Decizia civilă nr. 1577/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1577/R/2011
Ședința publică din 6 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-D. C. JUDECĂTORI: A.-A. P.
C.-M. CONȚ
GREFIER : A. A. M.
S-au luat în examinare recursul declarat de reclamanții B. S. și P. R.- D. și recursul declarat de pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. C., împotriva sentinței civile nr. 99 din (...) a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamanta recurentă P. R.-D., asistată de avocat I. V., care arată că îl reprezintă și pe reclamantul recurent B. S., conform împuternicirii avocațiale de reprezentare nr. 27/R/(...), pe care o depune la dosar și din care rezultă că a fost împuternicit de către ambii reclamanți recurenți pentru a-i reprezenta în prezenta cauză în fața C. de A. C. și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamantul recurent B. S. personal și reprezentantul pârâtului recurent.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu reclamantul recurent
B. S..
Recursul declarat de reclamanții B. S. și P. R.-D. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 4 alin. 4 raportat la art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
Recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. C. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 4 alin. 4 raportat la art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că viciul de procedură cu reclamantul recurent B. S., care a fost citat din C.-N., în loc să fie citat din Dej, se acoperă prin prezența reprezentantului acestuia în fața instanței.
C. constată că la data de (...), pârâtul recurent a înregistrat la dosar o întâmpinare, în două exemplare, prin care solicită respingerea recursului declarat de reclamanți, iar în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentantul reclamanților recurenți arată că nu solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a lectura întâmpinarea formulată de pârâtul recurent cu privire la recursul declarat de reclamanți.
Reprezentantul reclamanților recurenți și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantului reclamanților recurenți în susținerea recursului declarat de reclamanți și pentru a pune concluzii pe recursul declarat de pârât, iar reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. îi acordă cuvântul pentru a pune concluzii pe cele două recursuri care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului declarat de reclamanți așa cum a fost formulat și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată de reclamanții B. S. și P. R.-D., pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs.
Referitor la aspectele arătate de către pârâtul recurent prin memoriul de recurs și prin întâmpinarea depusă la dosar, reprezentantul reclamanților recurenți arată că atâta vreme cât antecesorul reclamanților a fost condamnat politic de către S. R., este real faptul că S. R., prin Ministerul
Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în cauză și potrivit legii acesta trebuie obligat la plata despăgubirilor indiferent dacă este vorba despre despăgubiri materiale sau despre despăgubiri morale.
Reprezentantul reclamanților recurenți solicită respingerea recursului declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. C., având în vedere că măsura administrativă luată împotriva tatălui reclamanților recurenți a fost o măsură administrativă cu caracter politic, așa cum s-a dovedit prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanți, deoarece pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice nu mai poate fi obligat la plata despăgubirilor morale ca urmare a efectelor juridice produse prin D. nr. 1. a C. C. a R.
De asemenea, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de pârât, întrucât în cauză a fost dovedit caracterul politic al condamnării antecesorului reclamanților prin înscrisurile depuse în dosarul instanței de fond, respectiv s-a dovedit că antecesorul reclamanților recurenți a fost internat în colonii de muncă, iar această măsură administrativă are caracter politic, precum și faptul că antecesorul reclamanților recurenți a fost condamnat de T. M. C. pentru delictul de agitație publică prevăzut de art. 327 alin. 3 Cod penal în vigoare la acea dată, condamnare care este de drept cu caracter politic.
Referitor la petitul privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că solicită respingerea acestui petit, având în vedere că modificarea Legii nr. 2. a survenit ulterior datei la care a fost înregistrată acțiunea promovată de reclamanți și aceștia nu au o culpă procesuală, astfel încât, nu pot fi obligați la plata cheltuielilor de judecată.
C U R T E A
Pr in sen tinț a c iv il ă n r. 99/(...), pronunț ată de T ribun alul Clu j î n dos ar nr.
(...), s-a admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanții B. S. și
R. D., în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. C.-N. și, în consecință:
S-a constatat caracterul politic al măsurii administrative de internare în colonia de muncă la care a fost supus antecesorul reclamanților - B. A., născut la data de (...), în comuna B., județul C., fiul lui I. și Ana, decedat la data de (...) -, în perioada (...) - (...).
S-a respins cererea având ca obiect obligarea pârâtului la despăgubiri.
