Dreptul de superficie. Constituirea dreptului de superficie.
| Comentarii |
|
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr.17838/245/2008reclamanţii VM, VV şi VM au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o vapronunţa, în contradictoriu cu pârâta Z M să se constate în favoareareclamanţilor un drept de superficie asupra construcţiei şi asupra plantaţiilor cese regăsesc pe terenul în suprafaţă de 537 mp teren situat în vatra satului B,comuna M, să se suspende executarea silită pornită în dosarul nr. 446/2007 alBiroului Executorului Judecătoresc A C precum şi obligarea pârâtei la platacheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanţii susţin că au fost proprietarii terenului însuprafaţă de 537 mp teren situat în vatra satului B, comuna M, pentru care le-afost reconstituit dreptul de proprietate în baza legii nr. 18/1991 prin Titlul deProprietate nr. 83 765/26.06.1996, titlul anulat parţial prin sentinţa civilă nr.16903/08.10.2001 a Judecătoriei Iaşi.
Mai arată reclamanţii că, urmare a acestei hotărâri, pârâta din prezentacauză a introdus o acţiune în revendicare pentru terenul în suprafaţă de 537 mpteren situat în vatra satului B, comuna M, acţiune ce a fost admisă prin sentinţacivilă nr. 11139/19.10.2006 a Judecătoriei Iaşi.
Susţin reclamanţii că, pe această suprafaţă de teren se află edificatimobilul în care locuiesc, iar pârâta a formulat o cerere de executare silită, ceface obiectul dosarului nr. 446/2007 al Biroului Executorului Judecătoresc A C,solicitând practic evacuarea sa din imobilul în care locuieşte de peste 50 de ani.Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a invocat o serie deexcepţii.Pe fondul cauzei, pârâta solicită respingerea acţiunii, deoarece acestdezmembrământ al dreptului de proprietate nu există, neexistând nici un mod dedobândire a acestui drept de superficie şi nefiind îndeplinite nici condiţiileuzucapiunii.
Au fost respinse excepţiile invocate de către pârâtă şi a fost audiatmartorul P A.
La termenul din 11.05.2009, pârâta a invocat excepţia lipsei coparticipăriiprocesuale active, iar la termenul din 22.06.2009, instanţa a acordat cuvântul peexcepţie şi pe fondul cauzei.
Conform art. 137 Cod procedură civilă, urmează ca instanţa să soluţionezecu prioritate excepţia invocată .? Excepţia lipsei coparticipării procesuale active
Potrivit art. 47 Cod procedură civilă; "Mai multe persoane pot fiimpreună reclamante sau pârâte daca obiectul pricinii este un drept sau oobligaţiune comună ori dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ".
Textul citat reglementează litisconsorţiul sau coparticiparea procesualăcare, în conformitate cu poziţia părţilor, poate fi activă, pasivă sau mixtă. Deşi,în principiu, în funcţie de rolul voinţei părţilor în formarea sa, coparticipareaprocesuală are un caracter facultativ, sunt situaţii în care, datorită naturiilitigiului, coparticiparea procesuală este obligatorie sau necesară. Este cazul,spre exemplu, proceselor privitoare la sistarea stării de indiviziune, litigiu undetrebuie să participe toţi coproprietarii, întrucât, în caz contrar, partajul este nul(art. 797 Cod civil).
Aşa cum reiese din actele şi lucrările dosarului, acţiunea în constatare afost formulată de către reclamanţi, în calitate de moştenitori ai defunctului V A,calitate în care au dobândit construcţia edificată pe terenul în suprafaţă de 537mp teren situat în vatra satului B, comuna M.
Pentru existenţa coparticipării procesuale active trebuie ca persoaneleaflate în indiviziune să fie unite printr-un drept sau o obligaţie comună, iar înspeţa de faţă, litisconsorţiul este determinat de faptul că toţi reclamanţii au undrept de proprietate asupra construcţiei sau a unei cote din aceasta aflată înindiviziune.
Ori, în aceste condiţii, ne aflăm în faţa unei coparticipări procesuale activesubiective şi obligatorii, derogatorie de la regula generală potrivit căreiacoparticiparea este facultativă, obligativitatea coparticipării reieşind din faptulcă toate cele trei persoane menţionate în titlu sunt în legătură, având drepturiegale, legătură ce presupune o soluţionare unitară a litigiului.
