Acţiunea în răspundere civilă delictuală. . Jurisprudență Răspundere civilă delictuală
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 1862 din data de 05.11.2013
Acțiunea în răspundere civilă delictuală.
Răspunderea Statului pentru uciderea soțului în cadrul Revoluției din 1989. Nedepunerea diligențelor de către stat în identificarea persoanelor responsabile.
art. 998-999 Codul civil din 1864
Se constată că în mod corect cele două instanțe au reținut răspunderea civilă delictuală a Statului Român în temeiul prevederilor art. 998-999 Cod civil, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale: fapta delictuală ce aparține prepușilor statului, prejudiciul care i-a fost cauzat, culpa prepușilor statului și legătura de cauzalitate dintre faptele evocate și prejudiciu.
Temeiul răspunderii Statului Român prin Ministerul Finanțelor, subzistă privind și prin prisma prevederilor art. 20 din Constituția României, din care rezultă că legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România face parte, trebuie avută în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului atunci când analizăm condițiile de antrenare a răspunderii civile delictuale amintite mai sus.
(Curtea de Apel București-Secția a-IV-a Civilă, decizia civilă nr.1862/05.11.2013, în dosarul nr. 3100/302/2011)
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 21.02.2011, sub nr. 3100/302/2011, reclamanta DL a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să dispună obligarea pârâtului SRMFP la plata sumei de 150.000 lei, cu titlu de daune morale pentru suferința ce i-a fost provocată de desconsiderarea arătată de SR privind identificarea asasinilor soțului său DD, ucis în Revoluția din decembrie 1989. Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 4421/2012, Judecătoria Sectorului 5 București a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50.000 lei cu titlu de despăgubire.
In motivarea sentinței s-a arătat în esență că numitul DD, soțul reclamantei (conform cerificatului de căsătorie nr. 592/1980, fila 10) a decedat la data de 23.12.1989 (certificat de deces nr. 5227/1989, fila 11), ca urmare a unui traumatism cranio cerebral prin împușcare produs în timpul Revoluției Române din decembrie 1989, aspecte care rezultă din consemnările ceritificatului medical nr. 131/21.02.1991, ale brevetului și certificatului nr. 144/16.05.1991 aflate la filele 12-14 din dosar.
Potrivit textelor de lege invocate de către reclamantă: art. 998 C.civ., « orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara";.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel, pârâtul, solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinței civile apelate, în sensul respingerii acțiunii.
Prin decizia civilă nr.527A/22.05.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.4421/2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. 3100/302/2011, în contradictoriu cu intimata reclamantă DL
Împotriva hotărârii tribunalului a declarat recurs SRMFP considerând-o ca fiind data cu aplicarea greșita a legii, motiv prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 procedura civila.
Față de temeiul de drept invocat de reclamantă, respectiv art.998 - 999 cod civil , s-a reiterat prescripția dreptului material la acțiune din următoarele considerente:
Față de cele aratate, s-a apreciat ca, dreptul reclamantei de a solicita despagubiri suferinta care i-a fost provocata prin asasinarea sotului sau in decembrie 1989 s-a nascut după caderea regimului comunist, respectiv dupa 22 decembrie drept fiind supus termenului general de prescriptie prevazut de art. 2517 din Codul civil
Or, la data la care au fost înlăturate împrejurările care o împiedicau sa-si exercite dreptul material la acțiune si pana la data introducerii actiunii pe rolul Judecatoriei , respectiv anul 2011, s-a depasit cu mult termenul prevazut de art. 2517 Cod civil.
Pe fondul cauzei, se solicita respingerea cererii de chemare în judecata ca neîntemeiată, pentru urmatoarele considerente:
Se solicită să se observe ca reclamanta îsi întemeiaza actiunea pe prevederile art.998 -999 Cod civil astfel ca, pentru a fi admisibila o cerere fundamentata pe dispozițiile art. 998-999 cod civil si pentru a se antrena raspunderea civila delictuala a Statului Român se cer întrunite cumulativ anumite conditii si anume: existenta unui prejudiciu a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu precum si dovedirea vinovatiei celui care a cauzat prejudiciu, constand în neglijență sau imprudenta cu care a actionat.
Or, nici una din conditiile prevazute de art. 998-999 cod civil nu este întrunita în speță pentru a se antrena raspunderea civila delictuala a SRMFP pentru fapta proprie. Asa cum s-a aratat si anterior, reclamanta solicita despagubiri morale pentru suferinta care i-a fost provocata prin asasinarea sotului sau în decembrie 1989, fapte pe care SRMFP nu le-a savarsit. De observat ca reclamanta nu invoca incidenta nici unei erori judiciare - singurul caz in care se prevede expres raspunderea directă a statului roman, ci dupa cum se poate observa, reclamanta invoca o fapta de persoane necunoscute. Astfel s-a considerat ca aceasta fapta savarsita de persoane necunoscute, nu atrage raspunderea delictuala a SR, asa încat acesta nu poate fi tras la raspundere pentru fapte neimputabile, neexistand raport de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu.
In ceea ce priveste cuantumul despagubirilor morale acordate de instanta de fond, se solicită să se aibă în vedere faptul ca suma acordata de catre instanta de judecata cu titlu de despagubire, respectiv 50.000 lei (aproximativ 11.500 EURO) este mare.
