infracțiuni sau a neexecutării obligațiilor civile stabilite, precum și asupra dispozițiilor art.864, alin.2 C.pen. privind revocarea suspendării și executarea pedepsei în întregime în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege sau obligațiilor stabilite de instanță.
S-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat în cauză de la 21.01.2013 la 07.03.2013, conform ordonanței de reținere din 21.01.2013 emise de D.G.P.M.B.- Secția 25 Poliție și mandatului de arestare preventivă nr.7/22.01.2013 emis de J.S.6 București (dosar nr.1242/303/2013).
În temeiul art.346 C.pr.pen. raportat art.14, art.161, alin.3 C.pr.pen., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă F.C.
În temeiul art.346 C.pr.pen. raportat art.14, art.161, alin.3 C.pr.pen., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. AS B.E. S.R.L iar în temeiul art.1349, art.1357 C.civ., a fost obligat inculpatul la plata către această parte civilă a sumei de 1.038,80 lei, cu titlu de daune materiale.
În temeiul art.346 C.pr.pen. raportat art.14, art.161, alin.3 C.pr.pen., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. OK C.C. S.R.L., iar în temeiul art.1349, art.1357 C.civ., a fost obligat inculpatul la plata către această parte civilă a sumei de 885,04 lei, cu titlu de daune materiale.
În temeiul art.346 C.pr.pen. raportat art.14 C.pr.pen., a fost respinsă - ca neîntemeiată - acțiunea civilă formulată de partea civilă C.M.
În baza art.191 alin.1 C.pr.pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut următoarea situație de fapt:
1.Potrivit declarațiilor inculpatului și ale părții vătămate, la data de 18.01.2013, în jurul orelor 10.00 - 11.00, inculpatul a contactat-o telefonic pe partea vătămată F.C., pe care îl cunoștea anterior întrucât fusese concubinul mamei sale și în urmă cu 4-5 ani locuise cu cei doi și i-a solicitat să îl împrumute cu suma de 30 lei, însă partea vătămată a refuzat. Totodată, conform declarației părții vătămate, în cursul convorbirii telefonice, i-a spus inculpatului că se află la serviciu, iar la întrebarea acestuia din urmă a răspuns că va sta "până târziu deoarece am multă treabă, după care am închis";.
Așa cum rezultă din declarațiile constante ale inculpatului, în jurul orelor 14.00 -15.00, inculpatul s-a deplasat la locuința părții vătămate F.C. și a sunat la ușă, pentru a verifica dacă este cineva acasă. Constatând că nu a răspuns nicio persoană și că ușa era asigurată doar cu un lacăt, prins cu două belciuge în tocul ușii, inculpatul a hotărât să sustragă bunuri din locuință și s-a împins cu umărul în ușă, "astfel unul din belciuge s-a smuls, după care am deschis ușa și am pătruns în interior"; .
Instanța de fond a reținut, în mod deosebit, că același mod de pătrundere în locuință a fost relatat de inculpat și în prima declarație (proces-verbal de intervenție la sesizare), împrejurare din care deduce sinceritatea inculpatului cu privire la acest element de fapt.
Mai mult, declarația inculpatului se coroborează cu declarația părții vătămate C.M., care a relatat că în dimineața de 19.01.2013, lacătul ce asigura locuința "nu mai funcționa corespunzător și era un pic strâmb";, precum și cu declarația părții vătămate F.C., care a relatat că cealaltă parte i-a spus că lacătul nu se mai deschide ușor, "dar nu am dat atenție acestui fapt deoarece în casă nu se vedea nimic deranjat"; .
De asemenea, potrivit declarațiilor constante ale inculpatului, după ce a intrat în locuința părții vătămate, pe raftul din mijloc al unui șifonier, inculpatul a găsit o cutie dreptunghiulară, de culoare roz, în care se aflau două inele și două brățări din aur, pe care le-a băgat în buzunar.
Prezența inculpatului în locuința părții vătămate și sustragerea bijuteriilor din cutia de culoare roz, rezultă și din raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică, prin care s-a concluzionat că urma digitală și urma palmară de pe această cutie au fost create de degetul mijlociu și regiunea hipotenară a palmei de la mâna dreaptă a inculpatului. Totodată, se are în vedere că inculpatul a declarat că, înainte de 18.01.2013, nu a mai fost în locuința părții vătămate de aproximativ 4 ani, fapt din care instanța deduce că nu există posibilitatea ca urmele papilare să fi fost create în altă împrejurare, decât cea a furtului din 18.01.2013.
