Titlu executoriu. Desfiinţare. Executare silită. Consecinţe

C. proc. civ., art. 3791, art. 404 alin. (1) Legea nr. 146/1997, art. 20

Potrivit art. 3791 C. proc. civ., în cazul în care s-a desfiinţat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în baza acestui titlu sunt desfiinţate de drept.

Jud. sect. 3 Bucureşti, sentinţa civilă nr. 346 din 20 ianuarie 2004,

nepublicată

Prin contestaţia înregistrată pe rolul acestei instanţe, contestatorul S.M.D. a solicitat ca, în contradictoriu cu intimata SC M. SRL, să se pronunţe o hotărâre prin care să se dispună anularea executării silite ce formează obiectul dosarului nr. 36/2003 aparţinând B.E.J. V.G., suspendarea executării silite până la soluţionarea prezentei contestaţii.

în motivare, contestatorul a arătat, în principal, că a formulat recurs împotriva deciziei nr. 1/2002, prin care Curtea de Apel Mureş a respins apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 855/2000, pronunţată de Tribunalul Harghita, dosarul aflându-se pe rolul Curţii Supreme de Justiţie, astfel că nu se explică împrejurarea că grefierul şef al Tribunalului Harghita a eliberat intimatei un exemplar de pe sentinţă cu menţiunea conform cu originalul,

deoarece dosarul se afla în drum spre Curtea Supremă de Justiţie. De asemenea, a arătat că, pe calea recursului, a solicitat anularea sentinţei ce constituie titlu executoriu. Contestatorul a depus la dosar, în copie, sentinţa civilă nr. 855 din 6 noiembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 677/2000, somaţie, alte acte.

Cererea a fost timbrată cu 1.710.000 lei taxa de timbru şi 3.000 lei timbru judiciar. Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei, ca inadmisibilă, întrucât recursul formulat de către contestator nu suspendă executarea, iar, pe fond, prin cerere se contestă validitatea titlului executoriu, apărare care în cadrul contestaţiei la executare este inadmisibilă. La termenul de judecată, contestatorul a depus la dosar certificat de grefa eliberat de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, privind soluţia pronunţată în dosarul de fond.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine că, prin sentinţa civilă nr. 855/2000, pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 677/2000, a fost admisă acţiunea intimatei şi a fost obligat contestatorul-pârât la plata sumelor de 5.250 dolari SUA, cu titlu de daune interese, 4.750 dolari SUA, cu titlu de penalităţi, şi 12.711.200 lei, cheltuieli de judecată. Prin încheierea din 11 iunie 2003, pronunţată de Judecătoria sectorului 3 în dosarul de executare, s-a încuviinţat executarea silită asupra bunurilor mobile ale debitorului, până la concurenţa sumei de 10.000 dolari SUA în echivalent lei la data plăţii, plus 12.711.200 lei cheltuieli de executare, la cererea intimatei-creditoare, de către B.E.J. V.G., formându-se dosarul nr. 36/2003.

Astfel cum rezultă din certificatul de grefă depus la dosar, la termenul de azi, de contestator, prin decizia nr. 4860 din 4 decembrie 2003, pronunţată de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul declarat de către pârâtul-contestator împotriva deciziei nr. 1/2002, pronunţată de Curtea de Apel Mureş, în sensul că s-a dat câştig de cauză pârâtului-contestator, împotriva sentinţei civile nr. 855/2000, pronunţată de Tribunalul Harghita, pe care înalta Curte a schimbat-o în tot, în sensul că s-a respins acţiunea reclamantei.

Potrivit art. 3791 C. proc. civ., în cazul în care s-a desfiinţat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desfiinţate de drept.

Pentru considerentele de fapt şi de drept menţionate, instanţa constată că solicitarea contestatorului de anulare în totalitate a formelor de executare este întemeiată, urmând a dispune, în consecinţă, anularea acestora. Asupra capătului de cerere având ca obiect suspendarea executării silite, instanţa constată că acesta nu a fost timbrat conform art. 3 lit. e) din Legea nr. 146/1997, modificată, şi a făcut aplicarea art. 20 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Faţă de cele reţinute mai sus, instanţa a admis, în parte, contestaţia. în baza art. 404 alin. (1) C. proc. civ., a anulat în totalitate formele de executare efectuate în dosarul nr. 36/2003, aparţinând B.E.J. V.G., şi a anulat capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării silite, ca netimbrat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Titlu executoriu. Desfiinţare. Executare silită. Consecinţe