Legalitatea căilor de atac. Nerespectare. Consecinţe
| Comentarii |
|
Legalitatea căilor de atac impune consecinţa că menţiunea greşită făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părţilor o cale de atac pe care legea însăşi nu a prevăzut-o sau, dimpotrivă, nu îi răpeşte părţii calea de atac pe care legea i-a conferit-o. Ca urmare, hotărârea recurată dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 2821C.proc.civ., referitoare la hotărârile care nu sunt susceptibile de apel, este lovită de nulitate, ceea ce atrage reformarea (casarea) ei pentru calificarea greşită a căii de atac şi alcătuirea instanţei contrar dispoziţiilor legale (art. 304 pct. 1 C.proc.civ.).
Secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 390 din 10 decembrie 2008
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. 669/212/2005, reclamanții I.A.M. și D.I.N. au chemat în judecată pe pârâții A.P., D.V. și Fundația S.V., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate că reclamanții au un drept de proprietate asupra terenului situat în extravilanul mun. Constanța, jud. Constanța sola 28 parcela A 157/9/3 în suprafață de 3.977 mp, pârâta Fundația S.V. nu are nici un drept de proprietate asupra terenului individualizat mai sus și să dispună rectificarea corespunzătoare în înregistrările de Carte Funciară în sensul înscrierii pe numele reclamanților a dreptului de proprietate asupra terenului descris mai sus.
în susținerea cererii arată că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 521/12.03.2004 la BNP J.B., reclamanții au cumpărat de la pârâtul A.P. terenul situat în extravilanul municipiului Constanța în suprafață de 3.977 mp constituind lotul 1 sola 28 parcela A 157/9/3 din totalul de 8.500 mp. Vânzătorul A.P. dobândise dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 8.500 mp de la pârâtul D.V., prin contractul de schimb autentificat sub nr. 4009/03.09.1998 BNP V.P., transcris la Judecătoria Constanța sub nr. 12120/12121/04.09.1998.
Precizează că, ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 750/20.05.1999 BNP D.R.L. și transcris la Judecătoria Constanța sub nr. 8516/21.05.1999, pârâtul D.V. a vândut pârâtei Fundația S.V. în totalitate terenul în suprafață de 28.000 mp situat în extravilanul municipiului Constanța, sola 28 parcela A 157/9, deși în urma schimbului efectuat anterior cu pârâtul A.P., nu mai avea în proprietate decât 19.500 mp.
Totodată, menționează că Biroul de Carte Funciară a refuzat reclamanților înscrierea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 3.977 mp alipit cu un alt teren proprietatea acestora, în suprafață de 4.257 mp, în total imobilul unitar de 8.234 mp conform actului de alipire autentificat la BNP J.B. sub nr. 918/20.04.2005.
Pârâtul A.P. a formulat întâmpinare, solicitând admiterea acțiunii, susținând că pârâtul D.V. a înstrăinat de două ori același teren, o dată prin schimb și a doua oară prin contract de vânzare-cumpărare.
Pârâta Fundația S.V. nu a formulat întâmpinare, solicitând prin cerere precizarea temeiului juridic al cererii formulate de reclamanți.
Urmare a decesului pârâtului D.V., dovedit cu certificatul de deces seria DM nr. 477301, în ședința publică din 7.12.2005 instanța a încuviințat cererea formulată de reclamanți și a dispus introducerea în cauză a moștenitorului acestuia, D.I., calitate dovedită cu certificatul de moștenitor nr. 13/18.05.2000 BNP D.R.L.
Pentru termenul de judecată din 22.02.2006 reclamanții au formulat precizări, arătând că acțiunea formulată este o acțiune în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 111 C.proc.civ.
Prin încheierea din 29.03.2006, instanța a respins ca fiind neîntemeiată excepția inadmisibilității formulării acțiunii în constatare, invocată din oficiu în baza dispozițiilor art. 111 C.proc.civ.
S-a reținut în acest sens că imobilul ce face obiectul litigiului se află în posesia reclamanților, preluarea în proprietate și posesie făcându-se la data autentificării și semnării contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 521/12.03.2004, astfel că reclamanții nu au deschisă calea acțiunii în realizarea dreptului.
în cauză au fost administrate proba cu înscrisuri, interogatoriu, expertiza topo având ca obiect identificarea terenului reclamanților în suprafață de 3.977 mp prin măsurători, vecinătăți, pe baza actelor de proprietate; deși legal citată cu mențiunea „personal la interogatoriu”, pârâta D.I. nu s-a prezentat, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 225 C.proc.civ.
în ședința publică din 15.10.2007 reclamanții au invocat excepția nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 750/20.05.1999 BNP D.R.L., excepție motivată și în scris, solicitând admiterea excepției și desființarea contractului menționat.
S-a susținut în acest sens că încheierea contractului precizat s-a realizat cu încălcarea principiului specialității capacității de folosință a persoanei juridice consacrat de art. 34 din Decretul nr. 31/1954 și a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 21/1996.