În ceea ce privește bijuteriile aflate în cutia de culoare roz, susținerile inculpatului că a găsit două inele și două brățări din aur se coroborează cu declarațiile părților vătămate F.C. și C.M., care au indicat aceleași bijuterii, precum și cu mențiunile celor două contracte de amanet încheiate pe numele inculpatului și ridicate de organele de poliție de la S.C. OK C.C. S.R.L. și S.C. AS B.E. S.R.L.. Părțile vătămate F.C. și C.M. au relatat că în cutia de bijuterii se afla și o verighetă bărbătească, din aur, cu mecanism antistres, a cărei sustragere nu a fost recunoscută de inculpat .
La plecarea din locuință, inculpatul a montat înapoi belciugul de care era prins lacătul, pentru a nu fi observată pătrunderea , acesta fiind motivul pentru care, în dimineața zilei de 19.01.2013, partea vătămată C.M. a constatat lacătul ce asigura locuința "nu mai funcționa corespunzător și era un pic strâmb"; .
În continuare, inculpatul a valorificat bijuteriile sustrase, prin amanetare, iar sumele de bani le-a cheltuit în interes personal, așa cum rezultă din propriile sale declarații .
Conform procesului-verbal de la fila 55 d.u.p., după descoperirea faptelor, inculpatul a indicat organelor de cercetare penală cele două case de amanet unde a lăsat bijuteriile, acestea aparținând S.C. OK C.C. S.R.L. și S.C. AS B.E. S.R.L.
Bijuteriile ridicate au fost prezentate părții vătămate C.M., care le-a recunoscut ca fiind cele sustrase din cutia de culoare roz și au fost predate acesteia potrivit dovezii din 04.02.2013 .
Nu în ultimul rând, s-a reținut că, de la S.C. AS B.E. S.R.L., au fost ridicate și stocate pe suport optic (CD) imaginile înregistrate de camerele de supraveghere, iar din procesul-verbal de vizionare a acestora rezultă că, într-adevăr, în zilele de 18 și 19.01.2013, inculpatul s-a prezentat la casa de amanet și a valorificat două bunuri, aruncând la coșul de gunoi, de fiecare dată, contractele de amanet.
Instanța de fond a reținut, în mod deosebit, că în planșele foto nr.1-5 (efectuate după înregistrările video), se observă cu certitudine că persoana care s-a prezentat este inculpatul P.F. (și nu altă persoană).
2.Potrivit declarațiilor inculpatului și ale părții vătămate, la data de 21.02.2013, în jurul orelor 10:00 - 10:30, P.F. s-a deplasat la sediul S.C. C.M.E. S.A., pentru a-i solicita părții vătămate F.C. să îi împrumute suma de 50 lei, dar întâlnindu-se cu acesta în fața porții de acces, partea vătămată l-a refuzat.
În aceeași împrejurare, partea vătămată i-a spus inculpatului că va pleca la țară în cursul aceleiași zile, informație pe care inculpatul a conștientizat-o, hotărând să pătrundă din nou în locuința lui F.C., fapt dovedit chiar de declarațiile inculpatului: "Când am auzit că o să fie plecat de acasă, știind că concubina e plecată la serviciu, ..., am decis să intru în locuința lui...";; "Precizez că știam că în ziua respectivă, partea vătămată urma să plece la țară"; .
În continuare, cele două părți s-au deplasat împreună până la un magazin din apropiere, după care inculpatul a plecat spre stația de tramvai R.A.T.B. "Radox";, fără ca partea vătămată F.C. să observe dacă inculpatul s-a urcat în tramvai .
Conform declarației martorei M.I., în jurul orelor 11-12 (în timpul pauzei de prânz), inculpatul a venit la sediul S.C. C.M.E. S.A. și a întrebat-o dacă F.C. a plecat la țară, iar la răspunsul său afirmativ, inculpatul a plecat spre rampa de acces care duce spre locuința părții vătămate.
Prin declarațiile date în cursul procesului penal, inculpatul a recunoscut această împrejurare de fapt, însă o plasează la un alt moment în timp, și anume: după ce a intrat în locuință părții vătămate și a pregătit televizorul pentru a-l sustrage.
