C.A. Braşov, decizia nr. 769 din 13 noiembrie 1997
Recurentul a fost coleg de muncă cu intimatul în Israel, şi când s-a întors în ţară a primit de la intimat suma de 1.000 dolari pentru a-i preda soţiei acestuia, însă nu i-a predat, fiind obligat prin decizie penală irevocabilă, să-i restituie. Susţinerea recurentului că între părţi s-a încheiat un contract de depozit, astfel cum este definit de art. 1591 Cod civil, adică a unui act prin care se primeşte lucrul altuia, spre a-l păstra şi a-l restitui în natură, nu a fost acceptată. Reţinerea sumei primite are toate caracteristicile unui fapt ilicit, generator al obligaţiei de reparare a pagubei cauzate, prin aplicarea dispoziţiilor art. 998 din Codul civil. Reparaţia trebuie să fie integrală şi ea a fost realizată, în parte, prin decizia penală, privind prejudiciul efectiv, dar întârzierea predării sumei a produs consecinţe păgubitoare, constând în dobânda lunară, care ar fi putut fi realizată dacă suma ar fi fost predată la înapoierea în ţară a recurentului, cum corect a reţinut instanţa de apel.
Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre Răspundere civilă delictuală Diferenţiere faţă de răspunderea contractuală