Uzucapiunea de 10-20 ani. Condiţii pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune. Just titlu
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1897, art. 1890, art. 1895
Legea nr. 18/1991
Uzucapiunea, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate, presupune întrunirea a două condiţii speciale: posesia să se întemeieze pe un just titlu şi să fie de bună-credinţă. Prin just titlu, conform prevederilor art. 1895 C. civ. se înţelege orice act juridic translativ de proprietate, care provine de la altcineva decât adevăratul proprietar, pentru că în caz contrar actul ar fi suficient prin el însuşi pentru a opera transferul de proprietate.
Prin decizia nr. 111/1980 nu s-a pus problema realizării unui transfer al proprietăţii de la fosta întreprindere Agricolă de Stat (menţionată ca proprietară a terenului) către reclamanţi, precizându-se în mod neechivoc faptul că terenul a fost dat „în folosinţa” membrilor Asociaţiei nr. 1 a cultivatorilor de legume, astfel că în cauză nu este întrunită condiţia „justei cauze” pretinsă de art. 1895 C. civ., iar această împrejurare este suficientă pentru a conduce la respingerea acţiunii reclamanţilor.
C.A. Târgu Mureş, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 572 din 12 mai 2006,
Prin sentinţa civilă nr. 1592 din 25 noiembrie 2004, pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în urma declinării competenţei de către Tribunalul Harghita (prin sentinţa civilă nr. 889 din 7 septembrie 2004), a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţi prin mandatar R.M., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Miercurea Ciuc, pentru atribuirea în proprietate a terenului în suprafaţă de 11.289 mp, situat în intravilanul Municipiului Miercurea Ciuc, întocmirea documentaţiei pentru eliberarea titlului de proprietate de către Prefectura Harghita şi intabularea în C.F. a cotelor-părţi, indicate în tabelul anexat cererii de chemare în judecată.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva hotărârii primei instanţe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 173 din 30 noiembrie 2005 a Tribunalului Harghita, reţinându-se că terenul din litigiu face parte din proprietatea publică a statului, neputând fi uzucapat în condiţiile art. 1897 şi art. 1890 C. civ., iar reclamanţii nu au făcut dovada că sunt în posesia unor acte care le atestă dreptul de proprietate asupra terenului.
Această ultimă hotărâre a fost atacată cu recurs de către reclamanţi, susţinându-se că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel şi-au bazat soluţia pe susţinerile pârâtei, conform cărora terenul în litigiu este proprietate publică de interes local, însă fară nicio dovadă în acest sens.
Examinând calea de atac dedusă judecăţii, prin raportare la motivele invocate, precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Curtea de Apel a reţinut că terenul asupra căruia reclamanţii pretind a fi dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune le-a fost atribuit în folosinţă, prin decizia nr. 111 din 21 martie 1980, emisă de fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular al
judeţului Harghita, în considerarea calităţii lor de membri ai Asociaţici nr. 1 a cultivatorilor de legume din Municipiul Miercurea Ciuc.
Ca mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile, uzucapiunea sau prescripţia achizitivă presupune, prin raportare la dispoziţiile art. 1895 C. civ., invocate de reclamanţi, în susţinerea acţiunii, întrunirea cumulativă a doua condiţii speciale, şi anume: 1. - posesia să se întemeieze pe un just titlu sau, după exprimarea textului de lege menţionat, pe o , justă cauză” şi 2. - posesia să fie de bună-credinţă.
In ceea ce priveşte prima condiţie, art. 1897 C. civ. prevede că prin just titlu se înţelege orice act juridic translativ de proprietate, precum vânzarea-cumpărarea, donaţia, schimbul etc., dar, ceea ce este esenţial este faptul că acest titlu provine de la altcineva decât adevăratul proprietar, pentru că în caz contrar, actul ar fi suficient prin el însuşi pentru a opera transferul proprietăţii.
Cât despre cea de-a doua condiţie pretinsă de art. 1895 C. civ., respectiv buna-credinţă, aceasta presupune convingerea greşită a posesorului că a dobândit bunul de la adevăratul proprietar, fiind suficient ca aceasta, să fi existat la momentul dobândirii, chiar dacă ulterior posesorul şi-a dat seama de greşeala sa.
In speţă, astfel cum s-a relevat în preccdente, reclamanţii se prevalează de decizia nr. 111/1980, însă prin acest act nu s-a pus pro-
blema realizării unui transfer al proprietăţii de la fosta întreprindere Agricolă de Stat (menţionată ca proprietară a terenului) către reclamanţi, precizându-se în mod nccchivoc faptul că terenul a fost dat „în folosinţa” membrilor Asociaţiei nr. 1 a cultivatorilor de legume.
Prin urmare, în cauză nu este întrunită condiţia ,justei cauze” pretinsă de art. 1895 C. civ., iar această împrejurare este suficientă pentru a conduce la respingerea acţiunii reclamanţilor, după cum în mod corect au şi hotărât primele două instanţe.
In atare situaţie, examinarea celei de-a doua cerinţe, respectiv buna-credinţă, este lipsită de relevanţă, întrucât cele două cerinţe impuse de art. 1895 C. civ. trebuie să fie întrunite cumulativ.
Pentru aceleaşi considerente, nu prezintă importanţă nici împrejurarea că terenul în litigiu ar face parte din domeniul privat al statului, iar nu din cel public şi nici faptul neîncheierii unui contract de închiriere cu privire la acesta.
In aceeaşi ordine de idei, nici cheltuielile efectuate de reclamanţi pentru transformarea terenului într-unul arabil, de catcgoria I, nu pot constitui un argument în sprijinul soluţiei de admitere a acţiunii
acestora, ci, eventual, o cauză pentru promovarea unei viitoare acţiuni în pretenţii, pentru recuperarea pretinselor cheltuieli.
Cât despre trimiterea făcută de primele două instanţe la prevederile Legii nr. 18/1991, nici aceasta nu este de natură a atrage nelegalitatea soluţiei date fondului litigiului, întrucât prin chiar acţiunea formulată reclamanţii au solicitat şi întocmirea documentaţiei necesare pentru eliberarea titlului de proprietate de către Prefectura Harghita.
De asemenea, în contextul celor anterior relevate, nu prezintă importanţă, sub aspectul problematicii juridice incidente speţei nicio altă împrejurare invocată de reclamanţi, respectiv aceea că terenul în litigiu nu ar fi fost expropriat şi că fişa de punere în posesie depusă de pârâtă la dosar nu este datată şi semnată de actualul proprietar.
| ← Uzucapiunea de 10-20 ani. Condiţiile uzucapiunii scurte.... | Decizie CEDO. Prescripţie achizitivă. Pierderea dreptului de... → |
|---|