În jurul orei 14:30, după terminarea orelor de curs, martorul I.M. (nepotul părții civile C.M.) a venit la sediul S.C. C.M.E. S.A. și a luat cheile de la partea vătămată F.C., după care a mers la locuința acestuia, unde a stat în camera de la etajul 4. Aceste împrejurări rezultă din declarațiile martorului I.M. și declarația părții vătămate.
De asemenea, din declarația de la fila 52 d.u.p., dată de martorul I.M., mai rezultă că, în momentul în care a trecut pe lângă ușa de la etajul 3 (sufragerie), "am observat că lacătul se afla la locul lui și belciugele erau prinse în ușă";, iar aproximativ după 10 minute, "am auzit un zgomot puternic ce venea de la etajul 3";.
Din aceste elemente de fapt, precum și față de intervalul orar diferit indicat de martor și inculpat (ora 14:30, respectiv, ora 15:00), instanța de fond a concluzionat că martorul I.M. se afla deja în locuință, când inculpatul P.F. a forțat ușa camerei de la etajul 3.
Așa cum rezultă din declarațiile constante ale inculpatului (filele 13 verso, 91, 94 verso, 97 d.u.p. și fila 66 d.i.), în jurul orei 15:00, cunoscând că partea vătămată F.C. este plecată la țară, inculpatul s-a deplasat din nou la locuința acestuia, a bătut la ușă pentru a verifica dacă este cineva acasă și a pătruns în același mod ca în data de 18.01.2013.
În locuință, inculpatul a căutat bani și alte valori, dar nu a găsit, motiv pentru care a hotărât să sustragă televizorul LCD, marca "Orion";, pe care l-a scos din priză și l-a acoperit cu o geacă luată din cuier, din aceeași încăpere .
Tot din declarațiile constante ale inculpatului, instanța de fond a mai reținut că acesta a renunțat la sustragerea televizorului marca "Orion"; întrucât ar fi putut obține o sumă prea mică de bani, față de riscul de a fi prins.
În acest sens, instanța de fond a avut în vedere că încă de la prima declarație, consemnată în procesul-verbal de intervenție la sesizare (filele 13-14 d.u.p.), fără asistență juridică și fără a cunoaște relevanța juridică a susținerilor sale, inculpatul a învederat că s-a oprit din sustragere, "gândindu-mă că nu valorează foarte mult și nu puteam să-l iau în brațe";.
De asemenea, în declarațiile ulterioare din cursul urmăririi penale, inculpatul a avut aceeași susținere: "am decis să nu mă mai risc pt. un televizor pe care nu luam decât 100 euro";; "am renunțat să mai iau televizorul considerând că nu merită efortul"; .
Totodată, în cursul cercetării judecătorești a exprimat aceeași poziție procesuală: "...m-am răzgândit întrucât m-am gândit că voi obține o sumă mult prea mică, aprox.400 lei și că ar fi trebuit să îl car în spate și aș fi putut fi văzut de diferite persoane"; .
În timp ce se afla în camera de la etajul 4, martorul I.M. a auzit "un zgomot puternic"; dinspre camera de la etajul 3 și a ieșit să vadă ce se întâmplă .
Fiind întrebat expres în cursul judecății, cu privire la intervalul de timp între momentul când a auzit zgomotul și momentul când a ieșit din cameră, martorul a relatat că a trecut aproximativ 1 minut .
Pe casa scării, coborând câteva trepte, printre scări, martorul a observat de la spate o persoană de sex masculin, tânăr (24-25 ani), îmbrăcat cu pantaloni de culoare alb-crem și o geacă scurtă de culoare gri, care a montat, la loc, belciugul în tocul ușii, după care a fugit pe scări în jos .
Fiind întrebat expres în cursul judecății, martorul a declarat că nu a văzut-o din față pe această persoană, că acesta nu s-a întors cu fața și nici nu se uita în jurul lui să verifice dacă îl observă cineva, precum și că nu poate preciza dacă această persoană l-a observat pe el (pe martor). De asemenea, a relatat că între momentul ieșirii sale din cameră și momentul când persoana de sex masculin a fugit pe scări a trecut aproximativ 1 minut .
Față de cele observate, martorul I.M. a contactat-o telefonic pe partea vătămată F.C., anunțând-o că o persoană de sex masculin îmbrăcat cu pantaloni albi forțează ușa camerei de la etajul 3, împrejurare ce rezultă din declarațiile acestor două părți .
