Validare poprire – codul de procedură civilă aplicabil, întinderea apărărilor terţului poprit.
Comentarii |
|
Judecătoria PAŞCANI Sentinţă civilă nr. 1038 din data de 24.03.2014
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 02.12.2013 sub nr. x/866/2013 pe rolul Judecătoriei Pașcani, petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC Y a solicitat validarea popririi înființate în dosarul nr. A/2013 aflat pe rolul biroului său în sensul obligării terțului poprit TP la plata sumei de 95.639,43 lei.
În motivarea cererii se arată că poprirea a fost înființată în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. Y/ 30.07.2008 al BCR S.A. la cererea creditorului CR asupra veniturilor debitorului DB.
Suma pentru care solicită validarea popririi este compusă din debit de 88.107,76 lei - echivalentul în lei a 19.706,06 Euro calculată echivalența la data de 25.09.2013 și cheltuieli de executare stabilite conform procesului verbal al executorului judecătoresc la suma de 7531,67 lei. La data de 30.09.2013 a fost comunicată terțului poprit adresa de poprire nr. A/ 2013, însă terțul poprit, cu rea credință a refuzat să se conformeze dispozițiilor privind înființarea popririi, neindisponibilizând nicio sumă de bani din veniturile debitorului. Față de cele arătate solicită validarea popririi și amendarea terțului poprit conform art. 460 al.2 Cod proc.civ.
Terțul poprit a formulat întâmpinare (f. 12-14) prin care solicită respingerea cererii de validare a popririi invocând prescripția dreptului la acțiune raportat la prevederile art. 789 al.1 Cod proc.civ, fiind depășit termenul de 1 lună dintre înființarea popririi (30.09.2013) și formularea cererii de validare a popririi (26.11.2013). Pe fondul cererii arată că aceasta este neîntemeiată întrucât adresa de poprire nr. 108/ 2013 este incompletă, nu a fost însoțită de o copie certificată de pe încheierea de încuviințare a executării, precum cere art. 782 al.1 NCPC și astfel terțul poprit nu a putut acționa doar în baza adresei de înființate a popririi. Se mai arată că există o inadvertență între suma poprită și suma reclamată de creditorul urmăritor, suma poprită neținând cont de sumele plătite anterior de debitorul poprit. Astfel, debitul ar fi de 16956,06 euro și nu 19.706,06 euro cum s-a reținut de creditor și executor. Mai arată terțul poprit că cererea de validare este lipsită e obiect întrucât potrivit art. 780 al.5 NCPC drepturile salariale ale lunilor octombrie, noiembrie și decembrie nu pot face obiectul popririi.
Alăturat întâmpinării au fost depuse înscrisuri: corespondență debitor - creditor (f.17-21).
Creditorul și debitorul nu au formulat întâmpinare.
Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de terțul poprit.
Până la primul termen de judecată a fost înaintat în copie certificată dosarul de executare nr. A/2013 al BEJ conținând 78 de file (f. 33 dosar).
Până la primul termen de judecată terțul poprit a depus la dosar actul intitulat adresă prin care arată că înțelege să completeze întâmpinarea cu solicitarea de a se reține lipsa de obiect a cererii de validare a popririi întrucât creanța asupra căreia s-a înființat poprirea a fost satisfăcută prin plata de către debitor a sumei de 16.798,89 euro.
Alăturat adresei a fost depusă în copie dovada plății menționate (f.40-41).
La primul termen de judecată instanța a constatat că, raportat la data deschiderii dosarului de executare nr. 108/2013 al BEJ (13.02.2013) sunt aplicabile prevederile vechiului Cod de procedură civilă.
Prin încheierea de ședință din 24.02.2013 instanța a respins motivat excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de terțul poprit (f.42).
Alte probe nu au fost administrate.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
Prin cererea de executare silită imobiliară și prin poprire înregistrată la BEJ la data de 13.02.2013 sub nr. de dosar A/2013 CR a solicitat executarea silită a debitului de 19.706,06 EURO rezultat din contractul de credit nr. x/ 30.07.2008 precum și a cheltuielilor de executare (f. 1 ds.exec).
Prin Încheierea nr. _/ 26.03.2013 a fost încuviințată executarea silită a contractului de credit arătat (f. 38 ds. exec.).
Prin procesul verbal nr. _/ 26.09.2013 a fost stabilit cuantumul cheltuielilor de executare la valoarea de 7531,67 lei (f.51 ds.exec).
Prin adresa de înființare a popririi cu nr. _ emisă de BEJ Y la data de 26.09.2013 (f. 53 ds.exec) s-a dispus înființarea popririi asupra sumei de 95.639,43 lei compusă din debit de 88.107,76 lei - echivalentul în lei a 19.706,06 Euro calculată echivalența la data de 25.09.2013 și cheltuieli de executare stabilite conform procesului verbal al executorului judecătoresc la suma de 7531,67 lei.
Adresa de înființare a poprii a fost comunicată terțului poprit prin afișare la data de 30.09.2013 (f.55 ds. exec.).
