Uzucapiunea de 10-20 ani. Posesie. Antecontract de vânzare-cumpărare. Just titlu
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1897 Legea nr. 58/1976'> Legea nr. 59/1974
în perioada 1974-1989 dobândirea dreptului de proprietate prin prescripţie achizitivă nu era posibilă conform prevederilor Legilor nr. 58/1976 şi nr. 59/1974 şi, în plus, înscrisul sub semnătură privată (intitulat chitanţă) nu reprezintă un just titlu în sensul art. 1897 C. civ.
C.S.J., Secţia civilă, decizia nr. 2352 din 8 mai 2001,
în P.R. nr. 1/2002
Prin cererea înregistrată la data de 26 ianuarie 1999 pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, sub nr. 1772, reclamantul Ş.F. a chemat în judecată pe pârâta L.V. solicitând să constate că este proprietarul imobilului situat în Bucureşti, str. T. nr. 28, sector 2 (ulterior la termenul din 8 iunie 1999 a făcut precizarea că este vorba de imobilul din str. T. nr. 2 B) compus din teren în suprafaţă de 300 mp şi construcţie compusă din hol, o încăpere, W.C. şi două anexe, să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare pentru imobilul pe care l-a cumpărat la data de 9 martie 1975 (încheind o chitanţă sub semnătură privată), să constate că este constructor de bună-credinţă pentru camerele notate pe planul (anexă) cu nr. 1-2, 6-8, să constate că, în orice caz, s-a împlinit termenul de prescripţie achizitivă.
In motivarea acţiunii reclamantul arată că a cumpărat de la pârâtă la data de 9 martie 1975 imobilul, încheind o chitanţă sub semnătură privată, iar imobilul pe carc l-a cumpărat era compus numai din camerele notate pc plan 3-5 şi holul, iar ulterior a construit camerele notate pe plan 1-2 şi 6-8, şi că a folosit de la achiziţionare, permanent, acest imobil.
Se mai arată cu privire la încheierea actului în formă autentică că, iniţial, nu avea domiciliu în Bucureşti, apoi că nu a avut banii necesari întocmirii actului şi că ambele părţi au neglijat întocmirea actului.
!> Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale (B. Of. 135 din 1 noiembrie 1974) a fost abrogată prin art. 1, pct. 3 din Dcerctul-lcgc nr. 1/1989 (M. Of. nr. 4 din 27 decembrie 1989).
Instanţa a reţinut că valoarea imobilului este mai mare de 150.000 de lei.
Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 12037 din 21 septembrie 1999, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Instanţa de fond a reţinut că pârâta (vânzătoarea imobilului) nu era proprietara acestuia întrucât certificatul de moştenitor nu poate constitui titlu de proprietate.
A reţinut, de asemenea, că reclamantul nu poate fi considerat nici constructor de bună-credinţă a încăperilor indicate în acţiune (care s-au adăugat la vechiul imobil) pentru că această calitate se constată în raport cu proprietarul terenului, or pârâta nu este proprietara terenului.
In ceea ce priveşte împlinirea termenului de prescripţie achizitivă, s-a reţinut de către instanţă că în perioada 1974-1989 acest mod de dobândire a proprietăţii nu era posibil datorită prevederilor legale nr. 58/1976 şi nr. 59/1974 şi, în plus, înscrisul sub semnătură privată (intitulat chitanţă) nu reprezintă un just titlu în sensul art. 1897 C. civ.
Un alt considerent pentru respingerea acţiunii a fost şi acela în legătură cu faptul că nu a existat o precizare în scris cu privire la adresa la care este situat în realitate imobilul.
Tribunalul Bucureşti, Secţia IlI-a, prin sentinţa civilă nr. 98 din 26 ianuarie 2000, a respins acţiunea formulată de reclamant ca nefondată.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicic.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a, prin decizia civilă nr. 426 din 11 septembrie 2000, a respins apelul ca nefondat.
împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs susţinând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Este de reţinut în primul rând că, în principiu, instanţa poate să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare în cazul în care, deşi bunul se mai găseşte în patrimoniul vânzătorului, acesta refuză perfectarea actelor în formă autentică.
In consecinţă, prin pronunţarea unei asemenea hotărâri, instanţa nu face decât să suplinească consimţământul uneia din părţi la încheierea actului de vânzare în formă autentică şi, ca atare, este necesar ca toate celelalte condiţii necesare încheierii contractului de vânzare-cumpărare să fie îndeplinite.
Instanţele de fond şi apel au reţinut corect că acestc condiţii nu sunt îndeplinite, astfel:
In primul rând nu există dovada titlului de proprietate al vân-zătoarei-pârâte asupra imobilului, certificatul de moştenitor neconstituind titlu de proprietate
In al doilea rând nu s-a făcut dovada plăţii integrale a preţului imobilului; susţinerile recurentului că pârâta a recunoscut la interogator că a primit integral preţul sunt inexacte neexistând o asemenea recunoaştere la interogator. Neîndeplinirea acestor condiţii conduce la respingerea acestei cereri.
De altfel, este de reţinut şi un alt aspect esenţial - al lipsei de interes (în sens juridic) al reclamantului pentru cererea sa de a se pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare întrucât nu s-a făcut în cauză nicio dovadă că pârâta s-ar fi opus la încheierea actelor în formă autentică.
De altfel, motivele invocate de reclamant cu privire la această cerere, chiar în motivarea acţiunii, că nu a încheiat actele din „lipsa banilor” sau că „ambele părţi au neglijat” nu pot determina instanţa să admită cererca.
De menţionat că pârâta (răspunsul la întrebarea 6 din interogator) este de acord ca vânzarea să fie perfectată.
Nici susţinerea recurentului în legătură cu faptul că instanţa de fond a pronunţat o soluţie bazată pe o gravă eroare de fapt nu este întemeiată întrucât şi instanţa de fond a analizat cu o amplă motivare toate cererile din acţiunea reclamantului, reţinând corect că acţiunea nu este întemeiată.
| ← Uzucapiunea de 10-20 ani. Edificarea unei construcţii pe... | Uzucapiunea de 10-20 ani. Posesia exercitată în baza unui... → |
|---|
Vă rog să îmi dați o informație.
Soacra mea a cumpărat mai demult o casă lângă Arad.
Înțelegerea cu propritarul a fost (conform unei chitanțe de mână...) că pe lângă casa achiziționată a plătit și pentru un mic teren alăturat. Acest teren are un alt număr de top și atunci când a făcut actul de vânzare cumpărare (prin anii ”70) nu putea să aibă două proprietăți.
De atunci locuiește acolo și folosește și acel loc.
Poate să beneficieze de dreptul de uzucapiune?
Ce trebuie să facă?
Mulțumesc!
Cu stimă,
Mircea Boran