Nu în ultimul rând, cu privire la declarațiile martorului I.M., instanța de fond a mai reținut că, în cursul judecății, acesta relatat că ușa camerei de la etajul 4 produce un zgomot "dar nu foarte puternic"; la deschidere și închidere, precum și "un zgomot puternic"; la descuierea cu cheia .
Așa cum rezultă din declarația părții vătămate, după ce a fost anunțat telefonic de martorul I.M., F.C. s-a deplasat "repede"; spre locuința sa, aflată la doar 150 m. de hala unde se afla, iar, la intrarea în clădire, s-a întâlnit cu inculpatul Pîrvan Florin, care tocmai coborâse scările, împrejurare relatată și de inculpat .
Potrivit acelorași două mijloace de probă, în continuare, partea vătămată F.C. a urcat în locuința sa împreună cu inculpatul și, în prezența acestuia, a constatat că bunurile din cameră sunt răvășite, că din cutia ținută în șifonier lipsesc mai multe bijuterii, precum și că televizorul era scos din priză și acoperit de o geacă .
De asemenea, întrucât inițial inculpatul nu a recunoscut furtul bijuteriilor, partea vătămată a apelat S.N.U.A.U. 112.
Astfel, la fața locului au sosit organele de poliție, care au procedat la identificarea și audierea lui F.C. și P.F., întocmind procesul verbal de intervenție la sesizare.
Cu această ocazie, fiind audiat pentru prima dată, fără asistență juridică și fără a cunoaște relevanța juridică a susținerilor sale, inculpatul Pîrvan Florin a recunoscut fapta, arătând că a renunțat la sustragerea televizorului "gândindu-mă că nu valorează foarte mult și nu puteam să-l iau în brațe"; .
Nu în ultimul rând, prin procesul verbal de cercetare la fața locului, s-a reținut că accesul în clădirea în care își are locuința partea vătămată F.C., se face pe o rampă de încărcare marfă, iar apoi pe niște scări. Locuința părții vătămate se află la al treilea nivel al clădirii, ușa de acces fiind asigurată cu două belciuge, unul montat pe toc, iar al doilea montat pe ușă, acestea fiind prinse cu un lacăt .
II. În raport de situația de fapt, concluziile formulate de apărătorul ales al inculpatului de a se dispune achitarea pentru tentativa la infracțiunea de furt calificat, în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a C.pr.pen., nu sunt întemeiate deoarece inculpatul a executat acțiuni ce relevă punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea:
Potrivit art.20 alin.1 C.pen.: "Tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea...";.
Din formularea largă a textului de lege ("punerea în executare";) rezultă că în conținutul tentativei intră nu numai acțiunile ce constituie elementul material al infracțiunii (acțiunea tipică- verbum regens), ci și acțiunile care sunt legate nemijlocit de acțiunea tipică prin aceeași orientare împotriva obiectului infracțiunii (V.Papadopol, Tentativa în reglementarea noului cod penal, Revista Română de Drept nr.4/1969, p.10).
Dacă legiuitorul ar fi restrâns tentativa numai la executarea acțiunii tipice, ar fi prevăzut că aceasta constă în "începutul de executare";.
Așadar, în conținutul tentativei se înscriu și activitățile, care se plasează în timp înainte de începutul acțiunii tipice sau concomitent cu aceasta și care se leagă nemijlocit sub aspectul continuității de această acțiune.
Astfel, în cauză, activitățile concrete desfășurate de inculpat - scoaterea din priză a televizorului marca "Orion";, înfășurarea cablului în jurul ecranului și acoperirea televizorului cu o geacă (dovedite prin probatoriul analizat la pct.I.2.d din prezenta hotărâre), săvârșite cu intenția de a sustrage televizorul, constituie acte de punere în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea.
Susținerea apărătorului inculpatului că executarea furtului nu a început este corectă, neexistând un moment în care inculpatul să fi luat televizorul în brațe și să fi încercat să iasă din locuință, însă este lipsită de relevanță juridică față de celelalte activități de punere în executare a hotărârii infracționale, desfășurate de inculpat.
Așadar, întrucât în conținutul constitutiv al tentativei nu intră doar acțiunile ce descriu elementul material al infracțiunii, iar, în cauză, inculpatul a săvârșit activități ce denotă punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea, nu se poate susține că nu ar exista o faptă în materialitatea sa și nu se poate dispune achitarea în temeiul art.10 lit.a C.pr.pen.
"Fapta";, raportat la conținutul constitutiv al tentativei la infracțiunea de furt, există și constă tocmai în scoaterea din priză a televizorului, înfășurarea cablului și acoperirea cu o giacă din locuință.