La aceeași dată au fost comunicate și debitorilor înștiințările cu privire la înființarea popririi (f.55 verso ds. exec.).
Din datele dosarului nu rezultă că debitorii ar fi formulat contestație la executare împotriva vreunui act emis de BEJ Y în dosarul nr. A/2013. De asemenea, din dosarul de executare nu rezultă că debitorul ar fi contestat vreodată suma - debit sau cheltuielile de executare stabilite prin procesul verbal din 26.09.2013.
La data de 08.11.2013 terțul poprit TP a înaintat către BEJ Y o adresă prin care, în baza prevederilor noului cod de procedură civilă a invocat nelegalitatea înființării popririi pentru nerespectarea procedurii prevăzute de noul cod, a arătat că suma-debit nu ar fi fost calculată corect întrucât nu ține cont de anumite plăți efectuate de debitor și a solicitat ridicarea popririi (f.57 verso ds. exec.).
Din aceeași adresă se confirmă însă și faptul că debitorul DB este angajatul terțului poprit TP.
La data de 11.11.2013 BEJ Y a înștiințat terțul poprit TP că în cazul în care va continua cu rea credință să nu respecte dispozițiile legale referitoare la poprire și nu va înființa poprirea conform adresei din 30.09.2013 se va cere validarea popririi și amendarea terțului poprit în instanță (f.77 ds.exec.). Înștiințarea a fost comunicată terțului poprit la data de 13.11.2013 (f.78 ds. exec.)
Din actele dosarului nu rezultă că până la data de 02.12.2013 când a fost formulată cererea de validare a poprii, sau ulterior acestui moment terțul poprit ar fi executat poprirea înființată prin adresa de înființare nr. 108/26.09.2013.
Din actele dosarului rezultă însă că la data de 31.01.2014 debitorul a achitat prin Ordin de plată suma de 16798,89 EURO în contul CR (f.40 dosar).
Față de situația de fapt prezentată mai sus, în drept, instanța constată cererea de validare a popririi întemeiată după cum urmează:
Cum s-a reținut deja în cursul procesului, prezentei cauze îi sunt aplicabile prevederile codului de procedură civilă din 1865 și nu prevederile codului de procedură civilă intrat în vigoare la data de 15.02.2013 (art. 24 NCPC:"; dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai (…) executărilor silite începuzte după intrarea acesteia în vigoare";).
În contextul legii procesuale aplicabile arătate, toate apărările formulate de terțul poprit în întâmpinare și toate comentariile asupra cuantumului debitului invocate de terțul poprit nu pot fi analizate în prezenta cauză, prevederile noului cod de procedură civilă invocate de terțul poprit fiind străine speței.
Vechiul cod de procedură civilă nu cuprinde prevederi în baza cărora terțul poprit să poată invoca apărări cu privire la existența creanței, a caracterului cert, lichid și exigibil al creanței și sau alte aspecte ce țin de actele de executare emise față de debitor.
Astfel, conform art. 456 Cod proc.civ. din 1865 :"; (1) In termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar in cazul sumelor de bani datorate in viitor, de la scadenta acestora, tertul poprit este obligat: a) sa consemneze suma de bani sau, dupa caz, sa indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite si sa trimita dovada executorului, in cazul popririi prevazute la art. 453 alin. 1; b) sa plateasca direct creditorului suma retinuta si cuvenita acestuia, in cazul popririlor prevazute de art. 453 alin. 2. La cererea creditorului suma ii va fi trimisa la domiciliul indicat sau, daca este cazul, la resedinta indicata, cheltuielile de trimitere fiind in sarcina debitorului. (2) Daca sunt infiintate mai multe popriri, tertul poprit va proceda potrivit alin. 1, comunicand, dupa caz, executorului ori creditorilor aratati la lit. a) si b) din acelasi alineat numele si adresa celorlalti creditori, precum si sumele poprite de fiecare in parte";.
Noul cod de procedură civilă permite expres terțului poprit să invoce și aspecte de fond ale executării silite, însă, după cum am arătat aceste prevederi nu sunt aplicabile.
Față de cele expuse instanța constată că terțul poprit, odată ce a primit adresa de înființare a popririi, nu mai poate produce nicio justificare legală a refuzului său de a executa poprirea, indiferent dacă este sau nu de acord cu executarea silită.
Potrivit vechiului cod singurul care putea invoca apărări privind executarea silită (cuantum debit calculat greșit, imputația plăților efectuate, aspecte de formă ale actelor de executare silită ) este debitorul, iar debitorul nu a formulat contestație la executare și nici nu s-a apărat în vreun mod în prezenta cauză.
În contextul prezentat rezultă că terțul poprit datorează debitorului urmărit sume de bani și astfel poprirea trebuia executată de către terțul poprit la modul indicat în adresa de înființare a popririi nr. 108/ 26.09.2013.
