C.A. Braşov, decizia nr. 799 din 21 noiembrie 1997
Prin sentinţa primei instanţe, confirmată în apel, s-a respinscontestaţia la executarea procesului - verbal de contravenţie, prin care i s-a aplicat contestatorului o amendă contravenţională. Motivele de recurs ale contestatorului au în vedere un ansamblu de încălcări ale legii, referitoare la soluţiile adoptate în soluţionarea cererilor privind contravenţia însăşi. Aceste motive nu pot fi luate în considerare, ele referindu-se la hotărâri judecătoreşti irevocabile (cu privire la plângerea împotriva procesului - verbal de contravenţie, la cererea de revizuire şi contestaţia în anulare). Esenţială este stabilirea primei instanţe că, în speţă, nu s-a pornit nici o executare silită împotriva contestatorului, contestaţia acestuia nereferindu-se la înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului hotărârii, nici asupra urmăririi însăşi şi, deci, contestaţia nu are obiect. Susţinerea că soluţia anterioară privind transformarea amenzii în închisoare, constituie un act de executare, este greşită, ea reprezentând o soluţie de fond, supusă căilor legale de atac, dar nu contestaţie la executare.
Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre Contestaţie la executarea unui proces verbal de contravenţie Definire Motive