III. În privința acestei infracțiuni (tentativa la furt calificat din data de 21.01.2013), însă, este incidentă cauza generală de nepedepsire a desistării (art.22 alin.1 C.pen.) deoarece inculpatul P.F. a renunțat din propria voință la săvârșirea infracțiunii, astfel:
Din conținutul art.22 alin.1 C.pen. rezultă că, pentru a produce efecte juridice, desistarea trebuie să îndeplinească următoarele condiții: -să se fi efectuat unul sau mai multe acte de executare; -să existe o renunțare la săvârșirea infracțiunii; - renunțarea să fie de bunăvoie.
În cauză, în mod evident, sunt îndeplinite condițiile referitoare la existența unor acte de executare (așa cum s-a arătat la pct.II din prezenta hotărâre) și la încetarea activității infracționale (ce exprimă, prin ea însăși, renunțarea la consumarea infracțiunii). Totodată, încetarea activității infracționale a fost eficientă, deoarece furtul televizorului marca "Orion"; nu s-a mai consumat, și definitivă, inculpatul părăsind locuința părții vătămate fără a sustrage bunuri.
Considerații mai ample impune condiția ca renunțarea să se datoreze propriei voințe a autorului, condiție cu privire la care, prin rechizitoriu, s-a apreciat că nu ar fi îndeplinită .
Renunțarea de bunăvoie la continuarea executării înseamnă abandonarea de către făptuitor, în mod nesilit, a activității infracționale.
Aceasta presupune, pe de o parte, ca făptuitorul să fi avut posibilitatea obiectivă de a continua executarea, dar să nu voiască acest lucru. De aceea, dacă consumarea infracțiunii nu era posibilă, de exemplu din cauza unui obstacol de netrecut, renunțarea nu constituie desistare.
Pe de altă parte, renunțarea de bunăvoie presupune ca făptuitorul să se fi aflat în situația de a-și manifesta liber voința, neconstrâns de nimeni și de nicio forță străină. Dacă, renunțarea a fost determinată de intervenția unei cauze externe, de exemplu teama de a nu fi denunțat ca urmare a observării activității sale de către o altă persoană, nu constituie desistare.
În cauză, inculpatul P.F. ar fi putut, în mod obiectiv, să continue sustragerea televizorului marca "Orion";, luându-l în brațe și părăsind locuința părții vătămate (chiar dacă transportul televizorului ar fi fost dificil), iar renunțarea la infracțiune a fost determinată de frica de a nu fi prins și perspectiva câștigului prea mic .
Față de acest din urmă aspect, instanța de fond a reținut că nu este necesar ca desistarea să fie expresia unei căințe sincere, ci poate fi determinată de motive multiple și diferite, sub raportul naturii și sursei lor.
Concluzionând că renunțarea la continuarea actelor de executare a avut loc din propria voință a inculpatului, instanța de fond a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art.22 alin.1 C.pen., iar în temeiul art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.i1 C.pr.pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpat pentru această infracțiune.
Judecătorul fondului a concluzionat că, în drept, fapta inculpatului, constând în aceea că, la data de 18.01.2013, în jurul orei 15:00, prin forțarea sistemului de asigurare al ușii de la locuința părților vătămate C.M. și F.C., a sustras o verighetă bărbătească, un inel și o brățară bărbătești, un inel și o brățară pentru femei, toate din aur, în valoare de 6.000 lei, fără consimțământul proprietarilor, în scopul însușirii lor pe nedrept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit.i C.pen.
Constatând că în privința faptei din 18.01.2013 sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.345 alin.2 C.pr.pen., întrucât fapta există, a fost săvârșită de inculpat și constituie infracțiune, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului Pîrvan Florin.
La individualizarea judiciară a pedepsei principale, instanța de fond a avut în vedere scopul pe care îl îndeplinesc pedepsele conform art.52 C.pen. și criteriile generale de individualizare enumerate de art.72, alin.1 C.pen., respectiv: dispozițiile părții generale a Codului penal; limitele de pedeapsă fixate în art.209, alin.1 (închisoarea de la 3 la 15 ani); gradul de pericol social; persoana inculpatului; și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, ținând seama că cererea inculpatului de aplicare a procedurii prevăzute de art.3201 C.pr.pen. a fost respinsă, însă împrejurarea contestată de el s-a dovedit a fi întemeiată (desistarea pentru fapta din 21.01.2013), instanța de fond apreciind că se impune a da eficiență juridică atitudinii de recunoaștere a faptei din 18.01.2013, pe care inculpatul a avut-o în mod constant, de la începutul procesului penal.
