Titluri executorii emise în baza unor titluri de creanţă care au fost supuse cenzurii instanţei de contencios administrativ. Contestaţie la executare. Conflict negativ de competenţă

Competenţa soluţionării contestaţiei împotriva titlului executoriu emis în baza deciziilor de impunere (titlurilor de creanţă) – chiar dacă aceste decizii au fost supuse cenzurii instanţei de contencios administrativ – nu revine, în temeiul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, instanţei de contencios administrativ, ci, potrivit art. 172 alin. (4) C.proc.fisc., instanţei judecătoreşti competente. Potrivit art. 400 alin. (1) C.proc.civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, iar potrivit art. 373 alin. (2) C.proc.civ., instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, Sentinţa nr. 73 din 10 noiembrie 2008

La Judecătoria Piatra-Neamț s-a înregistrat, sub nr. 11045/21.12.2006, contestația la executare formulată de S.P. Societate Cooperativă Meșteșugărească împotriva titlului executoriu nr. 9768-E/12.12.2006 emis de Consiliul Local - Direcția de Taxe și Impozite Piatra-Neamț, solicitându-se anularea acestui titlu.

în motivarea contestației contestatoarea a susținut, în esență, că titlul executoriu a fost emis pentru obligații fiscale stabilite pentru anul 2005 și care au făcut obiectul dosarului nr. 1615/CF/2005 soluționat de Tribunalul Neamț, prin sentința civilă nr. 29/CF/2006; că aceste obligații trebuiau să fie compensate cu cele stabilite prin decizia de impunere pentru anul 2004 și anulate de Tribunalul Neamț prin sentința civilă nr. 3/CF/2005; că pentru anul 2006 societatea și-a achitat obligațiile fiscale de bază, fără debitele referitoare la lipsa de folosință a terenului. Deși pârâta nu are temei legal pentru taxa pentru lipsa de folosință a terenului, a impus societății astfel de obligații fiscale.

La termenul din 24.01.2007 contestatoarea a formulat precizări cu privire la aceeași obligație fiscală în discuție, respectiv taxa pentru lipsa folosinței terenurilor, susținând că intimata i-a creat în acest mod un prejudiciu în sumă de 133.906 lei.

Prin încheierea pronunțată la data de 30.01.2007, Judecătoria Piatra-Neamț a suspendat judecarea contestației, în temeiul art. 244 pct. 1 C.proc.civ., motivat de faptul că pe rolul Tribunalului Neamț - secția comercială și de contencios administrativ se află dosarul nr. 2571/CF/2006, având ca obiect contestația formulată împotriva deciziei de impunere.

După soluționarea dosarului 1129/103/2006, contestatoarea a solicitat, la data de 27.07.2007, repunerea cauzei pe rol, iar prin cererea formulată la data de 11.09.2007 a solicitat următoarele:

- admiterea contestației împotriva titlului executoriu nr. 9768-E/12.12.2006;

anularea acestui titlu executoriu ca nelegal;

obligarea intimatei Direcția de Taxe și Impozite Piatra - Neamț să-i restituie suma de 62.187 lei reprezentând taxa pentru lipsa folosinței terenurilor pe anul 2005 și să-i plătească cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 852/20.02.2008, Judecătoria Piatra-Neamț și-a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Tribunalului Neamț - secția comercială și de contencios administrativ.

Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, competența de a soluționa, în fond, litigiile privind actele administrative emise de autoritățile publice locale care privesc taxe și impozite, se soluționează de tribunalele administrativ-fiscale.

în cauză, obiectul capătului principal de cerere îl constituie anularea titlului executoriu nr. 9768-E din data de 12.12.2006 emis de Direcția de Taxe și Impozite a municipiului Piatra-Neamț, care constituie un act administrativ-fiscal prin care a stabilit o obligație fiscală în sarcina contestatoarei, respectiv de plată a unei taxe de concesiune pentru anul 2005 și penalități de întârziere aferente.

Pentru cel de-al doilea capăt de cerere având ca obiect obligarea intimatei la restituirea sumei de 62.187 de lei, reprezentând impunere fără temei legal, operează prorogarea legală de competență, potrivit art. 17 C.proc.civ.

La Tribunalul Neamț cauza a fost înregistrată sub nr. 2274/ 279/2006 din 20.03.2008. La termenul din 23.04.2008 intimatul Consiliul Local Piatra-Neamț - Direcția de Taxe și Impozite a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Neamț - secția comercială și de contencios administrativ; excepția a fost susținută și prin cererea scrisă depusă ulterior, pentru termenul din 20.06.2008.