Prin sentința civilă nr. 16932/17.12.2007, Judecătoria Constanța a admis excepția nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 750/20.05.1999 BNP D.R.L. Totodată, s-a admis cererea formulată de reclamanții I.A.M. si D.I.N. în contradictoriu cu pârâții A.P., D.I. și Fundația S.V. Constanța, astfel cum a fost precizată, și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 750/20.05.1999 BNP D.R.
S-a constatat că dreptul de proprietate asupra terenului situat în extravilanul municipiului Constanța, jud. Constanța, sola 28, parcela 157/9/3, în suprafață de 3.977 mp aparține reclamanților.
împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel pârâta Fundația S.V., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 285/19.05.2008, Tribunalul Constanța a respins apelul reclamanților ca nefondat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut, în esență, că actul de vânzare-cumpărare nr. 8516/21.05.1999 a fost încheiat cu încălcarea principiului specialității capacității de folosință al pârâtei la momentul perfectării contractului, situație în care acesta este lovit de nulitate, reclamanții fiind singurele persoane care sunt titularii dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 521/12.03.2004 autentificat de BNP J.B.
împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs Fundația S.V., care a criticat-o pentru nelegalitate conform art. 304 pct. 9 C.proc.civ., sub aspectul soluționării excepției de inadmisibilitate a acțiunii în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 111 C.proc.civ., cât și sub aspectul soluționării excepției nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 750, în referire la încălcarea principiului specialității capacității de folosință a persoanelor juridice cumpărătoare.
Din oficiu, instanța de recurs a invocat excepția nulității hotărârii atacate, în raport de prevederile art. 304 pct. 1, coroborat cu art. 2821C.proc.civ., pentru calificarea greșită a căii de atac, căreia îi era supusă hotărârea fondului și pentru neconstituirea legală a completului de judecată.
Prin concluziile scrise depuse de intimatul pârât A.P., s-a solicitat repunerea pe rol a cauzei pentru a pune în discuție inadmisibilitatea recursului, în raport de excepția de nulitate a hotărârii invocată de instanță din oficiu. Instanța de recurs a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, întrucât intimatul pârât nu a invocat o apărare sau o excepție nouă, nesupusă dezbaterii contradictorii a părților, ci în realitate preconizează ca în urma soluționării excepției invocate de instanța de recurs, din oficiu, în temeiul art. 304 pct. 1 C.proc.civ., coroborat cu art. 2821C.proc.civ., să se respingă prezentul recurs ca inadmisibil, motivat de faptul că singura cale de atac căreia îi era supusă sentința Judecătoriei Constanța, a fost deja soluționată de Tribunalul Constanța.
Analizând cu prioritate excepția invocată de instanța de recurs din oficiu, conform art. 1371alin. (1) C.proc.civ., se rețin următoarele:
în conformitate cu prevederile art. 299 C.proc.civ.:
„Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului. Dispozițiile art. 282 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător. Recursul se soluționează de către instanța imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel”.
Totodată, dispozițiile art. 2821C.proc.civ. instituie o excepție de la regula conform căreia, hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanță de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel, stabilind că: „Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială, acțiunile posesorii, precum și cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii și în alte cazuri prevăzute de lege. Hotărârile instanțelor judecătorești prin care se soluționează plângerile împotriva hotărârilor autorităților administrației publice cu activitate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate nu sunt supuse apelului, dacă legea nu prevede altfel”.
Din analiza acestor norme legale rezultă că obiectul recursului, cale extraordinară de atac, este reglementat în mod expres, fie în legea de procedură civilă, fie în legi speciale.
în acest context, exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite prin lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.
Legalitatea căilor de atac este totodată și o regulă cu valoare de principiu constituțional, consacrat în art. 129 din Legea fundamentală, conform căruia: „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.
Prin urmare, proclamând dreptul părților interesate și al Ministerului Public de a ataca hotărârile judecătorești, textul constituțional arată, însă, că aceasta se poate face numai „în condițiile legii”, evocând astfel nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac al hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căilor de atac implică totodată și consecința că mențiunea greșită făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși n-a prevăzut-o sau, dimpotrivă, nu-i răpește părții calea de atac pe care legea i-a conferit-o.
în acest sens, calificarea greșită de către instanță a cererii introductive ori a căii de atac exercitate și, pe cale de consecință, pronunțarea unei hotărâri judecătorești corespunzătoare acestei calificări, nu poate răpi dreptul părții la respectiva cale de atac, întrucât căile de atac nu sunt cele menționate în hotărârea atacată, ci acelea prevăzute de lege.
în speță, se constată că erau aplicabile dispozițiile art. 2821C.proc.civ.; termenul de „litigiu” folosit de legiuitor prin art. 2821C.proc.civ., desemnează toate acțiunile cu caracter patrimonial, calificate ca atare de doctrină și jurisprudența în materie, prin raportare la obiectul acestora, care privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.