Pârâtul a fost obligat să le plătească reclamanților suma de 800 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că antecesorul reclamanților, prin decizia nr.
150/(...) a M.A.I., a fost încadrat într-o unitate de muncă pe timp de 18 luni, măsura internării fiind ulterior majorată cu 6 luni, prin D. nr. 7..
Măsura dispusă a fost executată în colonia de muncă B., în perioada
(...) - (...).
Față de cuprinsul referatului nr. 132/(...), ce a stat la baza luării acestei măsuri, aflat în componența dosarului C.N.S.A.S., rezultă faptul că măsura internării antecesorului reclamanților în colonia de muncă are un evident caracter politic, astfel încât, în temeiul art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., se va constata caracterul politic al acestei măsuri administrative.
În ceea ce privește petitul de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor morale, astfel cum acest petit a fost precizat, instanța a constatat, pornind de la cele statuate în D. C. C. nr. 1., că nu poate exista decât o obligație morală a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate și că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă nu ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după (...), a adoptat două acte normative, D.-lege nr. 118/1990 și L. nr. 2..
În plus, pârâtul S. R. nu este autorul faptei prejudiciabile, respectiv, a măsurii restrictive de libertate ce a cauzat suferința morală pe care se întemeiază pretenția reclamanților la plata despăgubirilor, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 998 C.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Împ o tr iv a aces te i se n tințe au decl ar at r ecurs, în ter men leg al, pe de o parte, S. R., pr in M in is terul F in anțelor Pub l ice, pr in D. G. a F. P. C. -N., iar pe de
al tă p ar te, recl aman ț ii B. S. ș i P. R. D.
1. Pr in propr iul recu rs, p âr âtul S. R., pr in M in is terul F in anțel or Publ ice,
prin D. G. a F. P. C. a solicitat ca în temeiul art. 304 pct. 6 și 9 C.proc.civ., coroborat cu art. 3041 C.proc.civ., să se admită recursul, să se modifice sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii reclamanților. În motivarea recursului, pârâtul a reprodus dispozitivul hotărârii primei instanțe, parțial practicaua sentinței și considerentele acesteia, arătând că, în opinia sa, sentința recurată este netemeinică și nelegală, întrucât, nu s-a arătat de către prima instanță care este actul normativ în temeiul căruia s-a luat măsura internării antecesorului reclamanților în colonii de muncă, astfel încât, această măsură nu se circumscrie art. 3 și art. 4 alin. 2 din L. nr. 2. și nici nu s-a urmărit prin această faptă săvârșită de antecesorul reclamanților unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O. nr. 2., scopuri care vizau în mod direct regimul comunist. Dimpotrivă, probele de la dosar relevă cu claritate că fapta pentru care tatăl reclamanților a fost internat în colonii de muncă a constat în desfășurarea de către acesta a unei activități de susținere a cultului greco-catolic desființat prin D. nr. 3., adică apărarea convingerilor sale religioase, iar acest scop nu se circumscrie O. nr. 2.. În mod nejustificat pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care „. legitimă"; a reclamanților s-ar fi dovedit nefondată ca urmare a declarării neconstituționale a art. 5 din L. nr. 2.. În acest sens, pârâtul a invocat cauza Slavov ș.a. contra Bulgariei. 2. Pr in propr iul recur s, recl amanț ii au sol ic itat ca în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ., să se admită recursul, să se modifice hotărârea atacată, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, cu motivarea că, respingerea cererii de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor morale este nelegală și netemeinică. În motivarea recursului, s-a reprodus parțial motivarea hotărârii primei instanțe, motivare în raport de care, în opinia recurenților reclamanți, dacă sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 - 999 C., prejudiciu, faptă ilicită, raport de cauzalitate și vinovăție, obligația reparării prejudiciului, material sau moral, este o obligație legală și nu doar una morală. Din moment ce reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că temeiul de drept al acesteia îl constituie art. 998 C., instanța ar fi trebuit să analizeze doar legalitatea pretențiilor reclamanților în sensul îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, fiind unanim acceptat că după 1989, noțiunea de prejudiciu include nu doar prejudiciul material, ci și prejudiciul moral. Contrar susținerilor primei instanțe, este evident că atunci când sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, obligația despăgubirii există întotdeauna în sarcina pârâtului care a săvârșit fapta prejudiciabilă, indiferent cine este acesta. Argumentele aduse de prima instanță nu sunt pertinente, întrucât, nici D.