Astfel, în prezenta cauză, figurează ca şi reclamanţi toţi moştenitoriidefunctului V A aşa cum au fost stabiliţi prin anexa succesorală nr. 24, eliberatăde comuna M la data de 31.01.2008 - necontestată, astfel că nu există o lipsă acoparticipării procesuale active.
În acest sens, invocăm ca şi practică judiciară decizia nr. 1937/1973 aTribunalului Suprem - secţia civilă şi decizia nr. 5727 din 20 octombrie 2004 aÎ.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală .? Cu privire la fondul cauzei
Analizând probele administrate în cauză instanţa constată că cerereade chemare în judecată este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa civilă nr. 16903/08.10.2001 a Judecătoriei Iaşi ( filele 41 -42) s-a constatat nulitatea parţială a titlului de proprietate nr. nr. 83765/26.06.1996 emis pe numele V I. A, pentru suprafaţa de 573 mp terenintravilan, reţinându-se irevocabil că această suprafaţă este inclusă în moderonat în titlu, fiind proprietatea pârâtei din prezenta cauză, Z M.
Prin aceeaşi sentinţă s-a reţinut în mod irevocabil că, în anul 1947, L A,mama reclamantei din prezenta cauză ( V M) a înstrăinat lui I I ( tatăl pârâtei dinprezenta cauză) suprafaţa de 1044 mp teren.
Drept urmare, la solicitarea pârâtei din prezenta cauză, Z M, reclamanţii dinprezenta cauză, au fost obligaţi, prin sentinţa civilă nr. 11139/19.10.2006 aJudecătoriei Iaşi ( filele 39 - 40), să lase acesteia, în deplină proprietate şiliniştită posesie suprafaţa de 1003 mp în care este cuprinsă şi suprafaţa de 537mp ce face obiectul prezentei cauze.
Potrivit art. 492 Cod civil: " Orice construcţie, plantaţie sau lucru făcutîn pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de cătreproprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa şi că sunt ale lui, până ce sedovedeşte contrarul " în timp ce art. 489 din acelaşi act normativ stipulează că:"Proprietatea pamantului cuprinde in sine proprietatea suprafetei si a subfeteilui".
Dreptul de superficie este un drept real principal care presupune dreptulde proprietate al unui terţ asupra construcţiilor sau altor lucrări care se găsesc peterenul care aparţine unei alte persoane, teren pe care superficiarul are un dreptde folosinţă.
Regimul juridic al superficiei a fost rezultatul jurisprudenţei şi opereidoctrinale. Îndeosebi în privinţa constituirii dreptului de superficie, atât doctrina,cât şi jurisprudenţa ( Hotărârea nr. 574 din 22 mai 1997 a Curţii de Apel din Iaşi,Hotărârile nr. 165 din 28 ianuarie 1998 şi nr. 240 din 10 februarie 1998 aleCurţii de Apel din Cluj şi Hotărârea nr. 2199 din 16 martie 2004 a Înaltei Curţide Casaţie şi Justiţie), sunt unanime în a spune că dreptul de superficie sedobândeşte în baza înţelegerilor părţilor, legatelor, prescripţiei achizitive saulegii.
În lipsa unei dispoziţii legale, a unui legat sau dacă condiţiile prescripţieiachizitive nu sunt îndeplinite, existenţa unei convenţii între proprietarulterenului şi persoana care a înălţat construcţiile este indispensabilă pentru aobţine dreptul de superficie. Simplul fapt de a ridica construcţii, chiar de bunăcredinţă, în lipsa unui acord, nu conduce la obţinerea unui drept real desuperficie, titularul construcţiilor neputând dobândi decât o simplă creanţăîmpotriva proprietarului terenului.
Astfel, din probatoriul administrat în cauză nu reiese îndeplinireacondiţiilor de existenţă a dreptului de superficie, respectiv înţelegerea părţilor,legatul sau legea.
De asemenea, nu sunt îndeplinite nici condiţiile prescripţiei achizitive, încondiţiile în care reclamanţii recunosc că terenul pe care este edificatăconstrucţia l-au avut ca şi lot în folosinţă, fiind deci detentori precari ( fila 2paragraful 7).
Prescripţia achizitivă este întemeiată pe faptul posesiei, iar pentru a ducela dobândirea dreptului de proprietate, posesia trebuie să îndeplinească condiţiileprevăzute de art.1847 Cod civil. Conform acestui text de lege, posesia trebuie săfie continuă, neîntreruptă, netulburată public şi sub nume de proprietar.
