Decizia civilă nr. 2314/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie

Dosar nr. (...) Cod operator 8428

DECIZIA CIVILĂ NR. 2314/R/2011

Ședința publică din 24 iunie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ JUDECĂTORI: I.-D. C.

A.-A. P.

GREFIER : A. A. M.

S-a luat în examinare recursul declarat pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. C., împotriva sentinței civile nr. 364 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. D., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamantului intimat, avocat P. O. V., cu împuternicire avocațială de reprezentare la f. 10 din dosarul C. de A. C. și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamantul intimat personal și reprezentantul pârâtului recurent.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. C., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..

S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că prin memoriul de recurs (f. 2 verso din dosar), pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ..

C. constată că la data de (...), reclamantul intimat, prin intermediul doamnei avocat P. O. V., a înregistrat la dosar o întâmpinare, într-un singur exemplar, prin care solicită respingerea recursului declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. C. ca nefondat și menținerea în întregime a sentinței recurate, la care a fost anexată adresa înregistrată la M. F. - D. a jud. C. sub nr. 25363/(...), care atestă faptul că reprezentanta reclamantului intimat a comunicat pârâtului recurent un exemplar din întâmpinarea reclamantului intimat și de asemenea, constată că la întâmpinare a fost anexată împuternicirea avocațială nr. 060317/67/(...), care atestă faptul că reclamantul intimat a împuternicit-o pe doamna avocat P. O. V. pentru a-l reprezenta în dosarul nr. (...) al C. de A. C.

C. constată că întâmpinarea reclamantului intimat a fost depusă la dosar cu nerespectarea dispozițiilor art. 308 alin. 2 C.pr.civ., respectiv cu mai puțin de 5 zile înaintea termenului de judecată, motiv pentru care, instanța va considera apărările din întâmpinare ca și concluzii scrise.

Reprezentanta reclamantului intimat și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei reclamantului intimat și reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar.

Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. C. ca fiind nefondat și menținerea sentinței recurate în ceea ce privește cheltuielile de judecată, având în vedere că pârâtul recurent, prin memoriul de recurs, a arătat că instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamant, însă a acordat cheltuieli de judecată.

Reprezentanta reclamantului intimat arată că nu solicită cheltuieli de judecată în recurs și de asemenea, arată că instanța de fond, în mod corect, a constatat că S. R. se află în culpă procesuală și având în vedere că L. nr. 2. a suferit modificări după data înregistrării acțiunii, reclamantul nu are nici o culpă procesuală.

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. C., având în vedere că la data promovării acțiunii reclamantului, respectiv la data (...), L. nr. 2. nu era modificată, astfel încât, reclamantul nu are nici o culpă procesuală.

C. reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 364 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul S. D., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. C., având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 5.600.000 lei, cu titlu de despăgubiri morale, dreptul la acțiune fiind prescris.

Pârâtul a fost obligat să achite reclamantului suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin acțiunea inițială reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 5.600.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic pe care a suferit-o și și-a întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile L. nr. 2..

Potrivit art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., în vigoare la data introducerii acțiunii, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauza în temeiul Decretului- lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgența a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare";.

Ulterior, prin OUG nr.62/2010 dispozițiile art.5 alin.1 lit. a din lege au fost modificate, având următorul cuprins: „acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:

1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;

2. 2. 5.000 de euro pentru soțul/. și descendenții de gradul I;

3. enții de gradul al II-lea";.

Prin decizia nr. 1358/2010 a C. C., publicată în Monitorul Oficial nr.

761/(...), s-a nțelor Publice - D. G. a F. P. C. și s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. .0/cache/Legislatie/temp/00122843.htm"

|2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.

K "http://bd- cjca/../../user/Sintact%202.0/cache/Legislatie/temp/00135843.HTM" l "#"

|Potrivit art. 147 alin.(1) din , dispozițiile din legile constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Prin precizarea de acțiune, reclamantul a arătat că înțelege să invoce dispozițiile art.998, 999 C.civ. privind răspunderea civilă delictuală.

Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art.3 din Decretul nr.167/1958 „termenul prescripției este de 3 ani";, iar conform dispozițiilor art.8 alin.1 "prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea";.

În speță, instanța a considerat că dreptul la acțiune al reclamantului pentru obligarea statului la plata daunelor morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare executării pedepsei închisorii în temeiul unei condamnări cu caracter politic s-a născut (doar teoretic, având în vedere aspectele care urmează să fie analizate) la data eliberării acestuia, deoarece în acel moment acesta cunoștea toate elementele esențiale pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

Cu toate acestea, fiind evident că o acțiune a reclamantului ar fi fost lipsită de succes în timpul regimului comunist și ar fi condus în mod cert la represalii din partea autorităților comuniste, instanța consideră că dreptul efectiv la acțiune s-a născut abia în momentul schimbării regimului comunist, respectiv la data de 1 ianuarie 1990, în acest sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți de C. și Justiție (de ex. decizia nr. 3769/2007, pronunțată în dosarul nr.