Prin sentința civilă nr. 75/CF/26.09.2008, Tribunalul Neamț a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Neamț - secția de contencios administrativ și fiscal, invocată de intimat; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei P. Neamț; a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Neamț și Judecătoria P. Neamț și a sesizat Curtea de Apel Bacău pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Obiectul acțiunii, astfel cum a fost precizată, este o contestație la executarea silită, formulată împotriva unor acte de executare emise de către intimată, respectiv titlul executoriu 9768-E/l2.12.2006. Prin urmare, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, ci dispozițiile art. 400 C.proc.civ. coroborate cu cele ale art. 172 alin. (1) și (4) C.proc.fisc., întrucât prin aceste din urmă dispoziții nu s-a stabilit o competență imperativă; în lipsa acesteia, competența de soluționare revine instanței de drept comun, care în cauză este Judecătoria Piatra-Neamț.

Având a se pronunța, în temeiul art. 22 alin. (2) și (5) C.proc.civ., asupra conflictului negativ creat între Judecătoria Piatra-Neamț și Tribunalul Neamț, Curtea de apel constată următoarele:

Judecătoria Piatra-Neamț a fost învestită de S.P. Societate Cooperativă Meșteșugărească cu soluționarea unei contestații împotriva unor acte de executare silită efectuate de intimata Consiliul Local Piatra-Neamț - Direcția de Taxe și Impozite conform procedurii reglementate de Codul de procedură fiscală. Astfel, contestatoarea a contestat și a solicitat anularea titlului executoriu nr. 9768-E/12.12.2006 și restituirea sumei de 62.187 lei reprezentând taxa pentru lipsa folosinței terenurilor.

Potrivit susținerilor intimatei, titlul executoriu nr. 9768-E/12.12.2006 a fost emis avându-se în vedere deciziile de impunere nr. 4912 E/10.03.2005, nr. 1868 E/14.03.2006, nr. 9777 D/13.04.2006 și nr. 22888 D/13.09.2006, decizii depuse de intimată la dosarul Judecătoriei Piatra-Neamț.

Aceste decizii de impunere constituie acte administrativ-fiscale în sensul art. 41 C.proc.fisc. și se emit de organele fiscale competente potrivit art. 86 C.proc.fisc.

Urmându-se procedura reglementată de art. 205-218 C.proc.civ., ajung să fie supuse controlului instanței de contencios administrativ doar titlul de creanță și alte acte administrativ-fiscale, iar nu titlurile executorii.

Titlul de creanță este definit prin art. 110 alin. (3) C.proc.fisc. ca fiind actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele fiscale sau de persoanele îndreptățite potrivit legii. Prin Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală aprobate prin H.G. nr. 1050/2004 - pct. 107.1 lit. a) - decizia de impunere emisă de organele competente este un astfel de titlu de creanță.

Titlul executoriu este reglementat prin art. 141 C.proc.fisc., alin. (2) prevăzând că titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege; alin. (3) prevede că modificarea titlului de creanță atrage și modificarea titlului executoriu în mod corespunzător.

în cauză, titlurile de creanță - respectiv deciziile de impunere nr. 4912 E/10.03.2005, nr. 1868 E/14.03.2006, nr. 9777 D/13.04.2006 și nr. 22888 D/13.09.2006 - sunt cenzurabile pe calea contenciosului administrativ. De aceea, contestatoarea le-a și contestat pe această cale; astfel, decizia de impunere nr. 4912 E/10.03.2005 a făcut obiectul dosarului nr. 1615/CF/2005 al Tribunalului Neamț, iar deciziile de impunere nr.1868 E/14.03.2006 și nr. 9777 D/13.04.2006 au făcut obiectul dosarului nr. 2751/CF/2006 (1129/103/2006), instanțele de contencios administrativ pronunțându-se asupra legalității acestor decizii. Chiar dacă nu s-ar fi pronunțat asupra deciziilor de impunere, acestea deveneau titluri executorii, iar legalitatea lor nu mai putea fi repusă în discuție în fața nici unei instanțe.

Invocând tocmai faptul că, prin soluțiile pronunțate de instanțele de contencios administrativ, titlurile de creanță au fost anulate, în tot sau în parte, contestatoarea a formulat contestația împotriva titlului executoriu emis în baza deciziilor de impunere (titlurilor de creanță).

Competența de a soluționa o astfel de contestație la executare revine, potrivit art. 172 alin. (4) C.proc.fisc., instanței judecătorești competente. Potrivit art. 400 alin. (1) C.proc.civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, iar potrivit art. 373 alin. (2) C.proc.civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Prin urmare, competența de soluționare a contestației la executare revine judecătoriei, dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 nefiind aplicabile întrucât ceea ce se contestă nu este o hotărâre judecătorească pronunțată de instanța de contencios administrativ, ci un titlu executoriu emis în baza unor titluri de creanță examinate de instanța de contencios administrativ.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Titluri executorii emise în baza unor titluri de creanţă care au fost supuse cenzurii instanţei de contencios administrativ. Contestaţie la executare. Conflict negativ de competenţă