Declaraţie cuprinsă în înscris autentic că nu sau făcut în termen legal acte de acceptare a succesiunii Caracterizare Efecte Regim probator
| Comentarii |
|
C.A. Braşov, decizia nr. 811 din 30 noiembrie 1994
Prima instanţă a reţinut că declaraţiile date de reclamanţi la notar, în sensul că nu au făcut acte de acceptare a succesiunii în termen legal, reprezintă renunţări exprese la succesiune.
Caracterizarea este eronată, deoarece:
Renunţarea expresă la succesiune concretizează voinţa unui succesibil, exprimată înăuntrul termenului de 6 luni de la deschiderea succesiunii, prevăzut de art. 700 Cod civil, privind prescripţia opţiunii succesorale, în sensul că înţelege a deveni străin de această succesiune. Numai în asemenea situaţie devine aplicabilă dispoziţia art. 701 din Codul civil, la care prima instanţă se referă, privind posibilitatea retractării renunţării în cadrul termenului de prescripţie menţionat mai sus, dacă între timp succesiunea nu a fost acceptată de alţi succesibili; În speţă, declaraţiile în condiţiile în discuţie au fost date la aproape doi ani de la data deschiderii succesiunii, deci nu aveau semnificaţia juridică a unei renunţări exprese, ci cuprindeau recunoaşterea declaraţiilor că nu au făcut, în temeiul legal, nici un act de acceptare expresă, tacită sau forţată a succesiunii. Instanţa de apel, intuind greşeala primei instanţe, a respins apelul, în temeiul inadmisibilităţii probei cu martori împotriva conţinutului declaraţiei, conform dispoziţiilor art. 1191 alin. 2 din Codul civil. Soluţia este greşită, întrucât înscrisurile autentice, conţinând declaraţii ale părţilor fac deplină dovadă (până la înscrierea în fals) numai asupra împrejurărilor constatate de notarul instrumentator prin propriile sale simţuri şi în limitele atribuţiilor sale legale. Menţiunile de această natură nu au fost contestate, obiectul probei solicitate fiind o împrejurare extrinsecă faţă de conţinutul actului autentic – preluarea de bunuri din masa succesorală – care, dacă ar fi fost dovedită, ar fi concretizat acceptarea tacită a succesiunii în termenul legal şi, prin urmare, ineficienţa juridică a declaraţiilor în discuţie. În atare situaţie, admisibilitatea probei cu martori este indiscutabilă, pentru că priveşte dovada unor fapte, iar declaraţiile contestate au valoarea probatorie a unei mărturisiri, care poate fi combătută prin proba contrară, dacă nu corespunde adevărului. Proba solicitată era chiar necesară în raport cu principiul irevocabilităţii acceptării succesiunii, operant în cauză, dacă s-ar face dovada acceptării tacite a succesiunii, anterioară declaraţiei şi înlăuntrul termenului de opţiune succesorală.
| ← Promisiune de vânzare Inaplicabilitatea sancţiunii nulităţii... | Stabilirea calităţii de bun succesoral a unui imobil... → |
|---|