-lege nr. 118/1990 și niciun alt act normativ anterior Legii nr. 2., nu au conferit vreun drept fiilor foștilor deținuți politici pentru suferințele ce le-au fost cauzate de condamnarea sau măsura administrativă luată împotriva părintelui lor. În plus, reclamanții nu au invocat „. legitimă"; întemeiată pe adoptarea art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., din moment ce și-au modificat acțiunea și și- au întemeiat cererea în drept pe art. 998 C. Greșit reține prima instanță că pârâtul S. R. nu este autorul faptei prejudiciabile, pentru că atât condamnarea, cât și măsura administrativă a internării în colonie de muncă au fost măsuri luate de organele judiciare și administrative ale S.ui R. și, prin urmare, acesta este autorul faptei prejudiciabile. Pr in în tâmp in are a f or mul ată în c auz ă, p âr âtul S. R., pr in M in is terul F in anțelor Publ ice, pr in D. G. a F. P. C. , a solicitat respingerea acțiuniireclamanților, cu motivarea că, în mod corect prima instanță a apreciat că S. R. nu este autorul faptei prejudiciabile și că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998 - 999 C., astfel încât, reclamanții nu pot pretinde daune morale decât de câte 300.000 Euro pentru fiecare reclamant, pentru prejudiciul moral suferit de antecesorul lor. Prin aceeași întâmpinare, pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. C., a invocat prescripția dreptului la acțiunea reclamanților, întemeiată pe art. 998 - 999 C., arătând că potrivit D.ui nr. 1., dreptul la acțiune în condițiile invocării dispozițiilor art. 998 - 999 C., este prescris, fiind împlinit termenul de 3 ani prevăzut de acest decret, pentru acordarea despăgubirilor (f. 11). Recursurile sunt nefondate. Ses iz are a pr ime i ins tanțe . Inițial, reclamanții au învestit instanța T. C. cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 4 alin. 2 și art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., solicitând instanței să constate caracterul politic al măsurii administrative a internării tatălui reclamanților, B. A., în colonii de muncă, în perioada (...) - (...); să oblige pârâtul să plătească fiecăruia dintre reclamanți suma de câte 300.000 Euro în echivalent în lei la cursul din ziua plății, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul moral suferit de tatăl reclamanților în urma măsurii administrative cu caracter politic a internării acestuia în colonii de muncă în perioada (...) - (...) și în urma condamnării cu caracter politic pentru săvârșirea delictului de agitație publică, prevăzut de art. 327 alin. 3 din Codul penal din 1936, pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 219/(...) a T. M. C.. Ulterior pronunțării de către Curtea Constituțională a R. a D. nr. 1358/(...), prin care textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. a fost declarat neconstituțional, reclamanții și-au precizat acțiunea, la data de (...), arătând că „modificăm temeiul juridic al acțiunii noastre și ne întemeiem acțiunea în drept pe dispozițiile art. 4 alin. 2 din L. nr. 2. și art. 998 C., menținându-ne cele două petite ale acțiunii"; (f. 141 dosar fond). În motivarea acestei precizări de acțiune, reclamanții au arătat că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 998 C. pentru ca pârâtul să fie obligat la plata daunelor morale. Cu pr iv ire l a c ar ac terul pol itic al măsur ii ad min is tr ativ e apl ic ate an tecesorulu i recl amanț ilor . Din biletul de eliberare nr. 342/59/(...), emis de M. A. I. - P. F. nr. 0957 O., rezultă faptul că antecesorul reclamanților, B. A., a fost condamnat de T. M. C. prin sentința penală nr. 219/(...), pronunțată în dosar penal nr. 240/1957, la pedeapsa de 6 ani închisoare corecțională, pentru săvârșirea delictului de agitație publică, prevăzut de art. 327 alin. 3 C., pedeapsa fiind executată în perioada (...) - (...) când, s-a dispus grațierea (f. 10 dosar fond). Din considerentele sentinței penale nr. 219/1957 rezultă faptul că, în sarcina antecesorului reclamanților, s-a reținut săvârșirea delictului de agitație publică, prevăzută și pedepsită de art. 327 alin. 3 C. din 1936, constând în aceea că în cursul anului 1956 și 1957 a întreprins și organizat acțiuni instigatoare în rândul cetățenilor și a preoților prin care acuza regimul democrat popular din R.P.R. de nerespectarea C. și de întrebuințarea de silnicire și siluire a conștiinței credincioșilor (f. 9 dosar fond). Potrivit art. 1 alin. 2 lit. a din L. nr. 2., constituie condamnare politică de drept condamnările pronunțate pentru fapte prevăzute de art. 323 - 329 din Codul penal din 1936. Prin urmare, condamnarea antecesorului reclamanților pentru săvârșirea delictului