Daune cuvenite victimelor erorilor judiciare Achitare pentru că fapta nu este prevăzută de legea penală Admisibilitatea acţiunii
| Comentarii |
|
a. Achitare pentru că fapta nu este prevăzută de legea penală. Admisibilitatea acţiunii
b. Cuantumul pagubei. Daune morale. Admisibilitate
C.A. Braşov, decizia nr. 2 din 3 martie 1994
a. Textul art. 504 Cod procedură penală cuprinde o reglementare de ordin general, privind îndreptăţirea la despăgubiri a victimelor erorilor judiciare.
El nu face trimitere expresă la dispoziţiile art. 10 lit. a şi c din Codul de procedură penală (corelaţia dintre aceste texte nefiind necesară) ci defineşte ipotezele în care acţiunea în despăgubire este admisibilă. Este, deci, cert, că nu suntem în prezenţa unei norme de trimitere şi, pentru precizarea exactă a enunţului normativ, trebuie să determinăm conţinutul reglementării fără raportare la un alt text, pe care reglementarea nu îl vizează. Din acest punct de vedere, este de admis că ipoteza legală a inexistenţei faptei, cuprinde, în câmpul ei de aplicare, cel puţin în parte, şi cazul în care fapta nu este prevăzută de legea penală. În speţă, exprimarea unor opinii privind reaua-conducere a ţării, reprezintă unul dintre drepturile fundamentale ale omului, neincriminată şi neincriminabilă în dreptul penal pozitiv; dacă o asemenea exprimare poate constitui un fapt (existent şi licit) în ordinea pragmatică, el este un fapt inexistent în ordinea juridică. În consecinţă, se impune constatarea că expresia “acea faptă nu există”, din art. 504 Cod procedură penală, are un conţinut diferit şi o sferă mai cuprinzătoare decât expresia similară din art. 10 lit. a Cod procedură penală, abordând o parte din cea a art. 10 lit. b, conform nuanţărilor de mai sus. Interpretarea logică a textului impune o astfel de concluzie, întrucât o aplicare restrictivă a reglementării ar avea drept efect statuarea absurdă că exerciţiul unui drept fundamental (o faptă care există) care a determinat o condamnare nedreaptă, exclude dreptul la despăgubire, ceea ce ar reprezenta o sancţiune în plus pentru libera manifestare a persoanei.
b. Cu privire la dimensiunea prejudiciului, susţinerea apelantului că ea ar cuprinde numai drepturile salariale efectiv nerealizate nu poate fi acceptată, textul referindu-se la reparaţia pagubei suferite, fără vreo distincţie şi, deci, reparaţia vizează toate consecinţele păgubitoare rezultând din condamnare (inclusiv daunele morale).
Comentariu:
Decizia a fost casată de către Curtea Supremă de Justiţie, reţinându-se inadmisibilitatea acţiunii în despăgubire în cazul când persoana a fost achitată în baza art. 10 lit. b Cod procedură penală.
| ← Acţiune în evacuare Contract de închiriere încheiat după... | Promisiune de vânzare Inaplicabilitatea sancţiunii nulităţii... → |
|---|