Așadar, instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art.74 lit.c C.pen., căreia îi va da eficiența prevăzută de art.76 lit.c C.pen.
În consecință, făcând aplicarea art.74 lit.c raportat la art.76 lit.c C.pen., instanța de fond a apreciat că pentru sancționarea, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, dar și formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, este necesară aplicarea unei pedepse sub minimul special, în cuantum de 2 ani și 4 luni închisoare.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate, judecătorul fondului a avut în vedere că pedeapsa principală nu depășește 4 ani închisoare, iar inculpatul nu a mai fost condamnat anterior, apreciind că, în raport cu vârsta tânără (20 ani), cu atitudinea procesuală (atât în stare de arest, cât și după punerea sa în libertate) și cu împrejurarea că inculpatul s-a aflat în contact cu mediul penitenciar pentru aproximativ 6 săptămâni, scopul pedepsei și reinserția socială pot fi atinse fără privarea de libertate, ci prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au formulat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București și inculpatul P.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, având în vedere următoarele motive:
-critica Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București, vizează latura penală a cauzei, respectiv reținerea dispozițiilor art.3201 C.p.p., în favoarea inculpatului, avându-se în vedere conduita procesuală a acestuia, cu consecința diminuării cuantumului de pedeapsă sub 2 ani închisoare cu reținerea dispozițiilor art.86/1 Cod penal;
-recursul inculpatului vizează reindividualizarea pedepsei și aplicarea unei pedepse într-un cuantum micșorat, prin reținerea dispozițiilor art.3201 și art.74-76 Cod penal, pentru fapta săvârșită în data de 18.01.2013.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele astfel invocate, precum și din oficiu, cu luarea în considerare a cazurilor de casare prevăzute în art.3856 alin.3 din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că recursurile cu care a fost sesizată sunt fondate în limitele și pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Potrivit art.3201 alin.1 Cod procedură penală, privind "Judecata în cazul recunoașterii vinovăției";: Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, aceasta având consecințele prevăzute la alin.7 al aceluiași text de lege, vizând reducerea limitelor pedepselor.
În speță, rezultă că inculpatul a recunoscut prima faptă, cea săvârșită la data de 18.01.2013, pentru care a fost condamnat la închisoare cu aplicarea art.74 lit.c Cod penal, a recunoscut în integralitate și în modalitatea în care s-a reținut în rechizitoriu, astfel că, de vreme ce se dovedește că pentru cea de-a doua faptă pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, rechizitoriul nu corespunde în totalitate realității faptice, astfel cum este reliefată de probatoriul administrat în cauză, în mod normal inculpatul ar fi trebuit să beneficieze de dispozițiile art.320/1 Cod procedură penală, drept urmate se impune admiterea acestui motiv de recurs.
Curtea a procedat totodată la o nouă individualizare judiciară a pedepsei având în vedere criteriile prevăzute în art.72 și art.52 Cod penal, precum și cele corespunzătoare situației mai sus reținute.
Față de aceste argumente, Curtea, în temeiul art. 385 ind. 15 pct. 2 lit.d C.p.p., a admis recursurile declarate de recurentul-inculpat și de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București împotriva sentinței penale nr. 381/29.04.2013 a Judecătoriei Sectorului 6 București, pe care a casat-o, în parte, în latură penală, și rejudecând pe fond, a reținut în favoarea inculpatului, cu referire la infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 208 al. 1-209 al. 1 lit. i C.p., faptă din data de 18.01.2013, părți vătămate F.C. și C.M., dispozițiile art. 320 ind. 1 C.p.p. și în consecință: a redus cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pentru această infracțiune, prin sentința recurată, de la 2 ani și 4 luni închisoare, la 1 an și 8 luni închisoare, a înlocuit dispozițiile art. 76 al. 1 lit. c C.p. cu dispozițiile art. 76 al. 1 lit. d C.p. și a micșorat termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, de la 4 ani și 4 luni, la 3 ani și 8 luni, menținând restul dispozițiilor sentinței recurate.
| ← Contestaţie întemeiată pe dispoziţiile Legii nr.10/2001. | Acţiunea în răspundere civilă delictuală. .... → |
|---|