de agitație publică, prevăzută de art. 327 C. din 1936, constituie de drept, prin prisma art. 1 alin. 2 lit. a din L. nr. 2., condamnare cu caracter politic, nemaifiind necesar ca reclamanții să formuleze un petit distinct prin care să solicite instanței să constate caracterul politic al acestei condamnări. Din dosarul C.N.S.A.S., depus la filele 83 - 92, 110 - 136 dosar fond, rezultă faptul că, în baza D. M.A.I. nr. 150/(...), antecesorul reclamanților a fost internat în colonia de muncă B., începând cu data de (...) și fiind eliberat la data de (...) (f. 136, 134 dosar fond). Față de menționarea expresă a actului administrativ în baza căruia s-a dispus internarea antecesorului reclamanților în colonia de muncă B. - D.nr. 150/(...) -, apare ca vădit nefondată susținerea pârâtului recurent în sensul că instanța de fond nu a arătat actul normativ în baza căruia s-a luat această măsură. Potrivit art. 3 alin. 1 din L. nr. 2., constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă a fost întemeiată pe unul sau mai multe din următoarele acte normative, expres menționate la lit. a - f din acest articol. În conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, urmând să se aplice în mod corespunzător prevederile art. 1 alin. 3 din lege, care reglementează ce anume se înțelege prin condamnare cu caracter politic, alta decât cele de drept menționate la art. 1 alin. 1 și 2 din L. nr. 2., respectiv, menționează că prin condamnare cu caracter politic se înțelege orice condamnare pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O. nr. 2.. Art. 2 alin. 1 din O. nr. 2. prevede că sunt infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop: „a) exprimarea protestului impotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politica; b) militarea pentru democrație și pluralism politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente pana la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii fata de aceasta; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limba ori de religie, de apartenența sau opinie politica, de avere ori de origine socială";. Or, întreaga atitudine manifestată de antecesorul reclamanților, de așa-zisă agitație publică, constând în acuzarea regimului afirmativ democrat popular din R.P.R., de nerespectare a C., de siluire și silnicire a conștiinței oamenilor, apare ca o evidentă formă de manifestare a protestului împotriva dictaturii comuniste instaurate în R. de după al doilea război mondial, circumscriindu-se deci scopului prevăzut de O. nr. 2.. Drept urmare, în temeiul art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., C. constată că în mod legal prima instanță a stabilit în sensul că măsura administrativă a internării antecesorului reclamanților în colonia de muncă B., în perioada (...) - (...), constituie o măsură administrativă cu caracter politic. Pe cale de consecință, C. urmează să respingă ca vădit nefondat acest motiv din recursul pârâtului. Cu pr iv ire l a pe titul d in c erere a recl aman ț ilor, av ând c a ob iec t obl ig are a p âr âtulu i S. R., pr in M in is terul F in anț elor Publ ice, l a pl ata desp ăgub ir ilor morale. În ceea ce privește temeiul de drept inițial invocat de reclamanți în susținerea acestui petit, respectiv, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., C. constată că acest temei de drept și-a încetat efectele juridice, ca urmare a pronunțării D. nr. 1358/(...) a C. C. a R., astfel încât, întemeiat peacest text legal, reclamanții nu mai sunt îndreptățiți la a pretinde obligarea pârâtului la despăgubiri morale. L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție. Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000. Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*) (modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele : „ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. (2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C.. (3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat. (4) Deciziile C. C. se publica în Monitorul Oficial al R. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";. Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele : „(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. (2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare. (3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. (4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două Camere ale P.ului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea Constituțională. (5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia."; Din coroborarea art. 147 din Constituția R. Revizuită cu art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice. Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza Legii nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale. În ceea ce privește temeiul juridic pe care reclamanții și-au întemeiat ulterior cererea, prin precizarea de acțiune depusă la fila 141 dosar fond, la data de (...), respectiv, art. 998 C., C. constată următoarele: Art. 998 C. constituie sediul legal în materia răspunderii civile delictuale, prevăzând că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. Corect a reținut prima instanță că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a S.ui R., în temeiul art. 998 C., întrucât, S. R. nu are decât o obligație morală de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate de regimul comunist, însă, C. constată că, prioritar analizării întrunirii sau nu în cauză a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a S.ui R., ar fi trebuit analizată în cauză prescripția dreptului la acțiune al reclamanților, având ca obiect acordarea de daune morale în temeiul art. 998 C. Prin întâmpinarea formulată la recursul reclamanților, S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. C., a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că acțiunea întemeiată pe art. 998 C. se prescrie în termenul de 3 ani prevăzut de D. nr. 1., termen care în cauză s-a împlinit de mult. Înainte de a se putea analiza pe fondul cauzei pretențiile deduse judecății de către reclamanți, este imperios necesar să se verifice dacă, prin raportare la temeiul de drept pe care reclamanții și-au fundamentat cererea introductivă de instanță, prezenta acțiune a fost sau nu promovată în termenul legal de prescripție extinctivă reglementat de D. nr. 1.. Reclamanții, prin precizarea de acțiune, formulată la (...), înregistrată pe rolul T. C., au investit Tribunalul Cluj cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată din punct de vedere juridic pe prevederile art. 998 C. civ. Este adevărat că obiectul cererii introductive de instanță l-a constituit acordarea unor daune morale în sumă de câte 300.000 Euro pentru fiecare reclamant, dar nu este mai puțin adevărat că acordarea acestor daune morale a fost solicitată cu titlul de reparare a prejudiciului ce i-a fost cauzat antecesorului reclamanților prin măsura administrativă a internării în colonia de muncă B., în temeiul răspunderii civile delictuale fundamentate pe prevederile art. 998 C. civ., S. R. fiind ținut, în opinia reclamanților, să repare prejudiciile cauzate cetățenilor săi de organele represive ale regimului comunist. Fiind întemeiată din punct de vedere juridic exclusiv pe răspunderea civilă delictuală, reglementată de dispozițiile art. 998-999 C. civ., acțiunea trebuia formulată în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 rap. la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1.. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1., „prescr ipț ia drep tulu i l a acț iune în rep ar are a p agube i pr ic in u ite pr in f ap ta il ic ită, începe s ă cur g ă de l a d ata c ând p ăgub itul a cunoscu t s au trebu ia s ă cuno asc ă, atât p agu b a c ât ș i pe cel c are r ăspunde de e a";. Întrucât actul normativ mai sus menționat nu reglementează vreun termen special de prescripție extinctivă în acest caz, este evident că termenul de prescripție este cel general, de 3 ani, reglementat de art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1.. Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1., reclamanții ar fi trebuit să promoveze acțiunea pentru daune morale, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998 - 999 C. civ., în termen de 3 ani, termen care ar fi început să curgă de la momentul la care reclamanții au cunoscut, sau ar fi trebuit să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. Raportat la starea de fapt reținută de instanța de fond, este de subliniat faptul că reclamanții au cunoscut atât paguba - ce i-a fost cauzată antecesorului lor prin internarea în colonia de muncă, cât și prin faptul detenției - cât și pe cel răspunzător de pagubă - S. R. prin organele sale represive din perioada anterioară anului 1989 - chiar la momentul punerii în aplicare a acestei măsuri administrative, chiar dacă la acea dată reclamanții de azi erau minori (f. 31, 38 dosar fond). Având, însă, în vedere că în perioada în care antecesorul reclamanților a fost internat în colonia de muncă B., iar mai apoi s-a aflat în detenție în baza condamnării dispuse prin sentința penală nr. 219/1957, reclamanții erau minori, iar la acel moment orânduirea comunistă nu permitea o manifestare, nici expresă și nici tacită, a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, se poate aprecia în sensul că reclamanții cunoșteau paguba, precum și pe cel vinovat de producerea pagubei cel mai târziu la data de (...), când regimul comunist din R. a fost răsturnat. Dată fiind realitatea politică anterioară anului 1989, este evident că reclamanții - ca de altfel nici