Filă cec. Contestaţie privitoare la titlul executoriu. Cerere de suspendare provizorie a executării silite. Ordonanţă preşedinţială

C. proc. civ., art. 372, art. 403 alin. (4), art. 581

Executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Cecul este un instrument de plată, încorporând creanţa şi, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

Susţinerile formulate de contestatoare cu privire la inexistenţa titlului nu îndreptăţesc admiterea cererii de suspendare provizorie a executării silite, dat fiind faptul că la dosarul de executare, creditoarea a depus cecul învestit cu formulă executorie.

Jud. sect. 3 Bucureşti, sentinţa civilă nr. 361 din 20 ianuarie 2004,

nepublicată

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 19 ianuarie 2003, SC P. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC L. SA, a solicitat suspendarea provizorie a executării silite până la soluţionarea cererii de suspendare a executării formulate în cadrul contestaţiei la executare.

în motivare, a arătat că pârâta a solicitat executarea silită împotriva contestatorului, pretinzând plata sumei 7.793.630.800 lei, deşi acesta nu o datora. Executarea silită face obiectul dosarului de executare nr. 461/2003 al

B.E.J. V.G. şi are ca obiect poprire în mâinile mai multor terţi popriţi. Precizează reclamantul că creditoarea nu are un titlu executoriu care să îi dea dreptul de a solicita executarea silită şi, în acest fel, poprirea conturilor pune societatea în situaţia de a nu mai funcţiona. în prezent, pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti se află dosarul nr. 65/2004, având ca obiect contestaţie la executare formulată de reclamant, împotriva executării silite începute la solicitarea creditoarei SC L. SA. în drept, a invocat art. 581 C. proc. civ. în dovedire, a depus la dosar: procesul-verbal, fila cec, copia contestaţiei la executare şi certificat de grefă. Instanţa a dispus ataşarea dosarelor de executare nr. 4779/2003, nr. 4780/2003, nr. 4781/2003 şi nr. 4782/2003.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine că executarea silită atacată are ca obiect poprire pe conturile reclamantului în mâinile terţilor popriţi L. S.A. Raiffeisen Bank SA, Banca I.Ţ. şi Banca Românească SA în baza filei cec emisă la 15 septembrie 2003, până la concurenţa sumei de 6.804.615.017 lei. Executarea silită a fost încuviinţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti prin încheierile din camera de consiliu, de la 2 decembrie 2003, pronunţate în dosarele nr. 4779/2003, nr. 4780/2003, nr. 4781/2003 şi nr. 4782/2003. Susţine reclamantul, ca temei al prezentei cereri, că creditoarea nu deţine un titlu executoriu care să îi permită declanşarea executării silite.

Instanţa reţine că titlul executoriu produs de creditoare este fila cec emisă de reclamant la data de 15 septembrie 2003, învestită cu formulă executorie de către Judecătoria sectorului 3 Bucureşti. Conform art. 403 alin. (4) C. proc. civ., în cazuri urgente, instanţa poate dispune suspendarea provizorie a executării silite pe cale de ordonanţă preşedinţială, până la soluţionarea de către instanţă a cererii de suspendare a executării pe calea dreptului comun. Cercetând aparenţa dreptului invocat de reclamant, văzând şi dispoziţiile art. 581 C. proc. civ., instanţa constată că, în speţă, nu este justificată urgenţa luării unei asemenea măsuri.

Astfel, susţinerile reclamantului cu privire la inexistenţa titlului nu sunt întemeiate, dat fiind faptul că la dosarul de executare, creditoarea a depus titlul învestit cu formulă executorie, în baza căruia s-a declanşat executarea silită. Eventualele apărări de fond ale reclamantului cu privire la acest titlu executoriu nu pot fi analizate pe calea ordonanţei preşedinţiale, urmând să fie avute în vedere la soluţionarea contestaţiei la executare.

Pe cale de consecinţă, instanţa a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru suspendarea provizorie a executării silite şi, în baza art. 403 alin. (4) C. proc. civ., coroborat cu art. 581 C. proc. civ., cererea contestatoarei a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Filă cec. Contestaţie privitoare la titlul executoriu. Cerere de suspendare provizorie a executării silite. Ordonanţă preşedinţială