Sub aspectul cuantumului, statuând în echitate, astfel cum este prevăzut acest principiu prin art. 41 din Convenție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin jurisprudenta sa constantă în raport de circumstanțele cauzei, a adoptat o poziție moderată prin acordarea unor sume rezonabile, cu titlu de reparație morală. Astfel, cu titlu de exemplu, invocăm cauza Țară Lungă, prin care s-a stabilit cu titlu de reparație morală suma de 1.000 euro, cauza Temesan în care CEDO a acordat suma de 1.600 euro cu titlu de reparație morală pentru pentru încalcarea art. 5 alin 1 din Conventie, cauza Oancea, prin care suma de 1.000 euro a fost acordată cu titlu de reparație morală.
Tinandu-se seama de echivalentul real al consecintelor negative la care s-a facut referire si al suferintei suportate de catre reclamanta, se impune sa fie cenzurat cuantumul daunelor morale acordate de catre instanta de judecata, aceasta suma fiind exagerat de mare.
In drept: - art.304 pct. 9 din C.proc.civ.; art. 998 - 999 Cod civil; art. 2517 Cod civil.
Prin decizia civilă nr.1819/29.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a-IV-a Civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat.
Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la recursul formulat ,Curtea a constat că este nefondat fiind respins pentru considerentele ce succed:
Prin cererea formulată, reclamanta DL a solicitat ca, prin hotararea ce se va pronunța sa se dispună obligarea paratului SRMFP la plata sumei de 150.000 lei, cu titlu de morale pentru suferința ce i-a fost provocata de desconsiderarea arătată de SR privind identificarea asasinilor soțului sau DD, ucis în Revolutia din Decembrie 1989.
Reclamanta a invocat dispozițiile art. 998-999 Cod civil, referitoare Ia răspunderea civilă delictuală și arătând că a suferit un prejudiciu ca urmare a faptului că nu a identificat asasinii soțului sau DD, ucis în Revolutia din Decembrie 1989.
Curtea constată că în mod corect cele două instanțe au reținut răspunderea civilă delictuală a Statului Român în temeiul prevederilor art. 998-999 Cod civil, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale: fapta delictuală ce aparține prepușilor statului, prejudiciul care i-a fost cauzat, culpa prepușilor statului și legătura de cauzalitate dintre faptele evocate și prejudiciu.
Temeiul răspunderii SRMFP, subzistă privind și prin prisma prevederilor art. 20 din Constituția României, din care rezultă că legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România face parte, trebuie avută în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului atunci când analizăm condițiile de antrenare a răspunderii civile delictuale amintite mai sus.
În ceea ce privește prescripția dreptului reclamantei de a solicita despăgubiri pentru suferința care i-a fost provocata prin asasinarea soțului sau in decembrie 1989 considerat ca fiind supus termenului general de prescripție prevăzut de art. 2517 din Codul civil excepția este neîntemeiată.
Atât vechiul cod de procedură civilă cât și noul cod prevăd ca dată de începere a cursului prescripției de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau,după împrejurări,trebuia să cunoască nașterea lui. Este evident că fapta penală de ucidere nu este prescrisă ,și prin urmare obligația statului de a găsi persoana vinovată este actuală și în plus partea reclamantă a cărei traumă morală persistă și în prezent nu poate aștepta la infinit prinderea făptuitorului.
Referitor la cenzurarea cuantumului daunelor morale acordate de către instanța de judecata, considerate ca fiind exagerat de mare critica este nefondată.
Cercetând dispozițiile art. 304 din codul de procedură civilă se desprinde caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părțile au beneficiat de o judecată în primă instanță și una în apel (ambele judecăți de fond), finalizată prin configurarea situației de fapt a dosarului și cu o rezolvare judiciară definitivă a conflictului existent între părțile cu interese contrare.
O situație de nelegalitate, în esență, pentru a fi analizată în recurs trebuie susținută prin invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greșit, la situația de fapt pe deplin stabilită în fața instanțelor anterioare.
În fața unei instanțe de recurs nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu de netemeinicie, și aceasta pentru că recurentul a beneficiat în mod concret de sistemul dublului grad de jurisdicție, calea de atac a recursului fiind în mod expres desemnată de legiuitor drept o cale extraordinară de atac.
Din perspectivă jurisprudențială, trebuie reținut că atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluționat cauze similare celei de față, s-au raportat nu numai la criteriile de evaluare prestabilite de legislația națională, ci au avut în vedere și o judecată în echitate - aprecierea circumstanțelor particulare ale fiecărei cauze, în esență, prin raportare la consecințelor nefaste pe care pierderea unei persoane apropiate le-a avut cu privire la viața sa particulară, socială, astfel cum acestea au fost relevate de materialul probator administrat.
În materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară și literatura de specialitate au evidențiat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.
Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanța de judecată are astfel posibilitatea să aprecieze intensitatea și gravitatea lor și să dispună repararea prejudiciului moral produs.
În ceea ce privește cuantumul efectiv al despăgubirilor acordate, sub acest aspect recurentul solicitând scăderea cuantumului despăgubirilor acordate - întrucât acesta se raportează în mod explicit la modul de interpretare a dovezilor administrate, am arătat anterior că această critică excede competențelor instanței de recurs.
Pentru considerentele arătate în baza art 312 c pr civ ,Curtea a respins recursul ca nefondat.
| ← Procedura în cazul recunoaşterii vinovăţiei. Condiţii de... | Procedura recunoaşterii vinovăţiei. Condiţii de aplicare → |
|---|