antecesorul lor, decedat la (...) -, nu puteau, în perioada anterioară datei de (...), să recurgă la niciun demers judiciar în scopul reparării pagubei ce i-a fost cauzată antecesorului reclamanților în perioada internării în colonia de muncă B. și în perioada regimului de detenție. Se pune, așadar, firesc întrebarea, care era momentul la care reclamanții ar fi putut să promoveze o acțiune în justiție întemeiată pe art. 998 C., pentru repararea pagubei morale ce i-a fost cauzată antecesorului lor - pagubă care în niciun caz nu poate fi negată -, ori să recurgă la vreun alt demers legal în acest sens. C. apreciază că după data de (...), reclamanții erau liberi să se adreseze oricând unei instanțe de judecată pentru a pretinde reparații pentru prejudiciul moral cauzat antecesorului lor, mai ales că, la data de (...), în Monitorul Oficial al R. nr. 50/(...), a fost publicat D.-Lege nr. 118/(...), privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...). Este adevărat că acest act normativ nu conținea nicio prevedere care să stipuleze expres că astfel de persoane, persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...), se pot adresa instanțelor de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă, materială, pecuniară, a daunelor fizice și morale ce le-au fost cauzate în perioada de dinaintea anului 1989, dar nu este mai puțin adevărat că acest decret reprezenta un punct de pornire în a recunoaște faptul că în perioada cuprinsă între (...) - (...), în R. au existat persoane persecutate pe motive politice și că unor astfel de persoane trebuie să le se recunoască anumite drepturi : recunoașterea ca vechime în muncă și luarea în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în munca, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice; a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; a fost internată în spitale de psihiatrie;) a avut stabilit domiciliu obligatoriu; a fost strămutată într-o alta localitate; acordarea unei indemnizații lunare de câte 200 lei, indiferent dacă sunt sau nu pensionate, pentru fiecare an de detenție, internare, domiciliu obligatoriu sau cât au fost strămutate; dreptul de a beneficia, în mod gratuit, de asistenta medicală și medicamente în unitățile sanitare de stat etc. . Dacă, totuși, reclamanții nu au înțeles să se prevaleze de această posibilitate, probabil datorită inexistenței unei prevederi exprese în textul acestui act normativ, care să stipuleze expres că astfel de persoane, persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...), se pot adresa instanțelor de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă, materială, pecuniară, a daunelor fizice și morale ce le-au fost cauzate în perioada de dinaintea anului 1989, C. apreciază că reclamanții aveau deschisă calea unei astfel de acțiuni în justiție din momentul în care a intrat în vigoare Constituția R., publicată în Monitorul Oficial nr. 233/(...), și care în art. 21 alin. 1 consacra accesul liber la justiție, prevăzând că „orice persoana se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime";, și că „nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept"; (art. 21 alin. 2). Având în vedere că atât prin măsura administrativă a internării în colonie de muncă, cât și prin condamnarea politică și detenția în sine, s-au încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale omului - dreptul la libertatea de exprimare, libertatea de conștiință, dreptul la libertate, dreptul la domiciliu, dreptul la liberă muncă remunerată, la interzicerea torturii, etc. -, este de apreciat în sensul că momentul de la care începe să curgă termenulde prescripție extinctivă este data la care R. a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin L. nr. 30/(...), publicată în Monitorul Oficial nr. 135/(...). C. constată, așadar, că în speță termenul de prescripție extinctivă a început să curgă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 30/1994, respectiv, de la momentul publicării acesteia în Monitorul Oficial, conform art. 78 din Constituția R. nerevizuită. În sprijinul acestei opinii a C. stă faptul că, deși și Constituția R. din 1991 recunoștea și garanta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor - dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, la libertate individuală, la libertatea conștiinței, libertatea de exprimare, dreptul la ocrotirea sănătății etc. -, totuși, legea fundamentală a țării nu prevedea nici un mijloc efectiv de înlăturare a efectelor acestor încălcări și de reparare a prejudiciilor cauzate prin încălcarea acestor drepturi și libertăți fundamentale, o atare posibilitate efectivă fiind reglementată prin prevederile C., care permit persoanei, ale cărei drepturi și libertăți fundamentale au fost nesocotite ori încălcate, de a se adresa