uzucapiune; excepţia autorităţii de lucru judecat

Judecătoria MANGALIA Sentinţă civilă nr. 646 din data de 30.04.2015

Procedând la soluționarea excepției autorității de lucru judecat, instanța reține că a fost învestită de către reclamanți cu o acțiune având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra suprafeței de 53 m.p. teren situată în Mangalia str. …… ca efect al uzucapiunii de 30 de ani prin joncțiunea posesiilor, în contradictoriu cu pârâtul MMP.

Instanța mai reține că o cerere de chemare în judecată similară, având același obiect, aceeași cauză și ca părți pe cei doi reclamanți și pârâții N și N, MM și CLM, a făcut obiectul dosarului civil nr. … al Judecătoriei Mangalia și a fost soluționată prin sentința civilă nr. 1432/C/19.07.2007 pronunțată în acel dosar, devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 927/09.10.2007 a Tribunalului Constanța, prin care s-a respins în mod irevocabil cererea reclamanților.

În considerentele sentinței civile nr. 1432/C/19.07.2007 s-a apreciat că foștii proprietari, N și N, " s-au extins"; cu 53 mp în dauna MM prin ocuparea abuzivă a aleii de acces dintre str. ……. și Aleea cetății care este domeniu privat al localității Mangalia și nici reclamanții și nici numiții N și N nu au demonstrat că această suprafață de teren de 53 m.p au dobândit-o legal, cu just titlu cu atât mai mult cu cât foștii proprietari, familia S a avut în folosință veșnică acest imobil și nu în proprietate, așa cum rezultă din decizia nr. … a fostului Sfat Popular al orașului MANGALIA, suprafața totală fiind de 200 mp din care foștii proprietari au vândut diverse suprafețe de-a lungul timpului. A mai apreciat instanța că singurii care ar fi putut invoca joncțiunea posesiilor erau vânzătoarele S și T dar acest lucru era posibil numai până în anul vânzării imobilului respectiv 1997 întrucât este necesar ca cel ce invocă joncțiunea posesiei sale cu cea a autorului său, să aibă efectiv posesia imobilului în momentul în care o invocă.

Potrivit dispozițiilor art. 430 C.pr.civ.: Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Conform art. 431 C.pr.civ.: Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă

Puterea (sau autoritatea) lucrului judecat are la bază două reguli fundamentale, și anume cea potrivit căreia o cerere nu poate fi judecată definitiv decât o singură dată și aceea că soluția cuprinsă într-o hotărâre este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre, iar pentru a verifica dacă există puterea de lucru judecat trebuie analizată tripla identitate de elemente care o caracterizează, respectiv de părți, de obiect și de cauză.

În speță, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textele legale menționate anterior cu privire la tripla identitate de elemente care caracterizează puterea de lucru judecat câtă vreme cererea care face obiectul prezentei pricini are ca părți pe reclamanți și pe unul dintre pârâții din dosarului civil nr. …. al Judecătoriei Mangalia, respectiv MMP, același obiect - dobândirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 53 m.p. teren situată în Mangalia str. …….și aceeași cauză - constatarea intervenirii uzucapiunii de 30 de ani prin joncțiunea posesiei reclamanților cu cea a autorilor lor, ca și cea care a format obiectul dosarului civil nr. ……… al Judecătoriei Mangalia.

Pentru considerentele expuse, instanța va admite excepția autorității de lucru judecat, invocată de către pârât și va respinge cererea formulată de reclamanții B și B în contradictoriu cu pârâtul M M, întrucât există autoritate de lucru judecat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre uzucapiune; excepţia autorităţii de lucru judecat