Potrivit art. 460 Cod proc.civ. din 1865:"; 1) Daca tertul poprit nu-si mai indeplineste obligatiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv in cazul in care, in loc sa consemneze suma urmaribila a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, in termen de 3 luni de la data cand tertul poprit trebuia sa consemneze sau sa plateasca suma urmaribila, poate sesiza instanta de executare, in vederea validarii popririi. (2) Instanta va cita creditorul urmaritor, debitorul si tertul poprit si, daca din probele administrate rezulta ca tertul poprit datoreaza sume de bani debitorului, va da o hotarare de validare a popririi prin care va obliga tertul poprit sa plateasca creditorului, in limita creantei, suma datorata debitorului, iar in caz contrar, va hotari desfiintarea popririi. Tertul poprit, care, cu rea-credinta, a refuzat sa-si indeplineasca obligatiile privind efectuarea popririi, va putea fi amendat, prin aceeasi hotarare, cu o suma cuprinsa intre 200 lei si 1000 lei. (3) Daca sumele sunt datorate periodic, poprirea se valideaza atat pentru sumele ajunse la scadenta, cat si pentru cele care vor fi scadente in viitor, validarea producandu-si efectele numai la data cand sumele devin scadente. (4) Dupa validarea popririi, tertul poprit va proceda, dupa caz, la consemnarea sau plata prevazuta la art. 456, in limita sumei determinate expres in hotararea de validare. In caz de nerespectare a acestor obligatii, executarea silita se va face impotriva tertului poprit, pe baza hotararii de validare ce constituie titlu executoriu.
Față de data primirii adresei de înființare a popririi - 30.09.2013 - și atitudinea procesuală a terțului poprit, rezultă că acesta nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau pentru efectuarea popririi, neconsemnând sumele urmăribile în conturile indicate de creditor.
Astfel, având în vedere că cererea de validare poprire a fost formulată cu respectarea termenului de 3 luni prevăzut de dispozițiile art. 460 alin. 1 Cod procedură civilă (adresa de înființare a popririi a fost comunicată la data de 30.09.2013, iar cererea de validare poprire a fost înregistrată prin Registratura instanței la data de 02.12.2013), instanța consideră că cererea formulată de creditoare este întemeiată.
Referitor la cuantumul sumei pentru care urmează a fi validată poprirea, instanța constată că din debitul prevăzut în adresa de înființare a popririi - 19.706,06 euro - în cursul judecății a fost achitată suma de 16.798,89 euro.
În acest context a mai rămas de achitat cu titlu de debit suma de 2907,17 euro și cheltuielile de executare în cuantum de 7531,67 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 460 și urm Cod procedură civilă, validarea popririi, ca instituție juridică, are caracter de sancțiune față de terțul poprit cu privire la care se constată nerespectarea obligațiilor ce-i revin pentru efectuarea popririi, iar ca efect al hotărârii de validare, terțul poprit devine în mod direct debitor al creditorului urmăritor, executarea silită făcându-se împotriva acestuia (460 alin. 4 Cod procedură civilă).
Față de prevederile art. 460 Cod proc.civ de la 1865 instanța va obliga terțul poprit TP la plata către creditorul CR, în limita creanței compusă din 2907,17 euro - echivalent în lei la data plății - și 7531,67 lei cheltuieli de executare, a sumelor scadente și a celor care vor fi scadente în viitor pe care le datorează debitorului.
În temeiul art. 460 al.2 teza finală Cod proc.civ. instanța va amenda terțul poprit TP cu suma de 1000 de lei întrucât din atitudinea acestuia în cursul executării silite și a prezentului proces a rezultat în mod evident reaua credință a terțului poprit în îndeplinirea obligațiilor sale legale referitoare la poprire.
Confuzia făcută de terțul poprit în privința codului de procedură aplicabil și a drepturilor conferite de fiecare cod în parte nu este de natură a justifica sau înlătura în vreun mod atitudinea manifestată, mai ales în condițiile în care debitorul direct afectat de sumele executate silit nu a contestat nici un moment realitatea, datorarea și cuantumului acestora.
Mai mult, toate actele de executare emise de BEJ Y cuprindeau și temeiurile de drept aplicabile din vechiul cod de procedură civilă.
Nimeni nu poate invoca necunoașterea legii astfel încât nici terțul poprit nu poate fi scuzat pentru acest aspect.
Văzând și dispozițiile art. 274 C.proc.civ., instanța constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de validare a popririi formulate de BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC Y în contradictoriu cu terțul poprit TP, creditoarea CR și debitorul DB.
Validează poprirea înființată în dosarul de executare nr. A/2013 al executorul Judecătoresc Y.
Obligă terțul poprit TP la plata către creditorul CR, în limita creanței compusă din 2907,17 euro - echivalent în lei la data plății - și 7531,67 lei cheltuieli de executare, a sumelor scadente și a celor care vor fi scadente în viitor pe care le datorează debitorului.
În temeiul art. 460 al.2 teza finală Cod proc.civ. amendează terțul poprit TPcu suma de 1000 de lei.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 martie 2014.
← Acţiune în regres împotriva persoanei responsabile de... | VALIDARE POPRIRE. Jurisprudență Plăţi → |
---|