cu o cerere C. Europene a Drepturilor Omului, pentru a se constata încălcarea de către statul al cărui resortisant este respectiva persoană, a unuia dintre drepturile reglementate de C. și de a dispune în sensul obligării acelui stat la o reparație echitabilă. Prin urmare, prin prisma considerentelor mai sus expuse, C. cons tată c ă momentul de la care a începu t s ă curg ă ter menul de prescr ip ț ie ex tinc tiv ă, în c azul prezen te i acț iu n i, ter men regle men tat de ar t. 8 al in. 1 rap. l a ar t. 3 al in. 1 tez a I d in D. nr. 1., es te d ata in tr ăr ii în v igo are a Le g ii nr. 30/1994 , respectiv, 31 mai 1994. Or, cererea precizată a fost pro mov ată de c ătre recl amanț i la data de (...), cu dep ăș ire a e v iden tă a ter menulu i de pr escr ipț ie ex tinc tiv ă p rev ăzu t de ar t. 8 alin. 1 rap. la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1., Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse, C. constată că precizarea de acțiune formulată de reclamanți, având ca obiect acordarea de daune morale în temeiul art. 998 C., este prescrisă extinctiv, făcând inutilă orice cercetare a îndepliniri în speță a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale. Cu pr iv ire l a obl ig are a p âr âtulu i l a pl ata c hel tu iel ilor de judec ată af erentă fondului cauzei. Reclamanții au solicitat în fața primei instanțe obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial, cheltuieli care li se cuvin reclamanților, pe de o parte, în temeiul art. 274 C.proc.civ. - față de soluția de admitere în parte a acțiunii reclamanților pârâtul fiind evident căzut în pretenții în sensul pretins de art. 274 alin. 1 C.proc.civ. -, iar pe de altă parte, dat fiind că nu li se poate imputa reclamanților faptul că, ulterior promovării cererii lor introductive de instanță, inițial întemeiată pe art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., Curtea Constituțională a R. a pronunțat D. nr. 1358/(...), prin care acest text legal a fost declarat neconstituțional. Drept urmare, față de îndreptățirea reclamanților de a pretinde recuperarea cheltuielilor de judecată în temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., coroborat cu poziția procesuală a pârâtului în fața primei instanțe, exprimată prin întâmpinarea depusă la fila 57 dosar fond, C. constată că în mod legal prima instanță a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată aferente fondului cauzei. Cu pr iv ire l a susț inere a recl amanț ilor recure nț i, în sensul c ă ave au o „. leg itimă"; l a a obț ine desp ăgub ir i pen tru pre jud ic iul mo r al suf erit d e antecesorul lor. Dacă situația juridică a reclamanților ar fi fost definitiv stabilită anterior publicării în Monitorul Oficial a D. C.C.R. nr. 1., adică dreptul reclamanților la despăgubiri morale ar fi fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie anterior publicării acestei decizii a C. C. a R., atunci, efectele acestei Decizii nr. 1. nu se vor produce asupra situației juridice a reclamanților, întrucât, hotărârea judecătorească definitivă constituie titlul executoriu, conform art. 376 alin. 1 C.proc.civ., dând naștere în patrimoniul reclamanților unei „valori patrimoniale";, în sensul C.i, ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la C., iar punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și executorii dă dreptul părții câștigătoare de a se bucura în mod efectiv de un „., și de a avea o „. legitimă"; în sensul că va putea să-și valorifice acest drept la un bun, adică la despăgubirile morale stabilite în favoarea sa prin respectiva hotărâre judecătorească definitivă și executorie (în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - a se vedea D. nr. 1973/(...), dosar nr. (...)). La momentul promovării cererii introductive de instanță întemeiată pe L. nr. 2. reclamanții se puteau prevala de o „. legitimă";, în sensul soluționării favorabile a acestei cereri, dar nu de o „. legitimă";, în sensul încasării efective a unor daune morale într-un cuantum precis determinat. Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ., rap. la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., C. urmează să respingă ca nefondate ambele recursuri. Față de soluția de respingere a ambelor recursuri, în recurs nu au fost stabilite cheltuieli de judecată în sarcina nici uneia dintre părți. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții B. S. și P. R. D., precum și recursul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 99 din (...) a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI I.-D. C. A.-A. P. C.-M. CONȚ GREFIER A. A. M. Red.CMC/dact.MS 2 ex./(...) J.fond: C.V.B.
| ← Decizia civilă nr. 2314/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 64/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