(...), Secția civilă și de proprietate intelectuală).

Totodată, instanța a mai reținut că la data de (...) a intrat în vigoare Decretul-Lege nr. 118/1990 prin care au fost acordate o serie de drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 și prin care a fost recunoscut implicit caracterul abuziv și ilicit al măsurilor luate de autoritățile comuniste față de opozanții regimului, astfel încât reclamantul ar fi avut posibilitatea să solicite acordarea de daune morale pentru condamnarea politică suferită, dacă aprecia că drepturile acordate prin acest act normativ sunt insuficiente pentru acoperirea prejudiciului suferit de acesta.

Instanța nu a luat în considerare ca moment de început al termenului de prescripție data intrării în vigoare a L. nr.2., întrucât caracterul ilicit,prejudiciul, precum persoana care răspunde au fost cunoscute și puteau fi invocate încă din anul 1990, așa cum s-a reținut mai sus.

În consecință, instanța a apreciat că termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1958 era împlinit la data promovării prezentei acțiuni, motiv pentru care a admis excepția și a respins cererea reclamantului, dreptul la acțiune fiind prescris.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul S. R., prin

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. prin D. A J. C., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul exonerării pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului a arătat că motivele contradictorii reținute de

Tribunalul Cluj sunt determinate de faptul că deși a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune formulată de reclamantul S. D. în contradictoriu cu S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și a fost respinsă acțiunea în contradictoriu cu acesta, în mod nejustificat a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit art. 274 C.proc.civ. „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.";

Deși pârâtul nu a căzut în pretenții, instanța a apreciat că trebuie să achite suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, iar pe de altă parte în hotărâre nu se indică ce reprezintă efectiv, onorariu avocațial, despăgubirea martorilor sau orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat ar fi dovedit că le-a făcut.

Mai mult, în practicaua sentinței nu s-a reținut faptul că reclamantul ar fi fost reprezentat prin avocat, iar acțiunile formulate în temeiul L. nr. 2. sunt scutite de taxe de timbru.

De asemenea, raportat la faptul că modificarea temeiului de drept pe care reclamantul a înțeles să formuleze și să susțină acțiunea la termenul din

(...), a intervenit cu mult după încetarea motivului de suspendare prevăzut de art. 147 din Constituția R.iei, ceea ce susține motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., care prevede că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Reclamantul S. D. prin întâmpinare (f.7-8) a solicitat respingerea recursului ca nefundat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței T.ui C.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. I pct. 1 din OUG nr. 62/2010 au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1. a C. C. dar pe perioada cât a fost în vigoare au produs efecte și au conferit calitate procesuală activă reclamanților.

Prin decizia nr. 1358/2010 Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. a din L. nr. 2. sunt neconstituționale.

Față de aceste considerente C. de A. reține că nu poate fi primit motivul de recurs ce vizează cheltuielile de judecată dat fiind că, și în urma dispariției temeiului legal al acțiunii, S. este în culpă procesuală dat fiind că acesta a provocat existența prezentului proces, introducerea acțiunii și modificarea ei, fiind datorată apariției L. nr. 2. iar dispariția acestui temei legal nu se datorează în nici o măsură reclamanților, ci doar S.ui care trebuie să răspundă pe tărâmul culpei procesuale prin acordarea cheltuielilor de judecată la fond și în apel.

Dat fiind că există în mod mai mult decât evident o culpă a legiuitorului care a bulversat din nou sistemul judiciar prin edictarea unui act normativ ce a fost declarat neconstituțional și a născut pentru persoanele ce au formulatacțiuni doar speranțe care s-au dovedit nefondate prin declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, se cuvine ca statul să suporte măcar plata cheltuielilor de judecată.

În practicaua sentinței nu s-a reținut faptul că reclamantul ar fi fost reprezentat prin avocat, deoarece dezbaterile pe fond au fost consemnate în încheierea ședinței din (...), astfel că nu au cum să apară în practicaua sentinței, pronunțată la (...).

În încheierea ședinței din (...), de la dezbaterile pe fond, s-a consemnat prezența d-nei avocat P. O. V., reprezentanta reclamantului, care a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată, și există la dosar împuternicire avocațială pentru avocat P. O. V., (fila 26 dosar fond) iar cheltuielile de judecată acordate de instanța de fond se constituie din onorariu avocat în sumă de 2.000 lei, potrivit chitanței aflate la dosar (fila 224 dosar fond).

În temeiul prevederilor art. 312 alin . 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R. prin

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. C. împotriva sentinței civile nr.

364 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 24 iunie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI C. M. CONȚ I. D. C. A. A. P.

Redactat de I., dactilografiat de S. În 2 ex., la data de (...)

Judecător fond -T. D.I. - Tribunalul Cluj

GREFIER A. A. M.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2314/2011, Curtea de Apel Cluj