Litigiul dedus judecății în speță are ca obiect constatarea existenței unui drept de proprietate al reclamanților I.A.M. și D.I.N. asupra terenului situat în extravilanul municipiului Constanța, jud. Constanța, sola 28, parcela A 157/9/3, în suprafață de 3.977 mp; terenul a fost evaluat de reclamanți la valoarea de 5.500.000 ROL, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 521/2004, valoare ce nu a fost contestată de celelalte părți din proces.
Decizia civilă nr. 32/09.06.2008, pronunțată într-un recurs în interesul legii de I.C.C.J., a statuat că dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 282 alin. (1) C.proc.civ. se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea și rezilierea unor acte juridice, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare. Intenția legiuitorului în actuala reglementare a art. 2821alin. (1) C.proc.civ., a fost aceea de a extinde sfera de aplicare a acestor dispoziții legale prin includerea tuturor litigiilor patrimoniale evaluabile în bani, indiferent dacă acestea vizează acțiuni în realizarea dreptului, acțiuni în constituire sau de transformare, acțiuni personale, reale sau mixte etc., singura condiție impusă fiind aceea ca obiectul litigiului să aibă o valoare de până la 100.000 inclusiv.
Rezultă, deci, că acțiunea reclamanților privește un drept real imobiliar, deci are un caracter patrimonial, este evaluabilă în bani, valoarea imobilului inferioară sumei de 100.000 lei, situație în care hotărârea primei instanțe este supusă căii de atac a recursului, conform art. 2821C.proc.civ.
împrejurarea că tribunalul a calificat greșit calea de atac exercitată de reclamant împotriva sentinței judecătorești și a soluționat dosarul în apel, nu poate conduce la concluzia încălcării principiului unicității căii de atac, cu consecința inadmisibilității prezentului recurs, cum în mod eronat a susținut intimatul; o asemenea constatare ar echivala cu nesocotirea legii procesual civile atât sub aspectul determinării căilor de atac, cât și al condițiilor formale, legal prevăzute, referitoare la desfășurarea judecății și la compunerea completului de judecată în fiecare fază a controlului judiciar.
Admiterea atacării hotărârii judecătorești cu o altă cale de atac decât aceea stabilită de lege constituie o încălcare a principiului legalității acestora, consacrat de legea procesual civilă în concordanță cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, care satisface exigențele art. 21 din Legea fundamentală, privind liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, reglementate prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; respectarea acestui principiu obligă și la exercitarea controlului judiciar în conformitate cu normele specifice fiecărei căi de atac, referitoare la compunerea completului de judecată și la desfășurarea judecății, pentru că, în caz contrar, hotărârea este lovită de nulitate, fiind pronunțată cu încălcarea formelor procedurale impuse în mod imperativ de legiuitor.
De altfel, este evident că decizia pronunțată de către tribunal în aceste circumstanțe încalcă normele legale imperative privind compunerea instanței, fiind incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 1 C.proc.civ.
în caz contrar, soluția inadmisibilității recursului nu întrunește exigențele impuse de art. 6 din Convenție, referitor la garanțiile unui proces echitabil.
Instanța europeană a decis în mod constant că limitările dreptului de acces la un tribunal - componentă a garanțiilor menționate - cuprinse în marja de apreciere, lăsată de prevederile Convenției și de jurisprudența organelor sale la dispoziția statelor, cuprind și condițiile în care poate fi atacată o hotărâre a unei instanțe de fond.
în măsura în care neîndeplinirea unei asemenea condiții nu se datorează culpei titularului exercițiului căii de atac, el nu poate fi decăzut din posibilitatea de a o pune în realizare.
De altfel, o interpretare extrem de riguroasă făcută de jurisdicțiile interne unei reguli procedurale ce poate avea drept consecință privarea părților de punerea în valoare a dreptului lor de acces la un tribunal, sub forma imposibilității intentării unei căi de atac împotriva unei hotărâri a unei instanțe inferioare, reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 6 parag. 1 din Convenție.
Așa fiind, nu poate fi reținută inadmisibilitatea recursului cu soluționarea căruia a fost învestită Curtea în speța de față, deoarece calificarea greșită a căii de atac de către instanța care a exercitat controlul judiciar asupra hotărârii pronunțate în fond nu poate avea drept consecință înlăturarea dreptului părții de a exercita toate mijloacele procesuale stabilite de lege pentru a obține protecția dreptului său cu respectarea normelor de procedură specifice fiecărei căi de atac, iar recunoașterea caracterului irevocabil al unei asemenea hotărâri nu se poate realiza decât cu încălcarea acestor dispoziții, ce au caracter imperativ.
Pentru ipoteza mențiunii greșite din dispozitivul hotărârii atacate prin care se răpește părții dreptul la o cale legală de atac, a se vedea: C.A. Suceava, Secția civilă, decizia nr. 303/2007, publicată în Buletinul Curților de Apel nr. 2/2008, p. 93.
| ← Judecata. Cerere de lipsă de apărare. Excepţia de netimbrare... | Nemotivarea hotărârii. Casarea acesteia → |
|---|