În cazul în speţă, după cum rezultă din actul mai înainte analizat, posesianu s-a exercitat în nume de proprietar şi, ca atare, conform art.1853 alin.2 Codcivil, nu este o posesie utilă.
Această recunoaştere se coroborează din plin cu situaţia reţinutăirevocabil prin sentinţa civilă nr. 11139/19.10.2006 a Judecătoriei Iaşi ( filele 39- 40), din care rezultă fără echivoc că reclamanţii nu au avut vreun drept deproprietate asupra terenului, dar şi cu autorizaţia pentru executare de lucrări nr.21/28.07.1971 eliberată de către Consiliul Popular al Comunei M( fila 8) dincare rezultă că autorul reclamanţilor nu a edificat o construcţie ci a executat"lucrări de ridicare a casei existente cu 20 cm şi de transformare a bucătărieiprin înălţare".
În acest sens instanţa invocă şi două decizii de speţă ale instanţei supreme,respectiv: Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2291din 22 martie 2005 şi Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizianr. 5499 din 22 iunie 2005
De asemenea, reclamanţii nu au demonstrat o înţelegere a părţilor în ceeace priveşte construcţia casei, martorul propus de aceştia - P A ( fila 69 ), arătândnu are cunoştinţă de nici o "discuţie cu privire la construcţii ", declaraţiaacesteia fiind neconcludentă, din moment ce arată fără echivoc că "nu ştiu cuprecizie unde este construită casa lui V".
Aşadar, reclamanţii nu au făcut dovada îndeplinirii condiţiilor deexistenţă a dreptului de superficie, astfel că acţiunea urmează a fi respinsă caneîntemeiată.
În opinia instanţei, această soluţie se impune şi prin raportare larespectarea dreptului de proprietate recunoscut de Convenţia Europeană aDrepturilor Omului, deoarece, o eventuală recunoaştere a dreptului de superficiereclamanţilor ar reprezenta o ingerinţă în dreptul de proprietate al pârâtei, dreptrecunoscut irevocabil prin două hotărâri judecătoreşti, iar o astfel de ingerinţă afost deja sancţionată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzaBock şi Palade împotriva României.
În acest sens, instanţa europeană a reţinut că: " În speţă Curtea constatăcă Hotărârea Curţii Supreme de Justiţie din 5 decembrie 2001 a stabilit căConsiliul Municipal Arad a dobândit dreptul de superficie în virtutea unei" situaţii de fapt care nu este dorită sau cunoscută de interesaţi " şi care permitesă se dea efect " aparenţei de drept ". Ori, în temeiul jurisprudenţeitribunalelor interne, dreptul de superficie rezultă numai din lege, dinprescripţia achizitivă, din legat sau din acordul părţilor. Simplul fapt de aridica construcţii pe terenul altuia, cu toată buna credinţă, nu ar puteaconstitui un drept de superficie în beneficiul constructorului (paragrafele32-33 de mai sus), în lipsa unuia din cele patru elemente menţionateanterior. Curtea constată astfel că aparenţa de drept la care face trimitereCurtea Supremă de Justiţie nu intră în categoria acţiunilor şi faptelor ce arputea justifica dreptul de superficie. Reiese în mod evident că ingerinţa îndreptul la respectarea bunurilor reclamanţilor nu are bază în dreptulintern.64. Prin urmare, Curtea consideră că ingerinţa litigioasă nu este" prevăzută de lege " în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 şi, în consecinţă,este incomparabil cu dreptul la respectarea bunurilor reclamanţilor. O asemeneaconcluzie o scuteşte să cerceteze dacă a fost păstrat un echilibru just întrecerinţele de interes general ale comunităţii şi imperativele apărării drepturilorindividuale."
In ceea ce priveşte cheltuielile de judecată instanţa reţine că, potrivit art.274 Cod procedură civilă partea care cade in pretenţii va fi obligată, la cerere, săplătească cheltuielile de judecată.
Astfel, raportat la soluţia ce se va pronunţa, de respingere a acţiunii şireţinând culpa procesuală a reclamanţilor, instanţa îi va obliga pe aceştia, însolidar, la plata către pârâtă a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată,reprezentând onorariu apărător.
| ← Contestaţie la titlu. Competenta de soluţionare. | Dreptul de superficie. Constituirea dreptului de superficie. → |
|---|
